Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.3044/101/2015 reclamanta BS a chemat în judecată pe pârâta SC TSS SUCURSALA C pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând: contravaloarea orelor suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru şi a timpului de lucru desfăşurat în zilele libere şi sărbători legale pentru perioada 06.06.2012 -01.10.2013; contravaloarea sporului de 75% pentru orele suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru şi a sporului de 100 % pentru orele prestate în zilele libere şi sărbători legale conform dispoziţiilor art. 13, alin. 2 şi 3. art. 39 lit. a din CCM încheiat la nivel de societate şi art. 123 din Codul Muncii; contravaloarea diferenţelor salariale constând în sporul de vechime şi toxicitate aplicate la salariul efectiv realizat conform calculelor din fluturaşi – având în vedere că aceasta a fost înţelegerea părţilor, pentru perioada 06.06.2012 -01.10.2013; contravaloarea diferenţei de 5% reprezentând spor de vechime corespunzător vechimii în muncă de peste 10 de ani, pentru perioada 06.06.2012 -01.03.2013 conform dispoziţiilor art. 39 lit. c din CCM înregistrat la I.T.M. Cluj sub nr. 33217/09/04.2012 aplicabil la nivel de unitate; contravaloarea indemnizaţiei de CO aferentă anilor 2012 şi 2013 (proporţional perioadei lucrate), întrucât nu i-a fost acordată şi nici nu a beneficiat de CO în aceşti ani; drepturi băneşti să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata contribuţiilor şi impozitelor prevăzute de art. 40, alin. 2, lit. 1) din Codul Muncii aferente drepturilor salariale neplătite către Bugetul General Consolidat al Statului, cu plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din Noul Cod de procedură civilă.
În motivare a arătat că pârâta SC TS CCG în calitate de angajatoare, a încheiat la data de 05.06.2012, contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, ce a fost înregistrat sub nr. 357 şi modificat prin acte adiţionale, fiind încadrata ca laborant (cod COR 311105) şi ulterior şef Profil B.Ba.Bp. Laborator B. contract ce a încetat la data de 31.12.2013 ca urmare a restrângerii activităţii angajatorului la Şantierul B jud. T.
Deşi a desfăşurat activitatea corespunzător sarcinilor primite în sensul că a prestat activitate conform fişei postului şi corespunzător unui program de 12-14 ore pe zi, lucrând în aceste condiţii cel puţin 100 ore lunar peste programul normal de lucru, precum şi în zilele de sâmbătă şi sărbători legale fără a beneficia de timp liber corespunzător şi fără a fi remunerată corespunzător. Lucra acest program pentru că era programul impus de angajator dar şi pentru faptul că presta munca în laboratorul firmei, iar pârâta deşi a promis că va plăti aceste ore lucrate suplimentare, sporul aferent şi indemnizaţia CO aceasta nu i-a achitai aceste drepturi deşi ea a sperat că îşi îndeplineşte această obligaţie până i-a încetat C.I.M.
Acest fapt se datorează şi pentru că pârâta nu avea personal suficient pentru a asigura liberele corespunzătoare timpului de muncă efectuat peste programul normal de lucru de 8 ore pe zi precum şi termenului de finalizare a lucrărilor contractate şi programului de lucru pe şantierele de construcţii în general şi cel pentru construcţia de drumuri în special.
Lucrând în medie 12-14 ore pe zi de luni până sâmbăta, iar duminica de la orele 7 la 14.00, în perioada 06.06.2012 -01.10.2013 trebuia să primească contravaloarea acestor ore şi sporul aferent din salariul de bază de 75% pentru orele suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru precum şi sporul de 100% pentru cele lucrate în repausul săptămânal şi sărbători legale pentru care nu i s-a acordat repausul săptămânal conform dispoziţiilor art. 13, alin. 2 şi 3, art. 39 lit. a din CCM încheiat la nivel de societate şi art. 123 clin Codul Muncii coroborate cu punctul ,1 alin. 3 din Contractul individual de muncă precum şi cu dispoziţiile CCM Ramură Construcţii.
Având în vedere că din fluturaşi de salariu rezultă modul de calcul şi plată a sporurilor cuvenite respectiv de vechime şi toxicitate care se aplică la salariul realizat (în C1M nu se menţionează modul de aplicare a procentelor respective) este îndreptăţită să primească şi diferenţele de spor calculate la salariul realizat aşa cum va rezulta în urma luării în calcul a tuturor orelor efectiv lucrate precum şi a timpului de lucru desfăşurat în zilele libere şi sărbătorile legale.
Deşi la data încheierii C1M avea o vechime în muncă de peste 10 de ani şi ar fi trebuit să beneficieze de un spor de vechime de 15% aplicat la salariul de bază, pârâta nu i-a plătit decât 10% şi doar începând cu luna aprilie 2013 i-a plătit 15% cu titlu de spor de vechime încălcând prevederile art. 39 lit. c din CCM aplicabil la nivel de unitate.
In perioada cât a fost angajată la pârâtă, nu a beneficiat de CO pentru anii 2012 şi 2013 şi nici nu i-a fost plătită indemnizaţia aferentă CO.
Procedând în modul arătat, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală faţă de ea în ceea ce priveşte plata muncii prestate, încălcând astfel dispoziţiile art. 161, alin. 1 C. Muncii raportate punctul J, alin. 4 din C IM care prevăd că drepturile salariale trebuiau plătite la 30 ale lunii în curs şi 15 ale lunii viitoare, precum şi dispoziţiile art. 159-162 din C. Muncii în sensul că pârâta avea obligaţia să plătească salariile înaintea altor obligaţii băneşti ale acesteia, întrucât salariul cuprinde şi alte adaosuri aşa cum sunt drepturile solicitate de ea.
Este evident că prin atitudinea sa pârâta i-a produs un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate, fapt pentru care este obligată să o despăgubească pentru prejudiciul material suferit din culpa sa conform dispoziţiilor art. 166, alin. 4 din Codul Muncii, dar şi conform dispoziţiilor. OG 9/2000. OG nr. 13/201 1. art. 1489 alin. 2 Cod civil şi art. 1531-1535 Cod civil cu privire la dobânda legală. În acest sens pronunţându-se recent şi ICCJ – secţia a II-a civilă prin decizia 4426/2013/11 decembrie 2013 pronunţată în dosarul nr. 59282/3/2011 care motivează că : “Aşadar, în condiţiile în care dobânda reprezintă o veritabilă sancţiune aplicată pentru neexecutarea de către debitoare a obligaţiei de plată, iar actualizarea sumei executate, prin raportare la indicele de inflaţie, reprezintă valoarea reală a obligaţiei la data efectuării plăţii, atunci, în mod evident, pentru asigurarea unei reparaţii juste şi integrale a prejudiciului, cumulul dintre actualizarea sumei şi dobânda legală este posibil şi justificat, potrivit dispoziţiilor art. 1088 C. civ. şi O.G. nr. 9/2000. ”
Dobânda legală reprezintă câştigul, folosul, beneficiul realizabil de creditor prin reinvestirea sumelor ce i se cuvin fără să fie nevoit să facă dovada prejudiciului, existenţa acestuia fiind prezumată, iar procentul este stabilit de legiuitor prin OG 9/2000 şi ulterior prin OG nr. 13/2011 şi Noul cod civil.
Potrivit art. 40, alin. 2 , lit. f din Codul Muncii angajatorul este obligat să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de către salariaţi în condiţiile legii fapt pentru care pârâta trebuie obligată să-şi îndeplinească aceste sarcini pentru eventualitate în care este de rea credinţă şi efectuează viramentele legale către Bugetul General Consolidat al Statului.
În drept, a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 159-162, art. 166, art. 229, art. 266 -269 C. Muncii.
În drept a depus în copie xerox: CIM nr. 357/05.06.2012 şi actele adiţionale; act de identitate şi extras CCM; carnet de muncă; decizia nr. 357/07.06.2012; fişa postului.
Pârâta SC TS CCG a depus întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondată a acţiunii, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată
În motivare a arătat că reclamanta a fost angajata societăţii din data de 06.06.2012 şi până la data de 01.10.2013, perioadă în care pretinde că a prestat circa 12-14 ore zilnic totalizând peste 100 ore lunar peste programul normal de lucru, lucrând inclusiv zilele de sâmbătă, duminecă şi sărbători legale, fără a beneficia de timp liber corespunzător şi fără a fi remunerată corespunzător.
Acţiunea reclamantei este nefondată şi se impune a fi respinsă pentru următoarele motive:
Referitor la petitul privind orelor suplimentare şi timpului de lucru, desfăşurat în zilele libere şi sărbători legale pentru perioada 06.06.2012 – 01.10.2013 şi a sporurilor aferente respectivelor ore suplimentare, arătă că, aşa cum a precizat şi reclamanta în cadrul cererii de chemare în judecată, aceasta a fost angajată începând cu data de 06.06.2012.
In fiecare lună pe perioada pentru care reclamanta pretinde că ar fi efectuat ore suplimentare, reclamanta a încasat drepturi salariale corespunzător muncii prestate.
Niciodată, nici în timpul cât reclamanta a fost angajată şi nici după data încetării raporturilor de munca, reclamanta nu s-a plâns conducerii unităţii că salariul încasat de aceasta nu este corespunzător cu munca prestată.
Precizează că salariata a primit în fiecare lună fluturaşul de salariu, care conţine o detaliere cât se poate de clară a numărului de ore prestate în fiecare zi, salariata având astfel posibilitatea de a constata şi reclama o eventuală neconcordantă între orele prestate şi orele plătite. Depune în probaţiune fluturaşii de salariu pe care reclamanta i-a primit pentru fiecare din lunile în care aceasta a fost angajata noastră.
Niciodată reclamanta nu a pretins, nu a sesizat conducerea unităţii că în toată perioada 06.06.2012 – 01.10.2013 ar fi prestat ore suplimentare care nu i-ar fi fost achitate de către societate.
Codul muncii defineşte munca suplimentară ca reprezentând “Munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca săptămânal, prevăzuta la art.109…”.
Tot Codul Muncii art.117 alin 2 prevede că “Munca suplimentara nu poate fi efectuata fără acordul salariatului…”.
La rândul sau art.118 alin. l Codul Muncii prevede că “La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua munca suplimentara..”.
La rândul sau art.118 alin. l Codul Muncii prevede că “La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua munca suplimentara..”.
Din economia dispoziţiilor legale sus amintite, în literatura de specialitate s-a concluzionat cât se poate de clar că, pentru ca o munca sa fie considerată ca fiind suplimentară, sunt necesare a fi îndeplinite 2 condiţii cumulative, respectiv: Să existe acordul salariatului în toate cazurile el trebuie să existe; să existe o solicitare din partea angajatorului.
Raportat la dispoziţiile legale enunţate, rezultă fără dubiu că angajatori este cel care trebuie să solicite în scris sau verbal prestarea de ore suplimentare.
În literatura de specialitate şi practica judiciară, s-a statuat foarte clar că în caz de conflict de muncă, efectuarea de ore suplimentare, chiar în zilele de sărbătoare legală, nu se poate determina, în mod corelativ, obligarea unităţii la plata acestor ore, dacă orele în cauza au fost prestate exclusiv pe baze voluntare (Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII – a civila şi pentru cauze privind conflictele de munca si asigurări sociale, decizia 1341/R/2006; Ion Trăia Ştefănescu – Tratat teoretic şi practic de drept al muncii, ed. a Il-a, pag 544, Editura Universul Juridic 2012)
Altfel spus, pentru plata orelor suplimentare, salariatul trebuie sa facă dovada existentei unei solicitări scrise sau verbale, exprese sau implicite, din partea angajatorului.
S-a statuat în practica şi literatura de specialitate că nu reprezintă ore suplimentare: orele prestate voluntar de salariat datorită faptului că nu îşi realizează norma de munca în timpul normal de lucru. Orele prestate la solicitarea altcuiva decât cea a angajatorului – “Faptul că salariatul a fost solicitat de clienţi nu echivalează cu solicitarea angajatorului, cerută ca atare de Codul Muncii”(Trib Ialomiţa, secţia civila, sentinţa civila nr.103/2005); Orele prin care se recuperează – ulterior – perioadele de întrerupere temporară a muncii; Orele care depăşesc durata legală zilnica a timpului de muncă din cauza programului inegal de lucru.
A mai arătat că în decursul a mai bine de 1 an si jumătate cât a fost angajată, reclamanta nu a depus nici o petiţie, solicitare sau reclamaţie la unitate, prin care să solicite plata chiar şi a unei ore suplimentare şi abia la mai bine de 1 an după încetarea raporturilor de muncă, vine să afirme că ar fi prestat muncă suplimentară, muncă ce nu i-ar fi fost plătită .
A învederat faptul că regulat, serviciul resurse umane analiza situaţia orelor suplimentare efectuate de angajaţii unităţii, între care şi reclamanta şi unde sesiza existenţa unor posibile neconcordante, societatea achita angajaţilor în cauză sub forma de prime – alte drepturi, contravaloarea orelor suplimentare la care societatea considera că angajatul este îndreptăţit.
Astfel solicită să fie observaţi fluturaşii de salariu ai reclamantei din următoarele luni:luna octombrie 2012 la rubrica “Alte Drepturi” apare achitat acesteia suma de 173 lei peste salariul de încadrare şi sporurile pe care acesta le avea conform Contractului individual de muncă; luna decembrie 2012 la rubrica “Prime” apare achitat acesteia suma de 4.000 lei peste salariul de încadrare şi sporurile pe care acesta le avea conform Contractului individual de muncă: luna decembrie 2013 la rubrica “Prime” apare achitat acesteia suma de 4.382 lei peste salariul de încadrare şi sporurile pe care acesta le avea conform Contractului individual de muncă.
A precizat că orele suplimentare au fost plătite reclamantei şi în lunile august 2012 şi noiembrie 2012, luna august 2012 pe fluturaşul de salariu la rubrica “Ore suplimentare 2” apar achitate reclamantei suma de 335 lei reprezentând contravaloarea a 8 ore; luna noiembrie 2012 pe fluturaşul de salariu la rubrica “Ore suplimentare 2” apar achitate reclamantei suma de 378 lei reprezentând contravaloarea a 8 ore
A depus în probaţiune fluturaşii de salariu ai reclamantei pe care aceasta îi primea în fiecare lună.
Având în vedere că din fluturaşii de salariu rezultă că reclamanta a beneficiat de plata din partea subscrisei a sumelor reprezentând contravaloare ore suplimentare conform fluturaşilor de salariu depuşi în probaţiune, coroborat cu faptul ca niciodată, nici în perioada când a fost angajată şi nici după încetarea raporturilor de muncă reclamanta mi s-a plâns, nu a formulat nici o reclamaţie/petiţie că ar fi prestat munca ce nu i-a fost recompensată în bani, astfel a solicitat să se dispună respingerea cererii reclamantei de obligare a subscrisei la plata orelor suplimentare şi a sporului aferent salariului de bază.
Referitor cererea reclamantei constând în contravaloarea diferenţelor salariale referitoare la sporul de vechime şi toxicitate aplicate la salariul efectiv realizat, arătă, că este neîntemeiat pentru următoarele motive
Practic instanţa va stabili prin petitul formulat de reclamantă, dacă valoarea sporurilor, indiferent care ar fi acestea – în speţa de faţă sporul de vechime şi sporul de toxicitate – se calculează la valoarea salariului de încadrare sau la valoarea salariului realizat şi în funcţie de concluzia la care v-a ajunge după analizarea argumentelor juridice expuse de fiecare parte, va admite sau va respinge acest petit al reclamantei, Codul Muncii actual nu mai reglementează sporul pentru vechimea în muncă. De asemenea sporul pentru toxicitate nu este un spor reglementat de Codul Muncii actual.
Totuşi Codul Muncii reglementează alte sporuri după cum urmează: sporul pentru ore suplimentare (art. 123 alin 2 din Codul Muncii); sporul pentru munca prestata in zilele libere si sărbători legale (art 142 alin 2 din Codul Muncii); sporul de noapte (art .126 alin 1 lit. b din Codul Muncii)
Toate dispoziţiile legale din Codul Muncii, toate sporurile care sunt reglementate prin lege, pe toate legea le raportează la salariul de bază.
În cazul tuturor sporurilor menţionate mai sus. legea – Codul muncii – stabileşte clar că acestea se raportează la salariul de bază.
Sporurile solicitate de reclamantă erau reglementate prin contracte colective de muncă aplicabile la nivel naţional sau de ramură. Chiar daca pentru perioada de referinţă nu mai este în vigoare şi nu este aplicabil un astfel de contract, având în vedere că sporurile la care face trimitere reclamanta – spor vechime şi spor de toxicitate – sunt sporuri care se practicau anterior în relaţiile de muncă dintre angajator şi angajat, acordarea acestor sporuri s-a făcut cutumiar.
În acest sens arătă că tot timpul cutuma a fost ca sporurile în discuţie, să se calculeze la valoarea salariului de bază şi nu la valoarea salariului realizat, (a se vedea Contractul Colectiv de Munca Aplicabil la Nivel National in anii 2007 – 2010)
De altfel şi din analiza Contractului Individual de Muncă al reclamantei rezultă clar şi fără echivoc că sporurile în discuţie trebuiesc aplicate la salariul de bază şi nu la salariul realizat.
Astfel “Salarizarea” este reglementată la litera j din Contractul Individual de Muncă şi se compune din salariul de bază şi alte elemente constitutive, care se raportează toate la salariul de bază între care se numără şi sporurile de vechime şi toxicitate.
Sporurile de care a beneficiat reclamanta, cel de toxicitate şi cel de vechime în muncă, sunt sporuri permanente, care sunt la fel tot timpul şi nu care fluctuează de la lună la lună.
Având în vedere prevederile clare din Codul muncii care reglementează alte tipuri de sporuri şi care toate sunt raportate la salariul de bază; Cutuma existentă în aplicarea legislaţiei muncii, respectiv toate contractele colective de muncă aplicabile la nivel naţional şi care au fost în vigoare până în 2010, care prevedeau că sporul de vechime şi toxicitate se aplică la salariul de bază; voinţa părţilor clar exprimată prin Contractul Individual de Muncă, unde este stipulat clar că sporurile în discuţie se aplică la salariul de bază.
Referitor contravaloarea diferenţei de 5% reprezentând spor de vechime corespunzător vechimii în muncă de peste 10 ani pentru perioada 06.06.2012- 01.03.2013.
A învederat că la nivelul TS CCG nu există şi nu a existat Contract Colectiv de Muncă Aplicabil la Nivel de Unitate.
Contractul Colectiv de Muncă depus de reclamantă în probaţiune este al unei alte societăţi comerciale, respectiv al TSS Sucursala C.
Contractul Colectiv de Muncă depus de reclamantă în probaţiune este al unei alte societăţi comerciale, respectiv al TSS Sucursala C.
Subscrisa se numeşte TS CCG şi este altă societate comercială, cu altă personalitate juridică, cu un alt cod fiscal şi un alt număr de înregistrare la registrul comerţului. Astfel subscrisa are Codul Fiscal RO 29420746, număr de înregistrare la registrul comerţului J12/3002/2011, în timp ce firma de al cărei Contract Colectiv de Muncă reclamanta doreşte să se folosească, are Codul Fiscal RO 10770627, număr de înregistrare la registrul comerţului J12/1064/1998, depunând în probaţiune Certificatele de înmatriculare ale ambelor societăţi.
Fiind persoane juridice distincte, respectivul document Contract Colectiv de Munca la Nivelul TSS Sucursala C nu îi este opozabil şi nici nu este aplicabil în societate.
Fiind persoane juridice distincte, respectivul document Contract Colectiv de Munca la Nivelul TSS Sucursala C nu îi este opozabil şi nici nu este aplicabil în societate.
În analizarea sporului de vechime acordat reclamantei pentru perioada 06.06.2012-01.03.2013 instanţa trebuie să se raporteze exclusiv la Contractul Individual de Muncă al reclamantei.
Acesta este singurul document aplicabil între părţi care reglementează sporul de vechime.
Din analiza fluturaşilor de salariu şi din însăşi afirmaţiile reclamantei, rezultă clar că pentru perioada reclamată, sporul de vechime de care a beneficiat este în conformitate cu Contractul Individual de Muncă semnat între părţi.
Ceea ce pretinde în realitate reclamanta este cu totul altceva, anume că respectivul spor de vechime pentru perioada 06.06.2012- 01.03.2013 nu ar fi fost plătit de subscrisa conform unui Contract Colectiv de Munca Aplicabil la Nivelul unei alte societăţi comerciale, lucru inadmisibil.
Având în vedere susţinerile reclamantei care recunoaşte că sporul de vechime a fost achitat de subscrisa conform contractului individual de muncă încheiat între părţi.
Faptul că la nivel naţional nu există un Contract Colectiv care să impună un minim sau un maxim de spor de vechime, contravaloarea acestuia rămânând să fie determinată fie prin contractual individual de muncă, fie prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate.
Faptul că la nivelul subscrisei pârâte în cauza de faţă – TS CCG nu există şi nu a existat un contract colectiv de muncă.
Faptul că, contractual colectiv de munca depus de reclamanta este al unei alte societăţi comerciale şi nu ne le opozabil şi nici aplicabil.
Referitor contravaloarea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferentă anilor 2012 şi 2013, arătă:
Conform contractului individual de muncă, reclamanta beneficia de un concediu anual de 24 zile.
Conform Codului Muncii concediul de odihnă se acordă doar pentru perioada efectiv lucrată, direct proporţional cu munca prestată.
Având în vedere că reclamanta a fost angajată în anul 2012, doar din luna iunie, rezultă că pentru anul 2012 aceasta avea dreptul la un maxim de 14 zile lucrătoare (24 zile /12 cate luni are anul = 2×7 luni cat a lucrat reclamanta = 14 zile).
În anul 2012, în luna decembrie reclamanta a beneficiat de 4 zile de concediu de odihnă. Acest lucru rezulta din fluturaşul de salariu aferent lunii decembrie.
Întrucât în anul 2012 nu a efectuat integral concediul de odihnă şi coroborat cu dispoziţiile Codului muncii care prevăd că dacă concediul de odihnă nu este efectuat în anul curent, acesta trebuie acordat salariatului până cel târziu la sfârşitul anului următor, zilele de concediu rămase şi neefectuate în anul 2012 în număr de 10, au fost reportate în anul 2013.
În luna ianuarie 2013 reclamanta a efectuat un număr de 7 zile de concediu de odihnă din cele 10 care i-au mai rămas din anul 2012.
Aşa cum rezultă din fluturaşul de salariu aferent lunii ianuarie 2013, reclamantei i-a fost achitată suma de 678 lei reprezentând contravaloarea a 3 zile de concediu de odihnă aferent anului 2012, care nu au fost efectuate de aceasta.
În concluzie, raportat la probatoriul administrat, să se constate că pentru anul 2012 reclamanta a efectuat sau i-a fost plătit concediul de odihnă neefectuat.
Pentru anul 2013, reclamanta a lucrat din 01.01.2013 şi până în 01.10.2013, după aceasta dată fiind fie în concediu medical, fie în concediu de odihnă.
Având în vedere că din 12 luni, reclamanta a prestat muncă efectivă doar 9 luni, rezultă că aceasta are dreptul la 18 zile de concediu de odihnă efectiv în anul 2013.
Reclamanta a beneficiat de 6 zile de concediu de odihnă în luna noiembrie 2013 şi de 3 zile de concediu în decembrie 2013, în total 9 zile.
Restul zilelor de concediu, în număr de 9 i-au fost plătite reclamantei în luna decembrie 2013, pe fluturaşul de salariu existând achitată suma de 3450 lei la rubrica “Alte Drepturi”, sumă ce reprezintă contravaloarea concediului neefectuat în anul 2013 de reclamantă.
În concluzia a solicitat să se constate că reclamanta a beneficiat atât pentru anul 2012 cât şi pentru anul 2013, fie de concediu de odihnă, fie concediul de odihnă neefectuat a fost compensate în bani, drept pentru care se impune respingerea capătului de cerere al reclamantei.
În drept, a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.205 C.pr.civ., precum şi pe celelalte dispoziţii legale mai sus citate.
La solicitarea reclamantei instanţa a încuviinţat administrarea în cauză a probei cu martorul PC ce a fost audiat la data de 26.01.2016 şi expertiza contabilă, raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert DN fiind anexat la dosar.
La expertiza efectuată a formulat obiecţiuni pârâta, răspunsul formulat de către expert fiind de asemeni anexat la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:
Reclamanta BS a fost angajata pârâtei cu contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, înregistrat sub nr. 357/05.06.2012 şi modificat prin acte adiţionale, fiind încadrată ca laborant (cod COR 311105) şi ulterior şef Profil B.Ba.Bp. Laborator B, contract ce a încetat la data de 31.12.2013 ca urmare a restrângerii activităţii angajatorului la Şantierul B jud. T.
Prin acţiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând: contravaloarea orelor suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru şi a timpului de lucru desfăşurat în zilele libere şi sărbători legale pentru perioada 06.06.2012 -01.10.2013; contravaloarea sporului de 75% pentru orele suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru şi a sporului de 100 % pentru orele prestate în zilele libere şi sărbători legale conform dispoziţiilor art. 13, alin. 2 şi 3. art. 39 lit. a din CCM încheiat la nivel de societate şi art. 123 din Codul Muncii; contravaloarea diferenţelor salariale constând în sporul de vechime şi toxicitate aplicate la salariul efectiv realizat conform calculelor din fluturaşi – având în vedere că aceasta a fost înţelegerea părţilor, pentru perioada 06.06.2012 -01.10.2013; contravaloarea diferenţei de 5% reprezentând spor de vechime corespunzător vechimii în muncă de peste 10 de ani, pentru perioada 06.06.2012 -01.03.2013 conform dispoziţiilor art. 39 lit. c din CCM înregistrat la I.T.M. C sub nr. 33217/09/04.2012 aplicabil la nivel de unitate; contravaloarea indemnizaţiei de CO aferentă anilor 2012 şi 2013 (proporţional perioadei lucrate), întrucât nu i-a fost acordată şi nici nu a beneficiat de CO în aceşti ani; drepturi băneşti să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata contribuţiilor şi impozitelor prevăzute de art. 40, alin. 2, lit. 1) din Codul Muncii aferente drepturilor salariale neplătite către Bugetul General Consolidat al Statului, cu plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din Noul Cod de procedură civilă.
Referitor la invocarea de către reclamantă a dispoziţiilor referitoare la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate se reţine că este nefondată întrucât la nivelul angajatorului nu a fost încheiat un astfel de acord pentru perioada în litigiu.
Societatea pârâtă se numeşte TS CCG şi este altă societate comercială, cu altă personalitate juridică, cu un alt cod fiscal şi un alt număr de înregistrare la registrul comerţului. Astfel subscrisa are Codul Fiscal RO 29420746, număr de înregistrare la registrul comerţului J12/3002/2011, în timp ce firma de al cărei Contract Colectiv de Muncă reclamanta doreşte să se folosească, are Codul Fiscal RO 10770627, număr de înregistrare la registrul comerţului J12/1064/1998, depunând în probaţiune Certificatele de înmatriculare ale ambelor societăţi.
Potrivit contractului individual de muncă, durata timpului de lucru convenită a fost de 8 ore/zi, 40 ore pe săptămână însă, programul de lucru putea suferi modificări în condiţiile regulamentului intern. Salariul de bază lunar brut negociat a fost la data încheierii contractului de muncă de 381 lei, iar durata concediului anual de odihnă de 22 zile lucrătoare.
Din conţinutul contractului individual de muncă al reclamantei la capitolul salarizare a fost negociat pe lângă salariu de bază lunar şi un spor de vechime de 10%, precum şi alte adaosuri ca tichete de masă şi spor de toxicitate de 10%.
Referitor la petitul prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru pentru perioada din litigiu instanţa îl constată întemeiat urmând a-l admite pentru următoarele considerente:
Din verificările efectuate de expertul numit în cauză, se reţine că, pentru perioada 06.06.2012-31.12.2013 şeful de echipă în care şi-a desfăşurat activitatea reclamanta, a întocmit pontaj pentru persoanele care au desfăşurat activitate în sectorul respectiv cu cuprinderea orelor prestate, (ex. 11-12 ore/zi, f.168-257 doasar) pe când în cazul reclamantei şi a altor 4 persoane s-a trecut “P” respectiv prezent.
Întrucât, au fost solicitate relaţii pârâtei referitor la acest mod diferit consemnare a prezenţei în fişele de pontaj iar angajatorul nu a prezentat instanţei o explicaţie plauzibilă, instanţa, din oficiu, în baza art. 254 pct. 5 din Codul de pr. Civ. a dispus suplimentarea probatoriului cu proba testimonială.
Martorul PC audiat în instanţă a declarat că, reclamanta în calitatea sa de şef laborator betoane avea în fapt acelaşi program de lucru cu cel al salariaţilor din cadrul laboratorului.
Din fişele de pontaj ale laboratorului de betoane coroborate cu declaraţia martorului reiese un program de lucru al reclamantei de circa 12-14 ore, de primăvara până toamna, 10 ore/zi, pe timpul iernii în timpul săptămânii, cu acelaşi program în zilele de sărbători legale iar în zilele de sâmbătă 12 ore/zi, şi de 8 ore/zi în zilele de duminica, motiv pentru care instanţa omologheză raportul de expertiză întocmit în cauză în varianta a II a, cea care corespunde probelor administrate.
Pârâta s-a apărat susţinând că reclamanta a fost remunerată integral pentru activitatea desfăşurată că nu a prestat ore suplimentare. A mai susţinut de asemenea că, niciodată aceasta nu a pretins, nu a sesizat conducerea unităţii că în toată perioada 06.06.2012 – 01.10.2013 ar fi prestat ore suplimentare care nu i-ar fi fost achitate de către societate.
A mai susţinut că, angajatorul nu i-a solicitat reclamantei să presteze activitate în afara programului normal de lucru iar aceasta nu şi-a dat acordul, astfel încât în afara acestui cadru legal angajatorul nu poate fi obligat la plata orelor suplimentare.
Instanţa reţine că, în Codul muncii este definită munca suplimentară ca reprezentând “Munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca săptămânal, prevăzuta la art.109…” şi reglementează modul de desfăşurare a acesteia.
La art.117 alin 2 se prevede că “Munca suplimentara nu poate fi efectuata fără acordul salariatului…”.
Din probele administrate în cauză, respectiv fişele de pontaj întocmite de angajator coroborate cu proba testimonială, reiese fără putinţă de tăgadă faptul că, programul obişnuit de lucru al angajaţilor deci şi al reclamantei este cel reţinut mai sus şi nu cel menţionat în contractul individual de muncă al acesteia.
De aici concluzia logică care se desprinde este aceea potrivit căreia angajatorul a impus salariaţilor să presteze activitatea în modalitatea reţinută mai sus iar pe de altă parte angajatorul nu a făcut dovada existenţei acordului vreunui alt salariat dintre cei trecuţi în listele de pontaj cu ore suplimentare în scopul prestării unei astfel de munci.
Susţinerea pârâtei potrivit căreia în fluturaşii de salarii ai reclamantei se găsesc menţionate orele prestate de reclamantă lunar şi modalitatea de salarizare, respectiv în regie, iar la rubrica ore suplimentare sunt menţionate în marea majoritate că nu ar fi fost efectuate nici o oră nu poate fi reţinută de instanţă întrucât probele administrate dovedesc contrariul.
Instanţa exclude şi ipoteza acreditată de pârâtă potrivit căreia eventuala activitate efectuată de reclamantă în afara programului normal de muncă ar fi una voluntară sau la cererea clienţilor, afirmaţia fiind una de circumstanţă şi neprobată.
Nici apărarea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu ar mai avea dreptul să solicite plata orelor lucrate în afara programului normal de muncă după încetarea contractului individual de muncă întrucât nu au fost soliciate la momentul respectiv nu va fi reţinută de instanţă întrucât potrivit art. 268 alin.1 lit. C din Codul muncii, termenul de prescripţie pentru solicitarea unor drepturi salariale este de 3 ani de la data naşterii dreptului de acţiune, ori reclamanta se află în interiorul acestui termen.
Concluzionând, din conţinutul actelor depuse de părţi la dosar se reţine că, există inadvertenţe între scriptic, respectiv pontajul întocmit de unitate pentru reclamantă şi ştatul de salarii al acesteia şi situaţia de fapt, respectiv programul stabilit de unitate pentru salariaţi, deci şi pentru reclamantă, pentru care pârâta nu a făcut dovada unui alt program, potrivit art. 272 din Codul Muncii (sarcina probei aparţine angajatorului).
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză varianta a II a, pe baza foilor de prezenţă şi a statelor de plată emise de societatea pârâtă reclamanta a desfăşurat în perioada dedusă judecăţii ore suplimentare din care un nr. 1126 ore prestate suplimentar şi neachitate de societatea pârâtă, iar suma ce se cuvine reclamantei pentru acestea, netă şi actualizată, este în cuantum de 35.774 lei, cuantum ce a fost calculat, conform acestei lucrări de specialitate, prin aplicarea sporului de 75% la salariul de bază, potrivit art. 123 alin. 2 din Codul muncii ( in lipsa unuei alte prevederi contractuale).
Conform prevederilor art. 120 C.muncii munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal respectiv 8 ore/zi şi 40 ore/săptămână este considerată muncă suplimentară.
Munca suplimentară se compensează prin zile libere plătite în următoarele 60 zile calendaristice după efectuarea acesteia, iar în situaţia în care compensarea prin zile libere plătite nu este posibilă munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia, spor ce nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază, potrivit art.122 şi 123 C.muncii.
Coroborând prevederile legale sus arătate cu conţinutul expertizei contabile instanţă constată întemeiat acest petitt şi pe cale de consecinţă va obliga pârâta să plătească reclamantei c/val. orelor suplimentare, nefăcându-se dovada că aceste ore prestate au fost compensate cu timp liber corespunzător.
Cu privire la petitul prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata c/val. orelor prestate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale în perioada din litigiu instanţa îl constată întemeiat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză de părţi, respectiv adresa de înştiinţare cu privire la programul de lucru, pontaje, state de plată, tabel nominal cu salariaţii ce au desfăşurat activitatea în timpul repaosului săptămânal se constată că, salariaţii departamentului laborator din cadrul Şantierului B, judeţul T au prestat activitate şi în zilele de repaos sătămânal şi sărbători legale.
Din analiza menţiunilor din cuprinsul fluturaşilor de salarii ai reclamantei se constată că, aceasta a fost remunerată parţial pentru activitatea prestată în timpul repaosului săptămânal şi sărbători legale, fapt ce reiese şi din conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză.
Astfel, din lucrarea de specialitate se reţine că, reclamanta a desfăşurat în perioada dedusă judecăţii ore în timpul de repaus săptămânal din care un nr. 830 ore prestate şi neachitate de societatea pârâtă, iar suma ce se cuvine reclamantei pentru acestea, netă şi actualizată, este în cuantum de 37.778 lei, cuantum ce a fost calculat, conform acestei lucrări de specialitate
Potrivit art. 137 Codul muncii repaosul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica iar, în situaţia în care acesta ar prejudicia desfăşurarea normală a activităţii poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin CCM sau Regulamant Intern, salariaţilor care desfăşoară asemenea activitate angajatorul are obligaţia să le acorde un spor la salariu stabilit în CCM.
Din conţinutul raportului de expertiză şi a actelor depuse ca probatoriu se constată că reclamanta a prestat în timpul sărbătorilor legale în perioada de referinţă un număr de 36 ore care nu au fost plătite, motiv pentru care va fi obligată pârâta să-i plătească acesteia potrivit calculelor expertului, suma netă şi actualizată de 1.493 lei.
In ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata diferenţei sporului de vechime de 5% corespunzător vechimii în muncă de peste 10 de ani pentru perioada dedusă judecăţii, şi a sporului de toxicitate instanţa apreciază că aceasta este neîntemneiat întrucât, din expertiză a reieşit că, aceste sporuri au fost acordate de angajator în luna octombrie ca “alte drepturi”.
Refreritor la solicitarea reclamantei de a-i fi achitată c/val.indemnizaţiei de concediu de odihnă aferentă anilor 2012-2013, instanţa o constată întemeiată urmând a o admite pentru următoarele considerente:
Potrivit contractului individual de muncă al reclamantei aceasta era beneficiara a 24 zile lucrătoare pe an, în total pe cei doi ani, 38 de zile lucrătoare, din anul 2012 trebuia să mai beneficieze de un nr. de 14 zile lucrătoare şi în anul 2013 de un număr de 24 zile lucrătoare.
Din conţinutul raportului de expertiză, raport ce a fost întocmit în baza foilor de pontaj, statelor de plată, se reţine că, raportat la numărul zilelor de co de care trebuia să beneficieze reclamanta se constată că, în anul 2012 i s-au acordat drepturile baneşti pentru 4 zile CO şi în anul 2013 pentru 21 zile CO, rămânând a se acorda c/v a 13 zile CO neefectuate şi neplătite reclamantei.
Potrivit prevederilor art.146 C.muncii CO se efectuează în fiecare an iar în situaţia în care acesta nu este efectuat integral acordarea lui este permisă şi în anul următor.
În situaţia în care raportul de muncă al salariatului cu unitatea angajatoare încetează, conform art.146 alin.4 C.muncii, CO neefectuat va fi compensat în bani.
Cum în speţa dedusă judecăţii raportul de muncă al reclamantei cu societatea pârâtă a încetat la data de 01.03.2013 şi faţă de faptul că până la acel moment, conform celor arătate mai sus, reclamanta nu a efectuat integral concediul de odihnă cuvenit, acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile de mai sus referitoare la concediul de odihnă. Neefectuând un nr. de 13 zile co pentru anul 2012 şi 2013 şi nebeneficiind de c/val indemnizaţiei de co instanţa constată că prevederile art.146 alin.4 C.muncii îşi găsesc aplicabilitatea şi pe cale de consecinţă va obliga pârâta să-i plătească acesteia suma netă şi actualizată de 229 lei reprezentând diferenţă indemnizaţie co cuvenită.
Potrivit art.166 alin. 4 Codul muncii „Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.
Faţă de faptul că pârâta nu a plătit la termen drepturile băneşti cuvenite reclamantei, se apreciază că a produs un prejudiciu acestuia, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data pronunţării la data plăţii efective.
Reactualizarea conform indicelui de inflaţie intervenit în perioada în care aceste drepturi nu au fost plătite, reprezintă cel mai fidel prejudiciu real suferit de către reclamantă prin privarea de acest drept.
Potrivit art.253 alin.1 Codul muncii „angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
De asemenea se impune şi repararea prejudiciului constând în lipsa de folosinţă a sumelor cuvenite, motive pentru care va fi obligată pârâta şi la plata dobânzii legale la data plăţii efective.
Potrivit art.1531 al.1, 2 Cod civil „Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit.”
Art. 1535 al.1 Cod civil dispune că „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadenţă până în momentul plăţii în cuantumul convenit de părţi sau în lipsă în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”
Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune – daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii – daune compensatorii.
De asemenea, indicele de inflaţie reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piaţă şi prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie, aduşi astfel la actuala lor putere de cumpărare, iar dobânda legală reprezintă câştigul, folosul pe care l-ar fi obţinut reclamanta din investirea banilor dacă aceştia ar fi fost plătiţi la termen.
Prin urmare, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligaţiei cu rata inflaţiei, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare.
Cu privire la petitul privind obligarea pârâtei la virarea contribuţiei la bugetul de asigurări sociale, instanţa îl constată întemeiat urmând a-l admite, întrucât, conform art. 40 lit. f Codul muncii, angajatorul are obligaţia să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariat în condiţiile legii, urmând a-l admite şi va obliga pârâta la plata contribuţiilor obligatorii la bugetul asigurărilor de stat, aferente acestor sume.
Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, se constată că acţiunea este întemeiată în parte, urmând să fie admisă corespunzător, în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei suma netă actualizată la data de 30 septembrie 2015, în cuantum de 35.774 lei reprezentând c/ a 1.126 ore prestate peste timpul normal de lucru în perioada 06.06.2012-01.10.2013, sumă ce va fi actualizată până la data plaţii efective.
Va obliga pârâta să plătească reclamantei suma netă actualizată la data de 30 septembrie 2015, în cuantum de 37.778 lei reprezentând c/v a 830 ore prestate în timpul de repaus săptămânal în perioada 06.06.2012-01.10.2013, sumă ce va fi actualizată până la data plaţii efective.
Va obliga pârâta să plătească reclamantei suma netă actualizată la data de 30 septembrie 2015, în cuantum de 1.493 lei reprezentând c/v a 36 ore prestate în timpul în zilele de sărbători legale în perioada 06.06.2012-01.10.2013, sumă ce va fi actualizată până la data plaţii efective.
Va obliga pârâta la plata sumei nete actualizată la data de 30 septembrie 2015 în cuantum de 229 lei reprezentând c/v indemnizaţiei C.O pe perioada 06.06.2012-01.10.2013, sumă ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie până la plata efectivă.
Va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală pentru sumele de mai sus calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial
Va obliga pârâta să vireze contribuţiile obligatorii la bugetul asigurărilor de stat, aferente acestor sume.
Va respinge ca neîntemeiate petitele privind obligarea pârâtei la plata sporului de toxicitate şi a sporului de vechime.
Văzând şi disp. art. 451 şi urm. C.p.civ. va fi obligată pârâta să-i plătească reclamantei 1.800 lei cheltuieli de judecată, aşa cum au fost dovedite cu actele anexate la dosar.
Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.2935/31.05.2016 a Curţii de Apel Craiova prin care a respins apelul declarat de pârâta TS CCG.
