Convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă. Obiectul convocării
-Legea nr. 53/2003, republicată privind Codul muncii: art. 251 alin. (2)
Menţiunile prevăzute de art. 251 alin. (2) din Codul muncii sunt necesare pentru a se asigura exercitarea dreptului salariatului la apărare, respectiv posibilitatea acestuia de a invoca şi de a administra în faţa comisiei de cercetare disciplinară toate apărările şi probele pe care le consideră relevante.
Convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă trebuie să cuprindă, în mod expres, obiectul cercetării disciplinare prealabile. Menţiunea că, raportat la prevederile Codului muncii în vigoare, unitatea angajatoare îl convoacă pe salariat la efectuarea cercetării disciplinare, pentru a se determina dacă a săvârşit o abatere disciplinară, urmată de definiţia legală a abaterii disciplinare, nu răspunde exigenţelor art. 251 alin. (2) din Codul muncii, deoarece nu permite salariatului, urmare a convocării, să cunoască fapta pentru care este cercetat, astfel încât să-şi poată formula apărările în cunoştinţă de cauză.
Nu sunt respectate prevederile art. 251 alin. (2) din Codul muncii în cazul în care salariatul este convocat pentru cercetarea altei fapte decât cea reţinută ca abatere disciplinară prin decizia de sancţionare disciplinară.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 13 din 12 februarie 2014, dr. C.P.
Prin sentinţa civilă nr. 2406/18.09.2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4347/108/2013, a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamantul D.D. în contradictoriu cu pârâta CNADNR – Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara, având ca obiect anulare decizie de sancţionare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, prin decizia nr. 108/21.02.2013, s-a dispus sancţionarea reclamantului cu reducerea salariului de bază pe o durată de două luni cu 10%, în temeiul art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, dat fiind că, în data de 20.12.2012, s-a produs defectarea accidentală a UPS-ului aferent instalaţiei de cântărire de pe sensul de intrare în ţară la AICI Nădlac, iar acest incident nu a fost anunţat pe linie ierarhică şi, în toată perioada scursă până la momentul defectării instalaţiei: 16.01.2013, nu s-a luat nicio măsură pentru remedierea situaţiei, astfel încât au fost încălcate atribuţiile prevăzute la cap. II pct. 3, pct. 4b şi 4c din fişa postului, art. 9 alin. (2), art. 9.2 lit. b) din Contractul colectiv de muncă pe anul 2011 şi art. 39 din Codul muncii. În decizia contestată, au fost menţionate motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului făcute cu ocazia cercetării disciplinare. Decizia a fost emisă cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 252 din Codul muncii.
Motivele de nelegalitate a deciziei de concediere disciplinară, invocate de către reclamant nu au fost reţinute de către instanţa de fond, întrucât acesta a fost prezent la cercetarea prealabilă efectuată, fiind convocat în acest sens şi dând nota explicativă din 01.02.2013. Pe de altă parte, s-a apreciat că lipsa sesizării privind săvârşirea unei abateri disciplinare de către reclamant nu constituie motiv de nulitate a deciziei de sancţionare, deoarece, urmare a defectării instalaţiei de cântărire de pe sensul de intrare în ţară la AICI Nădlac, pârâta a procedat la efectuarea de verificări asupra tuturor persoanelor care au fost considerate responsabile de incidentul produs.
Examinând motivele de netemeinicie a deciziei, invocate de către reclamant, instanţa de fond a reţinut că, în data de 20.12.2012, acesta desfăşura activitatea de şef de tură la ACI Nădlac şi, urmare a unui incident, UPS-ul ataşat instalaţiei de cântărire a fost îndepărtat, aceasta funcţionând până la data de 20.01.2013, când s-a defectat, fără stabilizatorul de tensiune (UPS).
Aceste aspecte au fost constatate prin raportul de intervenţie service nr. 110018/22.01.2013, întocmit de SC D.C. SRL, în care se menţionează că UPS-ul este ars, firma D.C. nefiind înştiinţată, iar placa de bază este defectă, indicatorul de greutate a fost găsit alimentat în altă priză, fără protecţie, calculatorul instalaţiei de cântărire a fost găsit alimentat în altă priză, fără protecţie, sigiliul metrologic rupt.
Nota explicativă dată de către reclamant, cu ocazia cercetării disciplinare, se coroborează cu declaraţia martorei G.A., care, în data de 20.12.2012, a vărsat cafea pe UPS, procedându-se la reluarea activităţii după îndepărtarea acestei componente, aşa cum declară şi reclamantul.
Nu s-a procedat la informarea scrisă a conducerii pârâtei asupra acestui incident, aspect recunoscut de către reclamant la interogatoriul luat, însă reclamantul nu a informat nici despre funcţionarea instalaţiei de cântărire fără protecţie, prin îndepărtarea componentei UPS.
Prima instanţă a apreciat că nu poate reţine apărarea reclamantului privind lipsa instruirii de folosire a instalaţiei de cântărire, întrucât acesta avea obligaţia de a utiliza instalaţia cu toate componentele ce i-au fost încredinţate şi de a informa şefii ierarhici despre orice modificări intervenite. Deşi activitatea a fost reluată după câteva minute, aşa cum rezultă din probele administrate, incidentul ivit nu s-a remediat, aşa cum susţine reclamantul, activitatea desfăşurându-se în alte condiţii până în data de 16.01.2013, când s-a produs defectarea instalaţiei de cântărire, fără a se informa conducerea pârâtei cu privire la acest aspect. Este dovedită astfel existenţa faptei reţinute în sarcina reclamantului, care avea atribuţiile stabilite prin fişa postului.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare, întrucât reclamantul, în calitate de şef de tură, răspunde de activitatea de ansamblu a turei şi are obligaţia de a lua măsuri organizatorice pentru buna desfăşurare a activităţii pe tura sa, neputându-se reţine susţinerea acestuia privind lipsa vinovăţiei.
Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut că motivele invocate de către reclamant, prin acţiune, nu sunt întemeiate, fapta sa constituie abatere disciplinară săvârşită cu vinovăţie de către, iar pârâta a individualizat corect sancţiunea aplicată, în temeiul art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Având în vedere considerentele anterior menţionate, în temeiul art. 247-252 din Codul muncii, prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 2406/18.09.2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4347/108/2013, în termenul legal, a formulat apel reclamantul-apelant D.D., reprezentat prin Sindicatul Drumarilor „E.R.”, solicitând admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată atât la fond, cât şi în apel.
În motivarea apelului, se arată, în esenţă, că hotărârea apelată este nelegală şi netemeinică, dat fiind că lipseşte convocarea reclamantului la cercetarea disciplinară pentru faptele imputate prin decizia contestată.
Potrivit art. 251 alin. (2) din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, salariatul trebuie sa fie convocat la cercetarea disciplinara în cunoştinţă de cauză, astfel încât să ştie pentru ce se realizează cercetarea disciplinară şi urmează a da explicaţii, pentru a-şi putea pregăti apărarea. Eludarea acestor exigenţe afectează fundamental dreptul la apărare al salariatului şi dă naştere la abuzuri din partea angajatorului.
Din verificarea convocatorului şi a deciziei de sancţionare rezultă că reclamantul a fost convocat pentru anumite aspecte şi sancţionat pentru altele.
În data de 20.12.2012, reclamantul a lucrat în funcţia de şef tură, având obligaţiile menţionate în fişa postului pentru şeful de tură, iar nu pentru controlorul trafic, îndatoriri pe care le-a îndeplinit, aşa cum rezultă din declaraţia martorei G.A., dat fiind că, în urma defectării instalaţiei de cântărire, şeful de agenţie a fost anunţat şi personal s-a deplasat la faţa locului. Pe de altă parte, obligaţiile menţionate în decizia de sancţionare vizează altă persoană şi nu puteau fi trecute ca temei al răspunderii sale disciplinare.
Instanţa de fond a făcut o confuzie între atitudinea psihică, care constituie elementul stabilirii vinovăţiei, şi latura activă, respectiv acţiunile întreprinse.
Raportat la evenimentele petrecute în data de 20.12.2012, reclamantului nu i se poate imputa faptul că ar fi acţionat cu vinovăţie, în condiţiile în care incidentul din 20.12.2012 a fost anunţat conducerii ACI Nădlac, respectiv şefului de agenţie, iar din cauza opririi trecerii camioanelor s-a format o coloană mare, care a condus la o stare tensionată a şoferilor. Totodată, susţine că angajaţii nu au fost instruiţi cu privire la folosirea instalaţiei de cântărire, întrucât, în data de 19.12.2012, reclamantul şi şefii de tură din ACI Nădlac, au fost instruiţi doar cu privire la programul de cântărire, conform procesului-verbal. Doar, în data de 06.02.2013, pârâta a procedat la instruire cu privire la modul în care funcţionează instalaţia de cântărire. Prin urmare, dacă pârâta nu şi-a îndeplinit atribuţiile, reclamantul nu putea să execute mai bine obligaţiile de serviciu.
Pentru motivele expuse anterior, apelantul apreciază că, în cauză, nu sunt întrunite elementele răspunderii disciplinare, dat fiind că nu a săvârşit cu vinovăţie vreo faptă din cele enunţate în cuprinsul deciziei de sancţionare.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că decizia contestată este legală şi temeinică, întrucât au fost respectate dispoziţiile art. 247, art. 248 alin. (1) lit. c), ale art. 251 şi ale art. 252 din Codul muncii.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate şi a probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cererea de apel, reclamantul a susţinut că decizia de sancţionare disciplinară contestată a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 251 alin. 2 din Codul muncii, deoarece reclamantul nu a fost convocat la cercetarea disciplinară prealabilă pentru faptele imputate prin decizia de sancţionare disciplinară.
Conform art. 251 alin. 2 din Codul muncii, „în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii”. Menţiunile prevăzute de art. 251 alin. (2) din Codul muncii sunt necesare pentru a se asigura exercitarea dreptului salariatului la apărare, respectiv posibilitatea acestuia de a invoca şi de a administra în faţa comisiei de cercetare disciplinară toate apărările şi probele pe care le consideră relevante.
În speţă, nu au fost respectate dispoziţiile art. 251 alin. (2) din Codul muncii, dat fiind că în cele două convocări ale reclamantului la cercetarea disciplinară prealabilă, emise succesiv ca urmare a modificării datei convocării şi având acelaşi conţinut, nu se menţionează, în mod expres, obiectul cercetării disciplinare prealabile, precizându-se doar că, raportat la prevederile Codului muncii în vigoare, unitatea angajatoare îl convoacă pe reclamant la efectuarea cercetării disciplinare, pentru a se determina dacă a săvârşit o abatere disciplinară, definită ca fiind o „faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”, astfel încât reclamantul nu a cunoscut, urmare a convocării, fapta pentru care este cercetat, pentru a-şi putea formula apărările în cunoştinţă de cauză.
În cuprinsul acestor convocări, la paragraful I, se arată că, prin referatul nr 832/24.01.2013, întocmit de directorul adjunct comercial: c.j. P.P.M., s-au adus la cunoştinţa conducerii societăţii problemele înregistrate la ACI Nădlac cu privire la defectarea instalaţiei de cântărire, iar constatarea acestui fapt rezultă din procesul-verbal întocmit de către firma care a livrat instalaţia de cântărire. Având în vedere acest paragraf şi conţinutul integral al celor două convocări s-ar putea aprecia că reclamantul a fost convocat pentru a da explicaţii privitoare la „defectarea instalaţiei de cântărire”, constatată prin procesul-verbal întocmit de către firma care a livrat instalaţia de cântărire. Însă, prin decizia nr. 108/21.02.2013, emisă de către pârâta CNADNR SA Bucureşti – Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, s-a reţinut, în sarcina acestuia, săvârşirea următoarelor abateri disciplinare: „incidentul produs la data de 20.12.2012 nu a fost anunţat pe linie ierarhică către conducerea DRDP Timişoara şi în toată perioada scursă până la momentul defectării instalaţiei (16.01.2013) nu s-a luat nicio măsură pentru remedierea situaţiei”. Astfel, reclamantul a fost sancționat pentru că nu a anunţat, pe linie ierarhică conducerea DRDP Timişoara, despre un „incident” din 20.12.2012, incident care nu este descris în decizie şi nu este menţionat în cele două convocări ale reclamantului la cercetarea disciplinară prealabilă sau în referatul nr 832/24.01.2013, întocmit de directorul adjunct comercial: c.j. P.P.M. Totodată, a fost sancționat şi pentru că „în toată perioada scursă până la momentul defectării instalaţiei (16.01.2013) nu s-a luat nicio măsură pentru remedierea situaţiei”, fără a se preciza ce situaţie trebuia remediată, aceasta nefiind indicată în cele două convocări ale reclamantului la cercetarea disciplinară prealabilă sau în referatul nr. 832/24.01.2013, întocmit de directorul adjunct comercial: c.j. P.P.M.. Prin urmare, chiar dacă s-ar constata că, în cele două convocări ale reclamantului la cercetarea disciplinară prealabilă, se menţionează obiectul cercetării disciplinare prealabile, instanţa nu poate reţine că reclamantul a fost convocat, cu respectarea dispoziţiilor art. 251 alin. (2) din Codul muncii, la cercetarea disciplinară prealabilă pentru abaterile disciplinare pentru care a fost sancționat, prin decizia contestată, în condiţiile în care a fost convocat pentru cercetarea altei fapte decât cele imputate ca abateri disciplinare prin decizia de sancţionare disciplinară.
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea a constatat că decizia nr. 108/21.02.2013, emisă de către pârâta CNADNR SA Bucureşti – Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, este nulă absolut pentru emiterea ei cu nerespectarea dispoziţiilor art. 251 alin. (2) din Codul muncii, astfel încât nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate sau netemeinicie a dispoziţiei contestate, invocate de către reclamantul-apelant, precum şi a apărărilor formulate de către pârâta-intimată cu referire la aceste motive, iar hotărârea apelată este greşită, în ceea ce priveşte soluţionarea acestei apărări, formulată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (2) Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul reclamantului ca fiind întemeiat şi a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis acţiunea civilă formulată de către reclamantul D.D., reprezentat prin Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, în contradictoriu cu pârâta CNADNR SA Bucureşti – Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara şi a anulat decizia nr. 108/21.02.2013, emisă de către pârâta CNADNR SA Bucureşti – Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea sumelor de bani reţinute în baza deciziei nr. 108/21.02.2013, emisă de către pârâta CNADNR SA Bucureşti – Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara.
Dispoziţiile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă permit instanţei de judecată să diminueze motivat, chiar şi din oficiu, partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat atunci când acesta este disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, dispunând că măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Astfel fiind, în cadrul raportului de drept procesual, obligaţia de plată a celui căzut în pretenţii trebuie dimensionată în funcţie de culpa procesuală şi, pentru ca aceasta să se situeze la un nivel rezonabil, astfel cum impune art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la cerinţele şi garanţiile unui proces echitabil, în funcţie de anumite criterii, cum ar fi: valoarea sau complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat, circumstanţele cauzei.
Având în vedere gradul de complexitate al cauzei, natura litigiului, respectiv aceea de conflict individual de muncă întemeiat pe contestarea de către salariat a unei decizii de sancţionare disciplinară, prin care i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a diminuării salariului cu un procent de 10% pe două luni calendaristice, valoarea redusă a litigiului prin raportare la petitul doi al acţiunii şi munca desfăşurată de către avocat în faţa instanţei de fond, Curtea a constatat că, în speţă, se impune, în baza art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reducerea cheltuielilor de judecată în fond, chiar din oficiu, până la suma de 1500 lei, care reprezintă un cuantum rezonabil al onorariului de avocat pentru prima instanţă prin raportare la criteriile enumerate mai sus.
Pe cale de consecinţă, văzând dispoziţiile art. 453 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, a obligat pârâta-intimată la plata către reclamantul-apelant a sumei de 4233 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în fond şi în apel, constând din onorariu de avocat redus la fond, precum şi din onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare în apel.
