Evacuare. Calitate procesuală activă


Cuprins pe materii: Drept civil. Drepturi reale. Drept de folosință. Evacuare. Calitate procesuală activă.

Index alfabetic:

-Calitate procesuală activă

-Drept civil;

-Drepturi reale

-Evacuare

Nuda proprietate dobândită prin contractul încheiat, nu conferă reclamanților un drept locativ propriu cu privire la imobil, singurul care are posesia și folosința este uzufructuarul. Nudul proprietar, vremelnic, nu mai are dispoziţia materială, dar are dispoziţia juridică, adică prerogativa de a înstrăina lucrul.

Numai în situația în care este atins dreptul de proprietate, în substanța sa, nudul proprietar este îndreptățit la acțiunea civilă în evacuarea pârâtului, tolerat de uzufructuari.

Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi, sentinţa civilă nr.617 din 10.09.2014

Prin acțiunea civilă în evacuare, formulată de reclamanți, au solicitat evacuarea pârâtului din imobilul aflat în proprietatea reclamanților.

Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active.

S-a reținut că reclamanții sunt nuzii proprietari ai imobilului situat în comuna T.V., conform contractului autentificat sub nr. 692/2013 de Biroul Notarului public GNO.

Potrivit aceluiași act autentic, uzufructuari ai imobilului sunt alte persoane.

În drept, conform art 709 cod civil, uzufructuarul are folosința exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a accepta, tolera sau nu o altă persoană în spațiul locativ. În acest din urmă caz, uzufructuarul are la îndemână o acțiune confesorie în apărarea dreptului său, împotriva oricăror persoane, iar împotriva nudului proprietar, și o acțiune personală, izvorând din contract.

Nuda proprietate dobândită prin contractul încheiat, nu le conferă reclamanților  un drept locativ propriu cu privire la imobilul în discuţie, singurul care are posesia și folosința este uzufructuarul. Nudul proprietar, vremelnic, nu mai are dispoziţia materială, adică prerogativa titularului dreptului de proprietate de a dispune de substanţa lucrului, prin consumare, transformare sau chiar distrugere, întrucât ar împiedica astfel exercițiul dreptului de usufruct, dar are dispoziţia juridică, adică prerogativa de a înstrăina lucrul.

Numai în situația în care este atins dreptul de proprietate, în substanța sa, nudul proprietar este îndreptățit la acțiune. Or, în speță, nu s-a dovedit că pârâtul contestă dreptul de proprietate al reclamanților, în realitate acesta locuind în imobil cu acceptul sau toleranța uzufructuarilor.

Susținerea reclamanților că pârâtul îl folosește fără titlu – fără o convenție între reclamanți și pârât – nu poate fi primită, întrucât nici reclamanții nu au posesia și folosința imobilului.

Nu există o identitate între persoanele reclamanților și titularii dreptului de folosință, afirmat.

Ca urmare, instanța a admis excepția invocată, a constatat că reclamanții nu au calitate procesuală activă în promovarea acțiunii de evacuare și a respins acțiunea.