Instanţa reţine că, la momentul punerii în aplicare a disp. art. 5 alin. 1 Legea nr. 550/2002, prim emiterea HCL nr. 174/2002, reclamanta nu mai avea calitatea de chiriaş şi nu mai putea formula o solicitare în temeiul art. 17 din Lege, contractul de închiriere fiind denunţat unilateral în vederea punerii în executare a Dispoziţiei de retrocedare nr. 1089/17.09.2001 emisă de Primarul mun. Brăila.
Această dispoziţie a fost contestată în instanţă, formându-se dosarul civil nr. 4253/2005, soluţionat irevocabil prin dec. civ. nr. 216/2005 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a anulat în parte Dispoziţia de retrocedare nr. 1089/17.09.2001 pentru cota de ½ din imobil asupra căreia beneficiara dispoziţiei (numita I.I.) nu a făcut dovada dreptului de proprietate.
Curtea apreciază că refuzul de a face aplicarea disp. Legii nr. 550/2002, în condiţiile în care contractul de închiriere al intimatei-reclamante a încetat din vina pârâtului constituie o inechitate, deoarece intimata este vătămată în drepturile sale de o consecinţă a culpei recurentului-pârât, care a emis o dispoziţie de retrocedare cu nerespectarea prevederilor legale, anulată de instanţa de judecată pentru reţinerea greşită a cotei ce revine beneficiarului în calitate de moştenitor.
Curtea apreciază că refuzul de a face aplicarea disp. Legii nr. 550/2002, în condiţiile în care contractul de închiriere al intimatei-reclamante a încetat din vina pârâtului constituie o inechitate, deoarece intimata este vătămată în drepturile sale de o consecinţă a culpei recurentului-pârât, care a emis o dispoziţie de retrocedare cu nerespectarea prevederilor legale, anulată de instanţa de judecată pentru reţinerea greşită a cotei ce revine beneficiarului în calitate de moştenitor.
Un principiu de bază al dreptului român îl constituie principiul (priorităţii) reparării în natură a prejudiciului, astfel că cea mai bună formă de reparare a prejudiciului cauzat intimatei prin emiterea de către recurentă a unei dispoziţii de retrocedare nelegale îl constituie chiar aplicarea faţă de intimată a disp. Legii nr. 550/2002 şi înscrierea imobilului pe lista spaţiilor ce urmează a fi vândute.
Decizia nr. 8031 din 10.11.2014 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa nr. 831/Fca/20.05.2014 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 26/113/2014, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Instituţiei Prefectului judeţului Brăila, în baza art. 5 al.3 teza II din Legea nr. 550/2002 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta E. SRL în contradictoriu cu pârâtele C.M. Brăila şi Instituţia Prefectului judeţului Brăila şi a fost obligată Instituţia Prefectului Judeţului Brăila să solicite pârâtei C.M. Brăila completarea listei spaţiilor comerciale ce urmează a fi vândute prin licitaţie directă chiriaşilor spaţiului situat în Brăila, str…. nr…
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, pârâtul C.M. Brăila, prin primar, criticând-o ca fiind nelegală.
În motivare a arătat că, la data adoptării HCL Brăila nr. …/28.11.2002, imobilul nu se mai afla în patrimoniul său. Cererea reclamantei nu îndeplineşte nici condiţiile art. 24 Legea nr. 550/2002, deoarece reclamanta nu mai avea calitatea de chiriaş la data intrării în vigoare a actului normativ.
Împrejurarea că ulterior, imobilul a revenit în patrimoniul recurentului nu face posibilă repunerea în termenul prev. de art. 5 Legea nr. 550/2002.
În drept, a invocat disp. art. 488 pct. 8 C.pr.civ., Legii nr. 554/2004, Legii nr. 215/2002 republicată.
În susţinere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că recurentul îşi invocă propria culpă în producerea situaţiei care a dus la imposibilitatea înscrierii imobilului pe lista HCL nr. 174/2002.
În drept, a invocat disp. Legii nr. 10/2001.
În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanţa a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat şi se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce priveşte motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că analiza criticilor invocate face posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la încălcarea prin hotărâre a normelor de drept material.
Instanţa reţine că, într-adevăr, la momentul punerii în aplicare a disp. art. 5 alin. 1 Legea nr. 550/2002, prim emiterea HCL nr. 174/2002, reclamanta nu mai avea calitatea de chiriaş şi nu mai putea formula o solicitare în temeiul art. 17 din Lege, contractul de închiriere fiind denunţat unilateral în vederea punerii în executare a Dispoziţiei de retrocedare nr. …/17.09.2001 emisă de Primarul mun. Brăila.
Această dispoziţie a fost contestată în instanţă, formându-se dosarul civil nr. 4253/2005, soluţionat irevocabil prin dec. civ. nr. 216/2005 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a anulat în parte Dispoziţia de retrocedare nr. …/17.09.2001 pentru cota de ½ din imobil asupra căreia beneficiara dispoziţiei (numita I.I.) nu a făcut dovada dreptului de proprietate.
Un principiu de bază al dreptului român îl constituie principiul (priorităţii) reparării în natură a prejudiciului, astfel că cea mai bună formă de reparare a prejudiciului cauzat intimatei prin emiterea de către recurentă a unei dispoziţii de retrocedare nelegale îl constituie chiar aplicarea faţă de intimată a disp. Legii nr. 550/2002 şi înscrierea imobilului pe lista spaţiilor ce urmează a fi vândute.
Aşadar, niciunul din motivele de recurs invocate de recurent nu este întemeiat, soluţia instanţei de fond fiind justă.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile sau Ministerul Public solicită, în condiţiile şi pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel sau în apel.
În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicţie (cu excepţia cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie) şi nu obligă statele să creeze curţi de apel sau de casaţie (de ex., hotărârea Curţii din data de 10 iulie 1984 pronunţată în Cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuşi, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părţi la Convenţie, ele sunt supuse exigenţelor articolului 6 în ceea ce priveşte garanţiile oferite (hotărârea Curţii din data de 17 ianuarie 1970 pronunţată în Cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curţii din data de 22 ianuarie 1984 pronunţată în Cauza Sutter împotriva Elveţiei ş.a.).
De asemenea, o astfel de plângere la instanţa superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenţie. În examinarea garanţiilor incidente, trebuie ţinut cont de particularităţile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcţie de întinderea competenţelor (doar probleme de drept nu şi probleme de fapt sau doar proporţionalitatea pedepsei cu fapta săvârşită nu şi stabilirea vinovăţiei), garanţiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
