Prin Decizia nr. 55/2014 a Curţii Constituţionale a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi s-a constatat că dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 sunt neconstituţionale, în decizia respectivă reţinându-se că neconstituţionalitatea legii menţionate vizează şi ordonanţa de urgenţă. Ulterior pronunţării acestei decizii, prin Legea nr. 92/2014, a fost respinsă OUG nr. 77/2013.
Organigrama de care s-a prevalat pârâta a fost anulată prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. 425/43/2013 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În contextul în care singurul temei care a stat la baza modificării organigramei unităţii pârâte şi pe cale de consecinţă la baza emiterii deciziei contestate de reclamantă l-au constituit prevederile OUG nr. 77/2013, care a fost declarată neconstituţională şi ulterior legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost respinsă, măsura dispusă de pârâtă nu mai are nicio justificare.
Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect a reţinut prima instanţă că, prin decizia contestată, pârâta a modificat unilateral clauza din contractul individual de muncă al reclamantei referitoare la felul muncii, fiind încălcate astfel prevederile art. 41 din Codul muncii.
-O.U.G. nr. 77/2013
Prin sentinţa civilă nr. 368 din 18 martie 2014, pronunţată în dosarul nr. 5024/102/2013, Tribunalul Mureş a dispus următoarele:
– a admis acţiunea civilă formulată de B. A. I. în contradictoriu cu pârâta A. B. A. Mureş;
– a anulat decizia nr. 431/30.08.2013, emisă de pârâtă;
– a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.060 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că reclamanta a fost încadrată la unitatea angajatoare pârâtă în funcţia de şef serviciu resurse umane, relaţii cu publicul şi administrativ.
Prin hotărârea nr. 7/30.07.2013, unitatea pârâtă şi-a avizat noua organigramă şi noul stat de funcţii, înaintând aceste acte juridice, în proiect, spre aprobare, Administraţiei Naţionale „A. R.”.
Prin decizia nr. 431/30 august 2013, pârâta a schimbat funcţia reclamantei, din „şef serviciu resurse umane, relaţii cu publicul şi administrativ” în cea de „specialist în resurse umane”, invocând prevederile art. 40 alin.1 din Codul muncii.
Începând cu data de 1 septembrie 2013, a intrat în vigoare o nouă organigramă a unităţii pârâte, prezentând modificări la compartimentul resurse umane, relaţii cu publicul şi administrativ, faţă de organigrama valabilă anterior, în sensul transformării unui post de conducere într-unul de execuţie.
La data de 4 septembrie 2013, unitatea angajatoare pârâtă a prezentat salariatei reclamante, un proiect de act adiţional la contactul individual de muncă, având ca obiect schimbarea clauzei privind felul muncii (schimbarea funcţiei în cea de specialist resurse umane), însă reclamanta a refuzat să îşi dea acordul pentru perfectarea acestui act juridic.
Faţă de această stare de fapt, instanţa a reţinut că decizia nr. 431/30 august 2013 este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 8 alin.1, art. 41 alin.1-2 coroborat cu art. 41 alin. 3 lit. c din Codul muncii.
Astfel, clauza esenţială privind felul muncii nu putea fi modificată unilateral de pârâta angajatoare, fără acordul salariatei reclamante.
Părţile nu s-au aflat în niciunul dintre cazurile şi condiţiile de excepţie prevăzute de Codul muncii, în care ar fi fost posibilă modificarea unilaterală a contractului individual de muncă.
Prevederile art. 40 alin.1 din Codul muncii, invocate în decizia contestată, nu reglementează dreptul angajatorului pârât de a modifica unilateral contractul individual de muncă.
De asemenea, nici desfiinţarea locului de muncă al reclamantei sau transformarea postului acesteia (dintr-o funcţie de conducere într-o funcţie de execuţie) nu conferă angajatorului competenţa legală de a modifica unilateral contractul individual de muncă al salariatei reclamante, cu atât mai mult cu cât aceasta nu şi-a manifestat acordul prealabil.
Constatând încălcarea principiului consensualităţii, care guvernează raporturile de muncă dintre părţi (art. 8 alin.1 din Codul muncii) şi văzând dispoziţiile art. 451 alin.1, art. 452 şi art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa a dispus în sensul celor consemnate în dispozitiv.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta Administraţia Naţională „A. R.” A. B. A. Mureş şi a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea apelului pârâta a arătat că prima instanţă a reţinut că decizia atacată de reclamantă este nelegală, însă trebuie avut în vedere faptul că decizia respectivă reprezintă actul de punere în aplicare a organigramei aplicabilă începând cu data de 01.09.2013 şi câtă vreme actele de aprobare a organigramei nu au fost declarate nelegale, prezumţia de legalitate a deciziei nr. 431/2013 este aplicabilă.
S-a mai invocat faptul că în speţă nu este vorba despre varianta „clasică” de modificare a felului muncii din funcţie de conducere în funcţie de execuţie, modificarea respectivă fiind determinată de transformarea funcţiei de conducere în funcţie de execuţie, astfel că angajatorul nu mai avea obligaţia de a solicita acordul salariatului, în condiţiile în care în organigramă nu mai există funcţia de conducere.
În ceea ce priveşte noua organigramă s-a precizat că modificările aduse organigramei existente anterior au survenit în urma intrării în vigoare şi aplicării dispoziţiilor OUG nr. 77/2013.
Pârâta a susţinut că în mod greşit a apreciat prima instanţă că desfiinţarea locului de muncă al reclamantei sau transformarea postului acesteia (dintr-o funcţie de conducere într-o funcţie de execuţie) nu conferă angajatorului competenţa legală de a modifica unilateral contractul individual de muncă al salariatei reclamante, în condiţiile în care angajatorul a făcut aplicarea prevederilor art. 3 alin. 3 lit. b din OUG nr. 77/2013 şi în conformitate cu aceste prevederi în cadrul serviciului în care îşi desfăşura activitatea reclamanta nu mai era întrunit numărul necesar de posturi pentru a exista „serviciu” şi implicit funcţia de „şef serviciu”. În cazul în care situaţia modificării organigramei ar trebui solicitat acordul salariatului, ar însemna că angajatorul nu îşi mai poate exercita dreptul prevăzut de art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii, respectiv acela de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466-482 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta B. A. I. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea apelului, invocând faptul că decizia unilaterală de modificare a felului muncii fără consimţământul reclamantei şi fără încheierea unui act adiţional este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării prevederilor din Codul muncii aplicabile în materie, iar prima instanţă, prin hotărârea atacată, nu a făcut altceva decât să dea eficienţă acestor prevederi legale.
În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei în sensul că prin emiterea dispoziţiei contestată de reclamantă s-a conformat dispoziţiilor OUG nr. 77/2013 s-a arătat că legalitatea actelor administrative de modificare a organigramei a fost analizată în dosarul nr. 425/43/2013 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi în dosarul respectiv, prin sentinţa pronunţată, s-a dispus anularea organigramei invocată de pârâtă.
S-a susţinut că în acel dosar instanţa a avut în vedere atât argumentele reclamantei, cât şi incidenţa Deciziei nr. 55/2014 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că dispoziţiile Legii de aprobare a OUG nr. 77/2013 sunt neconstituţionale.
Reclamanta a mai invocat faptul că modificarea felului muncii din contractul său de muncă nu se putea face decât cu acordul său.
Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 – 478 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 431/30.08.2013, emisă de pârâta A. B. A. Mureş s-a dispus schimbarea, începând cu data de 01.09.2013, a funcţiei deţinută de reclamanta B. A. I. din funcţia de şef serviciu Resurse Umane, Relaţii cu Publicul şi Administrativ în funcţia de specialist în Resurse Umane.
Pârâta a susţinut faptul că decizia sus-menţionată a fost emisă ca urmare a punerii în aplicare a noii organigrame a A. B. A. Mureş, iar organigrama respectivă fost întocmită în urma intrării în vigoare şi aplicării prevederilor OUG nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor.
Prin art. 3 din ordonanţa menţionată s-a prevăzut că instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 alin. 1, între care se află şi pârâta, au obligaţia să îşi modifice structurile funcţionale, în conformitate cu prevederile din acest act normativ.
În acest context, în cadrul compartimentului resurse umane, relaţii cu publicul şi administrativ al pârâtei, s-a procedat la transformarea unui post de conducere într-unul de execuţie şi ca atare s-a emis de către pârâtă decizia nr. 431/30.08.2013.
În privinţa OUG nr. 77/2013 trebuie precizat faptul că prin Decizia nr. 55/2014 a Curţii Constituţionale a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi s-a constatat că dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 sunt neconstituţionale, în decizia respectivă reţinându-se că neconstituţionalitatea legii menţionate vizează şi ordonanţa de urgenţă. Ulterior pronunţării acestei decizii, prin Legea nr. 92/2014, a fost respinsă OUG nr. 77/2013.
Totodată trebuie precizat că şi organigrama de care s-a prevalat pârâta a fost anulată prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. 425/43/2013 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa pronunţată nefiind însă definitivă.
S-a constatat astfel că în contextul în care singurul temei care a stat la baza modificării organigramei unităţii pârâte şi pe cale de consecinţă la baza emiterii deciziei contestate de reclamantă l-au constituit prevederile OUG nr. 77/2013, care a fost declarată neconstituţională şi ulterior legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost respinsă, măsura dispusă de pârâtă nu mai are nicio justificare.
Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă că prin decizia contestată, pârâta a modificat unilateral clauza din contractul individual de muncă al reclamantei referitoare la felul muncii, fiind încălcate astfel prevederile art. 41 din Codul muncii.
Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, Curtea a reţinut că hotărârea atacată este temeinică şi legală, urmând a o păstra şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
