Cadru didactic. Refuz de prelungire a contractului de muncă după împlinirea vârstei de pensionare. Competenţă materială
Legea nr. 128/1997, art. 128, art. 146
Revine spre competentă soluţionare tribunalului, ca instanţă de litigii de muncă şi asigurări sociale, acţiunea ce vizează refuzul prelungirii contractului de muncă al unui profesor, după vârsta de pensionare.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal
Decizia civilă nr. 316 din 4 martie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 847 din 28 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 5400/30/2008, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de către reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâţii Liceul Pedagogic „Carmen Silva” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.
În cauză a declarat recurs reclamantul şi prin decizia civilă nr. 316 din 4 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 5400/30/2008, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Timiş ca instanţă de litigii de muncă şi asigurări sociale, cu aplicarea art. 312 alin. (6) raportat la art. 304 pct. 3 C.proc.civ.
Curtea a stabilit că obiectul litigiului îl constituie cererea reclamantului de a se anula hotărârea Consiliului profesional din 29.I.2008 din cadrul Liceului Pedagogic „Carmen Silva” şi a fi obligaţi pârâţii să avizeze favorabil cererea acestuia de a fi menţinut la catedră, ca profesor, în anul şcolar 2008-2009, peste vârsta de pensionare.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 128 din Legea nr. 128/1997 republicată privind statutul personalului didactic, care prevede că personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ, exprimat în urma votului nominal deschis şi cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar.
Art. 128 din legea susmenţionată se găseşte în Titlul VII privitor la „pensionarea personalului didactic”, al legii care nu conţine nicio reglementare privind căile de atac legate de modul de soluţionare a cererilor legate de pensionarea cadrelor didactice, dar la art. 146 din Legea nr. 128/1997, care se găseşte în Titlul VIII al acesteia referitor la „Dispoziţii tranzitorii şi finale” se prevede expres că, în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziţii din legislaţia muncii.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul M.E.C. nr. 4925/2005 nu cuprinde de asemenea nicio dispoziţie care să stabilească competenţa unei anume instanţe în soluţionarea conflictelor de natură celui în litigiu.
Aşa fiind, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 128/1997 suscitat, şi că actul atacat de reclamant nu este unul de autoritate administrativă întrucât priveşte menţinerea unui raport de muncă, revine instanţei de dreptul muncii competenţa materială pentru judecarea litigiului şi nu celei de contencios administrativ.
Cum sentinţa s-a pronunţat cu încălcarea normei de competenţă prevăzută de art. 146 din Legea nr. 128/1997, a fost admis recursul reclamantului aşa cum s-a menţionat anterior, cu aplicarea art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) şi 2 pct.1 lit. c) C.proc.civ.
