Plângere împotriva înscrierii în cartea funciară


Plângerile împotriva înscrierii în cartea funciară sunt admisibile dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că au încetat efectele actului juridic în interesul căruia s-a făcut înscrierea. În speţă, nu s-a făcut dovada că au încetat efectele actului de vânzare-cumpărare în baza căruia s-a procedat la notarea existenţei reţelei subterane de conducte. Notarea a avut ca obiect o stare de fapt – existenţa sistemului de irigaţii şi nu a dreptului de proprietate asupra acestora

Decizia civilă nr. 17/R din 15.01.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 2819/2.04.2013 pronunţată în dosarul nr. 315/196/2013 Judecătoria Brăila a respins ca neîntemeiate plângerile conexe formulate de petentul CJB în contradictoriu cu intimata SC ADS SRL şi a obligat petentul să plătească intimatei 1800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5543/14.08.2012 de BNSC „V. & A.”, B.A. în calitate de vânzător a vândut către SC A.S. SRL în calitate de cumpărător, dreptul de proprietate asupra amenajărilor irigaţii BDS reprezentând sistemele de irigaţii sub presiune cu ţevi subterane situate conform tabelului şi a schiţei, reprezentând anexa 1 la contract, pe terenurile extravilane de pe raza comunei V jud. B, în suprafaţa totală de 533 ha, terenuri proprietatea judeţului B – domeniul public.

În tabelul inserat în contract au fost identificate antenele, prin nume, lungime, număr cadastral, număr de carte funciară, tarla si parcela.

În baza acestui contract au fost emise de către OCPI Brăila următoarele încheieri:

– nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35070/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul – teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. … UAT V, având proprietar judeţul B există sisteme de irigaţii cu ţevi subterane în lungime de 14 m sub B.3,

– nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35077/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul – teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71245 UAT V, având proprietar judeţul B există sisteme de irigaţii cu ţevi subterane în lungime de 4059 m sub B.2,

– nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35077/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul – teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71179 UAT V, având proprietar judeţul B există sisteme de irigaţii cu ţevi subterane în lungime de 501m sub B.3,

– nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35071/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul – teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71184 UAT V, având proprietar judeţul B există sisteme de irigaţii cu ţevi subterane în lungime de 5 m sub B.3,

– nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35074/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul – teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71206 UAT V, având proprietar judeţul B există sisteme de irigaţii cu ţevi subterane în lungime de 1491 m sub B.3,

– nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35067/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul – teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71168 UAT V, având proprietar judeţul B există sisteme de irigaţii cu ţevi subterane în lungime de 782 m sub B.3,

– nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35068/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul – teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 74354 UAT V, având proprietar judeţul B există sisteme de irigaţii cu ţevi subterane în lungime de 471 m sub B.2,

– nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35076/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul – teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71207 UAT V, având proprietar judeţul B există sisteme de irigaţii cu ţevi subterane în lungime de 480 m sub B.3, şi respectiv

– nr. 35072/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35072/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul – teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71198 UAT V, având proprietar judeţul B există sisteme de irigaţii cu ţevi subterane în lungime de 1273 m sub B.

Împotriva acestor încheieri, petentul CJB a formulat cereri de reexaminare, prin care a arătat că terenul în a căror cărţi funciare s-a făcut notarea sunt proprietatea judeţului B, fiind în administrarea CJB, în baza din HG nr. 2087/2004, iar terenurile au fost înscrise în cărţile funciare ca urmare a cererii CJ. Conform procesului verbal de predare primire nr. …/2005, terenul a fost preluat liber de sarcini, iar potrivit art. 136 alin. 3 din Constituţie bogăţiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, iar bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

Prin încheierile nr. 42044 /26.10.2012, nr. 42039 /26.10.2012, nr. 42035 /26.10.2012, nr. 42040 /26.10.2012, nr. 42042 /26.10.2012, nr. 42036 /26.10.2012, nr. 42037 /26.10.2012, nr. 42045 /26.10.2012 si respectiv nr. 42043 /26.10.2012 emise de OCPI Brăila au fost respinse cererile de reexaminare, reţinându-se că procedura de carte funciară este o procedură necontencioasă, legalitatea actului notarial autentic în baza căruia s-a efectuat notarea în cartea funciară putând fi analizată doar de instanţa de judecată în cadrul unei acţiuni de drept comun.

Referitor la întemeierea încheierilor de carte funciară pe art. 48 lit. c din Legea nr. 7/1996 s-a reţinut faptul că motivarea este cadru doar pe dispoziţiile art. 48 ce reglementează înscrierile in cartea funciară, articolul 26 fiind abrogat.

Conform art. 881 Cod civil notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, spre deosebire de intabulare şi înscrierea provizorie care au ca obiect drepturi tabulare.

Totodată potrivit art. 902 Cod civil, „drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) devin opozabile terţelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedeşte că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaştere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate”, iar dispoziţiile art. 876 alin. 2 prevăd că „în cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară şi alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară”.

Potrivit art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 7/1996 (în forma in vigoare la 26.10.2012):

„(1) Înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie şi notarea.

(2) Cazurile, condiţiile şi regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de prezenta lege şi de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale.

 (3) Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moştenitor, încheiate de un notar public în funcţie în România, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă sau pe baza unui act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.”

Instanţa a reţinut că notările efectuate prin încheierile contestate vizează situaţii de fapt ce au legătură cu terenurile având numerele cadastrale arătate mai sus, înscrise în cărţile funciare ale UAT Vădeni, respectiv existenţa unor sisteme de irigaţii incorporate în terenurile menţionate anterior, situaţii de fapt ce au legătura cu imobilele înscrise in cartea funciară.

În raport cu această situaţie de fapt, instanţa a apreciat că în mod legal, OCPI Brăila a procedat la notarea existenţei sistemelor de irigaţii pe terenuri şi a respins cererile de reexaminare formulate de petent.

Plângerea împotriva înscrierii în cartea funciară este admisibilă dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de esenţă ale dreptului înscris sau dacă au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Eventuala comparare a titlurilor existente pentru acelaşi sistem de irigaţii se poate face în cadrul unei acţiuni de drept comun şi nu în cadrul unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară. Mai mult, în cauză însă nu s-a făcut dovada încetării efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/14.08.2012 în baza căruia s-a procedat la notarea existenţei reţelei subterane de conducte.

Totodată, s-a constatat că notarea a avut ca obiect o stare de fapt – existenţa sistemelor de irigaţii, iar nu a dreptului de proprietate asupra acestora, fiind suficient individualizate antenele, prin nume, lungime, nr. cadastral, număr de carte funciară, tarla şi parcela, existând şi planuri cadastrale. Faptul că nu este menţionată circumferinţa ţevilor nu este de natura să conducă la concluzia ca nu au fost corect individualizate, astfel încât sa fie anulate încheierile de carte funciară pentru acest motiv.

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu art. 50 din Legea nr.7/1996 instanţa a respins plângerile conexe ca nefondate, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat petentul să plătească intimatei suma de 1800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii de avocat achitate în cauză, conform chitanţelor depuse la dosar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel C.J.B., criticând-o pentru nelegalitate.

Apelantul a motivat că hotărârea instanţei de fond este nelegală cu privire la respingerea plângerii întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

În fapt prin H.G. nr. 2087/24.11.2004 privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea ADS în domeniul public al judeţului B şi în administrarea C.J.B., a fost trecută din domeniul public al statului şi din administrarea ADS în domeniul public al judeţului B şi în administrarea C.J.B. suprafaţa de 1467,25 ha teren, amplasată pe raza comunei V, preluarea realizându-se în baza protocolului de predare-primire înregistrat la C.J.B. sub nr. …/17.03.2005 şi a procesului verbal de predare-primire înregistrat la C.J.B. sub nr. …/21.04.2011. Suprafaţa a fost inclusă în domeniul public al judeţului B. prin Hotărârea C.J.B. nr. …/22.07.2005, iar prin H.G. 363/2002 publicată în M.Of. 648/2010, C.J.B. a inclus terenul în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului Brăila.

La cererea C.J.B., dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe amplasată pe raza comunei V, a fost înscris în cartea funciară prin Încheierea nr. 5817 a O.C.P.I. Brăila.

Apelantul a arătat că faţă de situaţia de fapt şi de prevederile legale aplicabile, UAT judeţul B este proprietarul de fapt şi de drept al solului cât şi al subsolului, fiind singura persoană juridică care avea calitatea de a efectua notări în cartea funciară cu privire la construcţiile ataşate imobilului.

A mai arătat că intimata a depus la O.C.P.I. odată cu cererea de notare întemeiată pe art. 540 Noul Cod Civil, doar contractul de vânzare-cumpărare nr. …/14.08.2012 şi având în vedere că Noul Cod Civil este în vigoare din 2011, apreciază că dispoziţiile invocate în cererea de notare erau obligatorii şi pentru proprietarul anterior al sistemului de irigaţii, dar în condiţiile în care acesta nu a înţeles să solicite notarea, trebuia prezentat întregul şir de acte originale din care să reiasă existenţa sistemului de irigaţii şi modul de dobândire a dreptului de proprietate.

Apelantul a mai invocat că instanţa de fond nu a avut în vedere proprietarul sistemului de irigaţii, nu este specificat în cuprinsul cărţii funciare pentru informarea terţilor interesaţi, însă a respins cererea de reexaminare fără a fi formulat un răspuns cu privire la acest aspect. A mai arătat că deşi instanţa de fond a reţinut faptul că prin încheierile contestate, O.C.P.I. a procedat în mod legal la notarea existenţei sistemului de irigaţii, nu a avut în vedere faptul că notarea bunului imobil prin anticipaţie s-a dispus în temeiul art. 48 din Legea 71/1996 potrivit căruia în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere şi nu notarea.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept arătate a solicitat  admiterea apelului şi anularea încheierii cu privire la notarea bunului prin anticipaţie – sistemul de irigaţii cu ţevi subterane. În subsidiar solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată reprezentând cuantumul onorariului de avocat motivat de faptul că obiectul litigiului este o acţiune simplă care nu a presupus un volum mare de muncă din partea avocatului şi faptul că în dosarele conexate s-a efectuat o singură cercetare asupra fondului.

În drept a invocat art. 282 şi urm. din Cod procedură civilă, Noul cod de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 287/2009, Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, Hotărârea Guvernului nr. 2087/24.11.2004 privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea ADS în domeniul public al judeţului B şi în administrarea C.J.B. şi Hotărârea C.J.B. nr. 80/22.07.2005.

Intimata SC A.S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi  menţinerea ca legală şi temeinică a  hotărârii atacate.

Intimata a susţinut că  în mod corect a reţinut  instanţa de fond că notarea sistemului de irigaţii s-a făcut în condiţiile prevăzute de lege în sensul că potrivit art. 876 alin. 2 Noul Cod Civil, pot fi înscrise  în cartea funciară şi alte drepturi, fapte şi raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.

De asemenea, art. 881 Noul Cod Civil prevede că notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară spre deosebire  de intabulare sau înscriere provizorie care au ca obiect drepturi tabulare.

Consideră că numai dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă se constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de esenţa dreptului pretins sau dacă au încetat efectele actului juridic în baza căruia s-a făcut înscrierea.

Cum  actul  în baza căruia s-a făcut notarea nu a  fost anulat sau desfiinţat, înscrierea  în cartea funciară este legală şi temeinică.

Prin decizia civilă nr. 277/25.09.2013 Tribunalul Brăila a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.J.B. împotriva sentinţei civile nr. 2819/20.04.2013 a Judecătoriei Brăila.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

S-a reţinut în motivarea deciziei că notarea efectuată prin încheierile contestate vizează o situaţie de fapt ce are legătură cu terenurile având numerele cadastrale menţionate şi înscrise în cărţile funciare respective care atestă existenţa unui sistem de irigaţii încorporate în terenurile menţionate, situaţie de fapt care are legătură cu imobilul descris în cartea funciară.

În mod legal OCPI B a procedat la notarea existenţei sistemului de irigaţii pe teren şi a procedat la respingerea cererii de reexaminare din lipsa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/14.08.2012 pe baza căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară soluţia dată de instanţa de fond în sensul respingerii plângerii este legală şi temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.J.B. criticând-o pentru nelegalitate întrucât motivarea este necorespunzătoare în sensul că trebuie să fie respectată doar condiţia ca respectivul drept, act, fapt, sau raport juridic să aibă legătură cu imobilul cuprins în cartea funciară pentru ca cererea în notare să fie admisibilă.

Se apreciază că înainte de a verifica situaţia juridică reală a înscrierii şi de a formula acţiune în rectificare era necesară formularea unor plângeri împotriva încheierii de carte funciară prin care a fost admisă reţeaua sistemelor de irigaţii în temeiul disp. art. 50 din Legea 7/1966.

Notarea s-a făcut în mod netemeinic în baza multor înscrisuri stabilite de prevederile legale ca fiind necesare.

UAT – judeţul B este proprietarul de drept şi de fapt atât a solului cât şi a subsolului fiind singura persoană juridică care avea calitatea de a efectua notări în cartea funciară cu privire la construcţiile ataşate imobilului.

Intimata SC ADS SRL V, jud. B prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală şi judicios motivată.

Recursul declarat de recurent este nefondat.

Plângerile împotriva înscrierii în cartea funciară sunt admisibile dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că nu mai sunt îndeplinite criteriile de creanţă ale dreptului înscris sau dacă au încetat efectele actului juridic în interesul căruia s-a făcut înscrierea.

În cauză nu s-a făcut nici o dovadă că au încetat efectele actului de vânzare-cumpărare  nr. …/14.08.2012 în baza căruia s-a procedat la notarea existenţei reţelei subterane de conducte.

Notarea a avut ca obiect o stare de fapt – existenţa sistemului de irigaţii şi nu a dreptului de proprietate asupra acestora.

Sistemele de irigaţii notate au fost individualizate prin nume, lungime, număr cadastral, număr de carte funciară, tarla şi parcelă:

Ca atare au fost respectate disp. art. 20 alin. 1-3 din Legea 7/1996 în legătură cu înscrierile în cartea funciară.

Notarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, art. 881 Noul Cod Civil şi art. 876 alin. 2 Noul Cod Civil.

În legătură cu motivele de recurs vizând cenzurarea cheltuielilor de judecată în temeiul disp. art. 274 alin. 3 C.pr.civ. urmează a se constata că la instanţa de fond au fost conexate 9 dosare şi pentru fiecare s-au făcut apărări în cauză.

Ca atare, suma de 1800 lei cheltuieli de judecată  la care a fost obligat reclamantul la instanţa de fond se justifică conform chitanţelor depuse la dosare.

Pentru aceste considerente în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul CJB împotriva deciziei civile nr. 227 din 25.09.2013 pronunţată de Tribunalul Brăila.