Dosar nr. 8488/ 303/ 2012
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2773
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.09.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE: A M M
JUDECĂTOR: A M A
JUDECĂTOR: C M
GREFIER: L F C
Pe rol se află soluţionarea cererilor de recurs formulate de recurenta-pârâtă S.C. Fr I C S.R.L. şi recurentul-pârât B A-Vîmpotriva sentinţei civile nr. 9609/ 08.11.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 8488/ 303/ 2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. M & C C E S.R.L., cauza având ca obiect pretenţii.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au răspuns recurenţii, prin reprezentant convenţional, avocat G A, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 1457894/ 2013, depusă în şedinţă publică, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei faptul că recurenţii-pârâţi nu şi-a îndeplinit obligaţiile care i-au fost puse în vedere prin citaţie şi faptul că la data de 30.08.2013, prin Serviciul Registratură, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, după care,
Recurenţii-pârâţi, prin avocat, depun dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 298,00 lei, 299,00 lei şi timbru judiciar de 5 lei şi 5 lei.
Tribunalul comunică recurenţilor, prin avocat, un exemplar de pe întâmpinare, după care pune în discuţie excepţia tardivităţii depunerii cererii de recurs formulată de către intimata-reclamantă, prin întâmpinare.
Recurenţii-pârâţi, prin avocat, solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând faptul că din procesele-verbale de comunicare a hotărârii, rezultă faptul că au fost comunicate la data de 24.12.2013.
Tribunalul, deliberând, respinge excepţia tardivităţii, constatând că recursul a fost formulat în termen, respectiv la 08.01.2013 în cele 15 zile prevăzute de art. 301 C. proc. civ. din anul 1865, după care, pune în vedere părţilor să precizeze dacă solicită probe.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Recurenţii-pârâţi, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate şi să se constate faptul că recurentul nu are calitatea procesuală pasivă. În ceea ce priveşte contractul de închiriere, documentul angajament de plată este redactat de intimată. Acest angajament de plată nu este semnat de clientul său în calitate de persoană fizică. Susţine că peste semnătura acestuia este aplicată ştampila societăţii, astfel consideră că dacă a fost aplicată şi ştampila, semnătura aparţine societăţii şi nu clientului său în calitate de persoană fizică. Consideră că susţinerile instanţei de fond din motivarea hotărârii conform căreia acesta a semnat în calitate de administrator, sunt incorecte, în sensul în care calitatea de administrator este o calitate ce aparţine persoanei fizice şi nu persoanei juridice. În ceea ce priveşte recursul legat de societate, consideră că această sumă nu este datorată, la momentul în care s-au încheiat relaţiile de afacere între cele două societăţi, s-a făcut un punctaj şi s-a stabilit că datoriile care mai erau de plată în sensul utilităţilor spaţiului respectiv să fie stinse din garanţia care fusese constituită la momentul la care s-a încheiat acest contract. De altfel, prin acţiunea introdusă intimata a indicat suma şi factura aferentă, ulterior, la un termen de judecată, a depus un document contabil, din care rezultă că această sumă este aferentă a patru facturi. Consideră că nu motivarea cererii de chemare în judecată este deficitară, ci probele sunt întocmite pro causa şi sunt nişte documente contabile eronate. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului. Arată că solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Tribunalul, constatând dezbaterile închise, reţine cauza spre soluţionare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9609/ 08.11.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 8488/ 303/ 2012 au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B A V şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiate. De asemenea, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. M & C C E S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S.C. F I S.R.L. şi B A-V, astfel cum a fost precizată, au fost obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei de 8.106,69 de lei, c/val chirie şi energie electrică, către reclamantă, şi la plata sumei de 600,4 lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 26.09.2007, intre reclamanta, in calitate de locator, si pârâta S.C. F I C S.R.L., in calitate de locatar, s-a incheiat contractul de inchiriere nr. 02 avand ca obiect spaţiul comercial in suprafata de 111,56 mp impreuna cu cota parte indiviza de 12,77 mp din terenul aferent imobilului situat in B, bd. C nr., bloc, sector .
Astfel cum reiese din procesul-verbal de predare-primire reprezentand Anexa nr. 1 la contractul de inchiriere, la data de 26.09.2007, parata a preluat spatiul inchiriat.
Totodata, prin angajamentul de plata anexa nr. 2 la contractul de inchiriere, paratul B A V, in calitate de administrator al pârâtei S.C. F I S.R.L., s-a angajat in numele sociatatii ca in cazul in care aceasta nu va fi solvabila sa achite, ca persoana fizica, sumele prevazute in contractul de inchiriere nr. 02/ 26.09.2007, in contul reclamantei.
Instanta nu a reţinut poziţia paratului potrivit careia nu si-a asumat in nume propriu nicio obligaţie de garantie pentru societatea comerciala al carei administrator este, angajamentul de plata fiind semnat doar in calitate de reprezentant al societatii, iar nu ca persoana fizica, dovada fiind faptul ca a aplicat pe angajamentul de plata si ştampila societatii alaturi de semnatura sa, avand in vedere ca din angajamentul de plata aflat la fila 90 dosar, reiese fara dubiu ca acesta a fost incheiat de parat in nume propriu. Astfel, angajamentul priveste persoana fizica B A V, fiind asumat de acesta in calitatea sa de administrator al societatii comerciale, fiind evident ca obligatia nu rezulta din faptul ca este o simpla persoana fizica, ci din calitatea sa de persoana fizica, administrator al societatii comerciale locatar in contractul de inchiriere. In sprijinul acestei concluzii vine si dispozitia contractuala cuprinsa in art. 12.5 alin. 4 din contractul de inchiriere, in care se prevede ca administratorul/ directorul general al locatarului se obliga sa raspunda solidar pentru debitele ce nu vor fi achitate la termenele prevazute in contract, prin angajamentul de plata ce face parte integranta din prezentul contract – Anexa nr. 2. De asemenea, art. 12.5 alin. 5 stabileste ca pentru recuperarea creantelor, locatorul va putea urmari atat patrimoniul locatarului, persoana juridica, cat si patrimoniul persoanei fizice care se obliga alaturi de acesta prin angajamentul de plata care face parte integranta din contract. Prin urmare, avand in vedere si modalitatea in care au fost semnate contractul de inchiriere si procesul-verbal de predare-primire, in care se mentioneaza clar ca acestea sunt semnate de locatar, S.C. F I CS.R.L., prin administrator, B Aurelian V, spre deosebire de angajamentul de plata, in care acesta figureaza singur, „administrator/ director general, B A V” obligatia de garantie a fost asumata in nume propriu, aplicarea stampilei societatii avand doar rolul de a intari ca obligatia priveste calitatea sa de administrator al societatii comerciale, nefiind de natura sa schimbe calitatea persoanei obligate. De altminteri, daca nu ar fi fost vorba de o obligatie asumata solidar, încheierea separata a unui angajament de plata pentru aceeasi persoana juridica ar fi fost lipsita de sens, de vreme ce obligaţiile acesteia rezultau oricum din contract.
Fata de aceste considerente, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pârâtului B A V ca neîntemeiata.
In ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei, instanţa a reţinut ca, prin actul adiţional nr. 1/ 14.10.2008, termenul contractual a fost modificat la 2 ani, începând cu data de 01.11.2007 pana la data de 01.11.2009.
Potrivit art. 4.1 din contract, de asemenea, modificat prin actul adiţional nr. 1/ 14.10.2008, chiria lunara pentru folosinţa spaţiului pentru perioada 01.11.2008-01.05.2009 a fost stabilita la suma de 2.200 de euro plătibila in lei la cursul BNR + 2% din ziua emiterii facturii, atât timp cat cursul BNR Ron/ Euro nu scade sub cursul BNR afişat la data semnării contractului, caz in care chiria se va factura la cursul BNR din data semnării actului adiţional si anume suma de 8458 de lei, iar pentru ultimele 6 luni din contract, 01.05.2009 – 01.11.2009, chiria va fi renegociata in cursul lunii aprilie 2009.
Potrivit art. 5.1 din contract, chiria se va plăti lunar, pana la data de 10 a lunii pentru care se face plata. Daca data de 10 a lunii este o zi de sărbătoare legala sau o zi nelucrătoare, termenul scadent se considera ziua imediat următoare. De asemenea, in conformitate cu art. 5.5, plata utilităţilor energiei electrice (in cazul in care locatarul nu poate încheia contract separat pentru furnizarea energiei electrice) se va face pe baza facturii fiscale emise de locator, in termen de 5 zile de la data emiterii facturii. Factura fiscala pentru energie electrica se va emite de către locator in cuantumul prevăzut in factura fiscala emisa de furnizor pentru spaţiul închiriat.
Din coroborarea facturilor fiscale nr. 75/ 10.03.2009, 77/ 25.03.2009, 78/ 10.04.2009, 102/ 31.12.2009 şi 80/ 27.04.2009 cu chitanţa nr. 76/ 30.03.2009 raportat la tabelul cuprinzând situaţia sumelor pretinse de la pârâţi, aflat la fila 67 dosar, rezulta ca din suma de 7.600 de lei, achitata cu titlu de garanţie, aspecte recunoscute de parata prin întâmpinare, reclamanta a imputat suma de 3.597 de lei asupra restului rămas din factura nr. 75/ 2009, reprezentând cval chiriei pentru luna martie 2009, având in vedere ca 3.360 de lei fuseseră plătiţi direct de parata S.C. F I CS.R.L., conform chitanţei menţionate, iar suma de 4.003 lei asupra unei parţi din chiria datorata pentru luna aprilie 2009, in valoare totala de 9.346 de lei, rezultata din factura nr. 78/ 2009.
Ca atare, la suma de 5.343 de lei rămasa din aceasta factura, cval chirie pentru luna aprilie 2009, se adaugă cval energiei electrice stabilite conform facturilor nr. 77/ 2009, 80/ 2009 şi 102/ 2009.
Instanţa nu a reţinut susţinerea paratei conform căreia reclamanta si-a modificat contabilitatea fata de situaţia prezentata in procedura ordonanţei de plata, prezentând o situaţie diferita cu privire la provenienţa debitului in cauza de fata, instanţa apreciind ca este vorba despre o motivare deficitara a cererii introductive, dar care a fost detaliata de reclamanta prin cererea precizatoare, de vreme ce cererii formulate la data de 11.10.2012 i-a fost ataşat tabelul de la fila 67, instanţa considerând acest lucru ca pe o precizare nu doar sub aspectul renunţării la penalizări, ci si din perspectiva compunerii debitului.
Totodată, instanţa nu a reţinut că pârâta nu mai datorează nicio suma reclamantei, spaţiul închiriat fiind restituit reclamantei la data de 16.05.2009, aşa cum atesta procesul-verbal aflat la fila 91 dosar, astfel încât aceasta datorează cval chiriei pentru luna aprilie 2009, restul in valoare de 5.343 de lei rămas in urma compensării, aşa cum s-a arătat anterior, reclamanta respectând înţelegerea parţilor sub acest aspect, efectuând compensarea garanţiei cu chiria datorata, iar aceasta suma a fost asumata de parata prin semnarea si stampilarea procesului-verbal, astfel încât susţinerea sa ca nu cunoaşte cum a fost efectuata compensarea este neîntemeiata, la care se adăuga cval energiei electrice. In aceasta privinţa, parata nu a dovedit ca ar fi încheiat un contract distinct de furnizare a energiei electrice, astfel incat sumele sunt datorate in conformitate cu art. 5.5 din contract, expus anterior, acestea ridicându-se la valoarea de 2763,69 de lei, conform facturilor nr. 77/ 2009, 80/ 2009 si 102/ 2009, de asemenea, recunoscute de parata prin semnarea procesului-verbal de predare-primire.
In ceea ce priveşte faptul ca facturile nu au fost acceptate de parata, instanţa a reţinut ca, exceptând facturile nr. 80 si 102/ 2009, toate celelalte facturi sunt semnate si stampilate de către parata, iar faptul ca acestea nu i-ar fi fost comunicate nu o exonerează de obligaţia de plata, aşa cum s-a arătat anterior, suma reprezentând cval energiei electrice fiind recunoscuta la predarea spaţiului către reclamanta, parata asumându-si obligaţia de a efectua plata in 15 zile.
In privinta prescrierii dreptului la actiune pentru suma rezultata din factura nr. 77/ 2009, aceasta a fost emisa pentru cval energiei electrice, conform art. 5.5 din contract, plata trebuia efectuata in termen de 5 zile de la data emiterii facturii. Astfel fiind, cum factura a fost emisa la data de 25.03.2009, ultima zi de plata a fost 30.03.2009. Aşadar, din acest moment se poate calcula termenul de prescripţie, in raport de art. 1 si 3 din Decretul nr. 167/ 1958, insa, având in vedere si prevederile art. 101 alin. 1 si art. 104 Cod procedura civila, cum cererea a fost trimisa prin posta la data de 30.03.2012, cum reiese din ştampila de pe plic, termenul de prescripţie nu era împlinit la data sesizării instanţei. Pe de alta parte, aşa cum s-a reţinut anterior, prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 16.05.2009, parata a recunoscut suma datorata cu titlu de cval energie electrica, o parte rezultând si din factura 77/ 2009, astfel incat recunoaşterea sa a determinat si întreruperea cursului prescripţiei.
Fata de aceste aspecte, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiata.
Având în vedere considerentele expuse, văzând şi disp. art. 969, art. 970, art. 1073 Cod civil in vigoare la data naşterii raporturilor dintre parţi, instanţa a admis cererea precizată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâţii S.C. F IC S.R.L. şi B A-V.
Prin recursul formulat de pârâtul B Va-A a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond să se admită excepţia invocată şi să se constate că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În motivarea recursului s-a arătat că între S.C. F I C S.R.L. şi reclamantă a intervenit la data de 29.09.2007 un contract de închiriere înregistrat cu numărul de „02″ în arhiva reclamantei. Obiectul contractului a fost reprezentat de închirierea de către S.C. F C S.R.L. a unui spaţiu comercial situat în B, Bd. C, nr. , Bl. , parter, sector .
La data de 14.10.2002 contractul a fost modificat prin actul adiţional nr. 1 în sensul modificării perioadei de valabilitate şi a chiriei lunare.
Chiria lunară a fost stabilită la suma de 2.200 Euro lunar.
Recurentul-pârât B V A deţinea la acel moment calitatea de administrator al S.C. F I C S.R.L.. calitate în care a semnat contractul de închiriere precum şi anexele acestuia.
Cu privire la acţiunea formulată împotriva recurentului s-a invocat în faţa instanţei de fond excepţia de ordine publică a lipsei calităţii procesuale pasive şi arată că nu are calitate procesuală pasivă şi nu poate fi obligat la suportarea debitelor ce aparţin unei persoane juridice având în vedere că nu s-a angajat niciodată personal la suportarea acestora.
Recurentul a semnat contractul de închiriere numărul 02 din data de 29.09.2007 în calitate de administrator şi reprezentant legal al S.C. F I C S.R.L.
Nu s-a angajat niciodată să suporte personal datoriile niciunei persoane juridice sau fizice.
Nu s-a angajat niciodată să suporte personal vreo datorie a S.C. F I C S.R.L. rezultată din derularea contractului dintre această societate şi societatea reclamantă S.C. M & C C S.R.L., în care nu este parte.
Afirmaţiile de mai sus sunt susţinute de următoarele aspecte:
Documentul invocat de către reclamantă în virtutea căreia solicită obligarea reclamantului la suportarea în solidar a datoriilor societăţii împreună cu S.C. F I C S.R.L. este reprezentat de către angajamentul de plată, Anexa nr. 2 la contract.
Pentru a putea angaja răspunderea juridică a unei persoane şi pentru a-i fi opozabil un document trebuie să îndeplinească condiţiile de valabilitate ale actului juridic. Una dintre condiţii este existenţa voinţei valabil exprimate a persoanei concretizată în însuşirea prin semnătură a conţinutului documentului mai exact a obligaţiilor menţionate în acesta.
În lipsa consimţământului valabil exprimat al unei dintre părţi nu se naşte niciun raport juridic obligaţional între cele două părţi. In acest sens este imperios necesar ca exprimarea consimţământului să fie clară şi să rezulte fără echivoc din actul juridic încheiat aspect ce nu confirmă în prezenta speţă.
Trebuie observat că pe acest document „angajament de plaţă” nu se regăseşte simpla sa semnătură olografă. Fiind o persoană fizică manifestarea mea de voinţă în sensul acceptării celor înscrise în acest document se poate proba numai prin existenţa semnăturii mele olografe pe acest document. Din studierea acestui document se poate observa ca este semnat de către recurent şi este aplicata impresiunea de ştampilă a S.C. F I C S.R.L., aspect ce denotă faptul că a semnat acest document în calitate de administrator al societăţii şi în numele acesteia şi nu în nume propriu.
Instanţa de judecată în mod eronat şi surprinzător afimă în cadrul motivelor ce au stat la baza pronunţării hotărârii recurate că “angajamentul priveşte persoana fizică B A V, fiind asumat de acesta în calitatea sa de administrator al societăţii comerciale […]”. Practic din această afirmaţie pe care o regăsim în motivarea hotărârii ar rezulta că administratorul societăţii comerciale este o persoană distinctă ce poate avea calitatea de parte într-un raport juridic obligaţional şi îşi poate asuma obligaţii şi dobândi drepturi ca persoană distinctă. Este evident că afirmaţia este greşită, administratorul este numai o funcţie în cadrul organizării şi funcţionării unei persoane juridice şi prin urmare această funcţie nu poate dobândi drepturi şi obligaţii.
Dovada de necontestat cu privire la faptul că nu şi-a asumat niciodată obligaţii de plată în nume personal este reprezentată de faptul că nu a semnat angajamentul de plată în nume personal.
Instanţa de fond nu a analizat afirmaţiile recurentului prin care a arătat că peste semnătura sa olografă pe înscrisul invocat se regăseşte ştampila societăţii comerciale şi prin urmare obligaţia nu a fost asumată.
În conţinutul documentului se prevede în mod clar că B A V „în calitate de Administrator al S.C. F I C S.R.L.” semnează respectivul document. Calitatea de administrator al societăţii comerciale are legătură cu societatea comercială şi nu cu persoana fizică sau juridica (în cazul de faţă) ce are această calitate. Prin urmare invocarea acestei calităţi în cadrul documentului respectiv este asociată cu persoana juridică şi reprezintă o exprimare a voinţei acesteia, aspect confirmat si de ştampila aplicată pe document.
Mai mult decât atât, la locul privind semnătura este menţionat „Administrator/Director General B A V” urmat de sintagma „Semnătura şi ştampila societăţii”. Chiar din modalitatea de redactare aleasă de către reclamanta S.C. M & C C S.R.L., încă odată se confirmă susţinerea recurentului conform cărei actul emană de la societatea comercială S.C. F I C S.R.L. şi nu de la acesta. Dacă era un document prin care recurentul îşi asuma vreun fel de obligaţie de plată atunci documentul respectiv nu trebuia să conţină şi calitatea sa de administrator al S.C. F I C S.R.L. pentru că obligaţia în nume personal nu are legătură cu persoana juridică şi de asemenea nu trebuia să conţină ştampila societăţii comerciale.
Din aceste aspecte rezultă fără echivoc faptul că nu există consimţământul recurentului valabil exprimat în sensul în care sa se oblige în numele S.C. F I C S.R.L. cu privire la achitarea oricăror sume de bani. Per a contrario documentele persoanei juridice nu sunt legale fără a exista semnătura reprezentantului şi ştampila societăţii, condiţiei cumulative, iar în cazul unei persoane fizice dacă peste semnătură acesteia este aplicată şi ştampila unei persoane juridice, coroborat cu menţiunea în cuprinsul actului a persoanei juridice ca semnatar, înseamnă că nu a existat niciodată manifestarea de voinţă în sensul asumării de către persoana fizică a obligaţiilor rezultate din relaţia contractuală dintre cele 2 societăţi comerciale şi între persoana fizică şi juridică nu s-a născut niciodată un raport juridic obligaţional valabil.
De altfel, se considera corect raţionamentul instanţei de fond atunci necesitatea existenţei semnăturii debitorului pe un act juridic prin care-şi asumă obligaţii este relativă, nemaifiind obligatorie, concluzie ce nu poate fi acceptată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., art. 1280 Cod civil.
Prin recursul formulat de pârâta S.C. F I C S.R.L. s-a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului recurenta-pârâtă a arătat că prin cererea de chemare în judecată adresată instanţei de judecată intimata-reclamantă S.C. M & C C E S.R.L. a solicitat instanţei obligarea recurentei-pârâte în solidar cu B V Aurelian, la achitarea următoarelor sume de bani: 8.106,69 lei reprezentând debit principal; penalităţi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere din debitul principal.
Ulterior prin precizarea cererii de chemare în judecată intimata a renunţat la capătul de cerere privind penalităţile de întârziere.
Debitul în sumă de 8.106,69 lei, invocat de către intimata S.C. M & CC S.R.L., susţine aceasta că este rezultatul neexecutării de către recurentă a obligaţiilor de plată asumate prin contractul de închiriere numărul 02 din data de 26.09.2007 unde, S.C. F IC S.R.L., a avut calitatea de locatar.
Creanţa solicitată nu este certă. În acest sens se arată faptul că prin cererea introductivă intimata arată că suma solicitată în cuantum de 8.106,69 lei provine din neachitarea parţială a facturii fiscale numărul 78 din data de 10.04.2009 ce a avut o valoarea totală de 9.346 lei.
La termenul de judecată din data de 11.10.2012 intimata a depus documentul contabil denumit „Situaţia sumelor neîncasate de S.C. M & C CS.R.L de la S.C. F I C S.R.L.” din care rezultă că suma de 8.106,69 lei provine din neachitarea totală sau parţială a mai multor facturi respectiv:Factura fiscală nr. 77/ 25.03.2009 emisă pentru contravaloarea energie electrică în cuantum de 682,12 Iei; Factura fiscală nr. 78/ 10.04.2009 emisă pentru contravaloarea chiriei pentru luna aprilie 2009 în cuantum de 9.346 lei – rest de plată 5.343 lei; Factura fiscală nr. 80/ 27.04.2009 emisă pentru contravaloarea energie electrică în cuantum de 271,40 lei; Factura fiscală nr. 102/ 31.12.2009 emisă pentru contravaloarea energie electrică în cuantum de 1.810,17 lei.
Documentul a fost depus de asemenea şi în dosarul nr. 11472/ 303/ 2011 cu numele de „situaţie de clienţi – facturi neîncasate” din care rezultă faptul că debitul ar fi aferent facturilor menţionate anterior iar în prezenta cauză depună un al document contabil „situaţie clienţi – facturi + încasări”.
La data încheierii contractului de închiriere recurenta-pârâtă i-a virat reclamantei suma de 7.600 de lei cu titlu de garanţie care la sfârşitul contractului, conform înţelegerii părţilor trebuia să acopere contravaloarea sumelor restante.
Este evident că atâta timp cât intimata depune documente care sunt contradictorii cererii de chemare în judecată, pretenţiile solicitate sunt incerte şi nu pot fi admise.
Trebuie avut în vedere că cele 2 documente menţionate anterior sunt contrare documentului depus odată cu cererea de chemare în judecată şi denumit „situaţie clienţi-facturi-încasări 01.01.2009-31.12.2011″ de unde rezultă că suma solicitată este aferentă numai facturii fiscale nr. 78/ 10.04.2009.
Este evident că o parte din aceste documente conţin date false fiind constituite pro causa, şi relevă modalitatea simplă în care intimata S.C. M & C C S.R.L. modifică după propriu interes înregistrările contabile contrar dispoziţiilor legale.
Instanţa de judecată printr-o motivare neechidistantă găseşte şi o scuză pentru cele 2 documente contabile contradictorii depuse de către intimată în sensul în care consideră că este vorba despre o „motivare deficitară a cererii de chemare în judecată”. Totuşi, având în vedere aceste aspecte instanţa de judecată prin prisma rolului activ nu a găsit de cuviinţă să solicite explicaţii reclamantei în timpul dezbaterilor pe fond ale cererii de chemare în judecată, şi s-a mărginit la a găsi o scuză pentru neconcordanţele dintre documentele depuse de către reclamantă.
Din actele care emană de la intimată rezultă o incertă situaţie contabilă a creanţelor pe care aceasta susţine că le are de încasat de la recurentă. In acest sens, după propriul interes, intimata modifică izvorul obligaţiei de la o factură la alta cu scopul de a motiva solicitarea unor penalităţi de întârziere pe cale separată. Aceste modificări au cel puţin un caracter delictual în situaţia în care intimata urmăreşte o îmbogăţire fără justă cauză
Este evident că intimata a modificat documentele contabile pentru a imprima o justificare şi o motivare viabilă pretenţiilor formulate aspect pe care-l consideră a fi nelegal, iar documentele depuse sunt întocmite „pro causa” şi sunt nule.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., art. 1280 Cod Civil.
Intimata-reclamantă S.C. M& CC ES.R.L. a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul pârât B A V invocând excepţia tardivităţii cererii de recurs.
Analizând recursurile declarate, tribunalul reţine următoarele:
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât B V A, tribunalul reţine următoarele:
Principala critică adusă de recurentul-pârât sentinţei pronunţate de instanţa de fond priveşte soluţia referitoare la calitatea procesuală pasivă a acestuia. Astfel, recurentul susţine că nu are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
Tribunalul apreciază această critică drept nefondată, pentru următoarele considerente:
Tribunalul apreciază această critică drept nefondată, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).
Potrivit art. 948 C. civ. din anul 1864, aplicabil în speţă potrivit art. 5 din Legea nr. 223/ 2011, una dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii este consimţământul valabil al părţii care se obligă.
Prin consimţământ se înţelege acea condiţie esenţială, de fond şi generală a actului juridic civil care constă în exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil.
Una dintre condiţiile de valabilitate a consimţământului este aceea a exteriorizării acestuia.
Cu privire la această condiţie, tribunalul constată că recurentul-pârât a semnat Anexei nr. 2 la contractul de închiriere nr. 02/ 26.09.2007 (fila 90 în dosarul de fond).
Potrivit acestei anexe, recurentul-pârât B A V s-a angajat să achite sumele prevăzute în contract, în cazul în care S.C. F I C S.R.L. nu le-ar achita.
Deşi recurentul susţine că nu şi-a dat consimţământul cu privire la angajamentul de plată, care are natura juridică a unei fidejusiuni, tribunalul constată că acesta a semnat acest înscris. Faptul că a fost aplicată şi ştampila intimatei S.C. F I C S.R.L. nu poate duce la concluzia, susţinută de către recurent, potrivit căreia nu a înţeles să îşi asume acest angajament. Astfel, tribunalul reţine că, atâta timp cât recurentul-pârât avea şi calitatea de administrator al S.C. F I S.R.L., semnând contractul de închiriere menţionat mai sus, apare ca inutil ca acesta să fi semnat angajamentul de plată de două ori, pentru a se concluziona că şi-a dat consimţământul pentru acesta în nume propriu.
Ca atare, semnarea angajamentului de către recurentul-pârât echivalează cu consimţământul acestuia, chiar dacă a fost aplicată şi ştampila S.C. F I C S.R.L., acest fapt nemodificând manifestarea de voinţă a părţii.
Dacă recurentul-pârât nu ar fi dorit să îşi asume acest angajament de plată, ar fi trebuit să nu îl semneze în nicio modalitate.
Astfel, având în vedere că angajamentul de plată îl priveşte numai pe recurentul-pârât ca persoană fizică, dacă intenţia acestuia ar fi fost să nu îşi dea consimţământul nu ar fi trebuit să îl semneze nici în calitatea pe care o susţine în cererea de recurs.
Faţă de cele expuse mai sus, tribunalul apreciază că recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, instanţa de fond respingând în mod corect excepţia invocată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. din anul 1865, tribunalul va respinge recursul formulat de recurentul-pârât B V A, împotriva sentinţei civile nr. 9609/ 08.11.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 8488/ 303/ 2012, ca nefondat.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. F I C S.R.L., tribunalul reţine următoarele:
Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că nu este certă creanţa la care a fost obligată prin sentinţa pronunţată de către instanţa de fond.
Relativ la contradicţiile care ar exista între motivele cererii de chemare în judecată şi documentele depuse în susţinerea ei, tribunalul constată că acestea au fost lămurite de instanţa de fond, în considerentele sentinţei atacate, arătându-se motivele care au stat la baza soluţiei pronunţate.
Pe de altă parte, deşi recurenta-pârâtă susţine că anumite înscrisuri depuse de către intimata-reclamantă conţin date false, nu a folosit mijloacele juridice puse la dispoziţie de Codul de procedură civilă din anul 1865. Astfel, recurenta-pârâtă avea posibilitatea de a se înscrie în fals cu privire la înscrisurile care ar fi conţinut date false, în condiţiile art. 180 – 184 din acest act normativ.
Pe de altă parte, dacă recurenta considera că nu are nicio datorie faţă de intimata-reclamantă, avea obligaţia de a proba aceasta, prin chitanţe liberatorii sau alt mijloc de probă admisibil în cauză, în condiţiile art. 1169 C. civ. din anul 1864. Deşi avea această posibilitate, recurenta-pârâtă nu a procedat în acest mod.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că – în mod corect – instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. din anul 1865, tribunalul va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. F I C S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 9609/ 08.11.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 8488/ 303/ 2012, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursurile formulate de recurentul-pârât B V A, domiciliat în Bucureşti, Str. L, nr. , Bl. , et. , ap. , sectorul , şi cu domiciliul ales la S.C.A. G şi M, în B, C G, nr. , Bl. , sc. , et. , ap. , sectorul , şi recurenta-pârâtă S.C. F I C S.R.L., cu sediul în B, C G, nr. , Bl. , sc. , et. ap. , sectorul , şi cu sediul ales la S.C.A. G şi M, în B, C G, nr. , Bl., sc. , et. , ap. , sectorul , împotriva sentinţei civile nr. 9609/ 08.11.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului B în dosarul nr. 8488/ 303/ 2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. M & C C E S.R.L., cu sediul în B, Str. O, nr. , Bl. , sc. et. , ap. , sectorul , ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 septembrie 2013.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A M M A M A C M
GREFIER
L FC
Red. C.M./ Dact. F.I.
02 exemplare/ 11.09.2013
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – dosar nr. 8488/ 303/ 2012
Judecător fond – M D
