Prin cererea înregistrată la data de 17.09.2014 pe rolul Judecătoriei Marghita sub nr. de dosar 2548/255/2014, reclamanta H.F. a solicitat instanţei să constate că aceasta este îndreptăţită să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 1. 021 mp, situat în intravilanul localităţii Bogei, conform extrasului din Planul Parcelar – Planşa nr. 6 Bogei, scara 1:2000, identificat cu nr. topo 436/1 şi obligarea pârâtelor să întocmească documentaţia necesară emiterii pe seama reclamantei, pentru suprafaţa de 1021 mp, un titlul de proprietate.
În motivare, reclamanta a arătat că suprafaţa de 1021 mp, este folosită în mod continuu şi netulburat de familia ei încă din anul 2001, iar în anul 2002 a fost construită o casă pe acesta. Terenul în cauza l-a primit de la tatăl reclamantei, numitul H.I., cu titlu de donaţie în anul 2001, fiind întocmit un înscris sub semnătură privată în acest sens, însă nu s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acesta.
În şedinţa publică din data de 25.11.2014, reclamanta a declarat verbal că renunţă la judecarea cauzei. Cauza a fost amânată şi pârâtele au fost citate cu menţiunea de a se pronunţa cu privire la cererea de renunţare la judecată.
Până la data pronunţării prezentei hotărâri, pârâtele nu s-au pronunţat cu privire la cererea de renunţare la judecată.
Având în vedere cererea formulată, precum şi dispoziţiile art. 406 Cod procedură civilă, instanţa va lua act de renunţarea reclamantei la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Ia act de renunţarea la judecată, formulată de reclamanta H.F., CNP ……, domiciliată în ….., jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Tăuteu, cu sediul în Tăuteu nr. 122, jud. Bihor şi Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate Bihor, cu sediul în Oradea, str. Parcul Traian nr. 2, Jud. Bihor.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Marghita.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.12.2014.
Preşedinte, Grefier