Daune morale şi daune materiale
(Tribunalul Mehedinţi s.c. – 56/16.09.2014)
Asupra cauzei civile de faţă:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la 19.02.2014, reclamantul C.V.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa acesta să fie obligat la plata sumei de 4.000.000 lei reprezentând daune morale şi materiale prin privarea sa de libertate în faza de urmărire penală în dosarul nr.20 D/P/2007 ce a fost instrumentat de către DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi.
A motivat că a fost cercetat penal în dosarul penal nr. 20 D/P/2007 de către DIICOT Mehedinţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, criminalitate informatică, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, spălare de bani şi folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport falsificate, fapte prev. de art.2 şi 7 din Legea 39/2003, art.42 al.1, 2 şi 3, art.44 al.1, 2 şi 3 şi art.49 din Legea nr.161/2003, art.24 al.1 şi 2, art.25, art.27 al.1, 2 şi 3 din Legea 365/2002, art.23 pct.1 lit. c din Legea 656/2002 şi art.273 şi 274 din Legea 86/2006.
În cadrul cercetărilor efectuate în dosarul nr.20 D/P/2007 la 20.05.2008 au fost efectuate percheziţii la mai multe adrese din Drobeta Turnu Severin inclusiv la domiciliul reclamantului. Ulterior efectuării percheziţiei, în jurul orelor 7,30 deşi nu i-a fost prezentat vreun mandat de aducere şi nu a opus nici un fel de rezistenţă, a fost încătuşat de lucrătorii BCCO Mehedinţi şi dus la sediul IPJ Mehedinţi unde a aşteptat încătuşat până în jurul orelor 11,30 când, la sosirea apărătorului său, a fost descătuşat şi eliberat, lucrătorii BCCO admiţând în faţa acestuia să l-au reţinut în baza unei dispoziţii verbale a procurorului de caz fără a avea un mandat de aducere sau orice alt act. Eliberarea sa a fost condiţionată de o declaraţie pe propria răspundere a apărătorului ales prin care acesta îşi asuma responsabilitatea de a se prezenta cu reclamantul la ora 16 pentru audieri.
La ora 16 în aceiaşi zi de 20.05.2008, s-a prezentat pentru a fi audiat de procuror şi i s-a adus la cunoştinţă învinuirea. La scurt timp după terminarea declaraţiei, procurorul a emis ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore începând cu 20.05.2008, ora 18,00 până la 21.05.2008 ora 18,00. După expirarea celor 24 de ore nu s-a făcut în ce-l priveşte pe reclamant, propunere de arestare.
A susţinut că în cursul urmăririi penale, lucrătorii BCCO Mehedinţi au comis o serie de abuzuri legate de ridicarea mai multor bunuri de la domiciliul său, sau aplicarea sigiliilor, percheziţia în sistem informatic din 5.06.2008 făcându-se în lipsa sa şi a apărătorului său.
Procurorul de caz a întocmit rechizitoriul la 14.07.2008.
Modul abuziv şi defectuos în care a fost întocmit rechizitoriul a dus la admiterea excepţiei neregularităţii actului de sesizare de către Tribunalul Mehedinţi, care a trimis cauza către DIICOT – Biroul teritorial Mehedinţi pentru refacerea rechizitoriului. Tribunalul Mehedinţi a fost sesizat a doua oară la 27.08.2009, prin rechizitoriu fiind trimis în judecată şi reclamantul.
Reclamantul a susţinut că a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.27 al.3 din Legea 365/2002 şi art.49 din Legea 161/2003 cu aplicarea art.41 al.2 c.p. în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a c.p.p., reţinându-se că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova prin d.c.nr.208/19.06.2012 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a conferit caracter definitiv soluţiei de achitare.
A susţinut că, urmare privării sale ilegale de libertate din 20.05.2008 şi a duratei mari de soluţionare a cauzei – peste 5 ani de zile, a suferit o serie de prejudicii morale şi materiale.
Încă din prima zi, cea în care a fost reţinut, toate trusturile de presă de la nivel local şi central au vehiculat numele său ca pe cel al unui infractor, acest fapt aducându-i un dezechilibru psihic. A simţit o presiune constantă pe parcursul celor 5 ani de proces atât din partea lucrătorilor SCCO Mehedinţi dar şi din partea societăţii, datorită faptului că o lungă perioadă de timp nu a putut să-şi demonstreze nevinovăţia. A fost nevoit să urmeze consiliere psihologică şi tratament de specialitate, capacitatea sa de muncă şi concentrare s-a diminuat în mod constant ajungând ca în februarie 2013 să nu-şi mai poată îndeplini atribuţiile de administrator la SCV. E.D. C. SRL fiind obligat să-şi dea demisia din funcţie.
A considerat că este îndreptăţit la repararea pagubei, invocând hotărârea CEDO din 22.02.2012 în cauza Creangă împotriva României. A susţinut că a fost privat de libertate cca 30 de ore şi târât peste 5 ani în faţa instanţelor de judecată, afectându-i-se sănătatea, posibilitatea de a duce o viaţă normală şi de a avea şanse egale cu ceilalţi tineri de vârsta sa.
Prejudiciul se compune din daune materiale în sensul cheltuielilor efectuate cu ocazia purtării procesului penal ce a făcut obiectul dosarului nr.20 D/P/2007 la DIICOT în faza de urmărire penală şi judecată, precum şi daune morale ca urmare a tracasării, stării de sănătate precare pe care a dobândit-o ca urmare a presiunilor la care a fost supus ca urmare a purtării nelegale a procesului penal şi mediatizării excesive a acestuia.
Dovada susţinerilor a înţeles să o facă cu înscrisuri şi proba testimonială.
Acţiunea a fost întemeiată pe disp. art.539, 540 şi 541 din N.c.pr.p. a României.
A depus copia hotărârii CEDO din 23 februarie 2012 în cauza Creangă împotriva României.
La 6.03.2014, reclamantul depune o precizare a acţiunii în privinţa modului în care înţelege să-şi dovedească acţiunea depunând înscrisuri şi solicitând audierea martorilor B.N. I., V. M., P. C. A., P. D. I., F.R., V. L. şi M. A..
S-au depus în copie procesul verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 20.05.2008, proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului de apărare în dosar nr.20/D/P/2007 din 20 mai 2008, declaraţia reclamantului din 20.05.2008, ordonanţa de reţinere din 20.05.2008 în dosar nr.20/D/P/2007, proces verbal întocmit la 5 iunie 2008 de Direcţia de Combatere a Crimei Organizate în dosar nr.20/D/P/2007, copia rechizitoriului întocmit la 14.07.2008, decizia penală 107/2011 din 13 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr.6773/101/2009, decizia penală nr.208/19 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr.6773/101/2009, copia cererii nr.27/16.02.2013, decizia nr.4/16.02.2013 a SC A. N. C. I. SRL Drobeta Turnu Severin, articole de ziar din 22 mai 2008 publicate în Gazeta de Sud sau alte publicaţii, chitanţa nr.40/01.04.2013 – cabinet psihologic, reţete medicale, bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice din 2.04.2013.
La 2.04.2014, pârâtul depune întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii.
A apreciat că acţiunea este neîntemeiata, întrucât, potrivit temeiului invocat, respectiv art. 539 Cod pr. penala, dreptul la repararea pagubei se naşte in cazul unei privări nelegale de libertate. În speţă, nu sunt întrunite condiţiile unei privări nelegale de libertate. Reclamantul a fost reţinut intr-o cauza penala complexa privind infracţiuni in domeniul informatic si al comerţului electronic. Faptul ca, reclamantul a fost achitat printr-o hotărâre judecătorească, releva ca s-a înfăptuit justiţia, scopul oricărui proces, şi nu că s-ar fi produs o pagubă. Reţinerea este o măsura legală al cărei scop este acela de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, in cazul infracţiunilor pedepsite cu închisoarea. Ori, gravitatea faptelor pentru care se făceau cercetările impunea cu precădere reţinerea persoanelor suspecte si chiar arestarea preventiva. Reclamantul avea la îndemână plângerea împotriva ordonanţei organului de cercetare penala sau a procurorului privind măsura reţinerii.
Hotărârea judecătoreasca a tribunalului, susţine pârâtul, nu reprezintă suport al acţiunii întemeiate pe disp. art. 539 Cod pr. pen., nefăcând parte din înscrisurile doveditoare prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi articol. Hotărârea judecătorească ceruta de lege pentru dovedirea dreptului la dezdăunare, trebuie sa constate si sa dispună în cuprinsul său că, măsura luata împotriva inculpatului este una nelegala. Hotărârile penale pronunţate în proces, constata si dispun definitiv cu privire la faptă şi nu cu privire la masurile de reţinere dispuse in cursul procesului penal.
Pârâtul a apreciat că nu este încălcat dreptul comunitar.
Reclamantul a fost cercetat într-o cauza cu un grad de pericol social ridicat, existând probe împotriva sa şi luându-se masurile legale, prevăzute de legea română, pe care nu le-a contestat. Pentru buna desfăşurare a procesului, reţinerea sa era justificata, existând informaţii transmise de autorităţi străine, pe care instanţa nu le-a omologat ca probe. Măsura luată a fost legală, neexistând o încălcare a dreptului.
În ceea ce priveşte nemulţumirile reclamantului, cu privire la efectuarea percheziţiei, a susţinut că există proceduri reglementate de c.pr.p. de care acesta nu a uzat.
A fost ataşat dosarului cauzei – dosarul nr.6773/101/2009 al Tribunalului Mehedinţi.
În cauză au fost audiaţi martorii P. C. A.,V. M., P. D.I., B. N. I., M. A. şi C. S..
La termenul din 16.09.2014, s-a depus la dosarul cauzei adresa nr.5446/16.07.2014 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinţi – informaţii din baza de date informatică a Inspecţiei Muncii pentru reclamantul C. A. V..
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Reclamantul C.V.A. a fost cercetat penal în dosarul penal nr.20/D/P/2007 pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, criminalitate informatică, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, spălare de bani şi folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport falsificate, fapte prev. de art.2 şi 7 din Legea 39/2003 art.42 alin.1,2 şi 3, art.44 al.1, 2 şi 3 şi art.49 din Legea 161/2003, art.24 al.1 şi 2, art.25, 27 al.1, 2 şi 3 din Legea 365/2002, art.23 pct.1 lit.c din Legea 656/2002 şi art.273 şi 274 din Legea 86/2006.
La 20.05.2008 s-au efectuat mai multe percheziţii la mai multe adrese din Drobeta Turnu Severin între care şi cea a reclamantului. Aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor P.C.A., C. P. S., V. M., reclamantul a fost încătuşat şi condus la sediul DIICOT Mehedinţi pentru cercetări. După mai multe ore în care a rămas într-unul din birouri, reclamantului i s-a permis să plece împreună cu avocatul său urmând ca în aceiaşi zi la ora 16 să se întoarcă pentru cercetări.
La ora 16, în ziua de 20 mai 2008 s-a întors la sediul DIICOT unde i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, punându-se în mişcare acţiunea penală.
În aceiaşi zi la ora 18, s-a emis ordonanţa de reţinere a învinuitului C.V.A pentru 24 de ore până la 21.05.2008, ora 18.
Împotriva reclamantului nu s-a formulat propunere de arestare preventivă.
Prin rechizitoriul DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi din 14 iulie 2008 din dosarul 20/D/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C.V.A pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art.27 al.3 din Legea 365/2002 cu aplic. Art.41 al.2 c.p. şi art.49 din Legea 161/2003 cu aplicarea art.41 al.2 c.p., ambele cu aplicarea art.33-34 c.p.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr.5393/101/2008.
Prin s.c.nr.367 din 2.10.2008 din dosarul 5303/101/2008 a Tribunalului Mehedinţi, s-a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare al instanţei s-a constatat că instanţa nu a fost legal sesizată şi în baza art.300 al.2 c.p. s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare al instanţei.
În urma refacerii actului de sesizare la data de 31.08.2009 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, rechizitoriul din 27.08.2009 din dosarul nr.20/D/P/2007 întocmit de Biroul teritorial Mehedinţi din cadrul DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpaţi între care C.V. A pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art.27 al.3 din Legea 365/2002 cu aplicarea art.41 al.2 c.pr. şi art.49 din Legea 161/2003 cu aplicarea art.41 al.2 c.p., ambele cu aplicarea art.33-34 c.p.
Cauza a fost înregistrată sub nr.6773/101/2009.
Prin decizia nr.107/13 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr.6773/101/2009 a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.V.A şi în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a c.p.p., inculpatul C.V. A a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.27 al.3 din Legea 365/2002 şi art.49 din Legea 161/2003, cu aplicarea art.41 al.2 c.p.. Inculpatului i s-a restituit un hard disk marca MAXTOR, ambalat într-un plic şi sigilat.
Împotriva hotărârii menţionate a declarat apel DIICOT şi inculpaţii B. G. C., P. C.A., P. D. I., S. D., N. N., T.C. şi T. H. D..
Prin d.c.nr.208/19 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr.6773/101/2009 apelul DIICOT a fost admis şi desfiinţată sentinţa numai în ce-l priveşte pe inculpatul Pătru Ionuţ, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin decizia penală pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr.6773/101/2009 la 4.11.2013 au fost respinse recursurile declarate de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – DIICOT şi inculpaţii B. G., S. D. şi N. N. împotriva d.c.nr.208/19 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova.
Potrivit disp. art.539 din N.c.pr.p. are dreptul la repararea pagubei şi persoana care în cursul procesului penal a fost privată nelegal de libertate. Alin.2 al aceluiaşi articol prevede că privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită după caz prin ordonanţa procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, sau a judecătorului de cameră preliminară precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată investită cu judecarea cauzei.
Art.540 din n.c.pr.pen. prevede că la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării nelegale de libertate precum şi de consecinţele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţiile prev. de art.538.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, probele administrate, se constată că starea de fapt invocată de reclamant se încadrează în prevederile art.539, 540, 541 N. c.pr.pen., apărările pârâtului din întâmpinare neputând fi reţinute.
Susţinerea că prin hotărârea judecătorească de achitare s-a înfăptuit justiţia, neproducându-i-se reclamantului nici un fel de pagubă sau că hotărârea judecătorească a tribunalului nu reprezintă suport al acţiunii întemeiate pe disp. art. 539 c.p.p. nu pot fi reţinute. Hotărârea de achitare nu poate constitui o reparaţie morală prin ea însăşi deoarece tocmai soluţia de achitare este ipoteza premisă a normei ce reglementează acordarea de despăgubiri pentru erori judiciare respectiv dacă reclamantul nu ar fi fost achitat nu ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de lege pentru a promova acţiunea în pretenţii.
La fel, susţinerea pârâtului conform căruia pentru a se încadra în disp. art.539 al.2 c.p.p., privarea de libertate ar fi trebuit să fie constatată de procuror care prin ordonanţă să fi dispus revocarea măsurii reţinerii, considerând-o nelegală va fi înlăturată, textul de lege nefăcând o asemenea distincţie.
Art. 539 c.p.p. are scopul de a acorda daunele morale şi materiale ca urmare a privării nelegale de libertate, legiuitorul urmărind să poată fi acordate despăgubiri şi persoanelor a căror nevinovăţie a fost stabilită la finalizarea procesului penal, după ce au suportat privări de libertate chiar dacă respectivele măsuri apăreau ca fiind justificate în lumina cercetărilor penale efectuate până la data adoptării lor.
Izvorul răspunderii civile pe care a declanşat-o reclamantul are atât un caracter special cât şi un caracter general, de drept comun, pentru că vizează răspunderea civilă a Statului Român pentru activitatea desfăşurată de autorităţile sale în exercitarea atribuţiilor legale.
Sub aspectul prejudiciului material şi moral, răspunderea statului se constituie într-o răspundere legală şi nu este condiţionată decât de întinderea pagubei suferite de cel îndreptăţit la acţiune, fără nici o restricţie sau distincţie în raport de natura sau componentele prejudiciului, forma sau modalitatea culpei, interpretare ce se află în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO. Daunele datorate de stat trebuie să reprezinte o justă despăgubire pentru compensarea prejudiciului suferit.
Conform practicii constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când drepturile fundamentale ale persoanei au fost încălcate prin măsuri ce s-au dovedit a fi neîntemeiate, persoana are dreptul la repararea integrală a prejudiciului material şi moral.
La stabilirea cuantumului daunelor morale ce constă generic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost ele lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către persoana lipsită în mod nelegal de libertate. Este adevărat că în cazul daunelor morale , dată fiind natura prejudiciului ce le generează nu există criterii precise pentru determinarea lor. Însă chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să aprecieze dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
Stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective se face cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Prin raportare la datele concrete ale cauzei cu respectarea principiului evocat, instanţa apreciază că suma de 20.000 lei daune morale este de natură să ofere o reparaţie completă pentru atingerea adusă onoarei, reputaţiei şi persoanei reclamantului atât în ceea ce priveşte viaţa sa socială cât şi cea privată.
Instanţa are în vedere perioada reţinerii preventive 20-21.05.2008 perioadă care a fost susceptibilă să-i producă suferinţe morale de natură să lezeze demnitatea şi onorarea acestuia, i-a vătămat creditul moral, poziţia socială, criterii care definesc persoana umană şi care analizate şi evaluate obiectiv constituie fundamentul daunelor solicitate de reclamant, inculparea acestuia dar şi supunerea sa la procedurile judiciare timp de 5 ani, perioadă în care a fost judecat pentru infracţiuni pe care s-a dovedit că nu le-a săvârşit.
În aprecierea importanţei valorilor morale lezate, se va avea în vedere vârsta reclamantului, faptul că tensiunea psihică acumulată de-a lungul celor 5 ani, determinată şi de puternica mediatizare a cazului i-au provocat reclamantului tulburări de natură psihică aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (f.247-250) sau depoziţiile martorilor B.N., V.M., Pătru D.I., dar şi faptul că a fost afectat în plan personal, fiind obligat să renunţe la relaţia pe care o avea după declanşarea procesului datorită faptului că era considerat infractor, sau că nu a putut să urmeze studiile pe care şi le-a dorit.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele materiale solicitate, respectiv cheltuielile efectuate cu ocazia purtării procesului, instanţa urmează să-l respingă ca nedovedit. Reclamantul a beneficiat de asistenţă judiciară din oficiu şi nu a produs probe privind cuantumul unor eventuale alte cheltuieli suportate. Martorul C. S. susţine în depoziţia sa că nu poate evalua cheltuielile efectuate, iar depoziţia martorului V. M., singura care face referire la cheltuielile de transport şi masă nu poate fi coroborată cu alte probe.
Cât priveşte nemulţumirea reclamantului legată de măsurile luate în timpul percheziţiei, cu privire la modalitatea de restituire a obiectelor ridicate sau în legătură cu aplicarea sigiliilor, aceasta nu poate face obiectul acţiunii de faţă, împotriva măsurilor luate de organele de cercetare, reclamantul având la momentul respectiv calea plângerii prevăzută de Codul de procedură penală.
Pentru considerentele expuse, acţiunea urmează să fie admisă în parte, obligat pârâtul la plata sumei de 20.000 lei cu titlul de daune morale. Se va respinge capătul de cerere privind daunele materiale. Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
