Obligaţia de plata a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari este o obligaţie cu executare succesivă şi, prin urmare, proprietarul care refuză ori neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat este de drept în întârziere.
În cauză, pârâta a achitat sumele indicate în acţiune cu titlu de cheltuieli de întreţinere, executându-şi obligaţia într-un termen rezonabil, chiar înainte ca acţiunea formulată de Asociaţia de Proprietari să îi fie comunicată.
Pe de altă parte însă, potrivit art. 1523 alin. 2 lit. c C.civ., debitorul se află de drept în întârziere atunci când şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu executa obligaţia sau când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari.
Faţa de faptul că din actele dosarului reiese că pârâta a neglijat să îşi execute obligaţiile faţă de asociaţia de proprietari în mod repetat acumulând datorii însemnate, conform dispoziţiilor art. 1523 alin. 2 lit. c C.proc.civ.,pârâtă era de drept în întârziere la momentul efectuării plăţilor.
Astfel, cazul pârâtei se încadrează în situaţia de excepţie indicată de art. 454 C.proc.civ. şi, deşi aceasta a recunoscut, prin plată, pretenţiile apelantei – reclamantei înainte de primul termen de judecată, nu poate fi scutită de la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, fiind de drept în întârziere, pârâtei nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1522 alin. 5 C.civ. referitoare la plata într-un termen rezonabil.