RECTIFICARE CF -RESPINSĂ
Judecătoria B. – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 5811/2012, pronunţată în dosarul nr. 257/190/2012
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 11. 01. 2012 pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus, reclamanta I..C.L a chemat în judecată pe pârâtul I.M.C., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 03. 02. 2001 la Primăria mun. B. , pe baza acordului dintre soţi, să dispună ca autoritatea părintească cu privire la minorele I.A.G., născută la data de 02. 09. 2009 şi I. M.C, născută la data de 14. 09. 2001 să fie exercitată în comun de ambii părinţi, să stabilească domiciliul minorei I.M.C la tată şi domiciliul minorei I.A.G. la mamă; să dispună ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „Păcurar”, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
În drept, nu s-a invocat niciun temei legal.
În probaţiune, s-au anexat acte de stare civilă.
Acţiunea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei şi timbrul judiciar în cuantum de 0,3 lei.
Legal citat, pârâtul s-a prezentat în instanţă şi a arătat că este de acord cu admiterea acţiunii şi desfacerea căsătoriei prin divorţ, sens în care a semnat acţiunea de divorţ.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma textelor legale aplicabile, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din certificatul de căsătorie aflat în dosar, rezultă că petenţii s-au căsătorit la data de 03. 02. 2001, iar căsătoria lor a fost înregistrată în registrul stării civile al Primăriei B. sub nr. 40/03. 02. 2001. Anterior căsătoriei, petenta a purtat numele de „P.”.
Potrivit prevederilor art. 374 al. 1 Cod civil, „divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa de judecată indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie.” Al. 3 al aceluiaşi text legal instituie în sarcina instanţei învestită cu soluţionarea unei atare cereri obligaţia de a verifica consimţământul liber şi neviciat al fiecărui soţ.
De asemenea, conform articolului 6131 din Codul de procedură civilă, în cazul în care cererea de divorţ se întemeiază pe acordul părţilor, ea va fi semnată de ambii soţi, reiterându-se, în cadrul al. 2 al aceluiaşi articol, obligaţia verificării consimţământului soţilor.
Verificând îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, instanţa reţine că părţile au declarat că stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor.
Aşa fiind, în considerarea dispoziţiilor art. 374 Cod civil raportat la prevederile art. 6131 din Codul de procedură civilă instanţa, va admite cererea şi va desface căsătoria dintre părţi, prin divorţ, în baza consimţământului soţilor.
În temeiul art. 383 alin. 3 din Codul civil, văzând şi acordul părţilor în acest sens, va încuviinţa ca petenta să poarte pe viitor numele avut anterior căsătoriei, acela de „P.”.
În privinţa încredinţării minorilor instanţa reţine că fiecare părinte are în grijă câte o minoră. De asemenea, având în vedere momentul introducerii acţiunii, respectiv după intrarea în vigoare a noului Cod civil, instanţa constată că instituţia juridică a încredinţării minorului nu mai există, autoritatea părintească fiind cea care se impune a fi clarificată în cauză.
Asupra cererii privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, instanţa reţine că, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, aceasta a devenit regula, ambii părinţi având atât drepturi, cât şi obligaţii în privinţa copiilor lor minori.
Ancheta socială dispusă în cauză a relevat aspectul că minorele beneficiază de condiţii de trai foarte bune, propunând ca autoritatea părintească să revină în comun ambilor părinţi ai minorei, iar lucuinţa acesteia să fie stabilită la domiciliul mamei.
Astfel, în considerarea dispoziţiilor art. 396 al. 1 şi ale art. 397 Cod civil, instanţa va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa minorelor I.A.G., născută la data de 02. 09. 2009 şi I.M.C, născută la data de 14. 09. 2001, să se facă în comun de către ambii părinţi.
Totodată, prin prisma dispoziţiile art. 400 al. 1 din Codul civil intrat în vigoare la data de 01. 10. 2011, precum şi având în vedere acordul părţilor în acest sens, instanţa va stabili domiciliul minorei I. M.C. la tată, în B. , cartier S., nr. 63, jud. B.-N şi domiciliul minorei I.A.G la mamă, în B., str. V., nr. 35, jud. B.-N. În acest sens, pe lângă acordul părţilor, instanţa a avut în vedere şi cele declarate de către minora I.M.C cu ocazia audierii sale, aceasta exprimându-şi dorinţa de a locui cu tatăl său.
De asemenea, se reţine că potrivit art. 402 Cod civil, obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere de la ambii părinţi, oricare ar fi cauza nevoii în care se află. Obiectul acestei obligaţii de întreţinere îl constituie mijloacele necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a minorului.
Dacă întreţinerea este datorată de un părinte pentru un copil, aceasta se stabileşte până la o pătrime din venitul său de muncă, iar pentru trei sau mai mulţi copii, până la jumătate din venituri, astfel după cum rezultă din prevederile noului cod civil în cadrul art. 529 şi urm.
În cauză, reclamanta şi pârâtul nu sunt încadraţi în muncă, aspect ce rezultă din adresa emisă de ITM B-N. În această situaţie, instanţa apreciază că este incidentă prezumţia simplă că reclamanta şi pârâtul realizează venituri, pentru a se putea întreţine, cel puţin egale cu venitul minim pe economie, situaţie ce impune stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere datorată de aceştia minorilor, în condiţiile mijloacelor lor materiale.
În raport de această stare de fapt, în considerarea dispoziţiilor art. 529 Cod civil coroborat cu art. 6131 al. 4 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâtul să achite lunar în favoarea minorei I.A.G., născută la data de 02. 09. 2009, începând cu data de 11. 01. 2012, data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorei, ori noi dispoziţii, cu titlu de pensie de întreţinere suma de 116,67 lei calculată la nivelul venitului minim pe economie astfel cum acesta a fost stabilit prin art. 1 din HG nr. 1225/2011 şi reclamanta să achite lunar în favoarea minorei I..M.C., născută la data de 14. 09. 2001, începând cu data de 11.01.2012, data formulării acţiunii şi până la majoratul minorei, ori noi dispoziţii, cu titlu de pensie de întreţinere suma de 116,67 lei calculată la nivelul venitului minim pe economie astfel cum acesta a fost stabilit prin art. 1 din HG nr. 1225/2011.
Văzând dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, precum şi în respectul principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate de către părţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul că se dispunea ca reclamanta să păstreze numele de familie dobândit prin căsătorie.
În motivarea apelului s-a susţinut că intimatul a fost de acord ca să păstreze numele de familie de Iosub. A solicitat şi împărţirea bunurilor comune.
În drept nu s-a invocat nici o dispoziţie legală.
Apelul declarat a fost legal timbrat.
Intimatul I.M.C nu a depus întâmpinare, însă a fost prezent în faţa tribunalului şi a declarat la termenele de judecată din 10 septembrie 2012 şi 13 mai 2013 că nu este de acord ca reclamanta-apelantă să-i poarte numele de familie în continuare.
Analizând sentinţa atacată prin prisma şi în limitele motivelor de apel invocate, tribunalul a constatat că nu există temeiuri care să atragă schimbarea sentinţei atacate, motiv pentru care apelul promovat a fost respins ca nefondat.
