Acţiunea având ca obiect solicitarea unor ajutoare sociale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, la trecerea în rezervă sau direct în retragere. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art.109 din Legea nr.188/1999. Necompetenţa instanţei de contencios administrativ.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 1038/12 februarie 2014(în acelaşi sens, este şi decizia nr.932/10 februarie2014)
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului S.:
– obligarea acestor autorităţi publice la plata sumei de 29.160 lei, reprezentând contravaloarea a 27 de salarii de bază, conform art. 20 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 284/2010.
În fapt, reclamantul a motivat că a avut calitatea de poliţist, iar prin dispoziţia nr. 817/25.07.2011, i-a încetat raportul de serviciu cu IPJ S., având de pensie pentru limită de vârstă, fiind emisă dispoziţia nr. 161635/23.04.2012. Conform art. 20 pct. 1 din anexa VII la Legea nr. 284/2010, faţă de vechimea în funcţie, avea dreptul la 15 solde stabilite în raport de salariul funcţiei de bază. De asemenea, faţă de dispoziţiile art.20 pct.2 din anexă, beneficia de un ajutor egal cu 2 solde pentru fiecare an de activitate rămas până la pensionare, respectiv 12 solde.
Prin cererea nr. 67054 JS/26.10.2012, a solicitat plata sumelor de bani, însă prin adresa nr. 62335 F/2012, I.P.J. jud. S., i-a comunicat refuzul de plăţi, invocând dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010.
Legea nr. 284/2010 nu a fost abrogată, iar prin neplata salariilor se încalcă art. 16 din Constituţia României şi ale Protocolului nr. 12 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 20 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 284/2010, art. 16 alin.1 din Constituţia României şi art. 14 din CEDO.
Pârâtul I.P.J. S. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că, faţă de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 9 din Legea nr. 283/2011, ulterior anului 2010, dispoziţiile referitoare la acordarea ajutoarelor sau indemnizaţiilor la încetarea raporturilor de serviciu nu se aplică. Reclamantul a fost pensionat pentru limită de vârstă şi nu a fost clasat medical.
De asemenea, pârâtul MAI a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că reclamantul a avut raport de serviciu, cu I.P.J. S., care i-a stabilit şi drepturile cu ocazia trecerii în rezervă.
Prin sentinţa nr. 4319/CA/2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ a fost respinsă acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă că încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului s-a produs la data de 25.07.2011, atunci când a fost emisă dispoziţia nr. 817/25.07.2011 a Şefului I.P.J. S.
La acea dată, dispoziţiile art. 20 pct. 1 şi 2 din anexa nr.VII din Legea nr. 284/2010, nu mai produceau efecte.
Prin prevederile art.13 din Legea nr. 285/2010, care reglementează salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011, se arată expres că „în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, nu se aplică”.
Aceste dispoziţii au fost preluate de art. 9 din Legea nr. 283/2011 şi art. 2 din OUG nr. 84/2012, în ceea ce priveşte salarizarea personalului din fondurile publice, pentru anii 2012 şi 2013.
Faţă de aceste dispoziţii s-a considerat că nici la data încetării raportului de serviciu şi nici ulterior nu există posibilitatea legală ca acesta să beneficieze de ajutor sau indemnizaţie specială.
Starea de discriminare invocată de reclamant nu a fost reţinută, în condiţiile în care încetarea acordării ajutoarelor s-a efectuat pentru tot personalul salarizat din fonduri bugetare, începând cu anul 2011.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În expunerea motivelor se arată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. 5 atât din perspectiva neîndeplinirii în mod efectiv a procedurii de citare cu reclamantul cât şi din perspectiva necercetării fondului de către prima instanţă.
Cu privire la fondul cauzei a înţeles să invoce prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă întrucât în lipsa unei prevederi exprese de abrogare a dispoziţiilor art. 20 din Legea 284/2010 instanţa trebuia să analizeze temeinicia pretenţiei prin prisma tuturor actelor normative care fac referire la aceste drepturi.
Instanţa a pus în discuţie, ca motiv de ordine publică, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă faţă de obiectul acţiunii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea a constatat următoarele:
În cauză, este necontestat că obiectul cererii cu care reclamantul a învestit instanţa de judecată îl formează solicitarea de obligare la pârâtului la plata drepturilor cuvenite în temeiul art. 20 pct. 1 şi 2 din anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor de la art. 20 pct. 1 şi 2 din anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010, în vigoare la data respectivă, „La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă, respectiv salariul de bază de încadrare net avut în luna schimbării poziţiei de activitate astfel…” respectiv în cazul în care „raporturile de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.”.
Or, din interpretarea textului legal citat mai sus, rezultă că sumele cuvenite au natura juridică a unor ajutoare sociale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, iar nu a unor drepturi salariale cuvenite unor funcţionari publici în activitate, pentru a fi incidente dispoziţiile art.109 din Legea nr.188/1999.
Astfel fiind, în atare situaţie nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. 1 raportat la art. 2 alin. 2 şi art. 2 alin. 1 lit. i din Legea 554/2004 coroborate cu art.109 din Legea nr.188/1999 prin atacarea unui act administrativ asimilat – refuzul nejustificat ci în ipoteza descrisă de art.2 lit.c) din Codul de procedură civilă – 1865 şi art.153 lit.f) din Legea nr.263/2010, litigiul fiind supus jurisdicţiei asigurărilor sociale iar competenţa aparţinând tribunalului, ca instanţă de litigii de muncă şi asigurări sociale.
De altfel, în acelaşi sens a decis şi Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia 2965/2013 în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă.
În acest caz compunerea completului de judecată este cea prevăzută de art. 156 din Legea nr.263/2010 raportat la art. 55 alin. 1 din Legea 304/2004, respectiv un judecător şi 2 asistenţi judiciari.
Cum în cauză, fiind calificat eronat obiectul acţiunii, completul de judecată nu a fost compus potrivit prevederilor legale imperative, curtea a reţinut că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală împrejurare faţă de care, în temeiul art. 312 alin. 6 raportat la art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă a casat hotărârea şi a trimis cauza Tribunalului Sibiu – Secţia civilă – completul specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, spre competentă soluţionare.
