Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.4277/204/2014 reclamanta C.R.V a chemat în judecată pe pârâtul C.P.L solicitând instantei ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, fără citarea părţilor să dispună, reintegrarea sa si a minorului C.A.D in imobilul situat in com. XXX până la soluţionarea dosarului nr.XXX al Judecatoriei Campina avand ca obiect partaj bunuri comune.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la inceputul acestui an intre părţi au avut loc neînţelegeri in urma cărora, pentru ca pârâtul nu mai contribuia cu bani la creşterea şi educarea minorului, a formulat acţiune de stabilire pensie minor, însă pârâtul a promovat acţiune de divorţ, reclamanta precizând ca la scurt timp dupa promovarea acţiunii de divorţ, acesta a început sa se comport violent , violenţa pârâtului ajungând până acolo că a dat-o afara din locuinţa comună.
Reclamanta a mai arătat că o perioadă de timp, pe parcursul derulării dosarului de divorţ a locuit la socrii săi, părinţii pârâtului, dar nemulţumiţi de faptul ca acesta tot venea şi făcea scandaluri acolo i-au spus ca nu mai poate rămâne . Pentru o alta perioada de timp a beneficiat de ospitalitatea unei vecine care i-a permis sa locuiască cu minorul în curtea acesteia într-o rulota, însă de curând vecina i-a spus ca nu îi mai poate acorda ospitalitate, deoarece îi vin rudele de la Bucureşti în vacanţă astfel că a fost nevoită să plece cu copilul la Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă Sf. Ierarh Nicolae din mun.Câmpina, unde poate locui doar temporar.
S-a mai arătat de către reclamantă că, imediat ce a fost alungată din locuinţă a formulat impotriva pârâtului un ordin de protecţie prin care a solicitat evacuarea pârâtului din locuinţă şi reintegrarea sa, însă deşi a adus probe solide, acţiunea i-a fost respinsa, reclamanta mentionând că a apelat deseori la organele de poliţie , care pentru o scurtă perioada de timp au reuşit să îl faca pe pârât sa o lase în locuinţă, însă acesta, dacă pleca din imobil, din nou încuia uşa nemaiprimindu-o, chiar daca veneau inclusiv organele de poliţie să-i puna în vedere.
S-a precizat de către reclamantă că se află într-o situaţie mai mult decât disperată, ajungând pe drumuri împreuna cu copilul său, în timp ce pârâtul beneficiază de locuinţa comuna, locuinţă ce a fost construită în mare parte cu banii săi obţinuţi din vânzarea unui bun proprietate personala fiind nevoită să formule acţiunea de partaj de bunuri comune, deşi nu dispune de bani, deoarece acesta a pus în vânzare casa, complet mobilată, deşi mare parte din bunuri sunt bunurile sale personale, reclamanta precizând că ca sentinţa de divorţ nu este definitiva, deoarece pârâtul a formulat apel împotriva acesteia.
In drept, reclamanta a invocat ar. 998-1001 C.pr.civ.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar cartea sa de identitate, adeverinţa nr. XXX eliberată de Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă Sf. Ierarh Nicolae din Câmpina , ancheta sociala nr. XXX efectuată de Primăria Comunei Valea Doftanei, copie acţiune partaj bunuri comune, extras de pe portalul instanţelor, sentinţele civile nr.XXX si nr.XXX ale Judecătoriei Câmpina, chitanţe, contract de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.XXX la BNP Neculae Aurelian, adresa nr. XXX emisă de Postul de Poliţie Valea Doftanei si anunţuri de vanzare (f.9-33).
In cauză s-a administrat proba cu inscrisuri.
Pârâtul prezent in instanţă la termenul de astăzi a arătat că este de acord să revină reclamanta în imobil împreună cu minorul .
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt următoarele:
Părţile au fost căsătorite iar prin sentinţa civilă nr. XXX a Judecătoriei Câmpina pronunţată in dosarul nr.XXX s-a dispus desfacerea căsătoriei lor din culpa pârâtului stabilindu-se domiciliul minorului C.D.A rezultat din căsătoria acestora la mama reclamanta.
Prin sentinţa civilă nr.XXX a Judecătoriei Câmpina pronunţată in dosarul nr.XXX s-a respins cererea reclamantei prin care solicita emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului reţinându-se că nu au fost indeplinite cumulativ condiţiile cerute de lege pentru emiterea acestuia in sensul că actele de violenţă verbală şi fizică pretinse nu au fost dovedite iar probele administrate in cauză nu au conturat existenţa unei stări de pericol pentru viaţa , integritatea sau libertatea reclamantei.
Instanţa mai retine că reclamanta a fost alungată împreună cu minorul din domiciliul comun locuind cu acesta iniţial la părinţii paratului , apoi intr-o rulotă in curtea unei vecine iar apoi in Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă Sf. Ierarh Nicolae din Câmpina aspect ce rezultă din adeverinţa nr. XXX eliberată de această instituţie, din adresa nr.XXX emisă de Postul de Poliţie Valea Doftanei şi din ancheta sociala nr. XXX a Primăriei Comunei Valea Doftanei ,în prezent reclamanta promovând acţiune de partaj bunuri comune ce face obiectul dosarului nr.XXX al Judecatoriei Campina .
In drept, potrivit art. 996 C.pr.civ. „instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Din interpretarea disp. art. 996 C.pr.civ. rezultă condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv: aparenta dreptului,caracterul provizoriu al masurilor ,existenta unor cazuri grabnice si neprejudecarea fondului, numai sub rezerva îndeplinirii cumulative a acestor condiţii putându-se recurge la procedura ordonanţei preşedinţiale.
Instanta constata ca in speta conditiile de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala sunt indeplinite.
Sub aspectul vremelniciei , instanţa reţine că se solicită reintegrarea reclamantei si a minorului C.A.D in domiciliul comun situat in imobilul din com. XXX până la soluţionarea dosarului nr.XXX al Judecatoriei Campina avand ca obiect partaj bunuri comune , cerinţă care astfel este îndeplinită in cauză, ca si cerinta neprejudecării fondului deoarece nu se va stabili în cadrul acestei ordonanţe cui apartine imobilul in care se solicită reintegrarea, situaţia juridică a acestuia precum şi modalitatea de partajare a imobilului urmând a se analiza in cadrul dosarului nr.XXX.
Sub aspectul urgenţei de asemenea cauza se justifică, deoarece, reclamanta a fost alungată împreună cu minorul din domiciliul comun locuind cu acesta iniţial la părinţii paratului , apoi intr-o rulotă in curtea unei vecine iar apoi in Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă Sf. Ierarh Nicolae din Câmpina aspect ce rezultă din adeverinţa nr. XXX eliberată de această instituţie, din adresa nr. XXX emisă de Postul de Poliţie Valea Doftanei şi din ancheta sociala nr. XXX a Primăriei Comunei Valea Doftanei .
De asemenea din cuprinsul adeverinţei nr. XXX rezultă faptul că reclamanta impreună cu minorul a fost adusă in Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă Sf. Ierarh Nicolae din Câmpina la data de 5.08.2014 iar potrivit HCL a Mun.Câmpina , persoanele care nu au domiciliul legal sau resedinta conform actelor de identitate, in mun.Câmpina, au dreptul să beneficieze de serviciile centrului 7 zile calendaristice consecutive fără drept de revenire, astfel că în prezent reclamanta si minorul nu mai pot locui nici in acest centru.
Cât priveşte aparenţa de drept instanţa va ’’pipăi’’ fondul, în sensul analizei unei aparente a dreptului, a unei situatii juridice care justifica un interes pentru mentinerea unei situaţii de fapt ori din cuprinsul certificatului de atestare fiscală nr.XXX eliberat de Primăria com. Valea Doftanei rezultă că reclamanta impreună cu paratul figurează in rol cu imobilul situat in com. XXX , imobil in care se solicită reintegrarea.
În consecinţă, faţă de cele mai sus analizate, instanţa apreciază a fi întrunite condiţiile legale ale ordonanţei preşedinţiale, şi conformf art .998 C.p.c, instanţa va admite cererea şi va dispune reintegrarea reclamantei si a minorului C.A.D in imobilul situat in com.XXX până la soluţionarea definitiva a dosarului nr.XXX al Judecatoriei Campina avand ca obiect partaj bunuri comune .