Reziliere contract închiriere


Prin  acţiunea  înregistrată  la  această  instanţă  sub reclamanta  SC  V –  SA  a  chemat  în  judecată  pe  pârâta  SC  V S SRL pentru  ca  prin  hotărârea  ce  se  va  pronunţa  să se  dispună  rezilierea  contractului  de  închiriere  şi  obligarea  pârâtei  la  plata  sumei  de 25325,09  lei  reprezentând  contravaloarea  chiriei  restante  pe  perioada  2011 –  2013 conform  facturilor  emise  şi acceptate  de  pârâtă  precum şi  a  penalităţilor şi dobânzii aferente  conform art.5  lit.c  şi de  asemenea  să  se dispună  evacuarea  pârâtei  din spaţiul  ce a  făcut  obiectul  contractului  d e închiriere  nr.540/2011  şi  obligarea  pârâtei la  plata  cheltuielilor de  judecată.

In fapt, în  motivarea  acţiunii reclamanta a  arătat  că a  încheiat cu societatea  pârâtă  contractul de  închiriere  nr. xxxxxxxx  prin care i-a  pus  la  dispoziţie  pârâtei  suprafaţa de  21  m.p.  situaţi  în căminul ce aparţine reclamantei , iar  pârâta  s-a  obligat  să achite  lunar  o chirie  în cuantum  de  4 euro/m.p. ( art. 4  şi art.5  lit.b)  prin  virament  bancar  pentru  fiecare  lună emiţându-se  factura  fiscală  ce era  însuşită prin semnătura  de pârâtă. Deşi  pârâta a  primit  toate  aceste  facturi  a  refuzat achitarea contravalorii  chiriei , aşa  cum  s-a  stipulat  în  contract  continuând  să  folosească  acest  spaţiu, însă  având  în vedere  disp.art.7  din acelaşi  contract  pentru  neplata  chiriei  în termen de  60  zile  contractul  încetează , iar  chiriaşul  va  fi evacuat  din spaţiu .

 A  mai  menţionat  faptul că, pârâta a  încălcat disp.art.10  lit. e  din  contractul  de  închiriere  neachitând  chiria  şi  valoarea  utilităţilor aşa  cum s-a  obligat  şi nici nu a  eliberat  spaţiul  aşa  cum era  stipulat, prin disp.art.10  lit. f , astfel  că se  impune  şi evacuarea  din  spaţiul  ce aparţine  reclamantei şi pe  care-l  foloseşte  în mod  nelegal.  Mai  mult, deşi a fost notificată în mai  multe  rânduri  pentru a  se  prezenta  şi  soluţiona pe  cale  amiabilă  acest  litigiu,  pârâta  nu a  dorit  acest  lucru, rămânând  într-o stare  de  pasivitate, astfel că aceasta  nu şi-a  executat, cu rea  credinţă,  obligaţiile  contractuale  asumate,  motiv  pentru  care  solicită admiterea  acţiunii aşa  cum a  fost  formulată.

 In drept şi-a  întemeiat cererea pe  disp.art.1796  lit. b  şi  d ,  1830  şi  1831  NCC .

 In dovedirea  cererii a  solicitat  administrarea  probelor  cu acte , sens în care a  depus  la  dosar  următoarele  înscrisuri :  mai multe facturi , notificare şi două contracte de închiriere 

Cauza a parcurs  procedura de  verificare  şi regularizare a  cererii prev. de  art. 200 NCPC.

 La cererea  instanţei reclamanta  a  depus la dosar  modul de  calcul  al penalităţilor (f.39-40).

Pârâta  nu a  formulat  întâmpinare .

 Din probele  administrate  în  cauză rezultă  următoarele.

Societatea  pârâtă a  încheiat  cu  societatea  reclamantă  două contracte de  închiriere  prin care  aceasta  din urmă  i-a  pus la  dispoziţie  pârâtei  un spaţiu în  suprafaţă de  42  m.p.  situaţi  în incinta  xxxxxx, în schimbul  obligaţiei  locatarei  de a  achita o  chirie  în cuantum  de  4  euro/ m.p. 

 In acest sens  s-au  emis  facturi  lunar pe care  societatea  pârâtă avea  obligaţia  să  le  plătească prin virament bancar  conform  clauzelor  contractuale.

Societatea  pârâtă  nu a achitat contravaloarea  facturilor  respective pentru  perioada august  2011 –  aprilie  2013  iar  conform  precizărilor depuse  ulterior  la  dosar, acestea  însumează  25325,09  lei, iar  valoarea  penalităţilor  este  de 3798  lei .

Conform art.1796 alin.1  lit.b  NCC una  din obligaţiile  principale  ale  locatorului  este aceea de  a  plăti  chiria  în cuantumul  şi la  termenul  stabilit  prin  contract,  iar conform art.1530  alin.1 NCC  în cazul în  care  fără justificare,  una  dintre  părţile  contractului  de închiriere  nu  îşi  execută  obligaţiile  născute  din acest  contract, cealaltă  parte are  dreptul la rezilierea  contractului .

Aşadar, instanţa  constată  că în mod  nejustificat  pârâta  nu a  achitat  contravaloarea chiriei  spaţiului  închiriat  pentru  perioada  august  2011 –  aprilie  2013  şi deci  că  datorează  societăţii reclamante  suma  de 25325,09 lei,  precum  şi  penalităţile  aferente  în  sumă  de 3798 lei  calculate conform clauzelor contractuale – art. 5  lit. c.

De  precizat  că  reclamanta  nu a  mai  solicitat  şi  dobânda, astfel  cum  indicase  în cererea  de  chemare în judecată  şi  că a  renunţat  la  judecata  capătului  de  cerere  privind  evacuarea.

Intrucât  societatea  pârâtă  nu şi-a  îndeplinit  obligaţia  de  plată a  chiriei  astfel  cum  a  fost  stipulată în  contract  pe o  perioadă  d e mai  multe  luni,  societatea  reclamantă  este  îndreptăţită  să  solicite  şi rezilierea  contractului de  închiriere.

Faţă de aceste  considerente  şi  având  în vedere  că societatea  pârâtă  nu a  formulat  nicio apărare  în  cauză, instanţa  priveşte  cererea  ca fiind  fondată,  urmând  să  o admită ca  atare.

Conform  art 406 N.C.Proc.civ va constata că reclamanta a renunţat la judecata capătului de cerere privind evacuarea.

 Va dispune rezilierea contractului de închiriere încheiat între reclamata SC V SA şi pârâta SC V S SRL în calitate de chiriaş.

 Va  obliga  pârâta să plătească reclamantei suma de 25325,09 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante pe perioada  august 2011- aprilie 2013 şi suma de 3798 lei reprezentând penalităţile aferente . 

Conform art.453  alin.1  NCPC,  instanţa  va  obliga  pârâta  să  plătească  reclamantei  suma  de  2727,47  lei  reprezentând  cheltuieli  de  judecată 8  taxă judiciară  de  timbru  şi  onorariu  avocat.