1.INSTANŢA COMPETENTĂ SĂ SOLUŢIONEZE
LITIGIUL ÎNTRE O SOCIETATE COMERCIALĂ ŞI O
AUTORITATE PUBLICĂ, PENTRU OBLIGAREA LA
PLATA UNOR PENALITĂŢI DE ÎNTÂRZIERE
DERIVATE DINTR-UN CONTRACT DE EXECUŢIE A
LUCRĂRILOR SILVICE.
Art. 56 Cod comercial, art. 10 alin. 1 din legea nr. 554/2004.
Atunci când o parte a contractului este o autoritate
publică, iar conflictul s-a născut din încheierea unui contract ce
vizează domeniul public al statului, soluţionarea acestuia intră
în competenţa de jurisdicţie a instanţei speciale – contencios
administrativ, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr. 554/2004,
iar nu a dreptului comun, respectiv dreptul comercial, conform
susţinerii părţilor în sensul aplicării art.56 Cod comercial
( Decizia nr. 22/A-C din 13 februarie 2008, pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f. )
:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3.01.2007, reclamanta SC
„A.A.2001” SRL a chemat în judecată pe pârâta D.S. Piteşti solicitând ca
prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea acesteia
la plata sumei de 139.070,72 lei penalităţi întârziere şi a cheltuielilor de
judecată.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că între părţi s-a încheiat
contractul având ca obiect execuţie lucrări silvice/lucrări în pepinieră şi
de împădurire), cu nr.6/23.02.2004.
Conform art.5.1.4., pârâta avea obligaţia achitării facturilor în
termen de 30 de zile de la primire, în caz contrar, urmând a suporta
penalităţi în cuantum de 1%, în raport de dispoziţiile art.6.3.
Deoarece, nici în urma concilierii efectuate nu şi-a îndeplinit
obligaţia de plată, se impune obligarea acesteia prin intermediul instanţei
de judecată.
În susţinere, s-au depus acte (f.4-47).
Prin întâmpinarea formulată la 21.02.2007, pârâta a solicitat
respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că procentul
penalităţilor este de 0,1%, iar nu de 1%, cum, eronat, a susţinut
reclamanta, calculul sumei fiind mult mai mic.
De asemenea, a formulat cerere reconvenţională, prin care a
solicitat plata sumei de 12.084,81 RON, cu titlu de lipsă folosinţă a
imobilelor construite şi ocupate abuziv de către reclamantă, fiind vorba
de „Atelierul Împletituri”.
În susţinere, s-au depus înscrisuri (f.61-74).
Prin Încheierea din 18.04.2007, Tribunalul Comercial Argeş a
dispus disjungerea cererii reconvenţionale formându-se un nou dosar cu
nr.530/1259/2007, cu motivarea că pretenţiile respective derivă dintr-un
alt raport juridic, fără legătură cu acţiunea principală.
În dosarul iniţial, s-au încuviinţat probe cu înscrisuri,
interogatorii şi expertiză contabilă.
La data de 3.10.2007, reclamanta a depus cerere de majorare a
câtimii pretenţiilor, solicitând suma de 143.249,45 lei, rezultată din
raportul expertului contabil (f.158).
Prin concluziile scrise, depuse la data de 8.10.2007, pârâta a
invocat excepţia de nulitate absolută a contractului nr.6/23.02.2003, pe
temeiul art.40 alin.3 OUG nr.59/2000, care prevede incompatibilitatea
angajatului unităţii silvice de a intra în raporturi cu acesta, în virtutea
calităţii sale de administrator sau asociat al unei societăţi comerciale, cu
activitate concurentă.
Or, în speţă, administratorul SC A.A. 2001 SRL este şi
angajat al Ocolului Silvic Costeşti – inginer silvic principal, astfel că
trebuia să se obţină să angreneze societatea pe care o reprezintă în
raporturi juridice cu unitatea al cărei angajat este.
Încălcarea acestei interdicţii este o cauză de nulitate absolută,
ce duce, implicit la nulitatea contractului.
Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa comercială
nr.943/C/10.10.2007 a respins excepţia nulităţii absolute a contractului
invocată de pârâtă şi a admis acţiunea precizată, obligând pârâta la plata
sumei de 20.552,57 lei penalităţi întârziere către reclamantă şi a sumei de
475 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în acest fel, instanţa de fond a reţinut,
mai întâi asupra excepţiei, netemeinicia acesteia, cu motivarea bazată pe
concepţia dreptului modern privind teoria proporţionalităţii efectelor
nulităţii în raport cu cauzele ce au determinat-o, în scopul de a mărgini
nulitatea numai la efectele ce contravin legii, celelalte fiind menţinute în
scopul de a apăra actul juridic, după înlăturarea celor nelegale.
În această concepţie, nulitatea totală intervine numai dacă
clauzele ce contravin legii au constituit cauza principală şi determinantă a
încheierii actului juridic iar norma încălcată ocroteşte un interes general
obştesc.
Dimpotrivă, s-a considerat că nulitatea relativă sancţionează
nerespectarea la încheierea actului, a unei norme juridice de ordine
privată.
Instanţa de fond, analizând textul invocat, art.40 OUG
nr.59/2000, a constatat că norma încălcată nu are caracter imperativ,
pentru a putea fi admisibilă excepţia invocată, art.48 din acelaşi act,
prevăd, doar, că persoanele ce încalcă legile şi regulamentele specifice
silviculturii răspund disciplinar, contravenţional, civil sau penal, în funcţie
de natura şi gravitatea faptei săvârşite
Tot astfel, art.58, prevede că personalului silvic i se aplică
dispoziţiile art.65 alin.2, lit.j Legea 188/1999 – R, referitoare la abaterile
disciplinare.
Prin urmare, contractul semnat de angajatul pârâtei nu
devine nul absolut prin efectul încălcării normei de incompatibilitate,
deci, nici clauza penală, cuprinsă de acesta nu este nulă absolut, urmând a
fi aplicate sancţiunile menţionate.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut
că, într-adevăr, reclamanta a executat lucrările stipulate în contractul
nr.6/23.02.2004, sens în care a emis facturi a căror plată nu a fost
achitată în termenul stabilit, motiv pentru care se impune suportarea
plăţii penalităţi pentru întârzierea înregistrată.
Însă, şi aici, instanţa a apreciat că trebuie făcută discuţie cu
privire la procentul invocat, în raport de dispoziţiile art.983 Codul civil,
ce reglementează principiul „in dubio pro debitori”, în sensul că, „atunci
când există îndoială convenţia se interpretează în favoarea celui ce se
obligă”. Ca atare, a fost considerat ca justificat cuantumul de 0,1% şi nu
cel de 1%, luându-se în considerare suma din varianta a II-a a raportului
de expertiză contabilă, respectiv 20.552,57 lei, cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel, ambele părţi,
criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de apel, reclamanta a criticat
sentinţa în sensul că, în mod greşit instanţa a interpretat şi aplicat
dispoziţiile art.983 Cod civil obligând-o pe pârâtă la un cuantum al
penalităţilor mai mic decât cel solicitat, fără a avea în vedere că acest text
se completează cu cel al art.1312 Cod civil, după cum nici toate probele
administrare în cauză, din care s-ar fi putut trage concluzia că părţile au
dorit să sancţioneze neîndeplinirea obligaţiilor din contract cu 1%
penalităţi şi nu cu 0,1%.
De asemenea, instanţa de fond nu motivează pentru ce
anume a înlăturat probele depuse de reclamantă, deşi, avea o asemenea
obligaţie.
În speţă, s-a menţionat necesitatea solicitării de relaţii la
Direcţia Silvică Piteşti şi Regina Naţională a Pădurilor – Romsilva, pentru
a se verifica cuantumul penalităţilor.
În susţinere, s-au depus înscrisuri (f.177-189), solicitându-se,
admiterea apelului, schimbarea sentinţei, în sensul admiterii variantei I
din expertiza contabilă.
În dezvoltarea motivelor sale de apel (cale de atac calificată la
termenul din 16.01.2008, apel, în loc de recurs), pârâta a criticat hotărârea
în sensul că, în mod greşit, a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a
contractului de prestări servicii, în sensul eronatei calificări dată
sancţiunii nulităţii ca fiind relativă şi nu absolută, în raport de caracterul
normei încălcate.
Or, interesul ocrotit la edictarea normei respective este cel
public şi, ca atare, şi caracterul interdicţiei de ordine publică.
A doua critică vizează analiza greşită a situaţiei determinante
în întârzierea plăţilor provocată de chiar reprezentantul legal al
reclamantei, ce are această dublă calitate, de reprezentant al pârâtei şi
ordonator de plăţi al reclamantei, în sensul că nu s-a ţinut cont de
conflictul de interese şi invocarea propriei culpe în vederea obţinerii de
penalităţi.
Astfel, se impune admiterea apelului său, schimbarea
hotărârii şi respingerea acţiunii principale.
Prin Încheierea din 30.01.2008, Curtea de Apel Piteşti a
dispus repunerea cauzei pe rol pentru soluţionarea acesteia în complet
de divergenţă, determinat de interpretarea naturii contractului încheiat
de părţi şi întinderii penalităţii convenite prin contract.
La repunerea pe rol a cauzei în data de 13.02.2008, instanţa a
pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei,
în raport de natura juridică a contractului încheiat între părţi, având ca
obiect exploatarea domeniului public, împrejurare ce a determinat
revenirea asupra divergenţelor menţionate anterior.
Reprezentanţii părţilor, au precizat că, în cauză, este vorba de
un contract comercial, ce intră sub incidenţa reglementărilor din dreptul
comercial, respectiv a art.3,7 şi 56 Cod comercial, chiar dacă parte este o
autoritate publică, iar domeniul este public şi nu privat, sens în care
competenţa de soluţionare revine, în primă instanţă Tribunalului
comercial şi nu instanţei de contencios administrativ – fiscal.
Curtea, analizând cu prioritate excepţia ivită, în raport de
dispoziţiile art.137 Cod pr.civilă, reţine următoarele:
Prin contractul nr.6/23.02.3004 încheiat între Direcţia Silvică
Piteşti – în calitate de achizitor ( autoritate contractantă) şi SC A.A. 2001
SRL– în calitate de executant, s-a cuvenit prestarea de lucrări în pepinieră
şi de împădurire a căror natură, fel, cuantum şi localizare în teren se
regăsesc în Anexa nr.1, a contractului, deci, a unor lucrări din domeniul
public al statului, iar nu privat al unităţii administrative respective.
Ca atare, parte a contractului a cărui nulitate se solicită este o
autoritate publică, iar conflictul s-a născut din încheierea unui contract ce
vizează domeniul public al statului, astfel că soluţionarea acestuia
determină competenţa de jurisdicţie a instanţei speciale – contencios
administrativ, iar nu a dreptului comun, respectiv dreptul comercial,
conform susţinerii părţilor în sensul aplicării art.56 Cod comercial.
De asemenea interesul ocrotit este, aşa cum a afirmat însăşi
apelanta – pârâtă, un interes public, domeniul silviculturii cuprinzând
activităţile ce au ca obiective gospodăria fondului forestier naţional,
gestionarea pădurilor şi fondului cinegetic şi salmonicol precum şi cele de
cercetare ştiinţifică şi proiectare silvică, la nivel central şi teritorial.
Deci, societatea reclamantă în calitate de autoritate
contractantă este investită cu exerciţiul autorităţilor publice, potrivit legii,
administrând proprietatea statului.
Astfel, litigiile privind actele administrative încheiate de
autorităţile publice, se soluţionează de către tribunalele administrativ –
fiscale, potrivit reglementării cuprinse în legea specială la art.10 alin.(1)
(Legea 554/2004).
Neobservând aceste aspect, instanţa de fond, investită iniţial
cu soluţionarea litigiului, a încălcat competenţa de soluţionarea materială
a altei instanţe, sens în care hotărârea sa este anulabilă.
Faţă de cele ce preced, curtea, în temeiul art.297 al.2 Cod pr.civilă,
urmează să admită apelurile, să anuleze sentinţa atacată şi să trimită
cauza spre competentă soluţionare – Tribunalului Argeş – Complet
specializat în contencios administrativ şi fiscal.
