În privinţa raportului dintre acţiunea civilă şi cea penală, legea noastră permite exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. Persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în procesul penal nu mai poate porni acţiunea în faţa instanţelor civile, chiar dacă apreciază că nu i s-a acoperit integral prejudiciul. Aceasta este o aplicare a regulii ,,electa una via non datur recursus ad aleram”.
Decizia civilă nr. 292/R din 18.06.2014 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, în data de 23.11.2010, sub nr. 12952/121/2010, reclamantul MIJ a chemat în judecată pe pârâţii P.I. şi P.I.D., solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3776/02.07.2008 de BNPA IBM şi CTM, repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul repunerii sale în posesie cu cele 5 terenuri intravilane conform titlului de proprietate nr. …/20.08.2008, intabularea suprafeţelor de teren în cartea funciară, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este cetăţean român stabilit de multă vreme în SUA, că urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fost eliberat titlul de proprietate nr. 12864 din 20.08.2008 de către Comisia Judeţeană Galaţi de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor.
Având în vedere că este plecat de mai mulţi ani din ţară şi necunoscând exact amplasamentul terenurilor înscrise în titlul de proprietate nr. … din 20.05.2008 şi nici valoarea acestora de piaţă, reclamantul a arătat că a convenit cu pârâtul P.I., pe atunci primar al comunei M., jud. G., să-l mandateze să vândă terenurile înscrise în titlul de proprietate, precum şi că acest titlu de proprietate a fost obţinut de primarul pârât P.I. în numele său şi cu iscusinţă dosit.
A mai învederat că înainte de încheierea procurii speciale autentificate sub nr. … din 26.05.2008 de B.N.P.A. IBM şi CTM, pârâtul P.I. i-a prezentat o situaţie inexactă a terenurilor în sensul că sunt terenuri extravilane, fapt consemnat expres în procura specială sub nr. 3018/26.05.2008 pe care cu bună credinţă a semnat-o ca atare.
A solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. … din data de 02 iulie 2008, de B.N.P.A. IBM şi CTM, motivat de următoarele împrejurări:
În conformitate cu art. 953 C.civ., consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol. Dolul constă în aceea că pârâtul P.I. i-a prezentat o altă situaţie decât cea reală, la întocmirea procurii speciale a precizat că terenurile sunt extravilane şi fără valoare, iar în actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3776 din data de 02.07.2008, prin care vinde în calitate de mandatar al său, pârâtului P.I.I. (fiul pârâtului P.I.) mai multe suprafeţe de teren care îi aparţin, trecute în intravilanul comunei M. încă din anul 2002, situaţie necunoscută de reclamant la încheierea procurii speciale din 26 mai 2008.
A precizat reclamantul că în această situaţie contractul are o cauză imorală şi ilicită.
În opinia reclamantului, mai există o cauză de nulitate absolută, deoarece vânzarea terenurilor în discuţie s-a făcut în frauda sa, la un preţ sub preţul pieţii, între mandatarul său şi fiul acestuia, care au acţionat în complicitate.
Reclamantul a mai invocat ca motiv de nulitate absolută faptul că preţul nu a fost serios, raportat la dispoziţiile art. 1303 Cod civil, ci unul derizoriu, disproporţionat în raport cu valoarea lucrului vândut, respectiv 10.000 lei pentru cinci terenuri situate în intravilan.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 948 alin.2, art. 953, art. 960 şi art. 1303 C.civ., solicitând judecarea cauzei şi în lipsă.
În susţinerea cererii, reclamantul a depus la dosar în fotocopie, procura specială autentificată sub nr. …/26 mai 2008, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. …/2 iulie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 728/11.04.2011, Tribunalul Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci, unde dosarul a fost înregistrat în 05.05.2011, sub nr. 2145/324/2011.
Prin cererea primită la dosar în data de 18.05.2011, reclamantul a solicitat încuviinţarea probelor cu interogatoriu şi cu martori.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a formulat şi cerere de ajutor public judiciar, care a fost admisă de Judecătoria Tecuci, prin încheierea din 08.08.2011, pronunţată în dosarul nr. 2145/324/2011/a1, încheiere prin care reclamantul a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru în valoare de 7.291 lei.
Prin încheierea din 08.08.2011 pronunţată în dosarul nr. 2145/324/2011/a2, îndreptată prin încheierea din 01.11.2011 pronunţată în acelaşi dosar, reclamantului i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin apărător.
Pârâţii P.I. şi P.D. au formulat întâmpinare, invocând excepţia litispendenţei raportat la dosarul nr. 4003/324/2009, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lui P.I. , care nu a fost cumpărător, ci mandatar al vânzătorului, iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondate.
Cele două excepţii au fost respinse ca nefondate prin încheierea din 05.09.2011, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acel termen.
Pe fondul cauzei, pârâţii au arătat că nu a existat dol, deoarece procura a fost redactată de reclamant, care cunoştea că terenurile se aflau în comuna M, fiind pus în posesie. S-a mai precizat că punerea în posesie şi stabilirea caracterului de intravilan sau extravilan al terenurilor nu intră în atribuţiile pârâtului P.I., în calitatea sa de primar, acesta fiind şi scos de sub urmărire penală pentru infracţiunile de înşelăciune şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei.
Pârâţii au precizat că nu a existat nicio fraudă la lege, pârâtul P.I. acţionând ca mandatar al reclamantului care a primit preţul, ce reflecta valoarea reală a terenurilor la momentului încheierii vânzării, în condiţiile în care un hectar în extravilan se vinde cu maxim 1.500 lei, în total fiind vorba de maxim 4.500 lei, mult sub cât a încasat reclamantul, adică 10.000 lei.
În combaterea acţiunii s-a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, martori şi interogatoriu.
Prin încheierea din 01.11.2011 s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 244 alin.1 pct. 2 C.p.c., până când se va soluţiona în mod definitiv dosarul penal nr. 3211/324/2011 al Judecătoriei Tecuci având ca obiect plângere conform art. 2781 C.p.p., recursul împotriva acestei încheieri fiind respins ca nefondat, prin decizia civila nr. 123/14.02.2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi.
După repunerea pe rol a cauzei, prin încheierea din 07.08.2013, s-a depus în copie, decizia penală nr. 254/R/15.02.2013 a Curţii de Apel Galaţi.
La termenul din 04.09.2013, pârâţii au invocat prin apărător ales, excepţia autorităţii de lucru judecat, susţinând că, soluţionând latura civilă a cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 3211/324/2011, Curtea de Apel Galaţi a respins cererea formulată de MJ de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3776/2.07.2008 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi IBM şi CTM.
Apărătorul desemnat al reclamantului a pus concluzii de respingere a excepţiei deoarece nu există identitate de părţi. În dosarul invocat nu a fost parte şi P.D., or contractul a cărui anulare se cere este încheiat între M.J. şi P.D.
Cu ocazia cercetării judecătoreşti s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor, testimonială (declaraţiile martorilor D.A. şi B.C., propuşi de către pârâţi, fiind consemnate şi depuse la dosarul cauzei.
La solicitarea instanţei, OCPI Galaţi a comunicat copia titlului de proprietate nr. …/2008, documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate, precum şi relaţii cu privire la actualii proprietari ai suprafeţei de teren de 39.750 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 2073/24.09.2013, Judecătoria Tecuci a respins acţiunea pe excepţia autorităţii de lucru judecat. S-a mai dispus ca onorariul apărătorului reclamantului (av. NI) în sumă de 1.000 lei să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, iar reclamantul a fost obligat să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlul de ajutor public judiciar ce i-a fost acordat prin încheierea pronunţată la data de 08.08.2011, în dosarul nr. 2145/324/2011/a2, conform art.502 din OUG nr. 51/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 292/ 12.06.2012 a Judecătoriei Tecuci, modificată în latura civilă prin decizia penală nr. 254/R/15.02.2013 a Curţii de Apel Galaţi, s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii formulate de partea vătămată MIJ, de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3776/2.07.2008 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.
În motivarea acestei dispoziţii din hotărârea penală, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că celelalte două cereri formulate de partea vătămată pe latura civilă, de obligare a inculpaţilor la plata sumei de 49.600 lei cu titlu de despăgubiri materiale, respectiv de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/2.07.2008, cu consecinţa reîntregirii patrimoniului părţii vătămate cu suprafaţa de teren de 3,9750 ha, nu pot fi simultan admise, admiterea uneia dintre cereri împiedecând soluţionarea favorabilă şi a celeilalte.
Plecând de la constatarea că voinţa reală a părţii vătămate MIJ a fost aceea de a înstrăina suprafaţa de teren de 3,9750 ha, cu privire la care i s-a reconstituit dreptul (partea vătămată necontestând acest lucru şi neafirmând vreun moment contrariul), dar observând că a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. …/2.07.2008 ar atrage după sine desfiinţarea actelor subsecvente încheiate de numitul P.D. cu subdobânditorii de bună – credinţă (B.C. şi S, P.D. şi A., C.G. şi A., respectiv DA şi MM), Curtea a apreciat că soluţia corectă este aceea a admiterii cererii de despăgubiri formulate de partea vătămată, cu consecinţa obligării inculpatului P.I. la plata diferenţei dintre suma efectiv încasată în urma revânzării terenurilor (59.600 lei) şi suma achitată părţii vătămate ca reprezentând preţul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu acesta (10.000 lei). De altfel, în opinia Curţii, neregularitatea constatată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/2.07.2008 nu ar atrage decât sancţiunea nulităţii relative, iar nu pe aceea a nulităţii absolute, astfel cum a afirmat partea vătămată.
Pe de altă parte, în lumina disp. art. 19 alin.4 C.p.p., Curtea a apreciat că partea vătămată nici nu mai este în drept să solicite pentru aceleaşi motive, constatarea nulităţii absolute ori anularea contractului de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. …/2.07.2008, atâta vreme cât s-a adresat instanţei penale cu o astfel de acţiune. Astfel, Curtea constată că pe rolul Judecătoriei Tecuci se află înregistrată o cerere similară formulată de partea vătămată MIJ a cărei soluţionare a fost însă suspendată până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze. Or, Curtea observă că reluarea judecăţii cauzei respective nu ar mai fi fost posibilă decât dacă acţiunea civilă alăturată acţiunii penale care formează obiectul cauzei de faţă ar fi fost lăsată nesoluţionată, ceea ce nu este cazul.
Prima instanţa a reţinut că obiectul acţiunii civile cu care a fost învestită îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/2.07.2008 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, pentru dol ca viciu de consimţământ, fraudă la lege, preţ derizoriu.
A constatat prima instanţă că instanţa penală a examinat motivele de nulitate absolută ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/2.07.2008 în contradictoriu doar cu inculpatul P.I., nu şi cu P.D., dar a apreciat că operează excepţia autorităţii de lucru judecat, conform art. 1201 Cod civil, pentru următoarele argumente:
O hotărâre definitivă, cum este sentinţa penală nr. 292/12.06.2012 a Judecătoriei Tecuci, modificată prin decizia penală nr. 254/R/15.02.2013 a Curţii de Apel Galaţi, se bucură de puterea lucrului judecat.
Puterea de lucru judecat este o prezumţie legală absolută irefragabilă conform art. 1201 Cod civil şi, în acelaşi timp, o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, conform dispoziţiilor art. 166 CPC 1865, care statuează că este lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi contra lor, în aceeaşi calitate.
În privinţa părţilor, instanţa a apreciat că pârâtul din prima acţiune civilă alăturată celei penale, PI, are aceeaşi situaţie ca şi cel de-al doilea pârât din a doua acţiune civilă (cea cu care a fost învestită instanţa civilă), deoarece reclamantul a avut la dispoziţie în primul proces toate garanţiile dreptului de apărare în cadrul unor dezbateri contradictorii.
Conform practicii judiciare, a reţinut că în noţiunea de părţi trebuie incluse şi unele persoane care nu au figurat personal la judecată, succesorii universali şi cu titlul universal, creditorii chirografari şi dobânditorii cu titlu particular, numai în privinţa hotărârilor obţinute împotriva autorilor lor.
Cu privire la obiect şi cauză, instanţa a reţinut că sunt aceleaşi în ambele acţiuni civile, respectiv constatare nulitate absolută act pentru aceleaşi motive invocate.
A mai constatat că practica judiciară a statuat că există identitate de obiect, chiar dacă acesta este diferit formulat în cele două cereri, deoarece rezultă că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi.
In concluzie, deoarece prin acţiunea civilă alăturată celei penale, instanţa penală a statuat cu caracter definitiv că se impune respingerea ca nefondată a cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/2.07.2008, stabilind în acelaşi timp şi întinderea prejudiciului rezultat din infracţiune, Judecătoria Tecuci a apreciat că instanţa civilă nu mai poate pune în discuţie aceste aspecte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul MIJ solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre judecată la Judecătoria Tecuci, pentru a soluţiona fondul cauzei.
A apreciat apelantul că prima instanţa a reţinut o greşită situaţie de fapt şi a aplicat greşit legea, deoarece nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 Cod civil şi art. 166 C.pr.civ.
Astfel, a arătat apelantul că părţile nu sunt aceleaşi, neputându-se reţine calitatea de succesor a lui PD, cât timp tatăl său, PI, este în viaţă, şi nici calitatea acestuia de parte prin analogie.
A invocat apelantul că obiectul nu este acelaşi, în cauza de faţă fiind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi repunerea în situaţia anterioară, iar în dosarul penal, anularea contractului de vânzare-cumpărare, chiar dacă în dispozitivul hotărârii Curţii de Apel s-a respins ca nefondată cererea de constatare a nulităţii absolute, întrucât în recursul său instanţa nu putea transforma obiectul acţiunii.
Apelantul a apreciat că instanţa nu a soluţionat latura civilă, deoarece în dispozitiv a înlăturat dispoziţiile privind soluţionarea acţiunii civile.
În privinţa cauzei, apelantul a învederat că în dosarul nr. 2145/324/2011 temeiul juridic este încheierea contractului prin dol şi fraudă la lege, iar în dosarul nr. 3211/324/2011 este încheierea contractului prin act fals şi înşelăciune.
Apelantul a apreciat că este greşit raţionamentul instanţei penale, conform căreia nu pot fi admise simultan cererea sa de despăgubiri şi cererea de constatare a nulităţii absolute, atât timp cât el oricum voia să vândă. Or, vinderea terenurilor s-a făcut prin înşelarea lui, căci a încheiat un contract pentru 49.600 lei pentru terenuri în valoare de 464.000 lei.
A mai invocat că greşit a fost obligat să restituie ajutorul public acordat, art. 50 alin.2 din OUG nr. 51/2008 nu se referă la restituire, iar art. 502 din acelaşi act normativ nu este încă aplicabil cât timp creanţa la care se referă instanţa nu a fost dobândită efectiv, precum şi că, potrivit art. 22 din C.pr.pen., altele sunt elementele autorităţii de lucru judecat.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 295-297 C.pr.civ., solicitându-se judecarea cauzei şi în lipsă.
Prin decizia civilă nr. 81/2014 a Tribunalului Galaţi s-a respins apelul ca nefondat reţinându-se următoarele:
Pe plan procesual, autoritatea de lucru judecat se manifestă sub formă de excepţie procesuală (conform art. 166 Cod proc. Civ.) şi respectiv prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze un aspect/aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (art. 1201 Cod civil).
În manifestarea sa de excepţie procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente – obiect, părţi, cauză – şi corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să împiedice formularea unei noi cereri de chemare în judecată având acelaşi obiect, cauză şi părţi, cât şi evitarea contradicţiilor dintre două hotărâri judecătoreşti.
Astfel, autoritatea de lucru judecat a fost invocată în raport de decizia penală nr. nr. 254/R/15.02.2013 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 3211/324/2011.
În soluţionarea laturii civile a cauzei ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 3211/324/2011, instanţa penală a reţinut că voinţa reală a părţii vătămate MIJ, apelantul-reclamant din prezenta cauză, a fost aceea de a înstrăina suprafaţa de teren de 3,9750 ha, cu privire la care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, astfel încât soluţia corectă care se impunea era a admiterii cererii de despăgubiri formulate de partea vătămată, cu consecinţa obligării inculpatului PI (unul dintre cei doi intimaţi-pârâţi din prezenta cauză), la plata diferenţei dintre suma efectiv încasată în urma revânzării terenurilor (59.600 lei) şi suma achitată părţii vătămate reprezentând preţul convenit cu aceasta (10.000 lei).
În opinia instanţei penale neregularitatea constatată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/02.07.2008 nu atrage decât sancţiunea nulităţii relative, iar nu pe aceea a nulităţii absolute, statuând şi că, în lumina disp. art. 19 alin.4 C.p.p., partea vătămată nu mai este în drept să solicite pentru aceleaşi motive, constatarea nulităţii absolute ori anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. …/02.07.2008, atâta vreme cât s-a adresat instanţei penale cu o astfel de acţiune.
Cum în prezenta cauză, apelantul-reclamant MIJ a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. …/02.07.2008 de BNPA IBM şi CTM, cerere care a fost respinsă ca nefondată în mod definitiv de instanţa penală, în mod corect a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat.
Criticile formulate în apel de apelantul-reclamant sunt neîntemeiate.
Astfel, a arătat apelantul că părţile nu sunt aceleaşi, neputându-se reţine calitatea de succesor a lui P.D., cât timp tatăl său, P.I., este în viaţă şi nici calitatea acestuia de parte prin analogie.
Totuşi, condiţia identităţii de părţi este îndeplinită, chiar dacă în prezentul litigiu figurează şi alte părţi decât cele din dosarul penal, respectiv intimatul-pârât PD, întrucât soluţia din dosarul penal se impune acestuia, atât timp cât contractul prin care a dobândit dreptul de proprietate nu a fost desfiinţat.
A mai invocat apelantul că obiectul nu este acelaşi, însă în dispozitivul deciziei penale nr. 254/R/15.02.2013, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. …/2.07.2008, pronunţându-se chiar asupra capătului principal de cerere cu care a fost învestită instanţa civilă, astfel încât şi această critică este nefondată.
În mod nefondat a apreciat apelantul că instanţa penală nu a soluţionat latura civilă, deoarece în dispozitiv a înlăturat dispoziţiile privind soluţionarea acţiunii civile. În realitate, instanţa penală a înlăturat doar dispoziţiile privind soluţionarea acţiunii civile şi pe cele privind cheltuielile judiciare către stat în privinţa inculpatului NRC, căruia nu i-a reţinut vreo culpă nici în privinţa prejudicierii materiale a apelantului din prezenta cauză, soluţionând latura civilă în paragrafele următoare ale dispozitivului.
În privinţa cauzei, instanţa de apel a reţinut că aceasta reprezintă instituţia de drept substanţial pe care îşi întemeiază pretenţia reclamantul, dar nu desprinsă de situaţia concretă de fapt, care individualizează acea regulă de drept la împrejurările particulare ale cauzei.
Astfel, starea de fapt invocată de apelantul-reclamant în prezenta acţiune, respectiv că intimatul-pârât P.I. i-a prezentat altă situaţie de fapt decât cea reală, precizând că terenurile sunt în extravilan şi că au o valoare redusă, ceea ce l-a determinat pe apelantul-reclamant să întocmească procura specială şi să fie de acord cu un preţ mult redus faţă de valoarea reală a terenurilor, a fost analizată şi în dosarul penal, iar în motivarea deciziei penale s-a statuat în mod definitiv asupra acestor aspecte.
Deşi invocată sub altă formă, cauza celor două acţiuni este identică, conceptul de cauză raportându-se la starea de fapt calificată juridic şi nu doar la temeiul de drept indicat în cerere, acţiunea de inducere în eroare constituind dol în materie civilă şi înşelăciune în materie penală.
Pornind de la imperativul de a se evita pronunţarea de hotărâri contradictorii, instanţa de apel a constatat că prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, situaţia de fapt nu prezintă caracter de noutate în raport cu acţiunea civilă soluţionată în dosarul penal, instanţa penală analizând inclusiv disproporţia dintre preţul încasat de apelantul-reclamant şi cel obţinut de intimatul-pârât PD în urma revânzării, precum şi manoperele dolozive întrebuinţate de intimatul P.I. pentru a-i vicia consimţământul apelantului-reclamant MJ.
Totodată, instanţa de apel a mai reţinut că, soluţionând acţiunea civilă, instanţa penală l-a obligat pe intimatul-pârât PI să-i plătească apelantului-reclamant MJ diferenţa dintre preţul pe care l-a primit acesta pentru terenurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/02.07.2008 de BNPA IBM şi CTM şi preţul obţinut de intimatul-pârât PD prin revânzarea lor, respectiv suma de 49.600 lei. Prin urmare, în ipoteza desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/02.07.2008, cu consecinţa reîntoarcerii în patrimoniul apelantului-reclamant a terenurilor, acesta ar fi beneficia de o îmbogăţire fără justă cauză.
Cu privire la faptul că, aşa cum sunt ele enumerate la art. 22 C.pr.pen., altele sunt condiţiile autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive a instanţei penale în faţa instanţei civile, decât cele prevăzute la art. 1201 Cod civil, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 22 C.pr.civ., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, dar acest text de lege este aplicabil doar dacă, prin hotărârea rămasă definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă sau dacă nu a fost învestită şi cu o acţiune civilă. Or, în cauza de faţă instanţa penală a soluţionat acţiunea civilă, astfel încât hotărârea ei are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în condiţiile art. 1201 Cod civil şi art. 166 CPC.
Instanţa de apel a amintit că principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, ci poate cunoaşte limitări decurgând din aplicarea altor principii.
De altfel, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa CEDO (Cauza Brumărescu împotriva României, Cauza Androne împotriva României), dreptul la un proces echitabil în fata unei instanţe judecătoreşti garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei care enunţă preeminenţa dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părţi. Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care reclamă între altele, că soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanţele judecătoreşti să nu mai fie pusă în discuţie.
Fără respectul datorat principiului autorităţii lucrului judecat, hotărârile judecătoreşti n-ar avea nicio utilitate practică. Ele nu ar pune capăt proceselor pentru că un drept câştigat cu ocazia unei judecăţi ar putea fi contestat si contrazis printr-o hotărâre ulterioară. În felul acesta, în relaţiile sociale nu ar exista nicio ordine şi totul ar sta sub semnul îndoielii si al posibilităţii reînnodării litigiilor la nesfârşit.
Aşadar, forţa puterii lucrului judecat trebuie considerată că vine din nevoia socială de securitate juridică. Respingerea unei a doua acţiuni în justiţie între aceleaşi părţi, purtând asupra aceluiaşi obiect şi întemeiată pe aceeaşi cauză se datorează nu faptului că prima hotărâre exprimă adevărul, ci împrejurării că este imposibil să se mai demonstreze că hotărârea anterioară este eronată.
În privinţa dispoziţiei primei instanţe prin care apelantul-reclamant a fost obligat să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlul de ajutor public judiciar, instanţa de apel a reţinut că potrivit art.502 din OUG nr. 51/2008, în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.
Or, prin încheierea pronunţată la data de 08.08.2011, în dosarul nr. 2145/324/2011/a2, apelantul-reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, onorariul apărătorului acestuia fiind stabilit de instanţă la 1.000 lei.
Ulterior, prin decizia penală nr. 254/R/15.02.2013 a Curţii de Apel Galaţi, apelantul-reclamant a dobândit un drept de creanţă de 49.600 lei, hotărârea instanţei penale fiind definitivă (echivalentul caracterului irevocabil în materie civilă), astfel încât în mod legal şi temeinic a dispus prima instanţă restituirea ajutorului public.
Constatând că prima instanţă a pronunțat o hotărâre legală şi temeinică, Tribunalul, în temeiul art. 296 C.pr.civ., a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 81/2014 a Tribunalului Galaţi a declarat recurs reclamantul apreciind-o ca nelegală prin prisma următoarelor motive:
1) greşit s-a reţinut în cauză existenţa autorităţii de lucru judecat deoarece potrivit art. 22 C.pr.penală hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă doar cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia;
2) obiectul celor două acţiuni e diferit (nulitate absolută şi nulitate relativă) ca şi cauza;
3) dacă în instanţa penală nu s-au discutat unele elemente în legătură cu întinderea prejudiciului acestea pot fi discutate în faţa instanţei civile.
În speţă nu s-a discutat despre sumele reprezentând valoarea reală a prejudiciului prin raportare la preţul pieţii.
4) nu există identitate de părţi prin lipsa lui PD în procesul penal.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. a C.pr.civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că recursul nu este fondat.
În privinţa raportului dintre acţiunea civilă şi cea penală, legea noastră permite exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. Sistemul nu este rigid şi obligatoriu pentru că partea civilă are dreptul şi nu obligaţia constituirii de parte civilă în procesul penal. Art. 19 C.pr.penală vechi (aplicabil în speţă) prevede că persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă repararea pagubei pricinii prin infracţiune.
Persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în procesul penal nu mai poate porni acţiunea în faţa instanţelor civile, de asemenea, persoana care a pornit acţiunea în faţa instanţelor civile nu mai poate să se constituie parte civilă în procesul penal. Alegerea unei căi (penale sau civile) odată făcută este de obicei irevocabilă. Aceasta este o aplicare a regulii ,,electa una via non datur recursus ad aleram”.
În speţă, prin cererea înregistrată sub nr. 12952/121/2010 reclamantul M.J. a declanşat acţiunea civilă împotriva lui P.I. şi D.
Acţiunea penală a ajuns pe rolul instanţelor de judecată în 2011 (dosar 321/324/2011) şi în cadrul acesteia s-a făcut şi o constituire de parte civilă a părţii vătămate.
Ca atare, în 1.11.2011 în dosarul civil nr. 12952/121/2010 (prezentul dosar) s-a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea dosarului penal.
Cum în cadrul dosarului penal s-a soluţionat şi cererea de constituire parte civilă a părţii vătămate M.J. se constată că în mod corect s-a respins prezenta acţiune pentru autoritate de lucru judecat.
Art. 22 C.pr.pen. invocat de recurent prin primul motiv de recurs nu e aplicabil în speţă deoarece are în vedere ipoteza când acţiunea civilă se soluţionează după acţiunea penală, iar în cadrul procesului penal nu există o constituire de parte civilă.
In analiza elementelor autorităţii de lucru judecat constatăm ca prin prezenta acţiune civilă se solicită să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. … din data de 02.06.2008, de B.N.P.A. IBM şi CTM, motivat de următoarele împrejurări:
– în conformitate cu art. 953 C.civ. ,,consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprins prin dol. Dolul constă în aceea că pârâtul P.I. i-a prezentat o altă situaţie decât cea reală, la întocmirea procurii speciale a precizat că terenurile sunt extravilane şi fără valoare, iar actul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. … din data de 02.07.2008, prin care vinde în calitate de mandatar al său, pârâtului P.I.I. (fiu) mai multe suprafeţe de teren care îi aparţin trecute în intravilanul comunei M. încă din anul 2002, situaţie necunoscută de el la încheierea procurii speciale din 26.05.2008.
– o altă cauză de nulitate absolută e aceea că vânzarea terenurilor în discuţie s-a făcut în frauda sa, la un preţ sub preţul pieţii.
– mai există o nulitate absolută şi anume nulitatea absolută vizând preţul care nu este serios în conformitate cu art. 1303 C.civ.
Prin decizia penală 254/R/2013 a Curţii de Apel Galaţi (pronunţată în recurs) pe latură civilă a fost obligat inculpatul PI la plata către partea civilă a sumei de 49.600 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
S-a respins cererea de acordare de daune morale ca şi cererea de constatare nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare …/2008 BNP M.
Pentru a se pronunţa această decizie s-au reţinut următoarele:
Curtea a observat că cele două cereri formulate de partea vătămată pe latură civilă, de obligare a inculpaţilor la plata sumei de 49.600 lei cu titlu de despăgubiri materiale, respectiv de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/02.07.2008, cu consecinţa reîntregirii patrimoniului părţii vătămate cu suprafaţa de teren de 3,9750 ha, nu pot fi simultan admise, admiterea uneia dintre cereri împiedicând soluţionarea favorabilă şi a celeilalte.
Plecând de la constatarea că voinţa reală a părţii vătămate MIJ a fost aceea de a înstrăina suprafaţa de teren de 3,9750 ha, cu privire la care i s-a reconstituit dreptul (partea vătămată necontestând acest lucru şi neafirmând vreun moment contrariul), dar observând şi că a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/02.07.2008 ar atrage după sine desfiinţarea actelor subsecvente încheiate de numitul P.D. cu subdobânditorii de bună-credinţă B.C. şi S., P.D. şi A., C.G. şi A., respectiv D.A. şi M.M., Curtea apreciază că soluţia corectă este aceea a admiterii cererii de despăgubiri formulate de partea vătămată, cu consecinţa obligării inculpatului P.I. la plata diferenţei dintre suma efectiv încasată în urma revânzării terenurilor (59.600 lei) şi suma achitată părţii vătămate ca reprezentând preţul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu acesta (10.000 lei). De altfel, în opinia Curţii, neregularitatea constatată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/02.07.2008 nu ar putea atrage decât sancţiunea nulităţii relative, iar nu pe aceea a nulităţii absolute, astfel cum a afirmat partea vătămată.
Pe de altă parte, în lumina dispoziţiilor art. 19 alin. 4 Cod procedură penală, Curtea a apreciat că partea vătămată nici nu mai este în drept să solicite pentru aceleaşi motive, constatarea nulităţii absolute ori anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. …/02.07.2008, atâta vreme cât s-a adresat instanţei penale cu o astfel de acţiune civilă. Astfel, Curtea constată că pe rolul Judecătoriei Tecuci se află înregistrată o cerere similară formulată de partea vătămată MIJ a cărei soluţionare a fost însă suspendată până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze. Or, Curtea a observat că reluarea judecăţii cauzei respective nu ar mai fi fost posibilă decât dacă acţiunea civilă alăturată acţiunii penale care formează obiectul cauzei de faţă ar fi fost lăsată nesoluţionată, ceea ce nu este cazul.
Comparând obiectul, cauza, părţile celor două acţiuni constată în conformitate cu art. 120 C.civ. că există autoritate de lucru judecat.
Cât priveşte primul element, părţile, se constată că în cazul raporturilor de solidaritate (şi consorţiul dintre P.I. si P.D. din cauza penală determină raporturi de solidaritate) e îndeplinită condiţia art. 1201 C.civ. deoarece suntem în prezenţa unei reprezentări specifice acestei instituţii. Când se analizează elementul ,,părţile” se are în vedere nu prezenţa lor fizică, ci prezenţa juridică, adică participarea la proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant.
Astfel, o acţiune contra unui debitor solidar finalizată prin respingere poate fi invocată de oricare alt debitor solidar împotriva creditorului ca având autoritate de lucru judecat (situaţia din speţă).
Obiectul celor două acţiuni e de asemenea identic: constatare nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, iar cauza, fundamentul pretenţiei afirmate, este de asemenea, aceeaşi: P.I. i-a prezentat reclamantului o altă situaţie decât cea reală cu privire la regimul juridic al terenurilor şi de aceea preţul încasat a fost inferior.
Faţă de considerentele arătate s-a constatat că soluţia Tribunalului Galaţi este legală, respingându-se recursul ca nefondat.
