În cazul clădirilor şi terenurilor proprietate publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale, aflate în administrarea sau în folosinţa persoanelor juridice, inclusiv cele de drept privat, impozitul pe clădiri, respectiv taxa de teren, se datorează de către cei care le au în administrare sau în folosinţă.
Taxa de teren se calculează în aceleaşi condiţii ca şi impozitul pe teren, prevăzut la art. 12 din OG nr. 36/2002. Pe de altă parte, utilizarea greşită a noţiunii de impozit în loc de cea de taxă, nu este de natură a atrage nulitatea actului de control atât timp cât suma a fost corect stabilită, modul de calcul al taxelor şi impozitelor fiind similar, astfel că această eroare nu a adus părţii vreo vătămare.
Faptul că, prin contractul de concesiune, părţile au convenit că societatea recurentă nu datorează redevenţă pe durata derulării contractului, asumându-şi alte obligaţii în schimbul dreptului de a folosi terenul, nu are nicio relevanţă sub aspectul taxelor şi impozitelor fiscale datorate în temeiul legii de către orice persoană fizică sau juridică pentru imobilele aflate în folosinţă sau proprietate.
Prin sentinţa nr.803 din 22.09.2010 pronunţată în dosar nr.2721/111/2009, Tribunalul Bihor a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta SC MP SRL, împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Oradea şi Primăria Municipiului Oradea – Direcţia Economică, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de concesiune nr. 441/23.05.1997, reclamanta – în calitate de concesionar – a primit în concesiune un teren în suprafaţă de 23.000 mp situat între străzile Sucevei şi Al. Matei Basarab, pe o direcţie, şi str. A.Iancu continuat cu Armatei Române, pe cealaltă direcţie, respectiv Parcul N. Bălcescu, nr. top. 4597. Durata iniţială a concesiunii a fost de 3 ani, iar ulterior a fost prelungită prin actele adiţionale, până la 01.06.2022, în prezent reclamanta având calitatea de concesionar.
Prin decizia de impunere nr. 205.607/31.12.2008, având la baza raportul de inspecţie fiscală nr. 205.592/30.12.2008, s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei, respectiv
•impozit pe teren pentru perioada 2003 – august 2008, în sumă de 1.492 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere de 1.003 lei şi penalităţi de 14 lei.
•impozit pe clădiri, pentru aceeaşi perioadă în sumă de 4.948,20 lei la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 2.746,27 lei şi penalităţi de 18,38 lei.
Prin dispoziţia Primarului Municipiului Oradea s-a respins contestaţia formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere.
Având în vedere faptul că reclamanta nu contestă folosinţa terenului sau a clădirilor menţionate în decizia de impunere atacată şi în raportul de inspecţie fiscală aflat la baza acesteia, instanţa a analizat dreptul pârâtei Primăria Oradea de a percepe impozit pe terenul şi clădirile folosite de către reclamantă în baza contractului de concesiune. Instanţa a reţinut că reclamanta susţine că nu este obligată la plata impozitului menţionat dat fiind că ea nu este proprietara imobilelor, ci doar concesionara lor, iar în contractul de concesiune nu se prevede plata vreunei taxe, or, pârâta nu poate modifica unilateral contractul.
Instanţa a constatat că potrivit art.4, respectiv art.17 din OG nr.36/2002 privind impozitele şi taxele locale, în cazul clădirilor şi terenurilor proprietate publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale, aflate în administrarea sau în folosinţa persoanelor juridice, inclusiv cele de drept privat, impozitul pe clădiri, respectiv taxa de teren, se datorează de către cei care le au în administrare sau în folosinţă. Taxa de teren se calculează în aceleaşi condiţii ca şi impozitul pe teren, prevăzut la art. 12 din OG nr. 36/2002.
Aceleaşi dispoziţii legale sunt preluate şi de art. 249 alin.3 şi art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, în vigoare în prezent, respectiv pentru clădirile / terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ teritoriale concesionate persoanelor juridice se stabileşte taxa pe clădiri / taxa pe teren, în condiţii similare impozitului pe clădiri / impozitului pe teren.
Prin urmare, în mod corect a stabilit pârâta Primăria Oradea faptul că reclamanta datorează taxă pe clădiri şi taxă pe teren, chiar dacă a folosit greşit noţiunea de „impozit” în loc de cea de „taxă”, atât timp cât şi taxele pe clădiri şi teren se calculează similar impozitelor. Pârâta a fost în perioada 2003 – august 2008 concesionara imobilelor situate în Parcul N. Bălcescu, în baza contractului de concesiune nr. 441/23.05.1997, fapt necontestat de către aceasta.
Nu are relevanţă în prezenta cauză faptul că reclamanta a devenit proprietară asupra restaurantului şi toaletei publice din Parcul N. Bălcescu abia la data de 30.03.2009 prin HCL nr. 236, conform extrasului de carte funciară prezentat de reclamantă.
Faptul că, anterior raportului de inspecţie fiscală din 30.12.2008, s-a eliberat reclamantei un certificat de atestare fiscală nr. 14411/09.12.2008 din care rezultă că aceasta nu ar avea datorii, nu face decât să ateste o stare de fapt, respectiv că la data de 09.12.2008 reclamanta nu figura cu datorii, obligaţiile fiscale fiind stabilite în baza declaraţiilor reclamantei. În urma inspecţiei fiscale, prin analiza documentelor contabile şi fiscale ale reclamantei, pârâta a constatat că aceasta are obligaţii fiscale suplimentare, motiv pentru care s-au întocmit actele administrative contestate.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C.p.c, constatând că reclamanta este partea căzută în pretenţii, instanţa a respins cererea acesteia cu privire la cheltuielile de judecată.
