Cererea de restituire a taxei de poluare nu este condiţionată de contestarea deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanţa nu-i poate conferi caracter de titlu de creanţă unei asemenea decizii în cadrul unei cererii de restituire a taxei de poluare ci este datoare să analizeze cererea în limitele cadrului dedus judecăţii şi prin raportare la prevederile normelor de drept comunitar invocate ca fiind încălcate.
Prin sentinţa nr. 658 din 15 martie 2011, Tribunalul Harghita a respins excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta M.F.P., prin D.G.F.P. Harghita, a respins acţiunea reclamantei K.I. formulată în contradictoriu cu M.F.P. prin D.G.F.P. Harghita ca neîntemeiată şi rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie a A.F.M. Bucureşti.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a cumpărat din Uniunea Europeană un autoturism marca Audi tip A4 pe care l-a înmatriculat în România, sens în care a fost obligat să achite taxa de poluare aferentă prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 republicată, fiind emisă Decizia de calcul nr. 11140 prin care s-a stabilit suma de 1342 lei, sumă achitată potrivit chitanţei seria TS5 0301674. Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe de poluare iar pârâta prin adresa nr. 10170 din 24 septembrie 2010 a considerat că taxa a fost legal calculată de organele fiscale şi prin urmare nu poate fi restituită. S-a mai reţinut că reclamanta nu a contestat titlul de creanţă, astfel că operează prezumţia de legalitate şi temeinicie iar cererea de restituire adresată A.F.P. Odorheiu Secuiesc nu poate fi calificată ca o contestaţie împotriva titlului de creanţă.
Instanţa de fond a apreciat că taxa de poluare este o creanţă fiscală şi că Decizia de calcul este însuşi titlul în baza căruia statul a încasat şi reţinut suma plătită iar din conţinutul Deciziei de calcul rezultă fără dubiu voinţa organului fiscal de a emite un act administrativ fiscal – titlu de creanţă.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de reclamanta K.I., care a solicitat modificarea în sensul admiterii cererii formulată, obligarea pârâtei D.G.F.P. Harghita la restituirea sumei de 1342 lei achitată cu titlu de taxă de poluare şi la plata dobânzii legale.
În motivarea recursului s-a învederat că fondul speţei vizează incompatibilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE – art. 90 şi s-a subliniat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 50/2008, invocându-se şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie.
Intimata D.G.F.P. Harghita a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, susţinându-se lipsa procedurii prealabile, motivat de faptul că decizia de calcul putea fi atacată în termen legal de 30 de zile potrivit art. 207 Codul de procedură fiscală. Pe fondul cauzei s-a subliniat că obligativitatea achitării taxei de poluare se reţine şi prin prisma aplicării principiului constituţional prevăzut de art. 1 alin. 5 din Constituţia României, iar sentinţa civilă atacată este ferită de orice critică, nefiind de conceput că un act administrativ să fie legal în momentul emiterii lui şi să devină ulterior nelegal.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constat că recursul este fondat din următoarele considerente:
Cererea reclamantei a avut ca obiect restituirea taxei de poluare achitată conform chitanţei TS5 nr. 0301674, după ce aceasta a solicitat A.F.P. Corund restituirea sumei de 1342 lei iar răspunsul a fost comunicat prin adresa nr. 10170 din 26 septembrie 2010.
Instanţa de fond practic nu a analizat cererea de restituire a taxei de poluare prin incidenţa normelor dreptului comunitar invocat de reclamantă, ci s-a rezumat la a analiza Decizia de calcul al taxei de poluare şi caracterul actului administrativ fiind titlu de creanţă al acestei decizii, care, potrivit instanţei de fond, nefiind contestat conform procedurii fiscale îşi produce efectele şi prin urmare acţiunea reclamantei este neîntemeiată.
Maniera în care instanţa a soluţionat cererea de restituire a taxei de poluare echivalează cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecăţii, prin încălcarea prevederilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, fapt ce atrage incidenţa prevederilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă şi casarea cu trimiterea spre rejudecare.
Decizia de calcul al taxei de poluare nu constituie titlu de creanţă, neavând caracteristicile care l-ar putea încadra în definiţia dată de art. 41 Codul de procedură fiscală, menţiunea că”reprezintă un titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată conform legii”, nefiind de natură să-i confere această natură juridică.
Acest document cuprinde elementele de calcul prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008 şi stabileşte o sumă pe care titularul cererii de înmatriculare urmează să o achite, el alegând momentul în care solicită înmatricularea şi implicit alege data la care plăteşte taxa de poluare. De existenţa unui act administrativ care devine titlu de creanţă este şi data de la care îşi produce efectele (art. 43 Codul de procedură fiscală) or, simpla emitere a unei decizii de calcul nu obligă automat la plata taxei de poluare şi nu impune o dată la care respectiva sumă să fie scadentă. Fiind legată de momentul înmatriculării în România, acest moment îl alege persoana care solicită înmatricularea şi care poate să fie alta decât cea care iniţial a solicitat să se calculeze cuantumul taxei de poluare. Potrivit art. 45 din O.G. nr. 92/2003 republicată actul administrativ fiscal îşi produce efectele din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în act.
Calculul taxei de poluare se face la solicitare, în vederea primei înmatriculări în România a autovehiculului, prin urmare, moment care nu poate fi stabilit, ca dată precisă în decizia de calcul.
În plus, în cadrul unui raport juridic fiscal, organul fiscal care are o poziţie dominantă are şi competenţa legală de a urmări încasarea creanţei fiscale, ceea ce practic nu se întâmplă în cazul deciziilor de calcul al taxei de poluare, taxa care se achită în condiţiile O.U.G. nr. 50/2008 republicată şi obligaţia de achitare este legată de momentul înmatriculării, ca şi condiţie prealabilă, plata nefiind urmărită de organul fiscal care a calculat cuantumul sumei.
Instanţa de fond este datoare să analizeze cererea reclamantei de restituire a taxei de poluare, analizând dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 prin prisma respectării normelor dreptului comunitar.
Întrucât instanţa a omis a cerceta cauza prin prisma incidenţei normelor de drept comunitar în ceea ce priveşte legalitatea încasării taxei de poluare şi nu s-a pronunţat efectiv pe fondul cererii de restituire a taxei de poluare, analizând doar decizia de calcul căreia i-a atribuit caracterul de titlu de creanţă fiscală printr-o greşită interpretare a normelor legale fiscale, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă instanţa a dispus casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei pe fondul cererii de restituire a taxei de poluare.
