Rectificare CF – Radiere ipotecă. Aplicarea legii civile în timp
(…) conform art. 76 din legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 907-908 din Noul Cod Civil sunt aplicabile doar pentru acte sau fapte juridice ulterioare intrării în vigoare a acestuia, astfel că, în speţă, fiind vorba de acte juridice anterioare, rămân aplicabile, ca lege în vigoare la data încheierii acestor acte, dispoziţiile Legii nr. 7/1996.
Acţiunea in rectificarea conţinutului cărţii funciare reprezintă mijlocul cel mai eficace în a restabili concordanta între situaţia juridica reala si înscrierea efectuata în cartea funciara, astfel încât înscrierea să reflecte în mod constant situaţia juridica a imobilului. Prin intermediul acţiunii in rectificare se poate îndrepta orice înscriere din cartea funciara care nu mai corespunde realităţii.
Acţiunea in rectificarea conţinutului cărţii funciare reprezintă mijlocul cel mai eficace în a restabili concordanta între situaţia juridica reala si înscrierea efectuata în cartea funciara, astfel încât înscrierea să reflecte în mod constant situaţia juridica a imobilului. Prin intermediul acţiunii in rectificare se poate îndrepta orice înscriere din cartea funciara care nu mai corespunde realităţii.
Dispoziţiile art. 34 din legea 7/1996 prevăd expres si limitativ cazurile de admisibilitate a acţiunii în rectificare.
Dispoziţiile art. 34 din legea 7/1996 prevăd expres si limitativ cazurile de admisibilitate a acţiunii în rectificare.
Potrivit art. 34 din Lg.7/1997 orice persoana interesata poate cere rectificarea unor înscrieri de carte funciara, daca printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila se constata unul dintre cele patru cazuri prevăzute de lege, respectiv: înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, dreptul înscris a fost greşit calificat , nu mai sunt întrunite condiţiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic in temeiul căruia s-a făcut înscrierea sau înscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situaţia reala actuala a imobilului.
Potrivit art. 34 din Lg.7/1997 orice persoana interesata poate cere rectificarea unor înscrieri de carte funciara, daca printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila se constata unul dintre cele patru cazuri prevăzute de lege, respectiv: înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, dreptul înscris a fost greşit calificat , nu mai sunt întrunite condiţiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic in temeiul căruia s-a făcut înscrierea sau înscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situaţia reala actuala a imobilului.
Acţiunea in rectificarea înscrierilor făcute in cartea funciara este o acţiune subsecventa unei acţiuni principale, care art. 34 din Legea nr. 7/1996, trebuie sa constate irevocabil unul din cazurile prevăzute limitativ de textul de lege indicat.
Acţiunea in rectificarea înscrierilor făcute in cartea funciara este o acţiune subsecventa unei acţiuni principale, care art. 34 din Legea nr. 7/1996, trebuie sa constate irevocabil unul din cazurile prevăzute limitativ de textul de lege indicat.
De asemenea, potrivit disp. art. 33 alin. 2 din Lg. nr. 7/1996 „ Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
De asemenea, potrivit disp. art. 33 alin. 2 din Lg. nr. 7/1996 „ Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
Judecătoria Craiova – Sentinţa civilă nr. 1516/29.01.2013
Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2012, pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. xxx/215/2012, petenta Z. C. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul S. L., rectificarea Cărţii Funciare nr. xxx a localităţii Işalniţa privind imobilul situat in loc. Işalniţa, str. …, jud. Dolj, in sensul radierii sarcinii – ipotecă legală – sulta in cuantum de 25.481,3 lei.
În motivare, petenta a arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 9301 pronunţată la data de 03.09.2004 de Judecătoria Craiova având ca obiect partaj bunuri coachizite i-a fost atribuit imobilul situat in loc. Işalniţa urmând a achita intimatului in termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii sultă in cuantum de 25.481,3 lei. Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului la data de 22.12.2004, astfel incât termenul de plată a sultei a inceput să curgă la data de 22.01.2005.
A mai arătat petenta că pârâtul nu a făcut nici un demers pentru executarea sultei, fapt pentru care prin sentinţa civilă nr. 3404/10.03.2008 pronunţată de Judecătoria Craiova s-a admis acţiunea şi s-a constatat prescris dreptul pârâtului de a acere executarea silită pentru suma de 25.481,3 lei, reprezentând sultă.
A mai arătat reclamanta că a efectuat demersurile necesare pentru a-şi intabula dreptul de proprietate in Cartea Funciară conform sentinţei civile nr. 3404/10.03.2008.
Având in vedere că înscrierea făcută in cartea funciară nu mai corespunde cu situaţia juridică reală se impune admiterea acţiunii şi rectificarea cărţii funciare in sensul radierii dreptului de ipotecă legală – sultă.
In probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 907 din Codul civil.
A depus la dosar in scop probator, in fotocopie următoarele înscrisuri: extras de cate funciară nr. xxx, încheierea nr. 58094 din 03.10.2012 emisă de OCPI Dolj, sentinţa civilă nr. 3404 din 10.03.2008 pronunţată de Judecătoria Craiova in dosarul nr. xxx/215/2008.
Din oficiu s-a dispus efectuarea unei adrese către OCPI Dolj pentru a înainta la dosar extras de carte funciară nr. xxx loc. Işalniţa, înscrisurile fiind înaintate prin adresa nr. 95531 din 21.11.2012.
La data de 19.11.2012 s-a depus de către pârât întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii in condiţiile in care a notat la cartea funciară că se află in litigiu cu reclamanta privind nulitatea unui contract de vânzare cumpărare, dosar care se află pe rolul instanţelor din Bacău, indicând in memoriu adresat OCPI Dolj numărul dosarului.
A mai arătat pârâtul că litigiul are legătură cu imobilul din cauza de faţă, iar faptul că reclamanta nu a achitat sulta nu înseamnă că acţiunea s-a prescris din vina sa, întrucât a omis să îşi stabilească domiciliul şi in consecinţă nu a putut să achite sulta.
Întâmpinarea nu a fost motivată in drept şi nu au fost depuse înscrisuri justificative.
La data de 11.12.2012 s-au depus de către reclamantă prin Serviciul registratură următoarele înscrisuri in fotocopie: sentinţa civilă nr. 9301/03.09.2004 pronunţată de Judecătoria Craiova in dosarul nr. xxx/2000, extras de carte funciară pentru informare.
La termenul din data de 11.12.2012 s-a dispus efectuarea unei adresa către OCPI Dolj prin care s-a solicitat modul de soluţionare al cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii nr. 58094/12.07.2012 şi soluţionată la data de 22.11.2012. Înscrisurile au fost comunicate prin adresa înaintată la data de 25.01.2013.
La acest termen de judecată, apreciind că sunt pertinente, concludente şi utile întrucât pot duce la rezolvarea în fond a cauzei, în temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a încuviinţat probele cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Sentinţa civilă nr. 9301 pronunţată la data de 03.09.2004 de Judecătoria Craiova în dosarul nr. xxx/2000, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Z. C. împotriva pârâtului S. L., s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 191/14.12.1995, s-a dispus ieşirea din indiviziune , s-a omologat raportul de expertiză in varianta I. a fost atribuit reclamantei lotul 1 şi pârâtului lotul 2, care se compunea din sultă in cuantum de 254.813.000 lei vechi (25.481,3 lei) alături de alte bunuri. S-a stabilit ca termenul de plată a sultei de către reclamantă in favoarea pârâtului să fie de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Conform Încheierii nr. 58094/12.07.2012 pronunţată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, în baza sentinţei susmenţionată, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral …, inscris in Cartea Funciară nr. … UAT Işalniţa şi notarea în Partea a III – a Cărţii Funciare, privitoare la imobilul situat în loc. Işalniţa, str. …, jud. Dolj, sub A1, A1.1, A1.2, a unui drept de ipotecă legală , in valoare de 254.813.000 lei vechi (25.481,3 lei) , ce reprezintă sultă.
În ce priveşte legislaţia aplicabilă, conform art. 76 din legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 907-908 din Noul Cod Civil sunt aplicabile doar pentru acte sau fapte juridice ulterioare intrării în vigoare a acestuia, astfel că, în speţă, fiind vorba de acte juridice anterioare, rămân aplicabile, ca lege în vigoare la data încheierii acestor acte, dispoziţiile Legii nr. 7/1996.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv sentinţa civilă nr. 3404 din data de 10.03.2008 pronunţată de Judecătoria Craiova in dosarul nr. xxx/215/2008, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, instanţa reţine că s-a constatat prescris dreptul pârâtului de a cere executarea silită a reclamantei pentru suma de 25.481,30 lei, reprezentând sultă, stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 9301/03.09.2004 pronunţată de Judecătoria Craiova in dosarul nr. xxx/2000.
În cuprinsul cărţii funciare nr. xxx Işalniţa, privitoare la imobilul situat în loc. Işalniţa, str. ….., jud. Dolj, s-a notat sulta în valoare de 25.481,30 lei, în favoarea pârâtului.
In cauza de fata, instanţa constată incident cazul prevăzute de art. 34 pct. 3 teza a II-a, în sensul că au încetat efectele actului juridic in temeiul căruia s-a făcut înscrierea sultei în cartea funciara nr. xxx Işalniţa în ceea ce priveşte imobilul situat în loc. Işalniţa, str. …., jud. Dolj.
Prin urmare sunt îndeplinite condiţiile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, astfel că instanţa va admite acţiunea şi va dispune radierea dreptului de ipotecă instituit pentru suma de 25481,3 lei (254.813.000,00 lei vechi), ce reprezintă drept de ipotecă legală – sultă, notată in cartea funciară nr. xxx a localităţii Işalniţa sub nr. A1, A1.1, A1.2 asupra imobilului situat in loc. Işalniţa, str. …., jud. Dolj, fost T24, P73, P74.
In ceea ce priveşte susţinerile pârâtului in sensul că există un litigiu pe rolul instanţelor din Bacău cu privire la imobilul in cauză, instanţa reţine că nu au fost administrate probe in acest sens, sarcina probei revenind pârâtului in temeiul art. 1169 din Codul civil de la 1864.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C.p.c., instanţa va lua act că părţile nu solicită cheltuieli de judecată.