Suma menţionată în decizia de imputare reprezintă drepturi salariale constatate de Curtea de Conturi ca fiind acordate necuvenit în perioada 01.01.2010 – 31.03.2011, ca urmare a includerii în salariul de bază a sporului de mobilitate şi confidenţialitate în procent de 30% acordat în baza sentinţei civile nr. 44/2007 pronunţată de Tribunalul B.
Suma menţionată în decizia de imputare reprezintă drepturi salariale constatate de Curtea de Conturi ca fiind acordate necuvenit în perioada 01.01.2010 – 31.03.2011, ca urmare a includerii în salariul de bază a sporului de mobilitate şi confidenţialitate în procent de 30% acordat în baza sentinţei civile nr. 44/2007 pronunţată de Tribunalul B.
Suma de 773 lei a cărei restituire o solicită reclamantul a fost recuperată de către pârâtă de la acesta la data de 11.04.2013, în urma demarării procedurii de executare silită.
La data de 27.09.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 124/2014, iar din redactarea art. 2 alin. 1 din acest act normativ rezultă cu claritate că exonerarea de la plată vizează sumele pe care personalul prevăzut la art. 1 „trebuie să le restituie”, aşadar sumele pentru care subzista obligaţia de restituire la data intrării în vigoare a legii şi nicidecum sumele care au fost deja restituite.
Legea nr. 124/2014 nu cuprinde o prevedere în sensul că sumele recuperate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ se restituie personalului de la care au fost recuperate.
Decizia nr. 307 din 25.02.2016 a Curţii de Apel Galaţi
Prin acţiunea înregistrată la data de 22.04.2015 sub nr. …/113/2015 pe rolul Tribunalului B. reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. B. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 773 lei, reprezentând drepturi salariale reţinute prin poprire pe veniturile sale şi să plătească la aceasta dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.
Prin sentința nr. 630/02 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Brăila a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant, pârâta fiind obligată să restituie reclamantului suma de 773 lei şi să plătească la aceasta dobânda calculată la data de 27.09.2014 şi până la achitarea integrală a debitului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta solicitând, în principal, casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, în rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii ca nefondată.
În motivarea recursului recurenta a arătat următoarele:
Instanţa de fond a încălcat flagrant dreptul la apărare al pârâtei D.G.R.F.P. G., soluţionând cauza fără citarea legală a pârâtei D.G.R.F.P G., devenind astfel incidente disp. art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă.
În conformitate cu disp. art.13 Cod procedură civilă, dreptul la apărare este garantat. Instanța de fond nu a dat pârâtei D.G.R.F.P G. posibilitatea de a participa la desfăşurarea procesului, neprocedând la citarea acesteia la sediul instituţiei din mun. G., str. nr., pronunţând astfel o hotărâre judecătorească cu încălcarea normelor de procedură civilă.
Întâmpinarea depusă în cauză a fost formulată de către D.G.R.F.P G., cu sediul în mun. G., str. nr., instituție cu personalitate juridică, conform dispozițiilor art.13 alin.1 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Chiar în condiţiile în care reclamantul a înţeles să se judece cu A.J.F.P. B., această structură, neavând personalitate juridică, nu este subiect de drept distinct şi nu asigură o reprezentare de drept a D.G.R.F.P. G., ci doar în baza unui mandat acordat în acest sens, mandat care nu a fost acordat în cauză.
Sentința civilă nr. 630/Fca/02.10.2015 a fost pronunţată cu lipsă de procedură, motiv pentru care solicită casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brăila, în vederea soluţionării cauzei în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G., prin realizarea procedurii de citare în mod legal.
Pe fondul cauzei recurenta critică sentinţa pentru nelegalitate, considerând că a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Recurenta arată că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 124/2014, dispozițiile acestei legi nefiind aplicabile, în condiţiile în care sunt respectate principiile de drept privind neretroactivitatea legii în timp şi puterea de lucru judecat.
Instanţa a respins nejustificat apărările pârâtei referitoare la neretroactivitatea dispoziţiilor Legii nr. 124/2014, motivând că legea nu face nicio distincţie, exonerarea de la plată aprobându-se pentru toate sumele reprezentând venituri de natură salarială, indiferent dacă au fost sau nu au fost executate.
Or, în cauză, instanţa de fond a ignorat faptul că suma pretinsă de reclamant a făcut obiectul unei judecăţi definitive, Decizia nr. 1732/28.09.2012, aşa cum a fost modificată prin Decizia nr. 1995/23.11.2012, privind imputarea sumei de 5.244 lei, fiind validată de instanţa de control judiciar, nemaifiind astfel susceptibilă de anulare/desfiinţare.
Instanţa a considerat în mod nelegal că dosarul nr. …./113/2012 a avut ca obiect legalitatea deciziilor de impunere, iar în prezenta cauză, se pune în discuţie o problemă de executare a actului.
Astfel, în condițiile în care puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 6041/03.12.2013 pronunţată în dosarul nr. …/113/2012 nu ar fi respectată, prin soluţia pronunţată de către instanţa de fond, prima hotărâre judecătorească ar rămâne fără efecte juridice, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.
Motivarea instanţei potrivit căreia obiectul prezentului dosar ar privi o problemă de executare a actului este străină de cauză, câtă vreme, potrivit petitului acţiunii, obiectul acesteia îl reprezintă restituirea unei sume reţinute în urma emiterii unui act administrativ, nefiind contestat niciun act de executare.
Dacă obiectul prezentului dosar ar fi fost într-adevăr o problemă de executare a actului, calea legală ce trebuia urmată ar fi fost aceea a contestaţiei la executare şi nicidecum o acţiune în pretenţii, iar instanţa fiind nevoită să constate necompetenţa de soluţionare a cauzei, ceea ce nici nu s-a pus în discuţie.
Actele emise în vederea recuperării prejudiciului au fost contestate la Tribunalul B. de către reclamant, iar prin Decizia civilă nr. 6041/03.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel G., acţiunea sa a fost respinsă ca nefondată. Este adevărat că, în urma pronunţării acestei decizii, a fost reluată procedura de executare silită prin înfiinţarea popririi conturilor bancare, fiind recuperată doar suma de 773 lei din totalul de 5244 lei, dar reclamantul nu a avut nicio susţinere asupra modului de executare silită a sumei de recuperat.
Distinct de faptul că instanţa de fond a pierdut din vedere faptul că pârâta a respectat o hotărâre judecătorească definitivă, motiv pentru care D.G.R.F.P. G. nu poate fi obligată la restituirea sumei de 773 lei, recurenta solicită a se constata că nu poate fi obligată nici la plata de dobânzii legale, câtă vreme drepturile salariale nu sunt obligaţii purtătoare de dobânzi, în sensul art. 2 din O.G. 9/2000 şi art. 2 din O.G. 13/2011, motiv pentru care sentinţa este nelegală şi din acest punct de vedere.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5, pct. 8 din Legea 134/2010 şi art. 20 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Curtea de Apel reţine că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea le apreciază ca fiind nefondate, reţinând în acest sens următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârâtă, D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. B., indicând sediul acestei din urmă entităţi.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată la sediul A.J.F.P. B., însă întâmpinarea a fost formulată şi depusă la dosar de către D.G.R.F.P. G., situaţie care este de natură a conduce la concluzia că cererea de chemare în judecată a fost înaintată acesteia de către A.J.F.P. B.
În condiţiile în care prin întâmpinare nu s-a formulat nici o apărare vizând lipsa capacităţii procesuale a A.J.F.P. B. de a sta în proces, nici cu privire la adresa la care să fie citată pârâta, instanţa a procedat la citarea pârâtei la sediul indicat în cererea de chemare în judecată, conform dovezii aflate în dosarul de fond.
Într-adevăr, conform prevederilor art. 13 din H.G. nr. 520/2013 direcţiile generale regionale ale finanţelor publice sunt instituţii publice cu personalitate juridică, iar în cadrul acestora funcţionează, ca structuri fără personalitate juridică, administraţii judeţene ale finanţelor publice.
Curtea reține însă că potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 Cod procedură civilă, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.
Nu se poate reţine o încălcare a dreptului pârâtei la apărare, câtă vreme prin întâmpinarea depusă la dosar au fost formulate apărările pârâtei cu privire la cererea de chemare în judecată, aceasta cu atât mai mult cu cât în recurs nu au fost depuse alte înscrisuri şi nici nu se invocă necesitatea administrării altor probe.
În ceea ce priveşte criticile vizând fondul cauzei, Curtea reţine următoarele:
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar reclamantul B.S. a avut calitatea de consilier juridic în cadrul D.G.F.P. a judeţului B., raporturile de serviciu ale acestuia cu instituţia menţionată încetând în baza deciziei nr… /25.04.2012.
Prin decizia nr… din 28.09.2012 emisă de D.G.F.P. a judeţului B. – Serviciul resurse umane salarizare, astfel cum a fost modificată şi completată prin decizia nr… din 23.11.2012, s-a imputat reclamantului suma de 5244 lei, la care se adaugă dobânzi la nivelul ratei dobânzii de referinţă a B.N.R. până la recuperarea integrală a sumei.
Totodată, din înscrisurile aflate la dosar Curtea de apel reţine că suma de 773 lei a cărei restituire o solicită reclamantul, a fost recuperată de către pârâtă de la acesta la data de 11.04.2013 în urma demarării procedurii de executare silită, astfel cum rezultă din adresa nr. …/22.10.2014 emisă de D.G.R.F.P. G.
La data de 27.09.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 124/2014, iar conform prevederilor art. 2 alin. 1 din acest act normativ „Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.”
Din redactarea textului de lege menţionat rezultă cu claritate că exonerarea de la plată vizează sumele pe care personalul prevăzut la art. 1 „trebuie să le restituie”, aşadar sumele pentru care subzista obligaţia de restituire la data intrării în vigoare a legii şi nicidecum sumele care au fost deja restituite.
Legea nr. 124/2014 nu cuprinde o prevedere în sensul că sumele recuperate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ se restituie personalului de la care au fost recuperate.
În aceste condiţii, Curtea de Apel constată că interpretarea dată de prima instanţă dispoziţiilor Legii nr. 124/2014, în sensul că legiuitorul a aprobat o exonerare de la plată pentru toate sumele reprezentând venituri de natură salarială, indiferent că au fost sau nu executate, echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, fapt ce contravine prevederilor art. 15 alin.2 din Constituţie.
Cum suma de 773 lei a cărei restituire a solicitat-o reclamantul a fost recuperată de la acesta în anul 2013, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014, Curtea de apel constată că în mod nelegal a reţinut instanţa de fond că această sumă intră sub incidenţa prevederilor art. 2 din Legea nr. 124/2014, obligând în mod greşit pârâta la restituirea acestei sume.
În raport de considerentele mai sus expuse, ce conduc la concluzia netemeiniciei cererii formulate de reclamant, Curtea constată că nu se mai impune examinarea celorlalte critici formulate de recurentă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496, 498 Cod procedură civilă raportat la art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâtă, va casa în tot sentinţa atacată, iar în rejudecare, va respinge cererea formulată de reclamant ca nefondată.
