Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 19.08.2014 sub nr……../259/2014 reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâtul G.P., solicitând instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună în temeiul art. 18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 suplinirea acordul pârâtului pentru ca minorul G.A.I. să călătorească în străinătate împreună cu reclamanta; în temeiul art. 17 alin. 2 din Legea nr. 248/2005, să se suplinească acordul pârâtului în vederea emiterii paşaportului simplu pentru minorul G.A.I.
În motivarea în fapt, reclamanta a învederat că minorul G.A.I. născut la data de …….2010, în Coslada, Spania, este fiul său şi al pârâtului rezultat dintr-o relaţie de concubinaj.A menţionat că în vara anului 2011 aflându-se împreună cu pârâtul şi minorul în România a intervenit separarea în fapt, iar pârâtul s-a întors în Spania fără a-şi da acordul în vederea întocmirii paşaportului minorului. Ulterior, în urma discuţiilor purtate, pârâtul a comunicat o procură în baza căreia a fost emis paşaportul minorului. A arătat reclamanta că l-a acţionat în judecată pe pârât, iar în baza unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă din Spania, custodia minorului i-a fost încredinţată, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de 350 euro lunar. Totodată, reclamanta a învederat că pârâtul nu a întreprins demersuri pentru a-l vizita pe minor, iar din pricina acestui fapt minorul îşi cunoaşte tatăl din fotografii. A susţinut că este îndeplinită condiţia urgenţei, în sensul că deţine un contract de muncă în Spania, iar minorul a urmat cursurile gimnaziale în această ţară şi are nevoie de un consult oftalmologic în Spania întrucât poartă ochelari de vedere. Este îndeplinită şi condiţia vremelniciei măsurii solicitate având în vedere existenţa pe rolul acestei instanţe a unei acţiuni promovate de reclamantă prin care solicită exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv, precum şi stabilirea domiciliului minorului la aceasta. În concluzie, a apreciat reclamanta că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.
În motivarea în drept a cererii, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, art. 17 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 şi art. 996 C.pr.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, precum şi proba testimonială cu doi martori şi a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: paşaportul emis pe numele reclamantei, paşaport al minorului G.A.I., contracte de muncă, hotărâre pronunţată de către o instanţă din Spania, în limba spaniolă şi traduse, livret de familie.
La data de 04.09.2014, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă apreciind nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale. În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie, înscrisuri privind expedierea unor sume de bani reclamantei , precum şi planşe foto.
Reclamanta a depus la termenul de judecată din 09.09.2014, în cadrul administrării probei cu înscrisuri, în copie, cerere de admitere a minorului G.A. I. în centru de prim ciclu de învăţământ pentru copii în anul şcolar 2012-2013 în limba spaniolă, cât şi traducere şi hotărâre pronunţată de către o instanţă din Spania, în limba spaniolă, cât şi traducere.
La solicitarea instanţei, reclamanta a depus, în copie, certificată pentru conformitate cu originalul, certificatul de naştere al minorului G.A.I.
La termenul de judecată din 09.09.2014, instanţa a procedat la administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, precum şi administrarea probei testimoniale cu doi martori, propuşi de reclamantă, probe încuviinţate la acelaşi termen. Totodată, instanţa a apreciat, raportat la cererea formulată de reclamantă, prin avocat, de audiere a minorului, că nu este necesară pentru soluţionarea cauzei audierea, având în vedere vârsta minorului, precum şi obiectul cauzei.
Analizând acţiunea civilă de faţă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate si a apărărilor formulate, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta B.A. a solicitat să se dispună pe calea ordonanţei preşedinţiale, în temeiul art. 18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 suplinirea acordului pârâtului pentru ca minorul G.A.I. să călătorească în străinătate împreună cu reclamanta; în temeiul art. 17 alin. 2 din Legea nr. 248/2005, să se suplinească acordul pârâtului în vederea emiterii paşaportului simplu pentru minorul G. A. I.
Potrivit art.23 alin.2 din Legea 272/2004 republicată deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 actualizată privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările si completările ulterioare.
Art.17 alin.2 din Legea 248/2005 actualizată privind libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate, prevede că emiterea paşaportului simplu electronic pentru minor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 171alin. (1) lit. e), se efectuează numai după soluţionarea acestor situaţii de către instanţa de judecată, care se pronunță în condițiile legii.
Potrivit certificatului de naştere seria …..nr……. depus la dosar, minorul G. A.I. este fiul reclamantei B.A. şi al pârâtului G.P. rezultat dintr-o relaţie de uniune consensuală.
Pârâtul G.P., în întâmpinare, precum și în cadrul răspunsurilor date la interogatoriu, a precizat că nu este de acord cu părăsirea de către minor a țării, apreciind că reclamanta nu dispune de mijloace materiale necesare creșterii minorului în Spania.
În soluționarea prezentei cauze, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 996 C.pr.civ., conform cărora, instanţa de judecată stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea ordona, măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Procedura specială a ordonanţei preşediaţiale comportă, prin urmare, trei cerinţe esenţiale: urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată până la soluţionarea fondului litigiului existent între părţi, respectiv neprejudecarea acestuia prin examinarea aparenţei dreptului dedus judecăţii.
Raportând acestea la speța de față, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulativ a celor trei condiții anterior menționate, astfel că cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Astfel, în ceea ce privește urgența, condiție esențială care justifică folosirea ordonanței președințiale, Codul de procedură civilă nu o definește, dar stabilește situațiile în care există urgență, respectiv atunci când păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente nu se poate realiza în mod eficace pe calea acțiunii de drept comun.
Urgenta trebuie dovedită de părți cu arătarea considerentelor pentru care, în împrejurările de fapt concrete o parte se află în pericol de a-i fi păgubit un drept prin întârziere sau de a suferi o pagubă iminentă ce nu s-ar putea repara și să rezulte din fapte concrete, specifice fiecarui caz in parte, urmând a fi indicate împrejurările din care se deduce urgența. De asemenea, în cadrul ordonanței președințiale, urgența trebuie să existe la introducerea cererii și să persiste pe tot parcursul judecății. Ea trebuie să fie analizată prin prisma intervalulului de timp scurs de la producerea faptului prejudiciabil și până la introducerea cererii de ordonanță președințială.
Din această perspectivă, instanța a constatat că înscrisurile prezentate de către reclamantă nu sunt de natură a dovedi urgenţa cererii și nu atestă faptul că, în lipsa măsurii solicitate, minorului i s-ar produce un prejudiciu care nu ar putea fi reparat în alt mod, ci atestă doar actul voluntar al mamei de a înscrie minorul la o unitate de învăţământ din această ţară în anul școlar 2012-2013.
Mai mult decât atât, nicio dovadă produsă în cauză nu atestă împrejurarea că urmarea unor cursuri în limba spaniolă şi într-o ţară străină, ar fi în interesul minorului.
Totodată, instanța a reținut că înscrisul depus la dosar de reclamantă reprezentând cerere de admitere a minorului G. A. I. în centru de prim ciclu de învățământ pentru copii în anul școlar 2012-2013 datată 8.05.2012, face doar dovada demersurilor efectuate în vederea înscrierii minorului, nefiind însă demonstrată acceptarea minorului în cadrul acestei forme de învățământ și frecventarea efectivă a acestora în anul școlar 2012-2013. Deși a susținut că minorul va urma începând cu luna septembrie 2014 cursurile unei grădinițe în Spania, instanța constată că reclamanta nu a depus dovada efectuării demersurilor în vederea înscrierii minorului G.A.I. la o grădiniță în Spania, pentru anul școlar 2014-2015.
De asemenea, reclamanta a susținut că este îndeplinită condiția urgenței pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială întrucât minorul este înscris la un medic din Spania si necesită un consult oftalmologic, aspecte ce nu au fost dovedite, iar, din această perspectivă, potrivit art. 249 C.pr.civ. sarcina probei incumbă celui care susţine o anumită situaţie de fapt sau existenţa unui anumit drept înaintea instanţei.
Din probele administrate, respectiv declaratia martorului B.L., mama reclamantei, precum și susținerile reclamantei reiese faptul că minorul G.A.I. se află în România din vara anului 2013, moment din care, în lipsa acordului exprimat de pârât, minorul nu a părăsit țara. În aceste condiții, instanța a apreciat faptul că promovarea acestei acțiuni în justiție după un interval mare de timp de la data exprimării refuzului pârâtului privind părăsirea de către minor a țării face ca prima condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale -urgența- să nu fie îndeplinită.
În ceea ce privește caracterul vremelnic (provizoriu), pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri definitive care privesc rezolvarea fondului, ci numai măsuri provizorii care tind sa preântâmpine o pagubă iminentă si ireparabilă.
Vremelnicia măsurii luate reprezintă doar o conditie a ordonanței președințiale în instanță, care se află în strânsă legatură cu neprejudecarea fondului. Astfel, instanța este datoare să evite orice măsuri care rezolvă fondul litigiului și fac imposibilă eventuala restabilire a situației de fapt anterioare.
În speţă nu este îndeplinită nici condiţia vremelniciei cererii, în ceea ce priveşte solicitarea de suplinire a consimţământului pârâtului până la pronunţarea de către instanţă a unei soluţii pe fond în acelaşi sens. Reclamanta nu a făcut dovada că în cadrul acțiunii pe care susține că a promovat-o ar fi solicitat suplinirea de către instanţă a consimţământului pârâtului la părăsirea ţării de către fiul său minor. Mai mult, aceasta a precizat că a promovat o acțiune în justiție având ca obiect exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamantă și stabilirea domiciliul minorului la aceasta, însă acest aspect nu a fost probat prin depunerea unui certificat de grefă sau prin alt mijloc. Prin urmare, măsura solicitată, în cazul admiterii acesteia, s-ar transforma într-una definitivă.
Totodată, instanța a apreciat că nu este îndeplinită nici cerinţa neprejudecării fondului cauzei. Astfel, părăsirea ţării pentru o perioadă relativ îndelungată de timp şi începerea de către minor a studiilor într-o limbă străină nu reprezintă măsuri care ar putea fi stabilite doar pe baza unei aparenţe de drept, fără administrare de probe şi fără a prejudeca fondul cauzei. Reclamanta a urmărit stabilirea felului şi locului învăţăturii copilului, fără acordul pârâtului, ceea ce este inadmisibil în procedura sumară a cererii de ordonanţă preşedinţială. Soluţionarea neînţelegerilor dintre părinţi cu privire la părăsirea ţării de către copilul lor minor se efectuează de instanţa de judecată, însă pe calea unei măsuri definitive.
În lipsa îndeplinirii celor trei condiţii esenţiale în procedura ordonanţei preşedinţiale, susţinerile reclamantei referitoare la dezinteresul manifestat de către pârât faţă de obligaţiile sale părinteşti de a contribui la creşterea şi educarea minorului, sunt irelevante.
Pe cale de consecință, în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile specifice de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, astfel cum sunt reglementate de art. 996 C.pr.civ., instanța a respins cererea formulată de reclamanta B.A.ca neîntemeiată.
