Prin sentinţa nr. 1978/CA/2011 s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta SC P. SRL, împotriva pârâtelor A. F. P. M. O. şi D. G. F. P. şi s-a dispus anularea Deciziei nr. 252/09.07.2010 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de pârâta D. G. F. P. , anularea în parte a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 578/09.04.2010 emisă de pârâta AFPMO, în sensul anulării obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA în sumă de 6.723 lei. S-au menţinut restul dispoziţiilor Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 578/09.04.2010 emisă de pârâtă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Începând cu data de 03.11.2009, reclamanta a fost supusă inspecţiei fiscale , perioada verificată fiind cuprinsă între august 2008 – septembrie 2009, organele de inspecţie fiscală constatând că reclamanta realizează venituri din prestări de servicii în domeniul asigurărilor, operaţiune care este taxabilă din punct de vedere al TVA conform art. 126 alin. 9 lit. a) din Legea nr. 571/2003, având obligaţia să se declare plătitor de TVA până la data de 10.07.2008 şi să devină plătitor de TVA începând cu data de 01.08.2008.
Având în vedere că societatea reclamantă nu s-a declarat plătitor de TVA, organele de inspecţie fiscală au procedat la stabilirea cuantumului TVA de plată pentru perioada verificată, în valoare de 74.699 lei şi 19.259 lei accesorii aferente.
Ca urmare a raportului de inspecţie fiscală, organele de control fiscal au emis Decizia de impunere nr. 1865/16.11.2009, prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale ale reclamantei, respectiv TVA în valoare de 74.699 lei şi 19.259 lei accesorii aferente.
În baza Deciziei de impunere , a fost emisă Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 578/09.04.2010 de către AFPMO, în care s-au stabilit în sarcina reclamantei mai multe obligaţii fiscale printre care şi dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA în valoare de 6.723 lei.
Anterior, reclamanta a mai fost supusă unui control tematic la solicitarea Activităţii de Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului, prin adresa nr. 78725/17.09.2009, întrucât a înregistrat o cifră de afaceri superioară plafonului de 35.000 Euro, fără a figura în vectorul fiscal ca plătitor de TVA, nesolicitând înregistrarea în scopuri de TVA. Perioada verificată a fost cuprinsă între 01.01.2008 – 31.12.2008.
În urma acestui prim control, organele de inspecţie fiscală au stabilit că reclamanta avea obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de 10 zile de la data atingeri sau depăşirii plafonului, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 141 alin. 2 lit. b din Legea nr. 571/2003, având în vedere că nu a prezentat autorizaţia din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi nu are încheiate contracte de asigurare în nume propriu şi care să suporte riscul.
Prin sentinţa nr. 210/CA/2010 pronunţată în dosarul nr. 28/111/2010 al Tribunalului Bihor , rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 614/CA/2010 – R a Curţii de Apel Oradea, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că în cuprinsul art.141 al.2 lit.b din Legea nr.571/2003, nu se condiţionează deţinerea unei autorizaţii de către societate pentru a fi scutită de plata TVA-ului, iar pe de altă parte, nu se instituie condiţia asumării riscului de către societatea reclamantă şi obligativitatea încheierii contractelor de asigurare în nume propriu. Mai mult, autorizaţia la care face referire pârâta vizează doar brokerii de asigurări, ori, societatea reclamantă nu a desfăşurat operaţiuni de asigurare şi reasigurare în calitate de broker de asigurare, ci a desfăşurat aceste operaţiuni în calitate de agent de asigurare, calitate recunoscută de Legea nr.32/2000 şi pentru care legiuitorul nu a impus obligativitatea deţinerii unei asemenea autorizaţii. De asemenea, instanţa a constatat că, prin normele metodologice invocate de către pârâtă, se adaugă la textul de lege, impunându-se anumite condiţii peste cele expres şi limitativ prevăzute în art.141 al.2 lit.b C.fiscal. Ori, normele metodologice sunt elaborate pentru a explicita dispoziţiile legale, şi nu pentru a modifica sau a aduce completări acestor dispoziţii.
Faţă de aceste considerente şi ţinând cont de faptul că în art.141 al.2 lit.b din C.fiscal nu se prevăd condiţiile impuse de normele metodologice pentru scutirea de plata de TVA, condiţii care, aşa cum am arătat mai sus, sunt nelegale ca urmare a adăugării la textul de lege, şi văzând că reclamanta se încadrează în scutirea de TVA prevăzută de art.141 al.2 lit.b Cod fiscal, instanţa a admis acţiunea formulată şi a dispus anularea actelor administrativ fiscale prin care pârâta i-a impus reclamantei obligativitatea înregistrării ca plătitor de TVA pentru operaţiunile de asigurare şi reasigurare întreprinse în cursul anului 2008.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează să constate că în mod greşit organele de inspecţie fiscală au continuat să calculeze TVA cu majorările şi dobânzile, respectiv penalităţile de întârziere aferente, atât timp cât s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamanta nu trebuie să se înregistreze ca plătitor de TVA.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa va admite în parte acţiunea reclamantei , respectiv va anula Deciziei nr. 252/09.07.2010 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de pârâta DGFP şi va anula în parte Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 578/09.04.2010 emisă de pârâta AFPMO, în sensul anulării obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA în sumă de 6.723 lei. Având în vedere că decizia contestată cuprinde şi alte obligaţii fiscale care nu au fost criticate şi nu fac obiectul prezentei cauze, instanţa va menţine dispoziţiile deciziei cu privire la aceste obligaţii, respectiv impozit pe dividende persoane fizice, contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator şi cea reţinută de la asiguraţi, contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată de angajator.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată, potrivit precizărilor de la ultimul termen de judecată.
Definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 2160/2012 a Curţii de Apel Oradea
