Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 06.11.2013 sub nr. 1XXX/225/2013, reclamanta II R.A. în contradictoriu cu pârâtul IPJ Mehedinţi a solicitat ca instanţa să dispună obligarea pârâtului IPJ cu sediul in XX sa îi restituie autoturismul reţinut in vederea confiscării marca Skoda Felicia cu număr de înmatriculare MH-XX-AXX si număr de identificare TXXXXXXXXXXXX, in mod provizoriu pana la soluţionarea procesului ce face obiectul dosarului numărul 1XXX/225/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
În motivare a arătat reclamanta că cererea de chemare în judecată îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate stabilite de Codul de Procedura Civila fiind vorba de măsura provizorie (pana la soluţionarea procesului aflat pe rolul instanţei) pentru prevenirea unei pagube iminente si a unui drept care s-ar păgubi prin întârziere (maşina nu este proprietatea reclamantei, adevăratul proprietar punându-le-o la dispoziţie in baza unui contract de comodat – cărăușie si ea este indispensabila aprovizionării punctelor de lucru ale întreprinderii ) .
Din aceasta perspective este evident ca aparenta dreptului pretins nu poate fi pusa in discuţie atâta timp cat exista contract cu adevăratul proprietar, iar intimata însăşi a menţionat pe procesul verbal de sigilare numele proprietarului; urgenta fiind reliefata de necesitatea efectuării zilnice a aprovizionării punctelor de lucru, in caz contrar ajungându-se la oprirea activităţii si încetarea funcţionarii întreprinderii.
Așa cum rezulta din copia plângerii contravenţionale si a certificatului de grefa emis in 15.10.2013 au fost contestate în instanţa actele nelegale si abuzive efectuate de pârât care prin doua procese verbale, pe aceeaşi stare de fapt , au dispus atât sancţionarea întreprinderii cat si măsura complementara a confiscării maşinii ce nu este proprietatea reclamantei, lucru menţionat de aceştia in procesul verbal de sigilare.
In fapt, in data de 11.10.2013 ora 6 dimineaţa, la punctul nostru de lucru situat in incinta Liceului X, un echipaj de politie al pârâtei a oprit spre verificare autoturismul marca Skoda Felicia cu nr de înmatriculare MH-XX-AXX aflat sub contract de comodat – cărăuşie la societatea reclamantă de la proprietarul S.N, maşina ce era condusa de C.N.I., şoferul societăţii. Sub pretextul verificării conţinutului transportului, agenţii de politie au indisponibilizat maşina după care au încheiat doua procese-verbale de constatare si sancţionare pentru aceleaşi aspecte reţinute, in primul dispunând amenda de 3000 lei si confiscarea maşinii conform art. 14 alin 1 lit. e din OUG 12/2006 iar in al doilea (tot pentru aceleaşi aspecte) dispunând avertisment in baza art. 1 lit. e raportat la art. 2 lit. f din Legea 12/1990.
Este evident ca maşina nu îi aparţine petentei si mai mult decât atât exista si contract legal de comodat – carausie astfel ca aparenta dreptului este indubitabila.
A solicitat reclamanta ca în temeiul art. 996 alin 3 Cod de procedura Civila ca executarea ordonanţei sa se facă fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 996-1001 Cod de procedura Civila.
La data de 05.11.2013 pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivare a arătat că la data de 11.10.2013, numiţii CNI şi CAD, angajaţi la II. R.A., au fost depistaţi în timp ce aprovizionau, cu autoutilitara marca Skoda Felicia cu nr. de înmatriculare MH XX AXX, aparținând numitului S.N., produse de panificaţie şi patiserie, fără a fi însoţite de documente legale.
Potrivit art. 11, alin. 1 din OUG nr. 12 din 22 februarie 2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale “(1) Pâinea şi produsele de morărit şi panificaţie se comercializează către persoane juridice, însoţite de facturi fiscale. ” Art. 14, alin. 1, lit. e prevede că:” e) transportul în scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificaţie, neînsoţite de documentele prevăzute de lege care să justifice provenienţa licită a acestora, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, confiscarea mărfii şi a mijlocului de transport marfa utilizat în acest scop, dacă acesta aparţine contravenientului sau dacă nu există contract legal de cărăuşie. ”
In baza acestor prevederi imperative, agentul constatator a procedat la sancţionarea contravenţională a societăţii şi la confiscarea mărfii şi a mijlocului de transport utilizat.
A solicitat pârâtul ca instanţa să observe că reclamanta prin acţiunea dedusă judecăţii a formulat plângere contravenţională împotriva proceselor verbale seria CP nr.4015515/11.10.2013 şi seria CP nr.4015516/11.10.2013, invocând dispoziţiile O.G. nr.2/ 2001, O.U.G. nr.12/2006 şi Legea nr.12/ 1990 şi nu pe cele prevăzute de Legea nr.134/ 2010 privind codul de procedură civilă, care reglementează ordonanţa preşedinţială.
A mai arătat pârâtul că reclamanta nu este proprietara autoutilitarei, iar la momentul controlului, aceasta nu a avut încheiat contract de cărăuşie cu numitul S.N. – proprietarul autoutilitarei.
Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse: procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 4015515/11.10.2013, procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 4015516/11.10.2013, anexa procesului verbal, procesul verbal de reţinere a autoturismului, cartea de identitate a autoturismului reţinut, contract de împrumut de folosinţă nr. 6/03.09.2013, raportul agentului constatator, procesul verbal de control, factura fiscală nr. 11/09.10.2013, declaraţie CAD declaraţie Rugină Simona şi declaraţie CNI.
Analizând materialul probator administrat în cauza, instanţa constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 4015515 din 11.10.2013 I. I. R.A. a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 lei, pentru contravenţia prevăzută de art. 14 lit. e din O.U.G. 12/2006, reţinându-se că au fost identificate două persoane la punctul de lucru al întreprinderii individuale în timp ce descărcau din autoturismul marca Skoda Felicia cu nr. de înmatriculare MH-XX-AXX produse din panificaţie şi patiserie în scopul comercializării pentru care nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege, respectiv actele de însoţire a mărfii.
Faţă de contravenientă a fost luată măsura complementară a confiscării autoutilitarei marca Skoda Felicia cu nr. de înmatriculare MH-XX-AXX, aceasta fiind sigilată, procedându-se la ridicarea cheilor şi a certificatului de înmatriculare.
Conform art. 14 alin. 1 lit. e din OUG nr. 12/2006 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, confiscarea mărfii şi a mijlocului de transport marfă utilizat în acest scop, dacă acesta aparţine contravenientului sau dacă nu există contract legal de cărăuşie transportul în scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificaţie, neînsoţite de documentele prevăzute de lege care să justifice provenienţa licită a acestora.
Examinându-se certificatul de înmatriculare al autoturismului marca Skoda Felicia cu nr. de înmatriculare MH-XX-AXX se constată că la data de 16.05.2012 acesta a fost înmatriculat având ca proprietar pe SN domiciliat în mun. Drobeta Turnu Severin, str. X nr. 30, jud. Mehedinţi.
Potrivit art.996 alin.1 C.proc.civila, „Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Din analiza acestui text de lege rezultă că, pe lângă condiţiile generale de exerciţiu ale acţiunii (existenta unui drept, capacitatea procesuala, calitatea procesuala şi existenta unui interes legitim), trei sunt condiţiile specifice exercitării procedurii ordonanţei preşedinţiale: caracterul vremelnic, urgenţa şi nerezolvarea fondului cauzei.
Deşi legea nu dă o definiţie a noţiunii de „urgenţă”, art. 996 Cod procedură civilă stabileşte situaţiile după care instanţele judecătoreşti trebuie să aprecieze existenta sa, în sensul că exista urgenţă ori de cate ori păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite in cursul unei executări nu se pot realiza in mod eficace pe calea acţiunii de drept comun.
În doctrină s-a spus că urgenţa este primejdia unui prejudiciu ireparabil sau prejudiciul serios care s-ar aduce prin întârziere, necesitatea care nu suferă nicio întârziere, pericolul atât de imediat, încât nicio chemare în judecată chiar cu termen scurt nu l-a putea înlătura; este urgentă cauza în care este nevoie de înlăturarea unor dificultăţi serioase.
Ordonanţa preşedinţială poate să fie folosită pentru luarea unor măsuri provizorii nu numai „în cazuri grabnice” dar şi în cele trei situaţii enumerate în art. 996 alin. 1 C.pr.civilă, precum şi în alte cazuri din codul civil şi legi speciale expres stipulate de legiuitor, când urgenţa este prezumată.
Susţinerile reclamantei în sensul că prin luarea măsurii confiscării se provoacă o pagubă acesteia şi nu va mai putea să îşi exercite activitatea, fiind astfel îndeplinită condiţia urgenţei, sunt neîntemeiate. În cauză, nu este îndeplinită condiţia urgenţei, întrucât prejudiciul pe care l-ar încerca reclamanta este o consecinţă ce decurge din aplicarea în condiţii de legalitate şi temeinicie a unei sancţiuni prevăzute de lege ca urmare a săvârşirii unei fapte contravenţionale. În cazul anulării definitive a procesului verbal de contravenţie prin care a fost sancţionată, reclamanta va putea recupera toate pagubele pe care le-a suferit de la pârâtă, inclusiv cele care au rezultat din indisponibilizarea autovehiculului, prin introducerea unei acţiuni de drept comun.
Pe de altă parte, instanţa va avea în vedere şi caracterul vremelnic al măsurii, dispoziţiile art. 996 alin. 2 teza I C.pr.civilă statuând că ordonanţa preşedinţială este provizorie şi executorie. Având în vedere această condiţie de admisibilitatea a ordonanţei preşedinţiale înseamnă că pe calea ordonanţei nu pot să fie dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi măsura a căror executare să nu mai facă posibilă restabilirea ulterioară a situaţiei de fapt schimbate. Tocmai de aceea s-a decis constant în practica judiciară că obligaţia de a face (reclamanta solicitând în prezenta cauză obligarea pârâtului de a-i lăsa în custodie până la soluţionarea plângerii contravenţionale autoutilitara marca Skoda Felicia cu nr. de înmatriculare MH-XX-AXX) nu poate să fie dispusă prin ordonanţă preşedinţială decât atunci când se tinde la încetarea unor acte abuzive, deoarece numai aşa se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate.
Instanţa apreciază că nu se poate lua măsura restituirii autoturismului pe calea ordonanţei preşedinţiale tocmai datorită faptului că aceasta ar putea deveni o măsură definitivă, întrucât bunul mobil ar putea fi scos din patrimoniul reclamantei, autorităţile statului fiind ulterior în imposibilitatea de a aplica definitiv măsura confiscării.
În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului, instanţa constată că reclamanta aduce în discuţie pe calea ordonanţei preşedinţiale aspecte ce ţin exclusiv de fondul dreptului, cum ar fi netemeinicia procesului verbal de contravenţie – dacă s-ar reţine că exista un contract de folosinţă gratuită încheiat între proprietarul autoturismului şi societatea reclamantă sancţionată.
Faţă de caracterul obligatoriu al măsurii complementare prevăzute de art. 14 alin. 1 lit. e din OUG nr. 12/2006, instanţa apreciază că singura competentă să dispună înlăturarea acestei sancţiuni este instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale, după verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de constatare şi sancţionare.
Potrivit dispoziţiilor art.32 alin.3 din OG nr.2/2001, plângerea contravenţională suspendă executarea. Aceste dispoziţii trebuie interpretate însă coroborat cu dispoziţiile art. 41 alin.2, care dispun că în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal, bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept. Prin urmare, bunurile confiscate nu vor putea fi valorificate conform căilor legale, însă suspendarea nu echivalează cu recunoaşterea în favoarea contravenientului a unui drept la restituirea bunurilor confiscate.
Faţă de aceste considerente urmează să fie respinsă cererea de ordonanţă preşedinţială, urmând să se ia act că în cauză nu s-a solicitat obligarea la cheltuieli de judecată.
Văzând şi disp. art. 424 şi urm. C.pr.civilă, precum şi disp. art. 999 alin. 1 C.pr.civilă
