Potrivit dispoziţiilor art.4042 alin.3 Cod pr.civilă, în situaţia în care instanţa care a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare nu a dispus şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, partea interesată poate să formuleze o astfel de cerere, adresată instanţei competente, potrivit legii.
În cazul în care această cerere are caracterul unui litigiu patrimonial de natură comercială, a cărui valoare este de peste 1 miliard lei competenţa materială de soluţionare în primă instanţă revine secţiei comerciale a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei, potrivit art.2, alin.1 lit.a Cod pr.civilă.
Prin sentinţa civilă nr.2140, pronunţată de Judecătoria Slatina la data de 17.04.2007 în dosarul nr.12502/311/2006, a fost admisă cererea reclamantei SC METEX BIG SA Galaţi împotriva pârâtei SC HOT DOG SRL Slatina, pârâta fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 231.249,03 lei – reprezentând întoarcere executare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC HOT DOG SA criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.343 din 4 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.12502/311/2006, s-a admis apelul declarat de SC HOT DOG SRL Slatina cu sediul în Slatina str.Independenţei nr.1, jud.Olt, împotriva sentinţei civile nr.2140 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.12502/311/2006, s-a anulat această sentinţă şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a apreciat că este întemeiată critica formulată de apelanta pârâtă, referitoare la obligarea sa la plata unei sume de bani către o persoană fără calitate procesuală activă. Astfel s-a reţinut că atât la data promovării acţiunii, cât şi la data pronunţării hotărârii primei instanţe, titulara unui drept de creanţă împotriva pârâtei era SC Metex SA Galaţi- Sucursala Slatina, societate care a fost radiată din Registrul Comerţului la data de 5.11.2007, în timpul derulării procesului în apel.
În aceste condiţii, sentinţa civilă în care figurează ca reclamantă SC Metex Big SA Galaţi este afectată de nelegalitate, şi sunt incidente prevederile art, 297, Cod pr. civ., care impun soluţia de admitere a apelului, de anulare a sentinţei şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC Metex Big SA Slatina, care a susţinut în esenţă că s-a făcut o eronată aplicare a dispoziţiilor art.297, Cod pr. civ., intrucât recurenta şi-a probat calitatea procesuală activă, potrivit proiectului de fuziune depus la dosarul cauzei şi procesului verbal de predare primire a patrimoniului transferat către societatea absorbantă, acte din conţinutul cărora reiese fără dubiu că SC Metex SA a fost absorbită de către SC Metex Big SA, cu consecinţa transmiterii integrale a patrimoniului societăţii absorbite către societatea absorbantă.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile,în sensul respingerii apelului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304, pct.9, Cod pr. civ.
În şedinţa publică din 18 martie, Curtea, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia de ordine publică a necompetenţei materiale a instanţei de fond, în raport de dispoziţiile art. 159, alin.2, şi art.2, alin.1, lit.a, Cod pr. civ.
Analizând cu precădere excepţia invocată de Curte din oficiu, care face inutilă analiza fondului, potrivit art. 137, Cod pr. civ., se constată că este întemeiată şi se va admite, pentru următoarele considerente:
Reclamanta SC Metex SA Galaţi, a cărei continuatoare prin absorbţie este SA Metex BIG SA Galaţi, care a dobândit astfel calitate procesuală activă în prezenta cauză, a promovat acţiune având ca obiect întoarcerea executării în contradictoriu cu pârâta HOT DOG N SRL, solicitând instanţei să dispună, ca urmare a desfiinţării parţiale a titlului executoriu în baza căruia s-au efectuat plăţi, restituirea sumei de 231.249,03 lei.
Cererea dedusă judecăţii s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 4041- 4043, Cod pr. civ.
Potrivit dispoziţiilor art.4042, alin.3, Cod pr. civ., în situaţia în care instanţa care a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare nu a dispus şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, partea interesată poate să formuleze o astfel de cerere, adresată instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.
Neexistând vreo dispoziţie legală expresă care să prevadă norme de competenţă specială, rezultă că în determinarea instanţei competente sub aspect material cu soluţionarea unei cereri de întoarcere a executării urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 1-4, Cod pr. civ., care disting în funcţie de natura, obiectul , şi valoarea litigiului.
În speţă, acţiunea dedusă judecăţii are caracterele unui litigiu patrimonial, de natură comercială ( dat fiind faptul că se poartă între două societăţi comerciale ), a cărui valoare este de peste 1 miliard de lei, respectiv de 231.249,03 lei.
În aceste condiţii, competenţa materială de soluţionare a cererii, în primă instanţă, revenea secţiei comerciale a Tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei, potrivit art.2, alin.1, lit.a, şi 5 Cod pr.civ.
Cum în cauză, în primă instanţă, acţiunea a fost judecată de Judecătoria Slatina, iar apelul de către secţia civilă a Tribunalului Olt, excepţia de necompetenţă materială a instanţelor ce au soluţionat cauza este fondată, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304, pct.3, Cod pr. civ, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea competenţei materiale absolute a altei instanţe.
2