Somaţie de plată fiscală. Competenţa materială a judecătoriei.
O.G. nr. 92/2003 – art. 168 alin. 2 şi 3
Aparţine judecătoriei, competenţa materială de a soluţiona contestaţiile la titlurile executorii fiscale.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ,
decizia nr. 110 din 15 februarie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 723 din 29 noiembrie 2005 pronunţată în dosar nr. 3155/CA/2005 Tribunalul Timiş a admis acţiunea reclamantelor persoane fizice şi a anulat somaţia nr. 99535 din 24.05.2004 şi înştiinţarea nr.129765/24.05.2004 emise de Primăria Timişoara, în parte, în ceea ce priveşte stabilirea şi calcularea impozitului pe clădiri şi teren, pe seama reclamanţilor, până la 1 ianuarie 2004.
Prin decizia civilă nr. 110 din 15 februarie 2006 pronunţată în dosar nr. 483/CA/2006 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul pârâtului Primarul municipiului Timişoara, a casat sentinţa conform art. 312 alin. 5 şi art. 304 pct. 3 C. pr. civ. şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Judecătoria Timişoara, cu motivarea că obiectul acţiunii precizate îl constituie cererea de a se anula somaţia de plată nr. 99535/2004 şi înştiinţarea nr. 129765/2004 emise de Primăria Timişoara privind obligarea reclamanţilor de a plăti impozit pe clădiri şi pe teren.
Actele atacate de reclamanţi au fost emise de pârât, în temeiul art. 131 alin. 3 din Codul de procedură fiscală care priveşte titlul executoriu fiscal şi condiţiile pentru începerea executării silite.
Potrivit art. 136 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul, titlul executoriu fiind, din punct de vedere juridic, un titlu de creanţă, deci unul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, care devine executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă, prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege pentru respectiva creanţă, aşa cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 107 raportat la art. 136 alin. 2 C. pr. fisc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 136 alin. 3, art. 140 alin. 1, rezultă că începerea executării silite, în baza titlului executoriu fiscal, se realizează prin emiterea înştiinţării de plată şi apoi prin comunicarea somaţiei de plată, după care organul fiscal dispune în fapt executarea silită, în modalităţile prevăzute prin acelaşi cod.
Deci, acţiunea reclamanţilor constituie o contestaţie la executare pentru că vizează punerea în executare a unor titluri de creanţă fiscală, prevăzute în art. 107 alin. 3 Cod procedură fiscală şi la art. 107 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, astfel că revine instanţei de drept comun şi anume judecătoriei, competenţa materială pentru soluţionarea contestaţiei în condiţiile art. 168 alin. 2 şi 3 Cod procedură fiscală, nefiind aplicabile prevederile art. 187 din Cod, care privesc competenţa instanţei de contencios administrativ.
În consecinţă, pentru motivele expuse, dosarul s-a trimis Judecătoriei Timişoara, urmare la casarea sentinţei Tribunalului Timiş.