Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr……/281/2015 la data de 12.06.2015, reclamantul O. P. F., în calitate de reprezentant legal al minorei O. A. Şt., a chemat în judecată pârâţii B. V. şi B.S. G., solicitând instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să oblige pârâţii să-i înapoieze minora.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că este căsătorit cu fiica pârâţilor, care a plecat să lucreze în străinătate din data de 14 octombrie 20l4, când minora a rămas în îngrijirea sa exclusivă.
A menţionat reclamantul că la rugămintea soţiei sale, a dus minora în data de 07.06.2015 la pârâţi, pentru două zile.
Reclamantul a arătat că, în momentul în care s-a prezentat la domiciliul pârâţilor pentru a lua minora, aceştia au refuzat să permită reclamantului să o ia, nepermiţându-i să o vadă.
A susţinut reclamantul că în ultimele nouă luni, de când soţia sa este plecată în străinătate, pârâţii nu şi-au manifestat dorinţa de a vedea minora.
Reclamantul a arătat că manifestă o afecţiune deosebită faţă de minoră şi îi poate oferi condiţii corespunzătoare privind creşterea şi educarea acesteia.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probaţiune, reclamantul a depus, în copie, certificat de căsătorie ( fila 7), certificat de naştere al minorului (fila 8), plângere penală înregistrată la xxx Prahova ( filele 15-18).
Prin sentinţa civilă nr.8645/02.07.2015, Judecătoria Ploieşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială în favoarea Judecătoriei Mizil.
Pârâţii nu au formulat întâmpinare.
În cadrul probei cu înscrisuri, pârâţii au depus în copie, cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, certificat de grefă.
La termenul din data de 27.07.2015, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru reclamant şi pârâţi şi, din oficiu, interogatoriul pârâtei B.S. G.
Analizând acţiunea civilă formulată de reclamant, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa a constatat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul O. P. F. a solicitat să se dispună pe calea ordonanţei preşedinţiale, înapoierea de către pârâţi a minorei O. A.Şt.
Reclamantul şi numita O.G.N. sunt căsătoriţi, iar din relaţiile lor a rezultat minora O.A. Şt., născută la data de 14.12.2010 ( filele 7,8).
Din susţinerile reclamantului confirmate de către pârâta B.S.G. şi soţia reclamantului, reiese că numita O.G.N., fiica pârâţilor, a plecat în străinătate în data de 14 octombrie 2014, cu acordul reclamantului, pentru a munci, lăsând în grija acestuia minora O.A.Şt.
Reclamantul s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea minorei, locuind în comuna xxxx, jud.Prahova, domiciliul comun al soţilor.
Totodată, instanţa a reţinut că deplasarea minorei la domiciliul bunicilor s-a făcut cu acordul reclamantului, la data de 07.06.2015, iar neînapoierea sa, peste două zile, poate avea un caracter ilicit.
Bunicii au susţinut că reclamantul a dus minora la domiciliul acestora pentru o perioadă nedeterminată motivat de faptul că acesta va pleca să muncească în străinătate.
Cu toate acestea, afirmaţia reclamantului conform căreia a fost de acord doar ca minora să rămână la bunici două zile este confirmată de atitudinea sa, acesta iniţiind demersuri, constând în plângere penală şi acţiune înregistrată la instanţă, pentru a obţine înapoierea minorei imediat după ce bunicii l-au informat cu privire la refuzul acestora de a o înapoia.
De asemenea, potrivit celor relatate de pârâta B.S.G., soţia reclamantului a venit în ţară pentru a introduce acţiune de divorţ şi a plecat în Italia.
Potrivit certificatului de grefă depus, numita O.G. N. a promovat acţiune de divorţ, înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, care se află în curs de soluţionare, în cadrul căreia a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă comună, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorei la reclamantă.
Cu ocazia dezbaterilor, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Potrivit art.495 C.civ., părinţii pot cere oricând instanţei de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept.
Ca atare, instanţa a apreciat că pârâţii au calitate procesuală pasivă, considerent pentru care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată.
În soluţionarea prezentei cauze, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 996 alin.1 C.proc.civ., conform cărora, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, iar al. 2, 4 arată că „ordonanţa este provizorie şi executorie şi va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului”.
Procedura specială a ordonanţei preşedinţiale comportă, prin urmare, trei cerinţe esenţiale: urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată până la soluţionarea fondului litigiului existent între părţi, respectiv nerejudecarea acestuia prin examinarea aparenţei dreptului dedus judecăţii.
Ordonanţa preşedinţială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea unei asemenea cereri se mărginească să stabilească, în raport cu probele prezentate de părţi, în favoarea căreia dintre ele există aparenţa de drept.
Potrivit art. 483 C.civ. autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului. Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.
De asemenea, conform dispoziţiilor art.487 C.civ. părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului.
Examinând îndeplinirea celor trei condiţii, din analiza textelor de lege menţionate şi a situaţiei de fapt, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.
În ceea ce priveşte caracterul vremelnic al măsurii solicitate, instanţa reţine că este realizată în cauză această cerinţă, în condiţiile în care soţia reclamantului a promovat acţiune de divorţ, în cadrul căreia instanţa urmează a se pronunţa cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti şi la stabilirea locuinţei minorei.
Privitor la cerinţa urgenţei, aceasta trebuie să existe atât la introducerea cererii şi, totodată să se menţină pe parcursul soluţionării cauzei.
Instanţa a reţinut că şi această condiţie este întrunită în cauză având în vedere specificul pe care îl prezintă relaţiile de familie, care implică urgenţă şi al cărei scop este de a proteja individul împotriva oricărui prejudiciu care poate rezulta din simpla scurgere a timpului, precum şi riscul unei înstrăinări crescânde între reclamant şi copil, ceea ce nu poate fi considerat în interesul superior al minorei.
Condiţia neprejudecării fondului presupune cercetarea aparenţei de drept, aceasta fiind suficientă pentru luarea măsurii prin raportare la primele două condiţii.
Potrivit art.2 alin.4 din Legea nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Pentru determinarea interesului minorei, trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală şi intelectuală armonioasă, interesând vârsta acesteia şi legăturile afective ce s-au stabilit între părţi şi copil.
Pârâţii au susţinut că există afecţiune între bunici şi minoră, însă acest element nu este suficient pentru ca un părinte să fie lipsit de dreptul său de creştere şi educare a copilului său, în condiţiile în care celălalt părinte este plecat în străinătate.
De asemenea, instanţa a reţinut că reclamantul nu a fost decăzut din drepturile părinteşti şi nici nu s-a dovedit de către pârâţi că modul în care reclamantul se ocupă de creşterea, îngrijirea minorei are consecinţe grave asupra bunei dezvoltări fizice şi asupra educaţiei acesteia.
Interesul copilului presupune de a garanta acestuia o evoluţie într-un mediu sănătos şi totodată de a menţine legăturile cu familia sa, cu excepţia cazului în care aceasta s-a dovedit nedemnă de acest lucru, deoarece ruperea acestei legături are ca rezultat dezrădăcinarea copilului ( CEDO cauza Maumousseau şi Washington împotriva Franţei).
Având în vedere cele mai sus expuse, dispoziţiile art.5 alin.2 din Legea nr.272/2004, potrivit cărora exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, faptul că minorul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică şi morală, cu echilibru socio-afectiv, drept afirmat şi prin art.8 din Convenţia Europeană a drepturilor omului, vârsta minorei şi faptul că a locuit cu părinţii şi, din octombrie 2014 până în iunie 2015, în mod exclusiv cu tatăl său, instanţa a apreciat că este în interesul superior al minorei să rămână temporar cu tatăl într-un mediu în care a trăit în ultima perioadă şi în care s-a integrat.
Instanţa a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
