Furt calificat (art. 209 C.p.)


SENTINŢA PENALĂ Nr. .

Şedinţa publică de la .

Completul compus din:

PREŞEDINTE .

Grefier .

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT DE

PROCUROR – .

Pe rol fiind pronunţarea cauzei penale privind pe inculpaţii …..  având ca obiect  furt calificat (art. 209 C.p.).

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în şedinţa publică din data de 01.09.2014, mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea din acea zi.

INSTANŢA

-delşiberând-

Asupra cauzei penale de faţă, constată că:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr. …, înregistrat la Judecătoria Buhuşi sub nr. … s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor …..,  pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută  de art 208 al.1-209 al.1 lit.a,g,i, Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen.,art.75 lit.c şi art.37 lit a Cpen.;  ….. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută  de art 208 al.1-209 al.1 lit.a,g,i, Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c C.pen. şi …. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat , prevăzută  de art 208 al.1-209 al.1 lit.a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen.şi  art. 99 al.3  Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că în noaptea de …, toţi trei au pătruns prin escaladare şi efracţie, în curtea şi într-o hală anexă sediului SC …. de unde au sustras mai multe ţevi metalice, iar în noaptea de 31.07.-01-08.2013, inculpaţii …. au pătruns în acelaşi loc şi au sustras din nou ţevi metalice şi o plasă de gard, prejudiciul total fiind estimat la 5.000 lei.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceiaşi inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 al.1-209 al.1lit.a,g,i, C.pen. acte materiale de furt comise în dauna aceleaşi părţi vătămate în perioada 21-26.07.2013, întrucât nu s-a stabilit că fapta a fost săvârşită de cei trei inculpaţi.

S-a dispus disjungerea  cauzei  faţă de  A.N. şi continuarea cercetărilor în vederea identificării făptuitorului sau făptuitorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 al.1-209 al.1lit.a,g,i,C.pen. în dauna părţii vătămate …. în perioada 21-26.07.2013.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile părţii vătămate …, declaraţiile inculpatului ……, proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşă foto anexă, proces verbal de reconstituire şi planşă foto anexă şi declaraţiile martorilor.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de … judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Analizând materialul probator administrat în cauză  instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Cu privire la furtul comis în dauna părţii vătămate …, în perioada 30-31.07.2013, dosar înregistrat iniţial cu nr… În seara de .. în jurul orei 20:00, inculpatul D…. s-a deplasat la domiciliul inculpatului A…căruia i-a prous să sustragă împreună cu inculpatul … fier vechi de la sediul …. satul …, pe care să-l valorifice şi să împartă banii obţinuţi. În aceeaşi seară cei doi inculpaţi s-au întâlnit din nou la un bar din apropiere, de această dată participând şi inculpatul …care a adoptat a ceeaşi rezoluţie infracţională. Toţi trei au planificat modalitatea de comitere a furtului şi au stabilit să folosească pentru transport căruţa cu calul martorului … deoarece căruţa inculpatului..avea pană.

În intervalul orar 01-03:00, inculpaţii au mers la sediul părţii vătămate şi au pătruns în curte prin escaladarea gardului împrejmuitor. Inculpatul … a escaladat uşa de acces de la o hală şi prin pod a pătruns în interior de unde le-a dat drumul înăuntru şi celorlalţi. De acolo au sustras mai multe ţevi metalice pe care le-au depozitat într-o stivă, în afara curţii firmei, lângă gard.

În jurul orei 04:00, inculpaţii au mers la locuinţa martorului ….. şi, împreună cu martorul, cu calul şi căruţa acestuia, s-au întors la faţa locului, au încărcat ţevile în căruţă şi, în jurul orei 06:30, le-au transportat la centrul de colectare fier vechi al …. din oraşul Buhuşi unde le-au valorificat pentru suma de 680 lei. Şeful de depozit, martorul …, a primit 30 lei pentru deranj, martorul … a primit 50 lei pentru transport, iar restul de 600 lei a fost împărţit în mod egal între inculpaţi. Cu privire la martorul … nu au fost administrate probe care să conducă către concluzia cunoaşterii provenienţei ţevilor metalice din furt, atât inculpaţii, cât şi martorul susţinând că acestuia i s-a spus doar să ajute contra cost la transport de fier vechi fără a-i fi date alte amănunte. În mod asemănător, nu poate fi probată vreo formă de participaţie infracţională pentru martorul ….. Banii obţinuţi au fost cheltuiţi de inculpaţi la jocuri electronice tip Poker, în barul situat în parcarea …. Inculpaţii au discutat despre furtul pe care urmau să-l comită din nou, în acelaşi mod, în seara următoare.

Inculpatul …nu a mai dorit să participe şi a plecat din localitate, la bunicii săi din  oraşul Roznov, jud.Neamţ, de unde s-a întors după câteva zile.

Inculpaţii …. i-au spus martorului … că în noaptea următoare va avea din nou de transportat fier vechi din acelaşi loc.

În noaptea de 31.07.-01.08.2013, în jurul orei 01:00, inculpaţii …au revenit la sediul…, au pătruns în curte prin escaladarea gardului şi în hala anexă pe uşa descuiată cu o seară în urmă. Au sustras mai multe ţevi şi o plasă de gard, le-au depozitat în afara curţii şi l-au chemat din nou pe martorul …, care, pentru suma de 30 lei, alcool şi ţigări, i-a transportat la acelaşi centru de colectare. A fost primită suma de 355 lei, dintre care 25 lei a primit martorul … pentru deranj, 30 lei martorul… pentru transport, iar 300 lei au fost împărţiţi între cei doi inculpaţi.

Plasa de gard şi o parte din ţevile sustrase au fost găsite la centrul de colectare fier vechi, 857 kg, reprezentantul părţii vătămate, …,  plătind suma de 576,21 lei pentru a le lua înapoi. Restul ţevilor fuseseră deja valorificate mai departe ca fier vechi.

Inculpaţii au recunoscut comiterea faptei în modalitatea arătată mai sus şi au cooperat cu organele de cercetare penale, inculpatul … participând la reconstituirea efectuată în cauză. Tot inculpatul A…a predat organelor de poliţie suma de 200 lei obţinută din furt, sumă restituită părţii vătămate.

Pentru prejudiciul provocat, reprezentantul părţii vătămate, …., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3000 lei.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: coroborate cu declaraţiile inculpaţilor şi recunoaşterea acestora .

Inculpatul …..  a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală, conform art.374al.4 N .C.pr penală.

În drept, fapta inculpatului …. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  de furt calificat prevăzută de art. 208 al.1-209 al.1 lit.a,g,i, Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen.,art.75 lit.c şi art.37 lit.a Cpen.

Fapta inculpatului ….. întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută  de art. 208 al.1-209 al.1 lit.a,g,i, Cod penal,1969 cu aplicarea art. 75 lit.c C.pen.1969 .

Fapta inculpatului …. întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii  de furt calificat  prevăzută  de art. 228 al.1-229 al.1 lit.b,d, NCod penal., cu aplicarea art.35 al.1 NCpen, art,113 al.3 NCpen., şi  art. 5 N Cod penal, art.115 al.1 pct.2 lit.b şi art.125 NCpen., prin recalificare din infracţiunea de furt calificat, prevăzută  de art. 208 al.1-209 al.1 lit.a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. şi  art. 99 al.3  Cod penal 1969.

În cauză instanţa va aplica dispoziţiile art 5 N.C.pen cu privire la legea penală mai favorabilă. Astfel,  apreciază  că în ceea ce priveşte pe inculpaţii …., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 5 N. C. pen, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de cele două legi succesive precum şi de modalităţile de individualizare a pedepsei, instanţa constată că legea mai favorabilă este Codul penal anterior şi urmează ca în acest temei să dispună condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii.

Referitor  la  inculpatul …., având în vedere că acesta este minor legea penală mai favorabilă este N C.pen., care nu mai prevede pedepse pentru minori sistemul sancţionator fiind bazat pe măsuri educative.

La individualizarea pedepsei, ce urmează a fi aplicată inculpatului ….,  instanţa va avea în vedere faptul că acesta a recunoscut la urmărirea penală fapta reţinută în sarcina sa, dar s-a sustras de la judecată, periculozitatea socială a faptei, împrejurarea că nu a recuperat prejudiciul,  şi posedă antecedente penale. Astfel inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin s.p. nr. … a Judecătoriei …. fapta dedusă judecăţii fiind săvârşită în termenul de încercare al suspendării, instanţa urmând a reţine starea de recidivă post condamnatorie prevăzută de art.37 lit.a C.pen.1969.

În cauză se vor aplica dispoziţiile art.41 al.2 C.pen.1969 cu privire la infracţiunea continuată, fapta fiind săvârşită în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, dar şi dispoziţiile art.75 lit.c C.pen.1969, cu privire la circumstanţele agravante, fapta fiind săvârşită împreună cu un inculpat minor. Instanţa va aplica şi circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit. c şi art. 76 lit. c Cod penal 1969.

Faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului instanţa apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins cu executare în regim de detenţie.

Urmează ca instanţa, în temeiul art.83 C.pen.1969, să revoce suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 30/2012 a Judecătoriei Buhuşi care se va executa alături de pedeapsa dedusă judecăţii.

Va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de de art. 64 lit.a teza a-II-a ,b Cpen 1969, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 al.2 C.pen.1969.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului …. instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C.pen.1969, dar şi faptul că inculpatul a avut o poziţie sinceră la urmărirea penală şi instanţă şi nu posedă antecedente penale.

Urmează ca instanţa să dea eficienţă dispoziţiilor art. 374 al.4 şi art.396 al.10 N C.pr. penală şi să reducă limitele de pedeapsă cu o treime.

În cauză se vor aplica circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit. a,c şi art. 76 lit. d Cod penal 1969, dar şi circumstanţa agravantă prevăzută de art.75 lit.c C.pen.1969, fapta fiind săvârşită împreună cu un inculpat

Instanţa  apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către inculpat  a pedepsei aplicate.

Instanţa consideră că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege , astfel încât va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată acestui inculpat , în temeiul art.81 C.pen. 1969,, care este mai favorabilă.

Va stabili termenul de încercare potrivit art.82 C.pen. 1969 şi va atrage atenţia inculpatului  asupra dispoziţiilor art.83 C.pen.1969.

Va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a-II-a ,b Cpen 1969, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 al.2 C.pen.1969, pe care o va suspenda potrivit art.71 al.5 C.pen.1969.

Cu privire la inculpatul …. instanţa reţine că acesta  s-a sustras de la  urmărirea penală şi de la judecată, este fără ocupaţie, nu a recuperat prejudiciul şi posedă antecedente penale. Astfel inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin s.p. nr. … a Judecătoriei Buhuşi, fapta dedusă judecăţii fiind săvârşită în termenul de încercare al acestei suspendări .

În cauză se vor aplica dispoziţiile art. 35 al.1 N.C.pen. cu privire la infracţiunea continuată şi ale art.113 al.3 N.C.pen., inculpatul fiind minor. Din adresa Serviciului de Probaţiune Bacău rezultă imposibilitatea efectuării referatului de evaluare, neputându-se realiza o întrevedere cu inculpatul minor.

 Instanţa apreciază că aplicarea măsurii educative a internării intr-un centru de detenţie va contribui la reeducarea inculpatului.

Urmează ca instanţa în temeiul art.15 coroborat cu art.22 din Legea nr.187/2012 să revoce suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. … a Judecătoriei Buhuşi pe care o va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 10 luni.

Urmează ca instanţa să aplice măsura educativă cea mai grea a internării într-un centru de detenţie.

În ceea ce priveşte latura civilă în temeiul art.19, 397 al.1 N.C.pr.pen.şi art.1357 şi 1447 C.civ. , va obliga inculpaţii în solidar, iar inculpatul minor …. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente …, la plata despăgubirilor civile către  partea civilă  …

Va constata că inculpatul minor Druţu Gheorghe Dănuţ  a fost asistat la urmărirea penală de apărător din oficiu.

Văzând şi dispoziţiile art 274 N.C.pr.pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă inculpatul ….., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i C.pen1969, cu aplicarea art.41 al.2.C.pen.1969, art.75 lit.c C.pen.1969, art.37 lit.a C.pen.1969, art.74 lit.c şi art.76 lit c şi art.5 N.C.pen., la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare.

În temeiul art.83 C.pen.1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p.nr…. a Judecătoriei Buhuşi,  care se execută alături de pedeapsa aplicată în cauză.

Pedeapsă de executat 2 ani şi 3 luni închisoare.

Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a ,b Cpen.1969 pe durata şi în condiţiile art.71 la.2 C.pen.1969.

Condamnă inculpatul ….. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i .C.pen.1969, cu aplicarea art.75 lit.c Cpen.1969 , art.374 al.4 şi art.396 al.10 NCpr.pen. ,art.5 N.C.pen., art.74 lit a,c şi art.76 litd Cpen.1969,  la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În temeiul art.  81 C. pen.1969 dispune  suspendarea condiţionată a executării pedepsei .

În temeiul art.82 C.pen1969 stabileşte termen de încercare 2 ani şi 10 luni .

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen.1969.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.1969, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 al. 2 C. pen.1969, pe care o suspendă potrivit art. 71 al. 5 C. pen.1969.

Aplică inculpatului ….., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. de art.228 al.1- 229 al.1 lit.b,d  .NC.pen. cu aplicarea art.35 al.1N Cpen., art.113 al.3 NCpen.şi art.5 NCpen.,art.115 al.1 pct.2 lit.b şi art.125 NCpen., prin recalificare din art. 208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i .C.pen.1969, cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen.1969 şi art.99 al.3 Cpen.1969 , măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie, pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art.15, coroborat cu art.22 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sp.nr…. a Judecătoriei Buhuşi , rămasă definitivă prin nerecurare şi  înlocuieşte pedeapsa de mai sus cu măsura educativă a internării într-un centru educativ  pe o durată de 10 luni.

Aplică măsura educativă cea mai grea de internare într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani.

 În temeiul art. art. 19 şi  397 al. 1 N. C. pr. pen şi art. 1357 şi 1447 C. civ., obligă inculpaţii în solidar, iar inculpatul minor ….. în solidar cu partea  responsabilă civilmente …  ,să plătească părţii civile …. suma de 3000 lei  , cu titlu de despăgubiri civile.

Constată că inculpatul minor …. a fost asistat la urmărirea penală şi instanţă de apărător din oficiu.

În temeiul art. 274 N.C. pr. pen., obligă inculpaţii …..la plata sumei de câte 326,66  lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care câte 166,66 lei către Ministerul Administraţiei şi Internelor, câte 10 lei către Ministerul  Public şi câte 150 lei către Ministerul Justiţiei.

Obligă inculpatul minor ….. în solidar cu partea  responsabilă civilmente ….să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 326,66 lei din care 166,66 lei către Ministerul Administraţiei şi Internelor , 10 lei către  M.Public şi 150 lei către M.Justiţiei.

 Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţă publică azi, ….