•Legea nr. 85/2006 rep. – art. 3 pct. 7; 16;17
•O.G. nr. 51/1997 rep.
În tabelul de creanţe, în cadrul procedurii insolvenţei, pot fi înscrise doar sume certe, lichide şi exigibile, nicidecum obligaţii de a face
Prin Sentinţa nr. 1625/10.05.2012 a Tribunalului Harghita s-a admis, în parte, contestaţia formulată de creditoarea SC I. L. F. I. SA, împotriva tabelului preliminar rectificat nr.4 de creanţe al debitoarei SC I. G. SRL, şi în consecinţă, s-a dispus rectificarea tabelului preliminar rectificat nr. 4 de creanţe al debitoarei SC I. G. SRL în sensul înscrierii creditoarei SC I. L. F. I. SA cu creanţa în sumă de 2.225.106,28 lei la rangul VII de prioritate conform prev. art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006.
În considerentele hotărârii atacate, s-au reţinut următoarele:
Prin contestaţia din 20.01.2011 creditoarea SC I. L. F. I. SA, a solicitat înscrierea în tabel a întregii sume, astfel cum a fost solicitată prin cererea de înscriere la masa credală:
– suma de 470.000 euro, reprezentând preţ parţial al bunului, datorată de debitoare în baza punctului 3 din Acordul de prefinanţare nr. 8100058/2.09.2009 si contractul de leasing încheiat intre părţi;
– suma de 229.026,87 lei reprezentând costuri de prefinanţare si penalităţi de întârziere aferente, calculate de la scadenta pana la data de 20.09.2010;
– obligaţia de restituire a bunului ce face obiectul contractului de leasing.
– suma de 2450 lei reprezentând alte costuri cu terţii, antamate în baza contractului de leasing;
– cheltuieli de judecată în dosarul 2564/96/2010 de pe rolul Tribunalului Harghita în sumă de 2500 euro + TVA; cheltuieli de judecată în prezenta cauză în sumă de 7500 euro + TVA.
În motivele contestaţiei a arătat că administratorul judiciar nu a înscris în tebelul preliminar decât anumite creanţe, respective doar suma de 470.000 eur, sub condiţie, considerând fără temei legal, că, restul sumelor cu care societatea s-a înscris la masa credală “nu sunt justificate cu documente privind calculul sau întinderea ori lipsesc dovezile, documentele pe care se sprijină si dovada plaţii efective a acestor sume”.
În ceea ce priveşte neînscrierea în tabel a unor creanţe, a precizat următoarele:
a) cu privire la suma de 229.026, 87 lei, aceasta reprezintă costuri de prefinanţare, conform Acord de prefinanţare nr. 8100058/2.09.2009, sume calculate în baza acordului şi pentru care s-au emis şi facturile, respective: facturile fiscale 245/29.01.2010, 289/26.02.2010, 329/31.03.2010,354/30.04.2010, 366/31.05.2010, 392/30.06.2010, 467/30.07.2010 490/31.08.2010, 512/30.09.2010.
A susţinut că societatea a emis şi facturi de penalităţi pentru neplata acestor sume de bani, respectiv: 0144/1.03.2010, 0125/1.04.2010, 0133/3.05.2010, 0145/1.06.2010, 110001042/ 1.06.2010, 110001054/1.07.2010, 110001065/2.08.2010, 110001077/ 1.09.2010,110001099/1.10.2010.
Mai mult, acest debit a fost recunoscut de debitoare prin plata primei facturi reprezentând costuri de prefinanţare, respectiv prin plata aferenta facturii 238/30.12.2009, anexată contestaţiei.
Aşadar, pe de o parte, suma se întemeiază pe convenţia părtilor, acceptată de ambele părţi prin semnătura şi stampilă, iar conform art. 969 C.civ., convenţiile au putere de lege între părţile contractante, iar pe de altă parte, există şi facturi emise pentru aceste sume, astfel încât creanţa este atât justificată cât şi dovedită, motivarea administratorului judiciar de respingere a cererii, fiind atât nelegală, cât şi contradictorie, întrucât există atât documente privind legalitatea cererii, cât şi documente doveditoare.
b) cu privire la suma de 2450 lei reprezentând costuri cu terţii, antamate în baza contractului de leasing a arătat că, întrucât debitoarea a refuzat nemotivat plata facturilor, a efectuat atât o expertiza a bunului ce face obiectul contractului de leasing, cât şi o expertiză de evaluare a bunului, costurile acestor expertize urmând a fi suportate de utilizator, în baza art. 14 din contractul de leasing.
c) cu privire la suma de 2500 eur + TVA, aceasta reprezintă cheltuieli de judecată în dosarul 2564/96/2010 al Tribunalului Harghita, dovada acestei fiind făcută cu factura fiscală 199/30.11.2010.
d) în privinţa cheltuielilor de judecata din prezenta cauză, a depus factura fiscală 198/30.11.2010.
O alta chestiune criticată, viza înscrierea în tabelul preliminar a creanţei în sumă de 470.000 euro, ” sub condiţie”, astfel cum rezultă din punctul 2 al notificării administratorului judiciar către societate “determinată de faptul că, la 10.12.2010, la Tribunalul Harghita, s-ar fi depus o acţiune estimatorie”, sub nr. 3925/96/2010, această opţiune a administratorului judiciar fiind lipsită de temei legal, în condiţiile în care, conform art. 64 alin. 4 din Legea 85/2006, se face trimitere la “creanţele sub condiţie la data deschiderii procedurii”.
Ceea ce invocă administratorul judiciar, respectiv existenta unui dosar depus după data deschiderii procedurii, nu reprezintă nici o condiţie suspensivă, nici o condiţie rezolutorie, ci o acţiune de fond cu referire la contractul sinalagmatic dintre părţi, acţiune introdusă ulterior deschiderii procedurii, şi care nu îndeplineşte condiţiile art. 64 din Legea insolvenţei şi deci, acţiunea nu poate reprezenta prin ea însăşi o condiţie – ca modalitate a actului juridic civil – si nici nu exista la data deschiderii procedurii.
A susţinut de asemenea că, obligaţia de restituire a bunului este o creanţă născută din contractul de leasing, care în condiţiile ruperii relaţiilor contractuale dintre părţi, reprezintă o creanţă împotriva patrimoniului debitoarei, conform art. 69 din legea insolventei şi art. 1074-1075 C.civ. şi deci, reprezintă o creanţă împotriva patrimoniului debitoarei, urmând sa fie trecuta ca atare în tabel.
Prin Încheierea civilă nr. 2583/20.09.2010 s-a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei SC I. G. SRL, administrator judiciar fiind desemnat G. M. C. SPRL care, îndeplinind atribuţiile prevăzute de legea insolvenţei, a întocmit la data de 7 mai 2011 tabelul preliminar rectificat nr.4 de creanţe, pe care l-a publicat în BPI .
Prin declaraţia de creanţă înregistrată la grefa Tribunalului la data de 29.11.2010, creditoarea a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanţe a sumelor de 470.000,00 eur, 229.026,87 lei, 2.450,00 lei, 2.500,00 eur + TVA, 7.500 eur + TVA, reprezentând debite rezultate în urma încheierii unui contract de leasing financiar, precum şi alte costuri, penalităţi şi cheltuieli aferente contractului de leasing, în temeiul motivelor de fapt şi de drept cuprinse în declaraţia de creanţă şi a documentelor anexate în copie.
Potrivit tabelului preliminar rectificat nr.4 de creanţe creditoarea SC I. L. F. I. SA a fost înscrisă la masa credală a debitoarei de administratorul judiciar cu creanţa parţial , sub condiţie în sumă de 2.005.396 lei conform art.123 pct.7 din Legea nr. 85/2006, notificând în acest sens creditoarea.
În urma verificării declaraţiei de creanţă cât şi a documentelor depuse în probaţiune, a rezultat fără echivoc încheierea contractului de leasing financiar între debitoare şi creditoare, precum şi achitarea sumei de 470.000,00 euro către vânzătorul echipamentului care face obiectul contractului, motiv pentru care această sumă a fost acceptată în mod întemeiat şi înscrisă la masa credală a debitoarei, la valoarea acesteia în lei, la cursul BNR de la data deschiderii procedurii, respectiv 20.09.2010 (1 euro = 4,2668 lei), în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 la zi.
În ceea ce priveşte suma de 229.026,87 lei reprezentând costuri de prefinanţare, conform Acordului de prefinanţare nr. 8100058/2.09.2009, judecătorul sindic a apreciat că administratorul judiciar al debitoarei în mod neîntemeiat nu a înscris la masa credală a debitoarei creditoarea cu creanţa parţial pentru suma de 219.710,28 lei, având în vedere că se impunea acceptarea parţială a creanţei rezultată din acordul încheiat între părţi, (conform art.969 Cod civil, convenţiile au putere de lege între părţile contractante) pentru debitele principale reprezentând contravaloarea facturilor nr.245/29.01.2010, 289/26.02.2010, 329/31.03.2010, 354/30.04.2010, 366/31.05.2010, 392/30.06.2010, 467/30.07.2010 490/31.08.2010, 512/30.09.2010,
Referitor la penalităţile calculate de creditoare pentru neplata sumelor de bani datorate de debitoare în baza facturilor nr.0144/01.03.2010; 0125/01.04.2010; 0133/03.05.2010; 0145/01.06.2010; 110001042/01.06.2010; 110001054/1.07.2010, 110001065/2.08.2010, 110001077/1.09.2010, 110001099/1.10.2010, în sumă de 9.316,59 lei , judecătorul sindic a considerat că acestea nu se impun a fi înscrise în tabelul de creanţe contestat, reprezentând accesorii conform art.41 din Legea nr.85/2006, care nu se adaugă creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.
În privinţa sumei de 2.450 lei reprezentând costuri cu terţii, judecătorul sindic a constatat că administratorului judiciar, în mod întemeiat nu a acceptat-o la masa credală a debitoarei, având în vedere că contractul de leasing se consideră încheiat între părţi numai după achitarea ultimei tranşe de bani către societatea vânzătoare, ceea ce nu s-a realizat, astfel că este realizată ipoteza potrivit căreia ar exista un contract de leasing care să îşi producă efectele, pentru a fi aplicabile prev. art.14 din contract .
Cu privire la sumele de 2.500 euro + TVA şi 7.500 euro + TVA reprezentând cheltuieli de judecată în dos.nr.2564/96/2010 al Tribunalului, precum şi în prezenta cauză, judecătorul sindic a apreciat că aceste sume nefiind justificate, în mod întemeiat administratorul debitoarei nu le-a acceptat la masa credală a debitoarei.
În ceea ce priveşte înscrierea sub condiţie a creanţei creditoarei în sumă de 470.000 euro, respectiv 2.005.396 lei, în cadrul tabelului preliminar de creanţe al debitoarei de către administratorul judiciar, determinat de faptul că la data de 10.12.2010, la grefa Tribunalului Harghita, a fost înregistrată o acţiune estimatorie (care face obiectul dos. nr. 3925/96/2010 al Tribunalului Harghita, cu termen la data de 22.02.2011), judecătorul sindic a constatat că, în mod nejustificat creanţa creditoarei a fost înscrisă sub condiţie la rangul de prioritate prev. de art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006, având în vedere că în cauză nu sunt incidente prev.art.64 alin.4 din Legea nr.85/2006 care în mod expres fac trimitere la „ creanţele sub condiţie la data deschiderii procedurii”, iar acţiunea estimatorie a fost formulată de debitoare ulterior deschiderii procedurii, astfel se impunea ca, creanţa creditoarei să fie înscrisă în tabelul de creanţe conform art.123 pct.7 din Lege.
Referitor la solicitarea creditoarei de a-i fi restituit bunul ce face obiectul contractului de leasing, judecătorul sindic a apreciat că cererea este prematură, urmând să fie respinsă ca atare, având în vedere că nici debitoarea şi nici I. L. F. I. SA nu deţin proprietatea bunului, ci proprietar exclusiv al bunului la momentul de faţă este societatea A. S. din Italia, proprietatea asupra bunului urmând să fie transferată către creditoare numai la încheierea contractului de leasing, respectiv după achitarea şi a ultimei tranşe de bani către societatea vânzătoare.
Împotriva acestei Sentinţe, a declarat recurs în termenul legal debitoarea SC I. G. SRL, prin administrator judiciar, criticând hotărârea atacată ca nelegală, pentru următoarele motive:
Valoarea utilajelor nu poate fi înscrisă în tabelul preliminar rectificat pentru că nu au fost predate spre folosinţă, nefiind exigibilă suma de 470.000 Euro, şi deci, nefiind emisă nici o factură pentru rate de leasing sau chiar pentru întreaga valoare a contractului, administratorul judiciar nu putea să accepte nici o sumă de bani.
Putea fi pusă în discuţie înscrierea în tabelul preliminar rectificat nr. 4 a costurilor de prefinanţare; faptul că s-a încheiat contractul de prefinanţare nefiind relevant, pentru că, contravaloarea acelei sume oricum nu este certă, lichidă şi exigibilă faţă de recurenta SC I. G. SRL, fiindcă nu s-a facturat nici o rată de leasing.
Referitor la suma de 470.000 Euro, aceasta nu putea fi înscrisă, pentru motivul că contractul de leasing nu a fost pus în executare nefiind emisă nici o factură pentru ratele de leasing.
Este adevărat că I. L. F. I. SA a achitat suma de 470.000 Euro către firma A. S.p.a., ca urmare a încheierii între A. S.p.a., în calitate de vânzător şi recurenta SC I. G. SA, în calitate de cumpărător, a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect livrarea de utilaje prelucrare lemn noi, fabricate de firma vânzătoare, dar în baza acestui contract s-a achitat în avans suma de 188.000 Euro către vânzătoare, recurenta devenind astfel proprietarul utilajelor, dar pentru finanţare, într-un mod cu totul nefiresc a intervenit firma de leasing.
La scurt timp după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, recurenta a încheiat un contract de finanţare în leasing cu I. L. F. I. SA, nr. 8100058 din 2.09.2009, în valoare de 940.000 Euro, prin care firma de leasing s-a obligat la finanţarea în continuare a utilajelor de prelucrare a lemnului, achitând firmei vânzătoare suma de 470.000 Euro.
În schimbul acestor sume, firma A. a livrat recurentei un grup de utilaje care însă nu au fost puse în funcţiune până în prezent, deşi între părţi au existat mai multe runde de negocieri în cursul anului 2010, însă datorită unui cerc vicios ce s-a invit între părţi, firma A. S.p.a. nu a livrat unele piese.
Datorită nelivrării Modulului de pornire şi a Optimizării MICROTEC, grupul de utilaje comandat şi finanţat nu putea fi pusă în funcţiune, prin urmare, obiectul contractului şi anume livrarea utilajului nu este realizat, de mai bine de un an de zile.
Aşa fiind, abia după punerea lor în funcţiune în baza unui proces verbal semnat de comun acord se vor putea determina viciile substanţiale ale grupului de utilaje, ţinând cont de faptul că utilajele au suferit o depreciere substanţială, în această perioadă fiind calculate recurentei, pe nedrept, dobânzi de prefinanţare, fără a putea lucra cu utilajul respectiv.
Ulterior, în data de 28.05.2010 recurenta a primit de la I. L. F. I. SA, o notificare, în baza art. 7201 alin. 2 Cod procedură civilă, prin care i s-a cerut suma de 470.000 Euro, ceea ce constituie cuantumul sumei achitate de firma de leasing către furnizorul din Italia.
A declarat, de asemenea, recurs creditoarea I. L. F. I. SA, criticând hotărârea atacată ce nelegală, pentru următoarele motive:
Cu privire la suma de 2.450 lei, reprezentând costuri cu terţii, antamate în baza contractului de leasing, datorită împrejurării că debitoarea a refuzat nemotivat plata facturilor, a fost nevoită să efectueze atât o expertiză a bunului ce face obiectul contractului de leasing, cât şi o expertiză de evaluare a bunului, costurile acestor expertize urmând a fi suportate de utilizator, în baza art. 14 din Contractul de leasing şi pct. 2-4 din acordul de prefinanţare.
În primul rând, instanţa a interpretat eronat acest act juridic, întrucât Contractul de leasing se consideră încheiat la data semnării lui, respectiv septembrie 2009. în schimb, părţile au prevăzut în contract ca, între momentul în care utilizatorul emite o adresă de confirmare a recepţiei bunului fără obiecţii şi momentul predării bunului, nu se vor emite facturi cu titlu de rate de leasing, ci, cu titlu de costuri de prefinanţare.
Or, debitoarea nu a emis această confirmare, motiv pentru care recurenta a emis facturi cu titlu de costuri de prefinanţare şi nu cu titlu de rate de leasing.
Cât despre temeiul acestora, acordul de prefinanţare cuprinde dispoziţii exprese, în baza cărora au fost facturate aceste sume, iar debitoarea este obligată să le restituie.
Aşadar, baza pentru aceste cheltuieli stă atât în contractul de leasing, cât şi în contractul de prefinanţare, motiv pentru care motivarea dată de instanţa de fond este lipsită de temei legal.
Cu privire la suma de 2.500 Euro + TVA, aceasta reprezintă cheltuieli de judecată în dosarul nr. 2564/96/2010 al Tribunalului Harghita, în care debitoarea a încercat în contradictoriu cu recurenta, anterior deschiderii procedurii, să obţină câştig de cauză într-un litigiu având ca obiect radierea din centrala incidenţelor de plăţi.
Dovada acestei creanţe, reprezentând cheltuieli de judecată, este făcută cu factura fiscală nr. 199/30.11.2010.
În privinţa cheltuielilor de judecată din prezenta cauză, recurenta a depus factura fiscală nr. 198/30.11.2010, împrejurare în care şi această sumă este dovedită, iar în privinţa temeiului de drept acesta derivă din chiar dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Cu privire la obligaţia de restituire a bunului, aceasta a fost respinsă de instanţa de fond, cu motivarea că recurenta nu are calitatea de proprietar a bunului dat în leasing, însă recurenta a considerat că obligaţia de restituire a bunului este o creanţă născută din Contractul de leasing, conform art. 69 din Legea nr. 85/2006, art. 1074-1075 Cod civil şi art. 10 lit. i şi art. 8 din OG nr. 51/1997.
Potrivit art. 8 din OG nr. 51/1997, contractul de leasing constituie titlu executoriu, atât cu privire la obligaţiile de plată, cât şi cu privire la obligaţia de restituire a bunurilor, astfel că, potrivit art. 13 din OG nr. 51/1997, drepturile recurentei sunt opozabile judecătorului sindic.
Faţă de caracterul de titlu executoriu al contractului de leasing, care intrând în vigoare naşte în sarcina debitoarei obligaţia de restituire a bunului, recurenta a considerat că obligaţia de restituire reprezintă o creanţă împotriva patrimoniului debitoarei.
În ceea ce priveşte accesoriile calculate şi facturate debitoarei, instanţa de fond a motivat respingerea cererii pe dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 85/2006, însă acest articol prevede îndepărtarea accesoriilor pentru creanţele născute anterior deschiderii procedurii, dar în speţă, aceste accesorii au fost facturate şi transmise debitoarei anterior deschiderii procedurii, în termenul prevăzut în contractul dintre părţi, astfel încât, nu au fost calculate şi adăugate ulterior deschiderii procedurii, ci reprezintă facturi emise anterior emiterii procedurii, motiv pentru care, recurenta a considerat că se impune trecerea lor în tabel.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
După cum a fost formulat recursul creditoarei I. L. F. I. SA, această parte a înţeles să critice neincluderea în tabelul preliminar a următoarelor sume: 9.316,59 Euro (pct. e din cererea de recurs), 2.450 lei (pct. a din cererea de recurs), 2.500 Euro (pct. b din cererea de recurs), 7.500 Euro (pct. c din cererea de recurs) şi, de asemenea, neincluderea în tabelul preliminar a obligaţiei de restituire a bunului de către debitoare (pct. d din cererea de recurs).
În ceea ce priveşte recursul declarat de debitoare, este de observat că această parte a înţeles să critice doar soluţia judecătorului sindic de înscriere în tabelul preliminar al obligaţiilor doar a sumei de 470.000 Euro.
Referitor la recursul declarat de creditoarea I. L. F. I. SA, Curtea a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte pct. a, este de observat că această parte invocă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 14 din Contractul de leasing financiar, referitoare la Prefinanţare. În cuprinsul acestui articol se face referire la ipoteza livrării unui obiect de leasing defect, caz în care finanţatorul este îndreptăţit să-i fie rambursate aceste cheltuieli, cuprinse în cadrul Categoriei cheltuielilor de prefinanţare.
Or, în prezenta cauză, obiectul expertizei extra-judiciare efectuate de finanţator viza tocmai conformitatea obiectului contractului de leasing, din punct de vedere calitativ; astfel că, în opinia Curţii, onorariul cuvenit expertului este cuprins în cadrul acestei categorii de cheltuieli, cuvenindu-se a-i fi restituite creditoarei.
Referitor la pct. b şi c, care privesc cheltuielile de judecată la care este îndreptăţită creditoarea, în dosarul nr. 2564/96/2010 al Tribunalului Harghita, Curtea a apreciat că aceste cheltuieli se impun a fi înscrise în tabelul preliminar de obligaţii al debitoarei, întrucât faţă de această din urmă parte, ele reprezintă un debit datorat creditoarei-recurente.
Acest lucru se impune întrucât potrivit specificaţiilor facturilor depuse în probaţiune, de creditoarea-recurentă, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că obiectul litigiului dedus judecăţii în care creditoarea a beneficiat de asistenţă juridică, corespunde cu serviciul descris în factură, servicii de consultanţă juridică pentru acţiunea în instanţă pentru anularea înregistrării societăţii debitoare în Registrul incidenţelor de plăţi (filele 49, 50, dosar nr. 2564/96/2010 al Tribunalului Harghita).
Referitor la pct. e, Curtea a constatat că, potrivit Anexei 1 la declaraţia de creanţă (fila 6, dosar nr. 2564/96/2010 al Tribunalului Harghita), rezultă că pentru facturi emise anterior deschiderii procedurii, şi anume 20.09.2010, potrivit Sentinţei nr. 2583/2010 a Tribunalului Harghita, au fost calculate penalităţi pentru perioade care depăşesc această datăde referinţă (de ex. facturi emise în iunie şi octombrie 2010, pentru care au fost calculate penalităţi de peste 300 de zile).
În ceea ce priveşte pct. d, Curtea a constatat că în tabelul de creanţe, pot fi înscrise doar sume certe, lichide şi exigibile şi nicidecum obligaţii de a face; această concluzie desprinzându-se din interpretarea sistematică a dispoziţiilor pct. 7 al art. 3 din Legea nr. 85/2006, şi ale pct. 16, 17 ale aceluiaşi articol.
Precizarea care se impune este aceea că cererea de restituire, în esenţă, nu obligaţia de a face, are caracter real, fiind o acţiune în revendicare mobiliară, astfel că nu poate fi formulată această acţiune, cu caracter real, în cuprinsul unei declaraţii de creanţă.
Referitor la celălalt recurs, declarat de debitoarea SC I. G. SRL, Curtea reţine că această parte recunoaşte plata de către creditoarea I. L. F. I. SA către A. S.p.a. a sumei de 470.000 Euro (fila 3, alin. 5, din cererea de recurs), însă, în aprecierea acesteia suma nu are un caracter cert, lichid şi exigibil întrucât creditoarea nu ar fi emis factură.
Însă, potrivit pct. 1 din Contractul de leasing nr. 8100058/2.09.2011 (fila 12, dosar creanţă), ratele de leasing + TVA, sunt scadente la plată pe data de 15 a fiecărei luni calendaristice, începând cu luna următoare recepţiei obiectului de leasing. Aşadar, condiţiile contractuale, stabilite în comun acord de către părţi, vizează obligaţia de plată a fiecărei rate, fără emiterea vreunei facturi, singura condiţionare fiind legată de data de la care aceste rate lunare sunt scadente, şi anume, punctul de plecare fiind data recepţiei bunului.
În consecinţă, pentru motivele de mai sus, Curtea a constatat că recursul promovat de debitoare este nefondat, instanţa urmând a-l respinge ca atare, potrivit art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă.
Referitor la celălalt recurs, declarat de creditoarea I. L. F. I. SA, este de observat că acesta se impune a fi admis, întrucât hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, urmând ca recursul promovat în cauză să fie admis, potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, iar hotărârea atacată să fie modificată în tot, în sensul că se va dispus înscrierea în tabelul preliminar rectificat nr. 4 al debitoarei SC I. G. SRL şi a sumelor: 2450 lei, reprezentând costuri de prefinanţare, 2500 euro+TVA şi 7500 euro+TVA, în echivalentul în lei, la cursul BNR valabil la data deschiderii proceduri, respectiv 20.09.2010, la rangul VII de prioritate, alături de suma de 2.225.106,28 lei.
Petitul referitor la înscrierea în tabelul rectificat a sumei de 9.316,59 Euro, reprezentând accesoriile calculate pentru ratele neachitate la termen, va fi respins, întrucât creditoarea nu a făcut dovada acestora, depunând la dosarul cauzei un scadenţar care viza perioade pentru care s-au calculat penalităţi ulterior deschiderii procedurii şi cuprindea, aşadar, calcule eronate.
Celelalte petite din hotărârea atacată vor fi menţinute ca legale şi temeinice, întrucât nu se impune reformarea acestora ca urmare a examinării hotărârii atacate şi di oficiu, potrivit prevederilor 3041 Cod procedură civilă.
