Prin sentinţa civilă nr. 7860 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 22 mai 2013 în dosarul nr. 2849/245/2013, instanţa a admis în parte acţiunea, a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în art.10.1 şi 10.2 din condiţiile generale ale Convenţiei de credit, a respins capătul de cerere în constatarea nulităţii clauzelor înscrise la pct.11 lit.a şi b din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit.
Sesizată cu cerere de constatare a nulităţii clauzelor incluse în art. 3 lit.d, 11 lita, lit.b din „condiţiile speciale”, art.10.1, art. 10.2 din „condiţiile generale” ale convenţiei de credit, instanţa a reţinut că raporturile contractuale dintre reclamantă şi pârâtă intră sub incidenţa Legii 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant şi consumatori, aşa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege, aplicabilitatea acestei legi nefiind exclusă automat prin calitatea reclamantei de angajat al Băncii la data încheierii convenţiei.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii clauzelor înscrise la pct.11 lit.a şi b din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit, instanţa a apreciat că rezervarea facultăţii Băncii de a modifica costurile contractuale suportate de împrumutatul fost angajat prin alinierea lor la cele standard, în măsura în care angajatul beneficiase de condiţii preferenţiale tocmai în considerarea calităţii sale, nu reprezintă o clauză de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, ci vine să restabilească echilibrul rupt la momentul încheierii convenţiei prin renunţarea de către Bancă la anumite beneficii în considerarea calităţii speciale a împrumutaţilor. Mai mult, această clauză nu este una standard preformulată, ci a fost introdusă în contract tocmai datorită condiţiilor speciale de acordare a creditului (calitatea de angajat al Băncii a reclamantei) şi reclamanţii, semnând contractul, şi-au asumat atât beneficiile de la acel moment (neimpunerea unui comision de risc de către Bancă), cât şi modificarea situaţiei odată cu pierderea calităţii de angajat a reclamantei, respectiv suportarea costurilor standard practicate de bancă la momentul îndeplinirii condiţiei.
Faptul că există o discrepanţă între momentul încetării calităţii de angajat a reclamantei şi momentul notificării aplicării costurilor standard, precum şi modalitatea în care a fost implementată clauza prin modificarea dobânzii iniţiale, care era dobânda standard practicată de Bancă la data încheierii contractului, în dobânda standard practicată de Bancă la data notificării, transferă problema pe tărâmul executării contractului, iar în măsura în care reclamanţii apreciază că acest mod de lucru contravine dispoziţiilor contractuale şi le creează un prejudiciu patrimonial, se pot îndrepta împotriva Băncii cu o acţiune în răspundere contractuală ori pretenţii în baza dreptului comun.
