Lipsa consemnării opiniei asistenţilor judiciari în hotărâre, nu conduce la sancţiunea nulităţii hotărârii.
Este legală reţinerea din compensaţia bănească acordată reclamantei, ca urmare a concedierii colective, a impozitului pe salariu, CAS şi CASS, acordându-se suma rezultată ca urmare a acestor reţineri.
Prin sentinţa civilă nr.373/2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.XXX/XXX/XXXX, a fost respinsă excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune invocată de pârâta AAAAAAAAAAA, ca neîntemeiată şi a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta GGGGG, în contradictoriu cu pârâtele AAAAAAAA şi BBBBBBBBB, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune, că în cauză este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art.268 al.1 lit. c din codul muncii-republicat şi nu termenul de 6 luni prevăzut de art.268 al.1 lit. e din codul muncii-republicat, aşa cum a susţinut pârâta, deoarece reclamantul a solicitat drepturi salariale, iar neplata sumei solicitate nu se circumscrie sferei neexecutării contractului colectiv de muncă pentru a putea fi încadrată în prevederile art.268 al.1 lit. e din codul muncii-republicat, ci se circumscrie în art.268 al.1 lit. c din codul muncii-republicat, adică sferei drepturilor salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariaţi.
Termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art.268 al.1 lit. e din codul muncii-republicat, se referă la alte neexecutări ale contractului colectiv de muncă decât cele de natură salarială care sunt prevăzute la lit. c a aceluiaşi articol şi care constituie o dispoziţie specială în raport de dispoziţia prevăzută la lit. e care constituie dispoziţia generală referitoare la neexecutarea contractului colectiv de muncă în general, făcând excepţie de la termenul de prescripţie prevăzut la lit. e, drepturile salariale pentru care termenul de prescripţie este prevăzut la lit. c a aceluiaşi articol.
Referitor la fondul cauzei, instanţa a constatat că prin decizia de concediere din data de 29.12.2012, reclamanta a beneficiat de o compensaţie pecuniară în sumă brută de 16.401 lei, din care i s-a reţinut impozitul pe venit, CAS şi CASS şi care i s-a virat pe card la data de 10.04.2012.
Potrivit pct.68 lit. l din H.G. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea art.55 al.1 şi 2 din Legea nr.271/2003, se consideră a fi venituri din salarii sau asimilate acestora şi compensaţiile băneşti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispoziţiilor prevăzute în contractul de muncă.
Prin urmare, compensaţia primită de reclamantă de 7 salarii de bază, este un venit asimilat salariilor şi este supus impozitării şi plăţii contribuţiilor la asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate, aşa cum a procedat pârâta.
Nu a fost reţinută susţinerea reclamantei referitoare la faptul că, compensaţia primită este un ajutor şi se încadrează la dispoziţiile art.42 al.1 lit. a din Legea nr.271/2003 – codul fiscal, deoarece potrivit pc.3 din H.G. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea art.42 al.1, lit. a din Legea nr.271/2003, se prevede care sunt veniturile care se încadrează în această categorie de ajutoare, iar acestea sunt de genul: alocaţia de stat pentru copii; alocaţia de întreţinere pentru fiecare copil încredinţat sau dat în plasament familial; indemnizaţia lunară primită de persoanele cu handicap grav şi accentuat, etc., iar compensaţia bănească individuală, acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, nu este prevăzută în acest capitol.
Prin decizia nr.1610/24.11.20152015 a Curţii de Apel Timişoara, a fost respins apelul declarat de reclamantă.
Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte nulitatea hotărârii primei instanţe datorită faptului că nu s-a menţionat opinia asistenţilor judiciari, conform art. 55 alin. 2 din Legea de organizare judiciară ,,asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează”.
Împrejurarea că în hotărâre judecătorul nu a consemnat opinia asistenţilor judiciari, nu conduce la sancţiunea cu nulitatea hotărârii, din moment ce votul este consultativ, iar obligaţia expresă a acestora este de a motiva doar opinia separată.
Pe fond, Curtea a reţinut că după cum a analizat şi prima instanţă, în mod corect pârâta AAAAAA a reţinut din compensaţia bănească acordată reclamantei, ca urmare a concedierii colective, impozitul pe salariu, CAS şi CASS, acordându-i suma rezultată ca urmare a acestor reţineri.
La data concedierii, reclamanta a beneficiat de compensaţia echivalentă prevăzută art.12 alin. 3 din Cap. II la Contractul Colectiv de muncă, în vigoare, la nivel de AAAAAAA pentru anul 2009-2010, cu modificările şi completările ulterioare.” Prin H.G. nr. 183/2012 s-a stabilit, în vederea achitării obligaţiilor rezultate din încetarea contractelor de muncă în urma disponibilizării, suplimentarea bugetului MADR din fondul de rezervă bugetară, fiind autorizat respectivul minister să introducă suma la aliniatul ,,Ajutoare sociale în numerar”.
Nu se poate da doar o interpretare gramaticală termenilor menţionaţi, căci, fiind vorba de alte sume de bani derivate din executarea contractelor individuale de muncă, neprevăzute în buget, a fost necesară suplimentarea bugetului ministerului din fondul de rezervă bugetară, care a introdus suma la aliniatul ,,Ajutoare sociale în numerar”. Or, de esenţa dreptului este natura sumelor acordate, care sunt ,,compensaţii echivalente a 7 salarii de bază”, primite cu ocazia disponibilizării, ele constituind tot venituri de natură salariale. Aceste sume nu au natura unui ajutor social cu destinaţie specială, deoarece pct. 3 din H.G. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea art. 42 alin. 1, lit. a din Legea nr.271/2003, prevede care sunt veniturile care se încadrează în această categorie de ajutoare, iar compensaţia bănească individuală, acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, nu este prevăzută în acest capitol.
În fine, se constată că judecătorul fondului a soluţionat cauza cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, reglementate de Codul de procedură civilă.
H.G. nr. 183/20.03.2012 privind suplimentarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării în M. Of. din 28.03.2012, iar plata efectivă a drepturilor cuvenite către reclamantă s-a efectuat la data de 10.04.2012, deci imediat ce actul normativ a intrat în vigoare, astfel că cererea reclamantei de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă compensaţiei cuvenite, calculată pentru perioada 29.12.2011 – 10.04.2012 (art.1084 cod civil), nu este întemeiată, întrucât nu există culpa angajatorului în neplată, la data concedierii reclamantei.
Faptul că în hotărâre nu se regăseşte combaterea motivării cererii reclamantului, fiind omise anumite puncte din “Răspunsul la Întâmpinare”, nu înseamnă o încălcare a principiilor menţionate, observând că deşi reclamanta şi-a argumentat acţiunea în fapt şi în drept, detaliat, prima instanţă a grupat aceste argumente, dând un răspuns printr-un considerent comun şi a făcut trimitere la textele incidente care au legătură cu obiectul cauzei dedus judecăţii, modalitate prin care în mod implicit au fost înlăturate apărările reclamantei.
