În sistemul codului nostru civil, uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii unui bun imobil ca efect al exercitării posesiunii utile asupra unui bun în intervalul de timp determinat de lege.
În sistemul codului nostru civil, uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii unui bun imobil ca efect al exercitării posesiunii utile asupra unui bun în intervalul de timp determinat de lege.
Pentru dovedirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată prin art.1890 C.civ., este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie executată neîntrerupt, timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau de rea credinţă.
Posesiunea juridică, adică aceea apărată de lege ca manifestare exterioară a unui drept, constă atât în exercitarea în fapt a unor acte asupra lucrului, cât şi în posibilitatea de a exercita acele acte ca manifestare a pretenţiunii existenţei unui drept asupra lucrului respectiv, fie sub forma dreptului de proprietate în întregul său, fie sub forma unui atribut al acestuia.
Art.1890 Cod civil
Art.1864 Cod civil
Prin cererea înregistrată sub nr. 13007/212/2011 reclamanţii […] şi […] au chemat în judecată în calitate de pârâţi pe ORAŞUL […] PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL […], […], […] si […], […] si […], […] si […], […], […], […] si […], […], […], […], […], în nume propriu şi ca mandatar al numitei […], si […], solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, ca efect al prescripţiei achizitive de 30 de ani, constatarea în favoarea reclamanţilor a unui drept de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţa de 366 mp., situat în […], str. […], judeţul Constanta; ca efect al accesiunii imobiliare, constatarea în favoarea reclamanţilor a unui drept de proprietate asupra construcţiei edificate pe teren, cu destinaţia casă de locuit; stabilirea unei servituţi de trecere, cu o lăţime de 2 m pe fondul proprietatea pârâţilor ORAŞUL […] PRIN PRIMAR si CONSILIUL LOCAL […] pentru a se putea folosi de imobilul proprietatea lor situat in […] Sud, str. […], jud. Constanta; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată (taxe judiciare si onorariu de avocat).
In fapt, imobilul de la adresa indicată, compus din teren în suprafaţa 366 mp a fost stăpânit de reclamanţi începând din anul 1979. Pe această suprafaţă de teren in regie proprie a edificat o construcţie casă de locuit. Din punct de vedere fiscal, imobilul figurează pe numele lor si personal a achitat taxele si impozitele datorate statului la zi, ca un bun proprietar.
Având în vedere faptul că din anul 1979 a posedat această suprafaţă de teren îngrădită cu gard încă de la acea dată, netulburat şi sub nume de proprietar Apreciază întemeiata prezenta cerere, condiţiile impuse de art. 1847 cod civil, fiind îndeplinite. Construcţia edificată pe terenul al cărui proprietar este, de asemenea, este proprietatea acestuia în temeiul disp. art. 491 şi următoarele Cod civil.
Pe rolul instanţelor de judecată a mai existat cauza civilă nr. 20206/212/2007, soluţionată irevocabil la acest moment, având ca obiect constatarea dreptului său de proprietate, însă instanţele, după administrarea de probatorii, au decis că nu se judecă cu proprietarii terenului pe care îi stăpânesc şi în prezent.
Faţă de aceasta şi funcţie de probatoriile administrate atunci a chemat în judecată pe toţi proprietarii prezumaţi ai terenului în contradictoriu cu care trebuie pronunţată prezenta cauza. Totodată, imobilul în litigiu nu are deschidere la stradă, astfel că în contradictoriu cu autorităţile locale solicită constituirea unei servituţi de trecere către calea publică.
În drept, îşi întemeiază acţiunea pe art. 1890 Cod civil, 1847 Cod civil, 493 Cod civil, 616 si urm. Cod civil şi 274 Cod procedura civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 6607 din 11.06.2014, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul civil mai sus menţionat, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii […] şi […], împotriva pârâţilor Consiliului Local […], Oraşul […] prin Primar, cu sediul în localitatea […], judeţ Constanţa, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă .
Totodată, a fost respinsă acţiunea formulată împotriva pârâţilor […][…], […], ca nefondată.
În considerentele hotărârii mai sus menţionate s-a reţinut că reclamanţii au dovedit că îndeplinesc condiţiile legale arătate mai sus pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu.
Astfel, din probele administrate rezultă terenul nu face parte din domeniul privat al oraşului […], că nu figurează înscrişi în evidenţele fiscale.
Din adresa cu număr de înregistrare 696/15.04.2014 a Direcţiei Administraţia Domeniului public şi privat rezultă faptul că nici terenul şi nici clădirea nu sunt proprietatea oraşului […], că trebuie avut în vedere faptul că acest teren se afla în zona de interdicţie temporară de construire instituită prin Legea nr. 597/2001, privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coasta a Mării Negre.
În ceea ce priveşte construcţia, nu sunt prezentate nici un fel de date despre aceasta: materiale din care este executată, anul edificării, dacă se încadrează în prevederile legale referitoare la construirea şi siguranţa în exploatare a locuinţelor.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că prin Dispoziţia de Primar nr. 34 din data de 05.02.2004, s-a aprobat restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1792 mp, respectiv loturile 111 şi 112 din parcelarea […] către pârâţii persoane fizice.
S-a mai învederat faptul că ulterior, respectiv la data de 16.09.2005, s-a încheiat procesul Verbal de Predare Primire al terenului, semnat de beneficiarii terenului restituit conform Dispoziţiei nr. 34 mai sus-menţionată, precum şi de primarul […] şi Directorul executiv al APL […].
S-a avut în vedere că predarea – primirea s-a efectuat fără obiecţiuni din partea nici unuia dintre semnatarii acestui proces-verbal, ceea ce poate susţine afirmaţia pârâţilor că la acel moment terenul era liber şi nu era ocupat de nici o construcţie (provizorie sau fixă /locuinţă) şi nici nu era cultivat sau folosit în alte scopuri (păşunat, adăpost de animale, etc).
Tot astfel, s-a mai reţinut că şi înainte de data emiterii Dispoziţiei de Primar, respectiv la momentul identificării şi lotizării terenurilor revendicate, acestea nu erau ocupate.
După emiterea Dispoziţiei de Primar nr. 34 din data de 05.02.2004, beneficiarii retrocedării au demarat procedura de obţinere a numărului cadastral şi, respectiv, intabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară, iar conform Memoriului Tehnic şi a Planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate întocmite de ing. […], terenul a dobândit nr. cadastral 1332. Se are în vedere şi aspectul că la momentul efectuării măsurătorile cadastrale nu s-a constatat că terenul era ocupat de reclamanţi .
Raportat la aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat că reclamanţii nu au făcut dovada că au avut timp de 30 de ani o posesie publică, netulburată şi sub nume de proprietar, în condiţiile în care terenul a fost pretins şi retrocedat către persoanele îndreptăţite care au făcut demersuri publice în vederea valorificării drepturilor lor, aspect faţă de care reclamanţii nu pot justifica eventual decât o detenţie care nu poate fi invocată pe cale constatării unui drept de proprietate prin uzucapiune.
S-a mai relevat împrejurarea că, atât timp cât nu s-a putut reţine uzucapiunea pe teren, reclamanţii nu au putut pretinde nici dreptul de accesiune asupra construcţiei în temeiul art. 492 Cod civil, contravaloarea materialelor şi a muncii depuse putând fi valorificate prin alte modalităţi prevăzute de lege, aspecte faţă de care instanţa de fond nu a fost învestită în prezenta cauză.
Împotriva hotărârii mai sus menţionate au formulat recurs reclamanţii […] şi […], prin care au criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivare s-a arătat că din întreg materialul probator administrat în cauză, reclamanţii au exercitat o posesie utilă asupra bunului imobil în toată perioada prescrisă de lege, stare de fapt pe care au înţeles să o dovedească cu martori în faţa primei instanţe.
S-a mai solicitat a se avea în vedere că atât timp cât reclamanţii nu şi-au putut constitui un titlu cu privire la terenul posedat, nu ar fi putut împiedica emiterea dispoziţiei de restituire în natură nr. 34 din 5 februarie 2004, de către primarul localităţii, iar pe de altă parte procesul verbal de predare primire întocmit la 16 septembrie 2005, între autorităţi şi persoanele fizice proprietari, nu reiese faptul că părţile s-au deplasat la faţa locului, că a avut loc o veritabilă punere în posesie a pârâţilor prin delimitarea prin semne vizibile a terenului vizat de dispoziţia de restituire în natură.
Au mai învederat recurenţii faptul că ultimul argument adus de instanţa de fond in sprijinul tezei reţinute la pronunţarea hotărârii de fond este cel mai neîntemeiat, întrucât nu există normă juridică în dreptul actual care să împiedice efectuarea măsurătorilor cadastrale asupra unui imobil de existenţa unei construcţii edificate, mai ales una fără titlu asupra acelui teren.
În drept: s-au invocat dispoziţiile art. 299 şi urm. Cod proc.civ., şi precum şi ale art. 274 Cod proc.civ.
La termenul de judecată din 27 ianuarie 2015, a fost calificată prezenta cale de atac ca fiind apelul, în temeiul dispoziţiilor art. 282 ind.1 Cod proc.civ.
Soluţionând pe fond cauza, Tribunalul Constanţa a pronunţat decizia civilă nr.339 din 31 martie 2015, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de apleanţi reclamanţi […] şi […], împotriva sentinţei civile 6607 din 11 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Constanţa în contradictoriu cu pârâţii Oraşul […] prin Primar, Consiliul Local […].
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au învestit instanţa civilă cu o acţiune în constatare în contradictoriu cu pârâţii Oraşul […] prin Primar, Consiliul Local […] […][…] şi […] solicitând constatarea unui drept de proprietate asupra suprafeţei de 366 mp, situat în […], str. […], jud. Constanţa, ca efect al uzucapiunii şi constatarea unui drept de accesiune imobiliară asupra construcţiei edificate pe teren.
Din probele administrate în cauză, martori, înscrisuri, expertiză rezultă că imobilul în litigiu face parte din suprafaţa de 1792 mp care formează loturile 111 şi 112, proprietatea unor persoane fizice cărora li s-a restituit terenul conform Legii nr.10/2001, în baza căreia căreia a fost emisă dispoziţia nr.34 din 5 februarie 2004.
Prin urmare, suprafaţa de teren în litigiu se suprapune pe laturile 111 şi 112.
Reclamanţii, deşi se pretind proprietarii imobilului în litigiu, aceştia nu au exercitat o posesie publică, nefiind înscrişi în rolul fiscal al Primăriei ca plătitori de impozite.
În concluzie, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 1890 Cod Civil. pentru a uzucapa suprafaţa de 366 mp ca efect al prescripţiei achizitive de 30 de ani.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 339 din 31 martie 2015, au declarat recurs reclamanţii […] şi […], ca fiind nelegală şi netemeinică.
Critica soluţiei vizează strict modul de soluţionare a fondului cauzei în raport de incidenţa dispoziţiilor art.1890 C. civ., 1847 C.civ.,443 cod civil.
Din probele administrate în cauză rezultă că au exercitat asupra imobilului teren în suprafaţă de 366 mp o posesie utilă, netulburată de nimeni şi sub nume de proprietar.
Instanţa nu a analizat întregul material probator, nefăcând nicio referire la proba testimonială administrată în cauză, nici în sensul reţinerii dar nici în sensul înlăturării motivate a depoziţiilor martorilor.
Deşi instanţa de apel a reţinut că la fond nu au fost înlăturate motivat declaraţiile martorilor, dar aceste depoziţii sunt înlăturate de înscrisurile depuse la dosar de părţi şi autorităţi.
Instanţa de apel nu a luat în considerare contractul de utilităţi care trebuia coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care atestă faptul că reclamanţii au exercitat o posesie utilă, netulburată de nimeni şi nume de proprietar timp de 30 de ani asupra terenului în litigiu.
Faptul neînregistrării fiscale a acestei suprafeţe de teren nu este urmare a faptului că autorităţile recunoşteau dreptul de proprietate al unor terţi, ci doar că acest teren nu a fost inventariat ca aparţinând proprietăţii private a localităţii.
Recurenţii susţin că, prin probele administrate în cauză, au exercitat o posesie utilă, netulburată de nimeni şi sub nume de proprietar asupra terenului în litigiu timp de 30 de ani.
Înscrisurile depuse la dosar atestă faptul că din anul 2004 sunt titularii unui contract de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, ceea ce – coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, fac dovada unei posesii utile pe o perioadă de peste 30 de ani asupra terenului în litigiu, pe care în anul 1980 au edificat o casă; neavând titlu de proprietate, reclamanţii nu au putut împiedica emiterea dispoziţiei de către primar asupra suprafeţei de 1792 mp.
Pe de altă parte, din procesul verbal de predare-primire întocmit la data de 10 septembrie 2005 între autorităţi şi persoane fizice nu rezultă faptul că pârâţii s-au deplasat la faţa locului pentru ca cei în cauză să fie puşi în posesie.
Pentru cele expuse, recurenţii reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate şi pe fond respingerea acţiunii formulate de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii […][…] şi […], persoane fizice.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Pentru dovedirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată prin art.1890 C.civ. este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie executată neîntrerupt, timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau de rea credinţă.
În acest sens, prin art.1864 C civ. se prevede că „prescripţia este fondată pe faptul posesiunii, posesiunea fiind „deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept exercitată … de noi înşine sau de altul în numele nostru”.
Prin urmare posesiunea juridică, adică aceea apărată de lege ca manifestare exterioară a unui drept constă atât în exercitarea în fapt a unor acte asupra lucrului, cât şi în posibilitatea de a exercita acele acte ca manifestare a pretenţiunii existenţei unui drept asupra lucrului respectiv, fie sub forma dreptului de proprietate în întregul său, fie sub forma unui atribut al acestuia.
În conformitate cu art.1847 Cod civil, ”ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.
Având în vedere cele relatate, Curtea constată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile legale pentru ca reclamanţii recurenţi să poată uzucapa terenul în suprafaţă de 366 mp, cum au reţinut cele două instanţe în mod corect.
Nu au uzucapat terenul timp de 30 de ani, astfel cum susţin, întrucât începând din anul 2001 s-a formulat cerere de restituire a suprafeţei de 1792 mp. conform Legii nr.10/2001.
În urma soluţionării notificării s-a emis dispoziţia nr.34/2004 de către Primarul Oraşului […] la data de 16 septembrie 2005, persoanele juridice au fost puse în posesie fără a fi formulate obiecţiuni.
La data punerii în posesie terenul era liber de construcţii; acea construcţie de care se face vorbire şi asupra căreia s-a solicitat să se constate accesiunea, nu exista edificată în anul 2005, a fost edificată conform precizării reclamantului în anul 2011.
După punerea în posesie, proprietarii persoane fizice şi-au întabulat dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1792 mp din care face parte şi terenul în litigiu, proprietatea acelor persoane.
De altfel, expertiza efectuată în cauză a stabilit că terenul în litigiu se suprapune cu lotul 111 şi 112 – proprietatea pârâţilor persoanele fizice şi referitor la construcţie expertul a precizat că nu poate stabili data.
Din adresa cu nr. 695 din 15 aprilie 2014 emisă de Direcţia Administraţiei Domeniului Public şi Privat rezultă că terenul şi clădirea nu se află în proprietatea lor şi că acest teren se află în zona de interdicţie de construire instituită de Legea nr. 597/2001.
Toate cele menţionate fac dovada că reclamanţii nu au exercitat asupra terenului o posesie continuă, utilă şi sub nume de proprietar timp de 30 de ani.
Împrejurarea că nu au exercitat o posesie publică o constituie faptul că nu au fost înregistraţi în registrul fiscal şi nu au plătit taxe şi impozite pentru imobilul în litigiu.
În mod corect instanţele de fond şi apel au înlăturat proba testimonială, nefiind coroborată cu celelalte probe administrate în cauză (înscrisuri şi expertiza tehnică imobiliară).
Nu are relevanţă în soluţionarea prezentei cauze faptul că recurenţii au încheiat contract de furnizare de utilităţi cu întreprinderile în cauză, întrucât reclamanţii nu au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale prev. de art. 1890 C.civ., având în vedere probele administrate în cauză.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art.312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
