Nulitatea relativă a actului adiţional la contractul individual de muncă, pentru eroare, viciu de consimţământ, potrivit dispoziţiilor art. 1246 alin. 1, alin. 2 noul cod civil, coroborate cu dispoziţiile art. 41 alin.1, alin.2 codul muncii.
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul TCS, reclamanta MD a chemat în judecată pe pârâtul SJU Reşiţa, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate nulitatea Actului adiţional nr…/../2014, încheiat între părţi, la Contractul individual de muncă nr…./1976; obligarea pârâtului la repunerea sa în funcţia avută anterior încheierii actului adiţional; obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale, rezultate în urma diminuării salariului prin Actul adiţional menţionat, arătându-se că desfăşoară activitate în cadrul pârâtului iar, la data de …2011, i s-a adus la cunoştinţă Actul adiţional contestat, solicitându-i-se să îl semneze de luare la cunoştinţă. S-a susţinut că actul adiţional este nul de drept, menţionând că, prin acest act adiţional, a încetat numirea sa ca ,,asistenţă şefă,, la Secţia A.T.I., ca urmare a aplicării prevederilor art. 17 din OUG nr. 144/28.10.2008, începând cu data de….2014 şi că, analizând prevederile art. 17 din OUG nr. 144/2008, coroborate cu modificările aduse prin art. III, alin. 4 din OUG nr. 23/2014, a apreciat că vârsta sa de pensionare este de 65 de ani şi că, prin actul adiţional s-a modificat contractul individual de muncă, fără acordul părţilor, în cauză, fiind încălcate art. 5, art. 17, alin. 3, lit. k şi art. 41, alin. 1 şi alin. 3, lit. b şi lit. e codul muncii. Pârâtul a formulat “Întâmpinare”, prin care s-a solicitat respingerea acţiunii, arătându-se că, la data de …2013, prin adresa nr…., reclamanta a solicitat rămânerea în activitate, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, având în vedere dispoziţiile art. 22 din OUG nr. 144/2008, primind aviz favorabil din partea Comitetului Director, pentru continuarea activităţii profesionale, peste vârsta pensionării. Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de reclamantă, a dispus anularea Actului adiţional nr…./2014, la Contractul individual de muncă nr. …/1976, obligarea pârâtului la repunerea reclamantei în funcţia deţinută anterior încheierii actului adiţional, aceea de ,,asistent medical principal şef – secţia A.T.I.,, şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale, rezultate în urma diminuării salariului prin Actul adiţional, reţinându-se că reclamanta desfăşoară activitate, în cadrul pârâtului, ca ,,asistent medical principal,, în cadrul secţiei A.T.I., potrivit contractului individual de muncă nr…/1976, între părţi intervenind modificarea unor elemente ale contractului individual de muncă, modificări ce au privit funcţia deţinută până la acea dată de reclamantă, în sensul că aceasta nu va mai deţine funcţia de ,,asistent medical principal şef,, ci cea de ,,asistent medical principal,, Modificarea contractului individual de muncă a privit, ca o consecinţă a modificării funcţiei, şi salariul de care a beneficiat reclamanta, în sensul că, cuantumul acestuia a fiind modificat potrivit noii salarizări. Verificând cuprinsul Actului adiţional, în raport cu susţinerile reclamantei, potrivit cărora la semnarea actului adiţional ar fi fost indusă în eroare cu privire la dispoziţia legală – temei al încheierii actului juridic, respectiv cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 17 din OUG nr. 144/2008, instanţa a constatat că, într-adevăr actul adiţional a fost încheiat între părţi, urmare a menţionării aplicabilităţii dispoziţiilor art. 17 din OUG nr. 144/2008, care prevăd că, la data împlinirii vârstei de pensionare, asistenţii medicali nu pot deţine funcţii de conducere. Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 22 alin. 4 din acelaşi act normativ, aşa cum acesta a fost modificat prin OUG nr. 23/2014, potrivit cărora asistenţii medicali se pensionează la vârsta de 65 ani, susţinând că aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu dispoziţiile invocate de pârâtul angajator, aceasta neavând această vârstă şi deci, îndeplinindu-se această condiţie legală. În replică, pârâtul angajator a susţinut că reclamanta îndeplinea condiţiile de pensionare, potrivit dispoziţiile Legii nr. 263/2010, invocând cererea formulată de reclamantă şi înregistrată cu nr. 12260/28.11.2013, prin care aceasta din urmă a solicitat ,,rămânerea în activitate,, până la împlinirea vârstei de 65 ani. În acest context s-a reţinut că reclamanta a invocat un motiv de anulare a actului adiţional, mai precis s-a invocat nulitatea relativă a acestui act juridic, potrivit dispoziţiilor art. 1250, art. 1251 cod civil, aplicabil în cauză. În privinţa nulităţii relative dispoziţiile noului cod civil sunt clare, preluându-se regulile statuate de literatura de specialitate şi susţinute de jurisprudenţă. Astfel, dispoziţiile art. 1251 cod civil determină expres o parte din acestea, iar dispoziţiile art. 1252 cod civil statuează că atunci când natura nulităţii nu este determinată, actul este lovit de nulitate relativă, instituind astfel o prezumţie de nulitate relativă, pentru orice situaţie în care valabilitatea actului juridic este evident afectată. Aceste dispoziţii trebuie corelate şi cu dispoziţiile art. 1248 cod civil care stabilesc sfera de aplicare a nulităţii relative, aceea a actelor juridice întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular. Astfel, s-a apreciat că s-a conturat situaţia nerespectării, la data încheierii actului adiţional, a uneia dintre condiţiile de valabilitate a consimţământului reclamantei, cea a nealterării consimţământului de vreun viciu de consimţământ. Prin invocarea erorii intervenite la data încheierii actului adiţional, ca act juridic civil, se poate reţine, în cauză, că se susţine eroarea viciu de consimţământ, sub aspectul erorii asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului juridic, eroare ce atrage nulitatea relativă a actului juridic respectiv. În acest sens, se reţine că eroarea viciu de consimţământ constă într-o alterare a consimţământului, de natură să atragă nevalabilitatea actului juridic, presupunând un singur element – falsa reprezentare a realităţii. Se poate aprecia, faţă de situaţia de fapt mai sus reţinută, că sunt îndeplinite condiţiile cerute erorii, pentru a constitui viciu de consimţământ, respectiv elementul asupra căruia există eroare a fost determinant, hotărâtor, în sensul că, dacă s-ar fi cunoscut realitatea, cel aflat în eroare nu ar fi încheiat acel act. Cea de-a doua condiţie este îndeplinită, deoarece în actele bilaterale este suficient ca una dintre părţi să fie în eroare, necerându-se ca ambele părţi să fie în această situaţie. Astfel, se constată că dispoziţiile art. 17 din OUG. nr. 144/2008, completată, temei al încheierii actului adiţional, nu pot fi interpretate în mod distinct de conţinutul dispoziţiilor art. 22 alin. 4 din acelaşi act normativ, ci trebuie coroborate luând în considerare că aceste ultime dispoziţii legale, în mod imperativ, statuează că asistenţii medicali se pensionează la vârsta de 65 ani. În raport de aceste dispoziţii legale coroborate, s-a analizat situaţia reclamantei, reţinând că reclamanta are vârsta de 60 ani, astfel că menţiunea cuprinsă de dispoziţiile art. 17, potrivit căreia asistenţii medicali care ,,au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege,, nu pot deţine funcţii de conducere nu este aplicabilă în cauză, deoarece vârsta de pensionare, aşa cum aceasta este prevăzută de dispoziţiile art. 22 alin. 4 din OUG nr. 144/2008, completată, este de 65 ani. Instanţa apreciază că sintagma ,,au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege,, face referire, în mod clar, la vârsta legală de 65 ani şi nu la dispoziţiile de excepţie prevăzute în alin. 51 privitor la pensionarea anticipată, la cerere. Mai mult, prin invocarea, de către pârât, a cererii nr. 12260/28.11.2013, s-a făcut referire la dispoziţiile art. 22 alin. 51, privind pensionarea anticipată a asistenţilor, la cerere, susţinere ce nu a fost acceptată, fiind înlăturată, deoarece faţă de dispoziţiile imperative ale art. 22 alin. 4, coroborate cu dispoziţiile art. 17 din OUG nr. 144/2008, modificată, dispoziţiile art. 22 alin. 51 nu-şi găsesc aplicare. Mai mult, s-a susţinut, de către pârât, faptul că cererea reclamantei de ,,menţinere în activitate,, a fost avizată pozitiv de Comitetul Director al pârâtului, în condiţiile în care, însă, analizarea îndeplinirii condiţiilor de pensionare, vârstă şi stagiu de cotizare, la care fac referire dispoziţiile art. 22 alin. 51 din OUG nr. 144/2008, modificată şi completată, nu cade în atribuţiile Comitetului Director, reclamanta neavând calitatea de pensionar, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, conform adresei nr. …/2014, emisă de Casa Judeţeană de Pensii.
