În temeiul art. 13 din legea fondului funciar legiuitorul a acordat beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor tuturor moştenitorilor autorului, cu respectarea proximităţii gradului de rudenie.
Prin cererea înregistrata pe rolul instanţei la data de 01.09.2011 sub nr. 2690/284/2011 reclamanta Regia Naţionala a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvica a chemat in judecata pe paratele Comisia Judeţeana de aplicare a Legii Fondului Funciar, Comisia Locala de aplicare a Legii nr. 18/1991 si, de asemenea, pe pârâţii M.A., M.V. si I.B.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, in contradictoriu cu acestia sa se constate nulitatea absoluta parţiala a Amendamentului la Hotărârea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 şi 46/2006 cu privire la validarea anexelor si soluţionarea contestaţiilor prezentate de către Comisia Locala emis de Comisia Judeţeana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu referire la art. 1 pct. 8 din acest Amendament.
In motivarea acţiunii s-a arătat ca în urma analizării contestaţiei nr.433872011 formulată de către I.B.G.împotriva măsurilor stabilite cu ocazia analizării cererii nr.175/2005, prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 216 ha teren cu vegetaţie forestieră de pe urma autorului N.G., Comisia judeţeană de fond funciar admite contestaţia şi aprobă validarea în anexa 37 a suprafeţei de 216 ha teren cu vegetaţie forestieră pe raza comunei Răcari, invalidându-se totodată suprafaţa de 78,8 ha cu aceeaşi categorie de folosinţă, de la autorul G.C.A., aprobată prin Amendamentul nr. 23198/2010.
Prin urmare, în baza actelor doveditoare depuse de I.B.G., iniţial i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 78,8885 ha teren cu vegetaţie forestieră de la autor G.C.A.
Împotriva hotărârii prin care I.B.G.a formulat contestaţie, susţinând că este îndreptăţită la reconstituirea a 233,67 ha deoarece preluarea averii a fost făcută pe numele defunctului N.G., în actele de preluare fiind menţionat numele acestuia şi că nici unul dintre moştenitori nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
În urma contestaţiei formulate, deşi pârâta I.B.G.nu a depus alte înscrisuri ca să aibă relevanţă, Comisia Judeţeană a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.
Se apreciază că prin admiterea contestaţiei şi validarea în anexa nr. 37 a suprafeţei de 216 ha teren cu vegetaţie forestieră au fost avute în vedere exclusiv susţinerile contestatoarei I.B.G.şi nu înscrisurile depuse chiar de către aceasta din care rezultă că nu este îndreptăţită la reconstituirea întregii suprafeţe ce a aparţinut lui N.G..
Din actele doveditoare depuse la Comisia Locală Răcari în susţinerea cererii de reconstituire, rezultă că N.G., proprietarul suprafeţei de 235 ha teren cu vegetaţie forestieră a decedat în anul 1943, iar moştenitorii acestuia, A.C.B.G.G., I.G. şi M.G. au solicitat instanţei deschiderea succesiunii partajarea averii acestuia.
Prin sentinţa civilă din 06.07.1944, pronunţată de Tribunalul Ilfov Secţia II CC se dispune partajarea averii, inclusiv a pădurii, în baza unui raport de expertiză prin care se stabilesc loturile fiecăruia dintre cei 4 moştenitori ai defunctului N.G..
După deschiderea succesiunii, patrimoniul persoanei decedate se transmite către moştenitori, iar în urma partajului succesoral, fiecare moştenitor va deveni unic proprietar asupra unor bunuri individual determinate din patrimoniul succesoral, în cazul de faţă prin sentinţa prin care se dispune partajarea averii şi se stabilesc loturile, în baza raportului de expertiză.
Este evident că menţionarea într-un proces verbal încheiat la data preluării averii, martie l949, a numelui N.G. este o greşeală având în vedere că acesta nu mai trăia la acest moment şi averea acestuia era deja intrată în posesia moştenitorilor.
În procesul verbal emis de Direcţia Gospodăririlor Agricole de Stat în 1948 se menţionează că se procedează la predarea primirea bunurilor moştenitorilor N.I.G.
Prin urmare, la data preluării terenurilor de către stat, în anul 1949 aşa cum rezultă din procesele verbale depuse, N.G. nu mai trăia, averea sa era deja împărţită şi intrată în posesia celor 4 descendenţi.
La data de 02.03.2012, parata Comisia Locala Răcari a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii si a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, arătând că potrivit art. III din Legea nr. 169/1977, pe calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute se poate obţine desfiinţarea actelor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate, respectiv titluri de proprietate şi procese verbale de punere în posesie.
În ceea ce priveşte hotărârea comisiei judeţene prin care s-au validat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, prin Legea fondului funciar, legiuitorul a prevăzut o procedură specială obligatorie, căreia împotriva acestor hotărâri se pot formula numai plângeri în termen de 30 de zile de la comunicare.
Dispoziţiile art. III lit. a din Legea 169/1997 sunt aplicabile numai actelor de reconstituire – constituire a dreptului de proprietate (procese verbale de punere în posesie, titluri de proprietate, cu excepţia hotărârii comisiei judeţene pentru care se prevede doar plângere).
Faţă de cele precizate, consideră că instanţa urmează a cerceta dacă în prezenta cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată, potrivit cărora „împotriva hotărârii comisie judeţene se poate face plângere la judecătorie în a cărui rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Regia Naţională a Pădurilor nu are calitate procesuală activă pentru a formula o plângere împotriva hotărârilor de validare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere.
Deşi, potrivit art. 4 alin. 1 lit. j din Regulament, din comisia judeţeană de fond funciar fac parte şi Directorul Regiei Naţionale a Pădurilor sau un reprezentant al acesteia, această dispoziţie legală nu este de natură a conferi Regiei Naţionale a Pădurilor calitatea de parte în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie forestieră şi deci implicit legitimare procesuală activă pentru formularea unei plângeri în temeiul art. 53 alin. 2 din legea 18/1991.
La data de 09.05.2012, reclamanta a comunicat răspuns cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesuale si a învederat că Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva prin direcţiile silvice aflate în subordonarea sa, nu se numără printre cei cărora Comisia Judeţeană Dâmboviţa le comunică hotărârile adoptate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire astfel că împotriva unei hotărâri de reconstituire RNP Romsilva nu poate formula contestaţie potrivit dispoziţiilor art. 53(1).
Calea contestaţiei împotriva hotărârilor comisiei judeţene întemeiată pe dispoziţiile art. 53 (2) o au persoanele care au formulat contestaţii împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale. RNP Romsilva – prin direcţiile aflate în subordinea sa nu poate contesta măsuri ale comisiei locale.
Potrivit dispoziţiilor art. III, alin. 2 Legea nr. 169/1997 modificată prin Legea nr. 247/2005, text de lege pe care este întemeiată acţiunea, pentru promovarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui act de reconstituire este necesar să justifice un interes legitim.
Unitatea justifică interesul de a promova acţiunea, prin faptul că terenul figurează în amenajamentul silvic şi este administrat de ea potrivit HG 229/2009, privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
Prin urmare, Romsilva ca regie de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură – Ministerul Mediului şi Pădurilor, îi este conferit prin lege un drept real de administrare asupra fondului forestier proprietate publică a statului, drept în virtutea căruia poate exercita acţiuni în justiţie în scopul apărării şi asigurării integrităţii acestui fond forestier, în cadrul acţiunilor prevăzute de art. III alin. 2 Legea nr. 169/1997.
În virtutea acestui drept real de administrare, regia poate exercita în nume propriu acţiune în justiţie pentru apărarea, conservarea şi asigurarea integrităţii fondului forestier naţional.
Prin încheierea pronunţata in şedinţa din 16.05.2012, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active.
La data de 23.11.2012 a fost înregistrata cererea formulata de numita Madar Ionica (fosta Lila) prin care învederează ca are dreptul la moştenire conform actelor menţionate in cerere.
La data de 03.04.2013 apărătorul paratei I.B.G.a depus un înscris prin care a invocate excepţia lipsei de interes in promovarea acţiunii, susţinând că din acţiunea introductivă având ca petit anularea Amendamentului la Hotărârile nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 şi 46/2006 prin care s-a admis contestaţia noastră nr. 4338/2011 cu consecinţa validării sale în anexa 37 cu suprafaţa de 216 ha teren cu vegetaţie forestieră, reclamanta invocă în esenţă, că suprafaţa totală de pădure – 235 ha a aparţinut iniţial defunctului N.G., că prin sentinţa din 06.07.1944 a Tribunalului Ilfov secţia II CC s-a dispus partajarea averii defunctului – inclusiv suprafaţa de 235 ha pădure, aceasta fiind atribuită astfel: G.N.G. – lot.2 – 78,8885 ha; A.C.B. – lot. 3 – 78,8885 ha; I.P.G. – lot. 4 – 38,4033 ha; M.G. – lot 5 – 38,4033 ha, că după deschiderea succesiunii, patrimoniul persoanei decedate se transmite către moştenitori iar în urma partajului succesoral fiecare moştenitor va deveni unic proprietar asupra unor bunuri individual determinate, din patrimoniul succesoral, în cazul de faţă prin sentinţa prin care se dispune partajarea averii şi se stabilesc loturile, în baza raportului de expertiză, că pădurea aparţine pe loturi unor rude, respectiv unchii G.G. şi G.M. (I.P.G. primindu-şi lotul nr. 4 – 38,4033 ha iar A.B., fiind autoarea sa directă).
În aceste circumstanţe, reclamanta nu poate invoca niciun „folos practic imediat…” în urma admiterii acţiunii, astfel că nu justifică nici un interes, terenul cu vegetaţie forestieră nerevenind Statului, ci unchilor săi. Or, suprafeţele unchilor săi– G.G. şi G.M. – 78,8885 ha + 38,4033 ha – îi revin tot ei, în calitate de moştenitor legal, aceştia neavând descendenţi direcţi.
Revenind la excepţia invocată, este evident însă că reclamanta nu justifică nici un interes în promovarea acţiunii, acesta fiind justificat doar în cazul în care ar exista alţi moştenitori acceptanţi ai lui G.G. şi G.M..
Au fost înaintate de reclamanta note cu privire la excepţia lipsei de interes, iar prin încheierea din 17.05.2013 instanţa a respins aceasta excepţie.
Prin încheierea din 20.11.2013 instanţa a respins cererea de intervenţie formulate de M.I., ca fiind informa.
La data de 20.11.2013, după strigare cauza, a fost înaintata de către M.I. motivarea in drept a cererii de intervenţie, in cuprinsul acesteia arătând ca plângerea îndreptată împotriva Comisiei Locale Răcari, Comisia Judeţeană Dâmboviţa, Direcţia Silvică Dâmboviţa şi I.B.G. actuala B.I., în care vizează nereconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.247/2005, în care a solicitat prin cererea formulată dreptul de proprietate pentru terenurile şi construcţiile aferente ce fac obiectul procesului verbal din data de 10.06.1949 şi suprafaţa de 38 ha teren forestier, din care 14 ha se include în suprafaţa de parc şi suprafaţa de 37 ha pădure fiind trecute în patrimoniul Silvic conform expertizei juridice din anul 2010, suprafaţa totală expropriată este de 75 ha teren forestier, terenuri ce fac obiectul Procesului verbal 10.06.1949.
A arătat că a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005 înregistrată la Primăria Răcari sub nr.58/29.09.2005 şi cerere în baza Legii 67/2012 în care a solicitat terenurile ce fac obiectul Procesului verbal din 10.06.1949, că a revenit la cererea depusă de ea nr.58/2005, a solicitat în calitate de moştenitoare a def. S.D.C., să i se restituie terenurile acestor defuncţi, făcând în cuprinsul cererii menţiunea despre aplicaţiunea legilor funciare ce fac obiectul procesului verbal din data de 10.06.1949.
La această cerere a primit un răspuns formal şi incomplet din partea Primăriei, sub nr.3977/13.05.2008.
A depus un memoriu la Prefectura Dâmboviţa trimis la data de 04.06.2008 în care se aduce la cunoştinţă această situaţie.
La această cerere s-a dat un răspuns din partea Prefecturii, iar Comisia Locală dă un răspuns de un formalism ieşit din comun sub nr.10945/03.12.2008 prin care se invocă faptul că nu a dovedit proprietatea, că nu a depus cerere de retrocedare decât pentru 17.25 ha cu toate că există o sentinţă definitivă şi irevocabilă din anul 2009.
Motivul de nelegalitate constă în faptul că a nesocotit dispoziţiile art. 11 şi 13 din Legea nr. 18/1991, ignorând cu desăvârşire probele pe care le-a făcut, în privinţa întinderii dreptului de proprietate şi a calităţii sale de moştenitor.
În temeiul art.nr.51 din Legea nr. 18/1991, a solicitat terenurile ce fac obiectul Procesului verbal din 10.06.1949, unde au fost expropriaţi autorii săi.
In şedinţa din 18.12.2013, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta M.I. şi a dispus disjungerea ei, urmând a se forma dosar separat.
Prin sentinţa civilă nr. 1367/23.12.2013 Judecătoria Răcari a admis cererea, a constatat nulitatea absoluta parţiala a Amendamentului la Hotărârea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 si 46/2006 cu privire la validarea anexelor si soluţionarea contestaţiilor prezentate de către Comisia Locala Răcari emis de Comisia Judeţeana Dâmboviţa de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu referire la art. 1 pct. 8 din acest Amendament şi a menţinut Amendamentul nr. 23198/2010 cu privire la validarea suprafeţei de 78.8 ha cu aceeaşi categorie de folosinţa, de la autor G.C.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrata sub nr. 175/26.10.205 la Primaria Racari, parata I.B.G. (căsătorita B.) a solicitat in temeiul Legii nr. 247/2005, in calitate de moştenitoare a defunctului N.G., reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren silvic de 216 ha situata pe raza oraşului Răcari, Ghergani din totalul de 233 ha preluata de stat prin naţionalizare, pe vechiul amplasament, sau pe un altul daca nu este posibil.
Prin Amendamentul nr. 23198/2010 cu privire la anexa 37 s-a dispus înscrierea paratei in aceasta anexa, respectiv validarea suprafeţei de 78.8 ha cu aceeaşi categorie de folosinţa, de la autor G.C.A.
Împotriva acestui Amendament, parata a formulat contestaţie înregistrata la Primăria Răcari sub nr. 4246/29.04.2011, înaintata Comisiei Judeţene spre soluţionare, înregistrata sub nr. 4338/17.05.2011.
Prin Amendamentul la Hotărârea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 si 46/2006 cu privire la validarea anexelor si soluţionarea contestaţiilor prezentate de către Comisia Locala Răcari emis de Comisia Judeţeana Dâmboviţa de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu referire la art. 1 pct. 8 din acest Amendament s-a admis contestaţia si s-a aprobat validarea in anexa 37, la regulament, a suprafeţei de 216 ha teren cu vegetaţie forestiera si s-a invalidat suprafaţa de 78.8 ha cu aceeaşi categorie de folosinţa.
Din înscrisurile depuse la dosar, acte de stare civila, reiese că parata I.B.G. este fiica defunctului G.C.A., aceasta din urma fiind fiica defunctului N.G., autor de pe urma căruia parata a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate. Urmare a decesului acestuia din urma, prin sentinţa civila din 6 iulie 1944 pronunţata de Tribunalul Ilfov s-a constatat că de pe urma defunctului au rămas ca moştenitori trei fii G.G., A.C.B. si M.G. precum si o nepoata – I.G., fiica lui I.G. – fiu predecedat.
Conform aceleiaşi sentinţe, in patrimoniul defunctului s-a aflat la data decesului moşia si pădurea Ghergani împreuna cu conacul in întindere totala de 602 ha, pădure fiind 235,4 ha, conform procesului verbal din 22.12.1943 întocmit in cadrul dosarului nr. 4867/943 al Tribunalului Ilfov.
Suprafaţa de pădure a revenit moştenitorilor, conform loturilor stabilite prin aceeaşi sentinţa, astfel G.N.G. si A.C.B. – cate 78.8 ha, iar pentru I.G. si M.G. – cate 38.4 ha.
In tabelele si procesele verbale întocmite in anul 1949 pentru preluare bunuri, se menţionează numele N. G., aspect fata de care, in concluziile puse in fata instanţei in şedinţa din 18.12.2003, apărătorul paratei a învederat ca a fost nevoit sa solicite reconstituirea după acest defunct, actele fiind întocmite pe numele acestuia.
Insa, chiar si in aceste condiţii, fata de disp. art. 651 si art. 653 Cod civil, in vigoare din 1864, data decesului – data deschiderii moştenirii semnifica si data transmiterii acesteia către succesori, iar partajul care a fost efectuat in speţă si-a produs efectul declarativ pana la acelaşi moment.
Ori, chiar daca in scripte a fost menţionat defunctul, in puterea legii, de drept, chiar din momentul decesului, moştenirea sa a fost trecuta la succesori, acest efect fiind mai puternic decât consemnările din înscrisurile menţionate.
Astfel, in mod corect, prin Amendamentul nr. 23198/2010 cu privire la anexa 37 s-a dispus înscrierea paratei in aceasta anexa, respectiv validarea suprafeţei de 78.8 ha cu aceeaşi categorie de folosinţa, de la autor G.C.A., fiind respectata cota cuvenita mamei paratei in urma partajului.
Susţinerea paratei in sensul ca ea este singura moştenitoare si a celorlalţi urmaşi ai def. N.G., fapt ce ar constitui un argument in plus pentru respingerea cererii reclamantei, nu poate întemeia soluţia instanţei in acest sens întrucât, nu a făcut dovada formulării unei cereri de reconstituire si după ceilalţi moştenitori, iar analizarea direct in instanţa apare ca inadmisibila.
In plus, de pe urma def. G.I., a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele beneficiarei G.I. pentru suprafaţa de 10 ha teren cu vegetaţie forestiera ( titlu de proprietate nr. 123769/2002) si pentru suprafaţa de 28,4 ha teren silvic reconstituit pe raza comunei Runcu ( conform adresei nr. 734/23.01.2013 a Primăriei Racari) ceea ce atesta ca, a fost făcuta dovada existentei terenului in patrimoniul def. G.I.
Este de reţinut si faptul ca, potrivit sentinţei civile nr. 716/19.02.1993 pronunţata de Judecătoria Găeşti in dosarul nr. 6976/1992, petiţionarul Alexandru Ştefan a cumpărat de la G.G. 1 ha pădure, cel din urma neputând sa vândă decât in condiţiile in care avea respectivul bun in patrimoniu, toate acestea fiind dovezi ce susţin intrarea bunurilor in patrimoniul moştenitorilor.
Fata de cele expuse, in baza art. III din Legea nr. 169/1997 instanţa de fond a admis cererea si a constatat nulitatea absoluta parţiala a Amendamentului la Hotararea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 si 46/2006 cu privire la validarea anexelor si soluţionarea contestaţiilor prezentate de catre Comisia Locala Racari emis de Comisia Judeţeana Dâmboviţa de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu referire la art. 1 pct. 8 din acest Amendament, urmând a menţine ca valabil Amendamentul nr. 23198/2010 cu privire la validarea suprafeţei de 78.8 ha cu aceeaşi categorie de folosinţa, de la autor G.C.A.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta Comisia locală pentru aplicarea legilor proprietăţii Răcari şi pârâta I.B.G., ambele invocând aceleaşi motive de nelegalitate.
Recurentele au susţinut că reclamanta nu indică în acţiunea introductivă temeiul de drept invocat, art.III din Legea nr. 169/1997 la alin.l prevăzând 6 cazuri de nulitate diferite (cu regim juridic diferit) la lit.a alin.l şi 7 cazuri de nulitate diferite prevăzute la Iit.b – h ale alin.l. Cum nici instanţa nu indică în ce caz de nulitate se încadrează, soluţia acesteia nu poate fi cenzurată, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art.261 alin. 1 pct.5 C.proc.civ. şi a anulării acesteia.
S-a susţinut că singura referire a instanţei asupra motivului de admitere a acţiunii o reprezintă constatarea că pârâta nu a făcut dovada formulării unei cereri de reconstituire şi după ceilalţi moştenitori, iar analiza direct în instanţă apare ca inadmisibilă, însă dacă admiterea acţiunii se întemeiază pe neformularea cererii de reconstituire exprese de pe urma unchilor Gheorghe şi Matei, soluţia instanţei trebuia să fie de anulare a Amendamentului în totalitate, nu doar în parte, căci a fost reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctei A.B.G. – 78,8885 ha deşi, nici de pe urma acesteia nu a fost formulată cerere, reclamanta, recunoscând dreptul de proprietate pentru terenul revenit defunctei A.B.G.prin sentinţa din 06 iulie 1944 – 78.8885 ha – acceptă, implicit, că cererea făcută pentru averea lui N.G., are valoarea juridică de cerere făcută şi pentru cel puţin unul dintre moştenitorii acestuia şi că instanţa, menţinând Amendamentul nr.23198/2010 – validarea suprafeţei de 78,8 ha „de la autor G.C.A.” confirmă că cererea făcută pe numele lui N.G., reprezintă şi cerere făcută pentru moştenitoarea acesteia – A.B.G.
Recurenţii au arătat că normele Legii nr.18/1991 sunt interpretate cu dublă măsură pentru situaţii juridice identice, soluţia fiind astfel nelegală, că art. III din Legea nr. 169/1997 nu prevede niciun caz de nulitate pentru neformularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel cum este motivată soluţia instanţei, că nici nu s-a solicitat o nulitate în funcţie de gradul de rudenie faţă de persoana în numele căreia s-a formulat cererea de reconstituire, astfel că sentinţa este lovită de nulitate în absenţa temeiului de drept pe care s-a întemeiat.
De asemenea, s-a arătat că legea nu impune indicarea numelui autorului, cererea fiind făcută în nume propriu sau în calitate de moştenitor (art. 13 HG 890/2005), că eroarea din actele de preluare, nu poate fi ignorată sau minimalizată, actul de preluare fiind un înscris care probează calitatea de persoană îndreptăţită iar motivarea instanţei nu are temei legal atâta timp cât, în baza unei unice cereri de pe urma unui autor comun se recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită de pe urma unuia dintre moştenitori şi se infirmă această calitate de pe urma celorlalţi moştenitori aflaţi în grad succesoral egal.
O altă critică adusă sentinţei de fond este în sensul că din dispozitivul sentinţei civile nu rezultă pentru ce suprafaţă a fost declarat nul şi pentru ce suprafaţă rămâne valid Amendamentul nr. 23198/2010. În plus Amendamentul nr.23198/2010 nu este susceptibil de a fi menţinut atâta timp cât el a fost desfiinţat şi ca orice hotărâre, el trebuie să fie adoptat conform art.8 din HG 890/2005 iar acesta nu este atributul instanţei, adoptarea făcându-se în procedura administrativă a legilor speciale, nu în procedura jurisdicţională a instanţei.
Se mai susţine că prin această soluţie instanţa şi-a depăşit limitele competenţei generale adoptând un act administrativ care nu face obiectul jurisdicţiei sale, solicitându-se de către recurenţi admiterea recursului şi modificarea în tot a Sentinţei civile nr. 1367/23.12.2013 în sensul respingerii acţiunii.
Intimata Regia Naţională a Pădurilor ROMSILA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, arătând că pentru a pronunţa sentinţa atacată instanţa de fond a avut în vedere sentinţa civilă din 06.07.1944 a Tribunalului Ilfov, din care rezultă că de pe urma defunctului N.G. au rămas ca moştenitori G.G., A.C.B.G., M.G. şi I.G., că instanţa a constatat că la data decesului, în patrimoniul defunctului se afla moşia şi pădurea Ghergani, suprafaţa totală a pădurii fiind de 235,4 ha, din aceste înscrisuri rezultând fără echivoc loturile revenite moştenitorilor.
A mai arătat intimata că în mod corect a reţinut prima instanţă că, chiar dacă în actele de preluare a suprafeţei figura proprietar N.G., este fără dubiu că acesta era decedat la data preluării terenului, iar averea sa intrase în patrimoniul succesorilor, astfel că în mod corect s-a concluzionat că Amendamentul nr. 23198/2010, prin care s-a dispus înscrierea pârâtei în anexa 37, cu suprafaţa de 78,8 ha este în concordanţă cu situaţia de fapt ce rezultă din sentinţa din 1943, respectându-se cota cuvenită mamei pârâtei prin sentinţa de partaj.
Examinând sentinţa civilă în raport de motivele de recurs, de actele şi lucrările dosarului ca şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul va admite recursurile pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, şi întrucât cele două recursuri vizează aceleaşi critici, acestea vor fi analizate împreună.
Prin cererea nr. 175/26.10.2005 recurenta pârâtă I.B.G. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 216 ha teren de categoria pădure, rămas de pe urma bunicului său N.G.
Potrivit art. 13 din legea fonului funciar beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt toţi moştenitorii autorului de pe urma căruia au rămas terenurile, singura condiţie fiind formularea cererii de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, prin cererea formulată moştenitorii fiind consideraţi că au acceptat moştenirea prin actul personal pe care îl fac.
Este adevărat că prin sentinţa civilă din 06.07.1944 a Tribunalului Ilfov averea rămasă de pe urma defunctului N.G. a fost împărţită între moştenitorii acestuia, mamei pârâtei recurente revenindu-i suprafaţa de 78,8 ha iar unchilor săi G.G. revenindu-i tot 78,8 ha şi respectiv lui M.G. şi I.G. suprafaţa de câte 38,4 ha însă procesele verbale cât şi tabelele întocmite în anul 1949 pentru preluarea bunurilor menţionează ca proprietar pe bunicul recurentei pârâte, acest aspect determinând ca recurenta să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul pădure rămas de pe urma defunctului N.G., cu atât mai mult cu cât unchii acesteia, respectiv G.G. şi M.G. nu au avut moştenitori şi nu a solicitat nici o persoană reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile care le-au revenit acestora prin sentinţa civilă din 06.07.1944, aşa cum rezultă din adresa nr. 734/23.01.2013 emisă de Primăria Oraşului Răcari.
Ori, într-o atare situaţie, în mod corect prin Amendamentul la Hotărârea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 şi 46/2006 cu privire la validarea anexelor şi soluţionarea contestaţiilor prezentate de către Comisia locală de fond funciar emis de către Comisia Judeţeană Dâmboviţa cu referire la art. 1 pct. 8 din amendament s-a aprobat validarea în anexa 37 a suprafeţei de 216 ha teren cu vegetaţie forestieră şi s-a invalidat suprafaţa de 78,8 ha cu aceeaşi categorie de folosinţă.
În mod eronat instanţa de fond a considerat că, chiar dacă recurenta pârâtă este singura moştenitoare şi a celorlalţi urmaşi ai defunctului N.G. aceasta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma acestora întrucât în condiţiile reţinerii unei astfel de situaţii atunci prima instanţă ar fi trebuit să anuleze integral amendamentul de vreme ce nu s-a formulat cerere de către recurentă nici pentru terenul rămas de pe urma defunctei sale mame ci aşa cum s-a arătat mai sus, cererea este formulată pentru terenul rămas de pe urma bunicului său matern.
Din această perspectivă susţinerea recurentelor este fondată în sensul că atât timp cât nu s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defunctei A.C.B., recurenta nu ar fi putut fi beneficiara reconstituirii dreptului de proprietate nici pentru suprafaţa de 78,8885 ha teren cu vegetaţie forestieră rămas de pe urma defunctei sale mame.
Prin urmare, cum recurenta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 216 ha teren rămas de pe urma bunicului său, în această suprafaţă fiind incluse suprafeţele de teren moştenite de mama sa şi unchii săi G.G. şi M.G., aceştia din urmă având ca moştenitor tot pe recurentă şi având în vedere că defunctul G.G. a înstrăinat un teren în suprafaţă de 1 ha, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 716/19.02.1993 se impune menţinerea amendamentului contestat în limita a 215 ha teren cu vegetaţie forestieră.
În ce priveşte critica potrivit căreia din dispoziţiile sentinţei civile nu rezultă pentru ce suprafaţă a fost anulat şi pentru ce suprafaţă rămâne valid Amendamentul nr. 23198/2010, nu este fondată de vreme ce prima instanţă a menţionat că respectivul amendament este menţinut cu privire la suprafaţa de 78,8 ha de la autor G.C.A., adică mama recurentei pârâte, iar constatarea nulităţii amendamentului a fost doar parţială, cu referire la terenurile rămase de pe urma defuncţilor unchi ai recurentei.
Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul.
(decizia civilă 281/10.06.2014 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 2690/284/2011).
