SENTINŢA CIVILA NR.297
Data: 04.02.2015
Autor: MIHĂILESCU CARMEN ANDRA
Domeniu asociat – ordonanță președințială
Titlu – competența teritorială în soluționarea cererii de suspendare a deciziei de destituire din funcție a decanului unei facultăți; neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanțată președințială
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr. 8475/105/2014 la data de 02.12.2014, reclamanta E.M. a chemat în judecată pârâta Universitatea X , solicitând, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se încuviinţeze suspendarea aplicării Deciziei nr. 1824/13.11.2014 a Rectorului Universității X , privind destituirea din funcţia de Decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice si Deciziei nr. 1832/ 14.11.2014 a Rectorului, pana la soluţionarea litigiului de formează obiectul dosarului nr. 8390/105/2014 având ca obiect” contestaţia decizie de sancţionare”.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pe rolul Tribunalului Prahova se află înregistrat dosarul nr. 5629/105/2014 prin care a formulat in termen legal contestaţie împotriva Deciziei nr. 1824/13.11.2014 emisa de Rectorul Universității X privind destituirea sa din funcţia de Decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, precum si împotriva Deciziei nr. 1832/14.11.2014 privind stabilirea drepturilor salariale, de fapt o diminuare a acestor drepturi ca urmare a înlăturării sale din funcţia de Decan.
Reclamanta a precizat că dosarul de fond nr. 8390/105/2014 urmează procedura de verificare si regularizare a cererii de chemare in judecata corespunzătoare Noului Cod de Procedura Civila, motiv fata de care nu are încă fixat un termen de prezentare in fata instanţei de judecata – în aceste condiţii fiind îndreptăţita sa solicite pe calea procedurii Ordonanţei Președințiale, suspendarea aplicării celor doua Decizii mai sus indicate, pana la soluţionarea litigiului de fond, in care instanţa urmează sa se pronunţe cu privire la legalitatea masurilor dispuse de Rectorul UPG, solicitând să se constate că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii de urgenta reglementata prin instituţia Ordonanţei Președințiale, in considerarea următoarelor argumente:
Suspendarea solicitata are un caracter provizoriu, dat fiind faptul ca reclamanta solicită luarea acestei masuri pana la soluţionarea litigiului de fond, ce formează obiectul dosarului nr. 8390/105/2014.
Instanţa poate sa aprecieze asupra aparentei dreptului reclamantei, deoarece prin cele doua decizii pentru care solicită suspendarea aplicării lor sunt afectate drepturile sale profesionale si materiale – in speţă calitatea sa de Decan al unei instituţii de învăţământ superior, precum si drepturile salariale decurgând din aceasta calitate.
Suspendarea provizorie pe care o solicită este de natura sa împiedice “prevenirea unei pagube iminente” având in vedere faptul ca urmare a Deciziei nr. 1824/13.11.2014 privind destituirea sa din funcţia de Decan al F.S.E., s-a dispus ca aceasta decizie sa producă efecte de la data comunicării sale către reclamantă.
De asemeni, Decizia nr. 1824/13.11.2014 a fost emisa de Rectorul U.P.G. urmare a Hotărârii 1810 din 04.11.2014 a Senatului Universităţii X, prin care s-a aprobat sancţiunea propusa de Rectorul Universităţii X. si scoaterea la concurs a postului vacant de Decan la Facultatea de Ştiinţe Economice, iar în aceste condiţii, deoarece decizia de destituire cuprinde in mod expres posibilitatea producerii efectelor de la data comunicării către reclamantă, fără a se ţine cont de termenul de 30 de zile in care aceasta sancţiune putea fi contestată in instanţa, vacantarea postului şi organizarea unui concurs pentru alegerea şi desemnarea unui nou Decan la F.S.E. apare ca iminenta.
Reclamanta a mai arătat că, fără a putea anticipa modul in care se va pronunţa instanţa fondului cu privire la contestaţia sa îndreptata împotriva celor doua Decizii ale Rectorului Universităţii X, totuşi trebuie constatat ca eventuala admitere a contestaţiei sale, finalizata cu repunerea in situaţia anterioara emiterii acestor decizii, ar fi de natura sa creeze vizibile disfuncţionalităţi in cadrul facultăţii in care profesează, atâta timp cât deja se urmăreşte organizarea concursului pentru numirea unei alte persoane pe funcţia deţinuta de reclamantă, întrucât practic in aceasta varianta presupusa si perfect posibila, s-ar ajunge la situaţia nedorita a exercitării aceleiaşi funcţii de Decan de către doua persoane diferite – situaţie total nedorita, atât din punct de vedere al confuziei ce s-ar naşte fata de personalul administrativ angajat, dar si al imaginii create fata de colegii – cadre universitare si studenţi.
Nu in ultimul rând, reclamanta consideră că sensul sintagmei de “paguba ce nu s-ar putea repara” este acoperit de prejudiciul de imagine suferit de aceasta prin adoptarea intempestiva si vădit nelegala, in opinia sa, a celor doua decizii cu caracter de sancţiuni disciplinare, deoarece eventuala aplicare a acestora, cu toate consecinţele ce ar decurge din masurile iniţiate împotriva sa este de natura sa aducă atingere prestigiului său profesional, imaginii de corectitudine pe care s-a străduit sa şi-o creeze in atâţia ani de activitate neîntrerupta si dedicata formarii profesionale si morale a studenţilor săi, autorităţii in relaţiile cu personalul administrativ si chiar si cu studenţii săi – de asemeni deciziile contestate putând avea repercusiuni si in ceea ce priveşte raporturile sale colegiale cu membrii corpului didactic din instituţia de învăţământ superior în cauză.
Reclamanta a mai solicitat să se aprecieze că argumentele invocate mai sus se încadrează in condiţiile de admisibilitate prev. de art. 996 C.Pr.Civ., text de lege ce constituie temeiul de drept al prezentei cereri.
In dovedirea cererii sale, reclamanta a arătat că înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
La data de 09.01.2015 pârâta Universitatea X a formulat întâmpinare prin care a arătat că cererea formulata de contestatoarea E.M., este Inadmisibila, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile legale privind obiectul acţiunii, calitatea procesuala a părţilor şi mai ales izvorul de drept generator al măsurii sancţionării care si-au găsit expresia ad solemnitatem in decizia 1824/13.11.2014 si decizia 1832/14.11.2014.
Pârâta a susţinut că, potrivit deciziei atacate, competenta soluţionării fondului revine Secţiei a II-a Civila de Contencios Administrativ a Tribunalului Prahova – sub acest aspect, conform principiului accesorium sequitur principale, putându-se discuta de competenta soluţionării cauzei, menţinând punctul de vedere că în speţă subzistă un litigiu de contencios administrativ.
S-a mai arătat în întâmpinare că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate privind cerinţele minimale ale unei cereri de ordonanţa preşedinţiala.
Astfel, deşi, intr-o cauza privind ordonanţa preşedinţiala nu se antamează fondul, prin încercarea contestatoarei de a susţine ca are un drept real, pârâta con sideră necesar a puncta câteva aspecte privind legalitatea măsurii si inexistenta vreunui drept minimal al contestatoarei nici măcar aparent – arătând că faptele care au determinat destituirea au fost cercetate de Corpul de Control al Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 325/02/2014 care a depistat o multitudine de fraude, falsuri, abuzuri săvârşite de contestatoarea E.M. in calitate de prodecan si apoi de decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice in perioada 2010-2014 cu ocazia Încheierii de acorduri de parteneriat si trimiterea de studenţi in activitate, contrar prevederilor art.4D din fisa postului – prin raportul menţionat, MEN dispunând sesizarea penala a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, in prezent existând pe rol dosar penal.
Se mai arată de pârâtă că urgenta măsurii solicitate nu este dovedita, deoarece din expozitivul cererii rezulta cert ca E.M. evita sa aducă la cunoştinţa punctual acuzaţiile care i se aduc, iar gravitatea acestora exclude o măsura protectoare – conform cercetărilor iniţiate de Ministerul Educaţiei Naţionale si continuate in prezent de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, existând suspiciune ca s-au trimis in baza acordului nelegal la munca la negru in hoteluri din Grecia si persoane care nu mai erau studenţi ai U.P.G. – starea de pericol pentru calitatea învăţământului la Universitatea X – Facultatea de Ştiinţe Economice, reprezentând-o tocmai menţinerea in funcţia de decan a contestatoarei care este implicata in multe situaţii nelegale
Pârâta mai susţine că faptele care au determinat destituirea s-au desfăşurat pe o perioada de 5 ani si au fost descoperite pe data 5.05.2014, când un plic de corespondenta internaţionala intre firma JOB TRUST CAREER LTD si contestatoare a ajuns din întâmplare la secretariatul Rectoratului si nu la secretariatul Decanatului Facultăţii de Ştiinţe Economice – circumstanţele anterioare privind alte fapte excluzând pericolul prevenirii unei pagube iminente.
Mai precizează pârâta că împreuna cu alte persoane din conducerea Facultăţii de Ştiinţe Economice, contestatoarea E.M. este cercetata de D.N.A. in dosarul penal nr.174/P/2013, ca urmare a preluării cauzei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, in legătura cu infracţiuni de abuz in serviciu, fals, uz de fals, deoarece a contribuit la efectuarea de cursuri si examene de licenţa in filiale fantoma ale UPG despre existenţa cărora, actuala conducere nu cunoştea, s-au acordat diplome si susţinut examene in condiţii cel puţin nelegale, iar sumele încasate de la beneficiari nu au ajuns in casieria UPG – iar având in vedere antecedentele contestatoarei, consideră ca aceasta prezintă un pericol real, iminent pentru procesul de învăţământ, iar măsura destituirii este legala si negeneratoare de prejudicii.
Pârâta mai susţine că consideră inadmisibilă acţiunea de fond care formează obiectului dosarului 8390/105/2014 al Tribunalului Prahova, aflat in prezent in faza pre-procesuala, deoarece se încalcă autonomia universitara stipulata in mod expres prin Legea 1/2011 si Carta Universitara a Universităţii X, arătând că în speţa nu s-a aplicat o sancţiune disciplinara, ci o măsura specifica Cartei Universitare (art. 64 pct. 52) demiterea decanului pentru motive temeinice, respectiv probleme de profesionalism, management didactic pe care nu le consideră cenzurale intr-un litigiu de munca, iar atacarea in instanţa o considera neconstituţională conform art. 32 alin.6 din Constituţia României si art. 77 din Carta Universităţii Universității X – inadmisibilitatea atacării in instanţa de dreptul muncii a acţiunii principale atrăgând si inadmisibilitatea cererii de suspendare pe cale de ordonanţa preşedinţiala conform principiului accesorium sequitur principale.
In drept, pârâta a invocat disp. art. 205-208 NCPC, iar în dovedirea susţinerilor sale, a depus înscrisuri.
La 23.01.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a răspuns detaliat susţinerilor şi apărărilor pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse de aceasta.
La termenul din 4.02.2015, pârâta a depus la dosar o nota de şedinţă, prin care a invocat excepţia prematurităţii formulării acţiunii, invocând art. 248 alin. 2 din Codul Muncii, potrivit căruia prin statutele profesionale se poate deroga de la regimul sancţionator privind abaterile disciplinare – invocând în acest sens art. 28 din Carta Universitară a Universităţii Petrol – Gaze din Ploieşti, care prevede că împotriva sancţiunilor disciplinare, salariaţii se pot adresa pe calea plângerii prealabile administrative structurilor universităţii ce au emis deciziile de sancţionare, având ulterior deschisă calea instanţelor de judecată competente.
S-a mai arătat că contestatoarea a fost îndrumată prin decizia 1824/2014 să formuleze plângere în termen de 30 zile la instituţia care a emis actul sau la autorităţile ierarhic superioare şi ulterior la instanţele de contencios administrativ, dar nu s-a conformat – prin eludarea acestei norme pierzând dreptul la acţiune, întrucât la Senatul UPG sau la Ministerul Educaţiei Naţionale nu există înregistrată până la acest moment nicio plângere prealabilă.
În cauză, s-a administrat de către părţi, proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată şi reţine următoarele:
Examinând cu precădere, în temeiul art. 248 alin. (1) N.c.pr.civ., excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova – Secţia I civilă în soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială, invocată de pârâtă, Tribunalul reţine următoarele:
În ce priveşte cele două decizii a căror suspendare se solicită prin prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială, în finalul deciziei nr. 1824/13.11.2014 se menţionează faptul că împotriva acesteia “se poate face plângere în termen de 30 zile de la comunicare la instituţia care a emis-o sau la autoritatea ierarhic superioara şi ulterior, la Tribunalul de contencios administrativ”, în vreme ce în decizia nr. 1832/14.11.2014 se menţionează doar că aceasta “poate fi contestată de salariat la Tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul în termen de 30 zile de la comunicare”.
Astfel, pe lângă faptul că menţiunea “Tribunalului de contencios administrativ” apare doar în una din deciziile contestate, această menţiune nu se regăseşte în niciun temei de drept, în condiţiile în care art. 71 din Regulamentul Intern al Universităţii X privind “Procedura aplicării sancţiunilor disciplinare pentru personalul didactic” prevede la pct.11 că “împotriva sancţiunii disciplinare, cel sancţionat poate face contestaţie la instanţele judecătoreşti competente” – precizând în finalul pct. 12 că “Prezenta procedură se completează cu dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr. 1/2011 şi cu cele din Codul Muncii”.
De asemenea, art. 28 din Carta Universitară a Universităţii X face menţiune la rândul său, de “instanţele de judecată competente” fără a face vreo precizare cu privire la instanţa de contencios administrativ – astfel că susţinerile pârâtei nu justifică încadrarea litigiului dedus judecăţii ca având caracterul unui litigiu de contencios administrativ şi nu a unui litigiu de muncă, cu atât mai mult cu cât decizia nr. 1832/2011 priveşte chiar diminuarea drepturilor salariale ale reclamantei urmare a destituirii sale din funcţia deţinută – considerente faţă de care Tribunalul va respinge ca neîntemeiată excepţia necompetenţei de soluţionare a cauzei de către Secţia I civila a Tribunalului Prahova.
Analizând excepţia prematurităţii formulării cererii de ordonanţă preşedinţială invocată de pârâtă, Tribunalul reţine următoarele:
Deşi art.28 din Carta Universitară a Universităţii X menţionează că “Împotriva sancţiunilor disciplinare salariaţii se pot adresa pe calea procedurii prealabile administrative structurilor universităţii ce au emis deciziile de sancţionare, având ulterior deschisă calea instanţelor de judecată competente” – pe lângă faptul că modalitatea de redactare a acestui articol sugerează o dispoziţie mai degrabă cu caracter de recomandare decât imperativ, se constată că art. 143 din aceeaşi Cartă precizează că “Prevederile Cartei Universitare….se completează şi se reactualizează în concordanţă cu toate reglementările noi ce decurg din Legea Educaţiei Naţionale……” – lege care, la art. 317 alin.(2) menţionează expres că “dreptul persoanei sancţionate disciplinar de a se adresa instanţelor judecătoreşti este garantat”.
Astfel, în raport de dispoziţiile arătate, coroborate cu cele ale art. 71 pct.11 şi 12 din Regulamentul Intern al Universităţii X, precum şi cu disp. art. 996 şi următoarele N c.pr.civ., care reglementează procedura urgentă şi specială a ordonanţei preşedinţiale, Tribunalul apreciază că excepţia prematurităţii formulării prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială invocată de pârâtă în cauză este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
În ceea ce priveşte fondul cererii, Tribunalul constată că, dacă în prezenta cauză se justifică îndeplinirea condiţiei caracterului provizoriu, vremelnic, al măsurii solicitate – faţă de dovada formulării pe calea dreptului comun a contestaţiei împotriva celor două decizii, privind destituirea reclamantei şi diminuarea corespunzătoare a drepturilor sale salariale – nu acelaşi lucru se poate reţine şi în raport de celelalte condiţii de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.
Astfel, pe de o parte, este dificil a se stabili în favoarea reclamantei aparenţa de drept, fără a se antama fondul şi în condiţiile existenţei la dosar a o serie de înscrisuri, printre care: Raportul de control al Direcţiei corp control din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, Raportului Comisiei de analiză numite prin Decizia nr. 1718/2.10.2014, Adresa nr. 9234053/29.01.2015 a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, prin care se comunică efectuarea de cercetări, la sesizarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cu privire la reclamantă, în dosarul penal nr. 11220/8P/2014, ori adresa din data de 9.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care se comunică efectuarea de acte de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Pe de altă parte, în cauză nu se poate reţine nici condiţia existenţei unui caz grabnic, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara – în condiţiile în care reclamanta desfăşoară în continuare activitate de cadru didactic -conferenţiar- în cadrul Universităţii X , fiind remunerată corespunzător funcţiei, vechimii şi gradaţiei – eventualul prejudiciu de imagine nefiind dat în mod necesar de neexercitarea în continuare a funcţiei de decan deţinute anterior, ci de procedurile de cercetare a activităţii desfăşurate în virtutea acestei funcţii – în favoarea reclamantei operând oricum prezumţia de nevinovăţie, a cărei eventuală confirmare de rezultatul cercetărilor menţionate ar fi de natură a confirma şi consolida prestigiul profesional al reclamantei.
În ce priveşte celelalte aspecte invocate de reclamantă în prezenta cerere, privind posibilele disfuncţionalităţi în cadrul facultăţii unde profesează, determinate de vacantarea postului de decan şi organizarea unui eventual concurs pentru ocuparea acestuia – acestea sunt aspecte care ar trebui să preocupe cu precădere pe pârâtă, ca emitentă a deciziilor contestate şi care ar putea fi de natură să-i creeze anumite disfuncţionalităţi, neputând constitui motive temeinice care să determine admiterea prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta E.M. în prezenta cauză.
Având în vedere considerentele prezentate, precum şi în raport de prevederile art. 996 şi urm. N.c.pr.civ., Tribunalul va aprecia prezenta cererea de ordonanţă preşedinţială ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
De asemenea, în temeiul art. 453 c.pr.civ., va obliga reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei depuse la fila 73 dosar.
