ORDIN DE PROTECŢIE. TEMEINICIE.
Cum nu există nici starea de pericol la care face referire art. 23 alin. 1 din Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, reclamanta nefiind în prezenţa unei situaţii care necesită instituirea măsurilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. d şi f, văzând şi prevederile art. 27 şi urm. din lege, instanţa respinge cererea privind emiterea ordinului de protecţie formulată, ca fiind neîntemeiată. În privinţa măsurii prevăzută la lit. f al art. 23 din Legea nr. 217/2003, instanţa reţine că în speţă nu este vorba despre acte de violenţă verbală sau psihologică exercitate asupra reclamantei de natură să impună interzicerea contactului telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 891/2013, pronunţată în dosarul nr. 418/190/2013
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta P.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul P.A., emiterea unui ordin de protecţie, pentru o perioadă de 6 luni, prin care să fie obligat pârâtul să păstreze o distanţă minimă de cel puţin 2-3 metri faţă de reclamantă, să-i fie interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta.
În motivare, reclamanta arată că este căsătorită cu pârâtul din data de 20.08.1994 şi împreună au doi copii minori: P.A.C., născută la data de 02.08.1996 şi P.A.R., născut la data de 23.06.2004, conform certificatelor de naştere ataşate.
Mai arată că, pârâtul reprezintă un real pericol pentru viaţa ei, având în vedere actele şi faptele de violenţă (verbală, psihologică, economică) pe care le-a exercitat, în mod repetat, asupra ei, sau chiar a copiilor. Încă de la început, pe tot parcursul căsătoriei, pârâtul a agresat-o verbal, psihic şi fizic, mai ales pe fondul consumului în exces de alcool, însă, părinţii acestuia, care locuiesc în aceeaşi curte cu aceasta, au obligat-o, de fiecare dată, „să nu-i facă de ruşine”, adică să nu spună nimănui, şi să nu divorţeze.
Susţine reclamanta că toate agresivităţile s-au petrecut în prezenţa copiilor (chiar şi a socrilor acesteia, inclusiv, în casa acestora), copii trăind o stare de permanentă frică faţă de tatăl lor, acesta agresându-i şi pe aceştia, reproşându-le obţinerea de note mai mici de 10, sau alte lucruri neîntemeiate.
Penultima agresare fizică gravă a reclamantei s-a petrecut de „Ziua Recoltei” în anul 2005, când, pentru vindecarea leziunilor provocate: spargere arcadă stângă, lovire nas, faţă, a avut nevoie de 11 zile îngrijiri medicale,(a se vedea certificatul medico-legal nr. 2751/I/a/1040 din 02.11.2005 anexat). Ultima agresare fizică, care a „încurajat-o”, de altfel, să introducă prezenta cerere, s-a consumat în după-amiaza şi seara zilei de 06.01.2013 (de Bobotează), când în autoturismul proprietate personală, cu care se întorceau, împreună cu copiii, de la un „grătar”, unde a fost cu nişte prieteni, când pârâtul i-a aplicat 2 pumni în faţă, provocându-i scurgere de sânge din nas şi buza superioară, continuând acasă, când a luat-o de păr, a târât-o prin casă şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele, reuşind să-i fractureze piramida nazală şi să-i tumefieze întreaga faţă: ochi, obraji. Bărbie (aşa cum reiese din fotografiile făcute în spital, la 3 zile după agresiune). Totodată pârâtul, cât şi mama acestuia, venită la ei în casă, au încercat să o oprească să meargă la spital sau să primească îngrijiri de orice fel. Într-un târziu, văzând că situaţia este gravă, pârâtul a permis fiicei lor să sune la 112, lucru care s-a şi întâmplat. În scurt timp, la domiciliul acestora au ajuns echipaje de salvare şi politie şi a fost transportată de urgenţă la S.J.BN. În aceste condiţii, a fost internată, mai întâi, la Secţia”Urgenţe” a S.J. BN, care a transferat-o, datorită afecţiunilor grave nazale şi hemoragiei nazale, la Secţia ORL a aceluiaşi spital, unde a stat internată din 06.01.2013 în 15.01.2013, conform Bilet externare/Scrisoare medicală ataşată.
Drept urmare, SJML BN a eliberat Certificatul medico-legal nr. 81/I/ a/30 din 15.01.2013, stabilind că leziunile traumatice necesită 18-19 zile de îngrijiri medicale. Consideră actele de violenţă exercitate de pârât în mod repetat, cu atât mai grave, cu cât acestea au avut loc de cele mai multe ori, în prezenţa copiilor minori, cărora le-a indus o stare de groază şi teroare.
Reclamanta, mai arată că, trăieşte permanent o stare de teamă pentru viaţa sa şi a copiilor săi, fiind nevoită de nenumărate ori să fugă şi să se ascundă din calea pârâtului .
Art. 2 din Legea 217/2003 modificat prin Legea 25/2012, prevede că violenţa în familie reprezintă orice acţiune intenţionată manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie, în speţă, pârâtul, împotriva altui membru al aceleiaşi familii, respectiv reclamanta, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte. Reclamanta arată totodată, că a formulat şi înregistrat şi o cerere de divorţ la Judecătoria Bistriţa, precum şi o plângere penală pentru lovire, ceea ce a determinat-o să se teamă mai mult de momentul în care pârâtul va afla despre aceste demersuri legale ale sale.
În probaţiune s-au depus înscrisuri.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.
În motivare se arată că, reclamanta s-a adresat cu o cerere instanţei de judecată, solicitând emiterea unui ordin de protecţie, pe un interval de 6 luni de zile, cu obligarea acestuia la păstrarea unei distanţe minime de 2-3 metri faţă de reclamantă şi respectiv interzicerea oricărei legături, inclusiv telefonică, prin corespondenţă sau în orice altă modalitate cu aceasta, invocând de o maniera exacerbată argumente mai mult sau mai puţin veridice, în vederea admiterii solicitării sale.
Din cele evocate de reclamantă, s-ar putea contura profilul pârâtului, ca fiind demn de un real pericol, nu doar pentru familia sa, cât şi pentru societate, aspect care nu poate fi acceptat. Recunoaşte că a comis unele erori, pe care le regretă amarnic, însă, cu siguranţă acestea nu au fost săvârşite fără raţiuni determinante, fără provocări accentuate, fără umilinţe produse, cu precădere, în public.
În cererea sa, reclamanta arată că încă de la începutul căsătoriei, acesta a agresat-o verbal, psihic şi fizic, mai ales pe fondul consumului în exces de alcool, aspecte care nu sunt în concordanţă cu realitatea obiectivă, întrucât la debutul mariajului, relaţiile s-au derulat armonios, existând fundamentul propice unei căsnicii. În acest sens, reclamanta beneficia de un regim de viaţă privilegiat, având parte de toată înţelegerea şi protecţia sa, sens în care timp de doi ani de zile, aceasta nu a lucrat nicăieri, pârâtul fiind unicul întreţinător al familiei.
În pofida faptului că a beneficiat de protecţie şi înţelegere din partea pârâtului, primul lucru pe care 1-a făcut în momentul în care s-a angajat în anul 2005, a fost să aibă o relaţie extraconjugală cu un coleg de serviciu, modificându-şi conduita, venind extrem de târziu de la locul de muncă, uneori chiar în stare de ebrietate. Mai mult decât atât, începuse să sustragă lucruri de valoare din casă, în vederea valorificării acestora şi a procurării de băuturi alcoolice. Pe fondul acestor deficienţe de comportament ale reclamantei, a avut o dispută mai aprinsă la acel moment dat, când i-a explicat că greşeşte foarte mult şi că îl pune în posturi jenante faţă de familie şi faţă de cunoscuţi, acordând o nouă şansă căsniciei lor şi iertând-o.
Ulterior, până în toamna anului 2005, nu au mai fost părtaşi la incidente nefericite, poate mici certuri inerente, când reclamanta a recidivat, respectiv s-a îmbătat din nou, punând iar familia în conjuncturi jenante, situaţie în care pârâtul a vrut să ia copiii de la socrii, unde se aflau în vizită, şi să se întoarcă acasă, nemaisuportând umilinţele provocate şi conduita penibilă a reclamantei. Reclamanta s-a opus ca pârâtul să intre în camera unde se aflau copiii şi să-i ia acasă, comportându-se ridicol şi uzând de un limbaj nu tocmai demn pentru o mamă. Atunci pârâtul, sătul de toate aceste momente încărcate de tensiune şi umilinţă, i-a aplicat o lovitură cu palma, după care soacra şi cei doi cumnaţi au sărit la bătaie, împreună cu reclamanta. Văzând pârâtul că este singur şi ei sunt patru, a început să se apere, lovind pe cine apuca, reuşind să iasă din casă. De aici a rezultat practic certificatul medico-legal.
Susţine pârâtul că, din pricina alcoolului pe care reclamanta începuse să-l consume în permanenţă, aceasta a decăzut atât de mult, încât a ajuns în faza în care nu mai conştientiza gravitatea acţiunilor şi a vorbelor sale, denigrându-l pe acesta în faţa colegilor, a prietenilor şi a rudelor. Pe fondul stărilor de ebrietate din ce în ce mai frecvente în care se afla devenea extrem de agresivă, arţăgoasă, tensionată, agitată, nervoasă şi cu o dorinţă nestăvilită de ceartă. Cazând în patima alcoolului, a revenit din nou la obiceiuri nefericite, respectiv la adulter, având o relaţie cu un alt coleg de serviciu, cu care a avut tupeul să întreţină relaţii intime chiar în patul copiilor lor, fiind observaţi de tatăl pârâtului. Ultimul eveniment neplăcut s-a petrecut în ziua de Bobotează, anul acesta, când reclamanta a consumat mai mult alcool decât era firesc, şi în faţa vecinilor, i-a făcut reproşuri fără încetare, l-a denigrat continuu şi l-a umilit în permanenţă, provocându-i o scădere dureroasă a stimei de sine şi un sentiment de ruşine înfiorător. Seara, după ce au plecat spre casă, reclamanta a început cearta în maşină. Pârâtul, observându-i comportamentul şi volumul ridicat al vocii, l-a făcut să-şi piardă atenţia la volan şi astfel, să pună în pericol vieţile tuturor membrilor familiei, i-a aplicat o palmă, iar într-un moment de isterie, ea i-a tras un pumn peste nas. După ce a ajuns acasă, ea s-a aşezat în pat, iar acesta i-a spus să meargă să spele vasele, moment în care s-a enervat, replicând că nu are de gând să se ridice din pat şi astfel, a început cearta.
Dar reclamanta nu s-a liniştit, acesta i-a aplicat o palmă, ea i-a răspuns în aceeaşi manieră, iar acesta, pentru a nu o lovi pe fiica lor, care a intervenit între ei, le-a împins pe amândouă în camera. Fără sa fie atent, reclamanta a sărit pe acesta, i-a dat un pumn în faţă, l-a zgâriat pe corp, el a împins-o, iar ea a căzut.
Văzând că îi curge sânge, a chemat salvarea, apărând şi organele de politie. Fiind băută, agenţii de poliţie au luat o declaraţie fiicei acestora, neascultând-o şi pe reclamată, aflată într-o stare avansată de ebrietate.
Cu siguranţă, ieşirile pârâtului nu pot fi justificate, însă conduita neadecvată a reclamantei l-a făcut să îşi iasă din minţi. Umilinţele, denigrările publice, relaţiile sale extraconjugale, patima alcoolului, comportamentul său deviant şi poate, sentimentul de a fi eşuat în căsnicie l-au provocat să reacţioneze impulsiv, constrâns oarecum de atitudinea sa caracterizată de furie şi de nepăsare faţă de noţiunea de familie.
Învederează instanţei faptul că, este o persoană calmă în general şi că vina sa, în prezentul conflict, este una partajată, fiind mereu provocat. Faţă de toate aceste aspecte, chiar în prezenţa certificatelor medico-legale, apreciază că nu se impune emiterea unui ordin de protecţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:
Părţile s-au căsătorit la data de 20.08.1994, iar din căsătoria lor au rezultat minorii P.A.C., născută la data de 02.08.1996 şi P.A.R., născut la data de 23.06.2004.
După încheierea căsătoriei, soţii şi-au stabilit domiciliul conjugal în municipiul B, în imobilul nr. 3A, situat pe str. C, locuind în aceeaşi curte cu părinţii pârâtului.
Relaţiile de familie ale părţilor s-au deteriorat progresiv pe parcursul celor 18 ani de căsnicie, degenerând în certuri şi scandaluri, ultimul eveniment tensionat având loc în ziua de 06 ianuarie 2013, când pârâtul a exercitat acte de violenţă fizică asupra reclamantei, conform biletului de externare/scrisoare medicală eliberat de S.J.BN şi certificatului medico-legal nr. 81/I/a/30 din 15.01.2013 eliberat de S.J.M.L. BN.
Aşa cum se evidenţiază din probatoriul testimonial administrat în cauză atmosfera tensionată existentă în cadrul familiei este determinată de chiar comportamentul reclamantei, care pe fondul consumului de alcool, îşi neglijează sarcinile casnice, foloseşte un limbaj indecent, îl denigrează pe pârât în faţa rudelor şi a cunoştinţelor, îl provoacă să reacţioneze nefiresc, în situaţii limită.
Cu toate că reacţia impulsivă a pârâtului din ziua de 06 ianuarie 2013 nu poate fi justificată de conduita neadecvată a reclamantei, în prezenta cauză nu se poate face abstracţie de faptul că pârâtul este o persoană calmă, în general, şi că reacţia sa nefirească a fost o manifestare a provocării reclamantei şi nicidecum un reflex de natură să-i provoace teamă, pârâtul neprezentând un real pericol pentru reclamantă (ori pentru copii lor).
Acest aspect confirmat de probele testimoniale administrate se poate deduce şi din atitudinea reclamantei care nu a înţeles să solicite evacuarea temporară a pârâtului din locuinţa familiei, în condiţiile art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 217/2003 ori ale art. 581 şi urm. Cod procedură civilă (până la soluţionarea dosarului nr. 419/190/2013, având ca obiect divorţ) şi nici nu a ales să locuiască separat de acesta, într-o altă locuinţă (cu suportarea chiriei de către pârât, conform art. 23 alin. 2 din lege), situaţii în care, eventual, s-ar fi putut impune acestuia păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reclamantă, precum şi interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice al mod, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 1 lit. d şi f din lege.
Or, în speţă, părţile locuiesc în acelaşi imobil şi convieţuiesc împreună, astfel încât nu este realmente posibilă păstrarea unei distanţe de 2-3 metri, în condiţiile în care, indiferent dacă doresc sau nu, părţile se întâlnesc prin casă, în bucătărie, hol, etc., chiar dacă ocupă camere separate.
De altfel, o atare măsură de protecţie nu ar putea fi pusă în executare de îndată, sub supravegherea poliţiei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 şi nici nu face posibilă supravegherea modului în care este respectată sau nu, în condiţiile art. 31 alin. 4 din lege.
Cum, în cauza pendinte, nu există nici starea de pericol la care face referire art. 23 alin. 1 din Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, reclamanta nefiind în prezenţa unei situaţii care necesită instituirea măsurilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. d şi f, văzând şi prevederile art. 27 şi urm. din lege, instanţa urmează să respingă cererea privind emiterea ordinului de protecţie formulată, ca fiind neîntemeiată. În privinţa măsurii prevăzută la lit. f al art. 23 din Legea nr. 217/2003, instanţa reţine că în speţă nu este vorba despre acte de violenţă verbală sau psihologică exercitate asupra reclamantei de natură să impună interzicerea contactului telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod.
Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei expuse a declarat recurs în termen legal reclamanta P.L., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi emiterea ordinului de protecţie.
În motivarea recursului s-a susţinut în esenţă că instanţa de fond nu a avut în vedere scopul pentru care a fost instituit prin lege ordinul de protecţie, şi nici certificatele medico-legale, biletele de ieşire din spital, pozele din momentul internării. La data săvârşirii violenţei au asistat doar copiii în vârstă de 8, respectiv 16 ani şi nu alte persoane, declaraţiile martorilor aduşi de către pârât neputând fi reţinute ca probe pertinente şi concludente în dosar. Mai mult, prin întâmpinare, pârâtul cu rea credinţă a făcut afirmaţii mincinoase referitoare la starea de ebrietate a reclamantei la momentul sosirii echipajelor de poliţie.
S-a mai învederat că persoana care a apelat serviciul 112 a fost fiica reclamantei şi nu pârâtul, şi din aceasta de poate desprinde faptul că reclamanta era căzută jos, leşinată, inconştientă şi plină de sânge, astfel că era în imposibilitate de a face vreo declaraţie.
În privinţa incidentului din 06.01.2013, reclamanta a învederat că poliţia B s-a sesizat din oficiu şi întocmit pârâtului dosarul penal nr. 33387/08.01.2013, în curs de instrumentare.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct.9, art.3041 din Codul de procedură civilă, art. 276, art. 256, art. 2 din Legea nr. 25/2012, privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003.
Intimatul, legal citat a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimatul a învederat că intimatul a săvârşit erori regretabile, însă conduita sa nu este de natură a pune în primejdie reală integritatea fizică, psihică ori libertatea recurentei. Din pricina alcoolului pe care intimatului a început să-l consume în permanenţă, aceasta a decăzut atât de mult, încât a ajuns în faza în care nu mai conştientiza gravitatea acţiunilor sale, denigrându-l pe soţul ei în faţa colegilor, a prietenilor , a rudelor.
În recurs s-a depus transcrierea apelului de urgenţă din data de 06.01.2013, precum şi înregistrarea acestuia pe format CD.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins în considerarea prevederilor art. 312 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă.
