Titlu Spor de doctorat
Tip speta sentinţă civilă
Nr.394
Data 03 martie 2016
Domeniu asociat . Drepturi salariale
Continut speta . Acordarea sporului de doctorat
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 313/120/14.01.2015, reclamantul …. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 27 din OG nr. 137/2000, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi primii doi pârâţi la acordarea de despăgubiri materiale reprezentând diferenţe/sume compensatorii de salariu în cuantum de 15% din salariul de bază lunar, echivalentul sporului de doctor în drept, în condiţiile inexistenţei discriminării, începând cu 3 ani în urmă şi până la data introducerii acţiunii, anularea situaţiei create prin discriminare, prin obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti la plata sumei corespunzătoare lunar prin introducerea în indemnizaţia de încadrare brută lunară, de la data formulării prezentei cereri şi în continuare, pentru viitor, până la încetarea situaţiei de discriminare printr-o nouă lege de salarizare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este judecător la Curtea de Apel Piteşti (în prezent preşedintele Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal) şi că, începând cu data de 24 iunie 2010, când a obţinut titlul de doctor în drept, trebuia să beneficieze de sporul de doctorat de 15% în salariul de bază, ca şi ceilalţi colegi judecători aflaţi în aceeaşi situaţie.
A mai arătat că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a emis Ordinul nr.3492/23.03.2010, ce este atestat de diploma de doctor nr.20 din 24 iunie 2010, că prin adresa nr.613 din 13.06.2010 a Ministerului Justiţiei i s-a răspuns că, pe de o parte, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor în drept nu se mai regăseşte printre sporurile avute în vedere de Legea nr.330/2009 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, iar pe de altă parte nu poate beneficia nici de suma compensatorie de care beneficiază alţi colegi care au titlu de doctor, întrucât nu beneficia de acest spor la data de 31.12.2009, pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile art.6 alin. l din O.U.G. nr.1/2010, raportat la art.30 alin.6 din Legea nr.330/2009, că anterior intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, sus menţionate, O.U.G. nr.27 din 29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, prevedea la art.5 că „judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi care posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat” şi că înlăturarea sporului de doctorat prevăzut de legea anterioară împiedică realizarea formării profesionale a judecătorilor, astfel cum este garantată constituţional, fiind de natură a afecta statutul acestei profesii, aşa cum este reglementată în art. 125 din Constituţie, atacând şi inamovibilitatea acestora.
Reclamantul a susţinut că îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii ca şi colegii săi care aveau sporul de doctorat la data de 31.12.2009, dar spre deosebire de aceştia, deşi a urmărit a-şi completa pregătirea profesională, nu beneficiază de aceleaşi drepturi, ei având indemnizaţia mărită cu suma compensatorie prevăzută de legea de salarizare echivalentă cu sporul de 15% prevăzut anterior pentru titlul de doctor în drept, astfel că este discriminat în mod evident, că discriminarea dintre deţinătorii titlurilor de doctor de dinainte de data de 31.12.2009 şi cei ce au obţinut acest titlu după această dată este evidentă în condiţiile în care lucrează în aceleaşi condiţii, textul sus arătat fiind astfel în contradicţie cu art.4 din Constituţia României, privind egalitatea între cetăţeni, art.16 privind egalitatea în drepturi şi art.41 privind dreptul la muncă şi protecţie socială din acelaşi act normativ.
A invocat reclamantul şi dispoziţiile înscrise în art.3 din O.G. nr.137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare ale cărei menţiuni se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice cu atribuţii în ceea ce priveşte: a) condiţiile de încadrare în muncă, criteriile şi condiţiile de recrutare, selectare şi promovare, accesul la toate formele şi nivelurile de orientare, formare şi perfecţionare profesională; b) protecţia şi securitatea socială; (…) şi care prevede că tratarea inegală a indivizilor sau grupurilor în raport cu unele trăsături categorice cum ar fi apartenenţa etnică, rasială, religioasă sau de clasă este caracteristică ideii de discriminare.
În acelaşi scop, a invocat şi prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L180 din 19 iulie 2000 şi Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000.
De asemenea, a arătat că trebuie avută în vedere şi soluţia dată de Comisia Europeană în Cauza G310/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secţia civilă – România – în cauza aflată pe rolul acestei instanţe, privind interpretarea articolului art. l5 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică şi a art.17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
Reclamantul a mai arătat că, deşi prin deciziile Curţii Constituţionale nr.818, nr.819, nr.820 din 03.07.2008, nr.1325 din 04.12.2008 şi nr.146 din 25.02.2010 s-a statuat că prevederile art.2 (1), (2) şi (4)-(11) şi ale art.27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 încalcă principiul separării şi echilibrului puterilor în stat şi sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, acestea încalcă dreptul primar al Uniunii Europene şi Directivele sus menţionate, astfel încât pe calea excepţiei de inopozabilitate instanţa naţională poate cenzura dispoziţiile legale discriminatorii invocate mai sus în ceea ce îl priveşte.
De altfel, în prezent şi Consiliul Superior al Magistraturii, prin Nota nr.27723/1154/2013, Direcţia legislaţie, documentare şi contencios, consideră că actuala lege a salarizării ar trebui să conţină, ca urmare a discriminării constatate, dispoziţii care să recunoască dreptul la spor de doctorat celor care au promovat examenul de doctorat în perioada de activitate a Legii nr.330/2009 şi a legilor de salarizare ulterioare, precum şi pe viitor.
În drept, au fost invocate art.27 din O.G. nr.137/2000, art.24 din Hotărârea nr.567 din 15 iunie 2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, art.5 din O.U.G. nr.27 din 29 martie 2006, art.48 pct.7, art.30 alin.6 din Legea nr.330/2009, art.4, art.16, art.41 şi art.125 din Constituţia României, art.6 alin. l din O.U.G. nr.1/2010, art.3 din O.G. nr.137/2000, prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr.L180 din 19 iulie 2000, prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr.L3Q3 din 2 decembrie 2000.
Au fost anexate, în copie, diploma de doctor emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi punctul de vedere al C.S.M.
La data de 03.02.2015, Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar punct de vedere şi Hotărârea nr. 671/20.11.2013.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, iniţial, sporul de doctorat a fost prevăzut de dispoziţiile art. 5 din OUG nr. 27/2006, că, ulterior, prin dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 330/2009, aceste prevederi au fost abrogate, dar sumele de bani aferente acestui spor au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, ce nu a vizat existenţa sau nu a sporului în discuţie pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31.12.2009 şi că menţinerea acestei sume compensatorii a reprezentat o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
A mai arătat pârâtul că nu suntem în prezenţa unui tratament juridic discriminatoriu, întrucât acest spor era prevăzut de lege în favoarea unor persoane care aveau dobândit titlul de doctor în drept în baza unui act normativ în vigoare la un moment dat şi întrucât există o categorie de personal care a obţinut titlul academic de doctor ulterior, în baza unei alte legislaţii de salarizare, care nu a mai prevăzut de remunerarea aferentă acestui titlu.
Prin sentinţa civilă nr. 605/30 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă în dosarul nr. 313/120/2015, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Piteşti, apreciind că. în cauză, obiectul cererii de chemare în judecată nu îl reprezintă un conflict de muncă, ci un litigiu derivând dintr-o discriminare, care nu intră în competenţa de primă instanţă a tribunalului. S-a apreciat că această categorie de litigii se soluţionează în primă instanţă potrivit dreptului comun, instanţă care nu poate fi decât judecătoria, prin raportare la valoarea pretenţiilor situata sub 200.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr.6156/07 septembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 313/120/2015, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi s-a dispus declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, apreciindu-se că suntem în prezenţa unui veritabil conflict de muncă între reclamant, în calitate de angajat, şi pârâţi, în calitate de angajatori, care se soluţionează potrivit reglementărilor speciale în materie, şi nu potrivit dreptului comun.
Prin încheierea din data de 18 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 313/120/2015, a fost scoasă cauza de pe rolul Tribunalului Argeş ţi a fost înaintată Tribunalului Vâlcea, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de reclamant, prin sentinţa civilă nr. 128/04.11.2015, pronunţată de curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în dosarul nr. 690/46/2015.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub acelaşi număr unic 313/120/2015.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Aşa cum rezultă din adresa nr. 69123/2010, aflată la fila 8 din dosarul Tribunalului Dâmboviţa, precum şi din întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei, reclamantul Radu Daniel îndeplineşte funcţia de judecător la Curtea de Apel Piteşti şi nu beneficiază de sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, apreciindu-se că acest spor nu se mai regăseşte printre cele acordate de legile de salarizare în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2010.
Din diploma existenţă dosarul Tribunalului Dâmboviţa, seria G nr. 0006495, eliberată de Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti, rezultă, de asemenea, că reclamantul a dobândit titlul ştiinţific de doctor în baza Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 3492/23.03.2010.
La data dobândirii titlului de doctor de către reclamant, legislaţia în domeniul salarizării personalului bugetar în general şi a personalului din justiţie în special, nu mai prevedea acordarea sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor. Nici Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010 şi nici legile de salarizare adoptate pentru fiecare an începând cu data de 01.01.2010 nu mai prevedeau acordarea acestui spor.
La data dobândirii de către reclamant a titlului ştiinţific de doctor, nu mai exista, deci, un temei juridic pentru ca aceasta să beneficieze de sporul de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Cu toate acestea, persoanele care dobândiseră titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 1 ianuarie 2010 şi beneficiaseră de sporul de 15% reglementat de art. 5 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, potrivit cărora: „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi care posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.” (text abrogat de art. 48 alin. 1 pct. 7 din Legea nr. 330/2009), şi-au menţinut acest drept şi după data de 31 decembrie 2009.
În acest sens, dispoziţiile art. 30 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 330/2009 prevăd că: „(5) În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.”
De asemenea, aceeaşi soluţie rezultă şi din dispoziţiile art.8 din Anexa nr.5 la Legea nr.63/2011, potrivit cărora: „Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3.”.
În acest fel, a rezultat o diferenţă între veniturile salariale ale reclamantului, care a dobândit titlul ştiinţific de doctor după data de 31 decembrie 2009 şi veniturile salariale ale altor colegi judecători care au dobândit acest titlu înainte de data menţionată. Singurul considerent care a dus la diferenţierile dintre aceste persoane a fost cel referitor la data dobândirii titlului ştiinţific de doctor.
Pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, instanţa apreciază că reclamantul este îndreptăţit la acordarea diferenţelor de drepturi salariale rezultate ca urmare a neacordării sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, începând cu data 13.01.2012 (3 ani anteriori introducerii acţiunii) şi până la data de 13.01.2015 (data formulării cererii de chemare în judecată), precum şi la înlăturarea acestei discriminări prin introducerea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor de 15% în indemnizaţia de încadrare brută lunară a acestuia, începând cu data de 13.01.2015 şi până la înlăturarea situaţiei de discriminare, aşa cum se solicită în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Dispoziţiile art. 3 lit. d din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art.3 lit. c din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au conturat principiile pe care se bazează sistemul de salarizare, statuând că: „Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: … echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar;”.
Prin modalitatea de calcul a drepturilor salariale ale reclamantului, în care nu a fost inclus şi sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, nu au fost nesocotite numai dispoziţiile art. 3 lit. d din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art.3 lit. c din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci şi principiul nediscriminării, reglementat atât în Constituţia României şi în legile interne, cât şi în reglementările internaţionale.
Astfel, potrivit art.5 din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii: „În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.
Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.
Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.
Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.”
De asemenea, potrivit art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: „Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”, iar potrivit art.6 lit. b din acelaşi act normativ: „Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru motivul că aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii: … b) stabilirea şi modificarea atribuţiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului;”.
Tot astfel, potrivit art.16 din Constituţia României: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”
De altfel, din coroborarea acestui principiu cu dispoziţiile art.41 din Constituţia României se poate trage concluzia că principiul plăţii egale pentru muncă egală este o parte a dreptului la nediscriminare. Dreptul la muncă cuprinde principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală. În aplicarea acestui principiu, angajatorul are obligaţia să aplice tratament egal persoanelor aflate în situaţii similare, respectiv să aplice un tratament diferit persoanelor care se află în situaţii diferite.
Potrivit art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1995: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
De asemenea, dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000 şi ratificat de România prin Legea nr.103/2006, prevăd că: „1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate la paragraful 1.”
Dispoziţiile în baza cărora reclamantului i s-au stabilit drepturile salariale, fără a i se acorda şi sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, conduc la concluzia ivirii unei discriminări între judecătorii care l-au dobândit până la data de 31 decembrie 2009 şi cei care l-au dobândit ulterior acestei date.
Se ajunge astfel la situaţia în care, după data de 01 ianuarie 2010, persoane care deţin titlul ştiinţific de doctor sunt tratate diferit, respectiv unii primesc sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, iar alţii nu, pentru simplul considerent al datei când le-au fost acordat acest titlu.
Potrivit practicii CEDO, diferenţa de tratament devine discriminatorie, în înţelesul art.14 din Convenţie, doar atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Simpla existenţă a unei legi, care vine în contradicţie cu principiul nediscriminării reglementat de art.14 din Convenţia privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cu Protocolul nr.12 la Convenţie, nu reprezintă o justificare rezonabilă şi obiectivă pentru înlăturarea discriminării salariale create între persoane care desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că însăşi legea discriminatorie reprezintă justificarea rezonabilă şi obiectivă care înlătură discriminarea creată chiar de ea.
Prin urmare, există o discriminare evidentă între judecătorii care au dobândit titlul ştiinţific de doctor după data de 01 ianuarie 2010, comparativ cu cei care au dobândit acelaşi titlu până la data de 31 decembrie 2009, deoarece aceştia, deşi se găsesc în prezent în aceeaşi situaţie, au o salarizare diferită.
Nu este posibil ca dobândirea titlului ştiinţific de doctor într-un alt an să aducă unor categorii de persoane, aflate în situaţii identice, un tratament diferenţiat, fără a exista o justificare raţională şi obiectivă în acest sens. Nici justificarea economică şi nici cea financiară nu reprezintă argumente suficiente pentru acceptarea unor diferenţe de tratament.
Respectarea principiului discriminării, din care rezultă şi cel al remunerării egale pentru persoanele care desfăşoară muncă în aceleaşi condiţii, presupunea ca, pentru judecătorii care au dobândit titlului ştiinţific de doctor începând cu anul 2010, salarizarea să fie identică sub acest aspect cu cea a judecătorilor care au dobândit acelaşi titlu până la data de 31 decembrie 2009.
Prin acordarea salariaţilor unei instituţii aflaţi în situaţii similare a unor drepturi salariale diferite se produce o discriminare directă, prin încălcarea art.16 alin.1, coroborat cu art.41 din Constituţia României, art.1 pct.1 din Protocolul nr.12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.103/25 aprilie 2006, art.5 alin.1 din Codul muncii şi art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1995, prin raportare la Directiva nr. 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
De altfel, în sensul existenţei unei discriminări directe într-o situaţie identică, referitoare la acordarea sporului de doctorat numai magistraţilor care au dobândit acest drept anterior datei de 01 ianuarie 2010, iar nu şi celor care l-au obţinut ulterior, s-a pronunţat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.671/20.11.2013.
În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că, prin abrogarea sporului de doctorat doar pentru salariaţii care în viitor ar fi putut să se califice pentru obţinerea acestuia, iar nu şi pentru salariaţii care la momentul adoptării noii legislaţii au titlul ştiinţific de doctor, se încalcă principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului la nediscriminare prevăzut de art.16 alin.1 coroborat cu art.41 din Constituţia României şi de art.1 alin.1 din Protocolul nr.12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.103/25 aprilie 2006, precum şi că legiuitorul are dreptul de a modifica, suspenda sau anula sporuri, indemnizaţii, salarii periodice şi alte stimulente, în funcţie de categoriile de personal cărora li se aplică, dar doar cu respectarea principiului egalităţii. Pentru respectarea principiului menţionat, statul are posibilitatea fie să anuleze sporul de doctorat pentru întreaga categorie de salariaţi, fie să îl acorde tuturor, indiferent de data obţinerii titlului ştiinţific.
Acelaşi punct de vedere a fost exprimat şi de Direcţia legislaţie, documentare şi contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în adresa nr. 27723/1154/2013, aflată la filele 9-13 din dosarul Tribunalului Dâmboviţa.
Aşadar, în raport de cele reţinute anterior şi de dispoziţiile art.27 din OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, reclamantul este îndreptăţit să primească diferenţa de drepturi salariale rezultată ca urmare a neacordării sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, începând cu data de 13.01.2012 (pe 3 ani anteriori introducerii acţiunii) şi până la data de 13.01.2015 (data formulării cererii de chemare în judecată), astfel cum se solicită în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
De asemenea, reclamantul este îndreptăţit, în baza aceleiaşi dispoziţii legale, şi la anularea situaţiei create prin discriminare, în sensul introducerii sporului de 15% în indemnizaţia de încadrare brută lunară, începând cu data de 13.01.2015 şi până la înlăturarea situaţiei de discriminare printr-o nouă lege de salarizare, astfel cum s-a solicitat de către acesta.
Având în vedere toate aceste considerente, instanţa urmează să admită cererea; să oblige pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti, în solidar, la plata către reclamant a unei despăgubiri în cuantum de 15% din salariul de bază lunar, reprezentând echivalentul sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, începând cu data de 13.01.2012 şi până la data de 13.01.2015; să oblige pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti la plata către reclamant a sumei corespunzătoare sporului pentru titlul ştiinţific de doctor de 15%, prin introducerea acestuia în indemnizaţia de încadrare brută lunară, începând cu data de 13.01.2015 şi până la înlăturarea situaţiei de discriminare printr-o nouă lege de salarizare.
