Raporturi de muncă.
Cerinţa acordului scris al funcţionarului public în cazul mutării definitive dintr-o funcţie publică în condiţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
În măsura în care circumscripţia în care funcţionarul îşi desfăşura activitatea nu a fost desfiinţată şi nici nu s-au modificat atribuţiile aferente funcţiilor publice, nu sunt incidente dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, nefiind în prezenţa unei reorganizări a autorităţii.
Prin urmare, decizia contestată are ca efect mutarea definitivă a intimatului-reclamant din funcţia publică ocupată anterior, în zona Videle, pe noua funcţie, din zona Mârzăneşti, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora mutarea este condiţionată de acordul scris al funcţionarului public în cauză, acord ce lipseşte în speţă, ceea ce atrage nelegalitatea actului administrativ atacat.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR. 126/14.01.2013)
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 408/09.05.2012, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea formulată de reclamantul P. M. în contradictoriu cu pârâta DSVSAT şi, pe cale de consecinţă, a anulat decizia nr. 3/12.01.2012 emisă de pârâtă, în ce priveşte mutarea definitivă a reclamantului, în calitate de funcţionar public, de la zona Videle la zona Mârzăneşti cu sediul CSVZ – CSVSA ……….. . A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 3/12.01.2012, pârâta DSVSA Teleorman şi-a reorganizat activitatea, stabilind numărul şi structura circumscripţiilor sanitare veterinare.
Reclamantul P. M. a solicitat anularea acestei decizii susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind consimţământul pentru a fi mutat definitiv pe o alta funcţie. A mai motivat reclamantul că la emiterea deciziei au fost încălcate şi dispoziţiile art. 41 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 188/1999, care instituie principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice, susţineri pe care instanţa de fond le-a găsit întemeiate.
A arătat astfel că, în aplicarea deciziei nr. 3/12.01.2012, privind reorganizarea şi stabilirea unei noi structuri organizatorice, pârâta trebuia să dovedească existenţa situaţiei şi a condiţiilor legale de schimbare a locului de muncă al reclamantului ca urmare a reorganizării instituţiei, simpla mutare a acestuia, sub pretextul reorganizării instituţiei nefiind valabilă dacă nu sunt respectate dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999.
A reţinut că prin decizia contestată s-a stabilit o nouă structură organizatorică şi un număr maxim de posturi pe compartimente şi atribuţii, iar în temeiul acestor prevederi, în conformitate cu noul stat defuncţii, s-a hotărât ca reclamantul să fie mutat de la zona Videle la zona Mârzăneşti.
Tribunalul a constatat astfel că, în realitate, a avut loc o mutare definitivă a reclamantului – funcţionar public, într-un alt compartiment al DSVSA Teleorman, cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Pârâta DSVSA Teleorman a justificat mutarea definitivă a reclamantului într-o altă zona, dar pe un post similar, prin faptul că, în speţă, a avut loc o redistribuire impusă de o nouă organizare şi că prin aceasta s-ar reduce distanţa de la domiciliul reclamantului la locul de muncă. A apreciat pârâta că nu a avut loc o mutare definitiva a reclamantului, invocându-se că acesta a fost redistribuit ca urmare a reorganizării.
Instanţa a reţinut că din decizia contestată reiese că zona Videle, unde se afla reclamantul în momentul reorganizării activităţii pârâtei, nu a fost desfiinţată, nefiind îndeplinite criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 188/1999, iar faptul că prin reorganizarea activităţii a mai fost înfiinţată o structură similară cu cea din zona Videle şi în zona Mârzăneşti nu conduce la concluzia că se impune mutarea definitiva a reclamantului pe aceeaşi funcţie, în acelaşi post şi cu acelaşi salariu, în condiţiile în care reclamantul nu şi-a dat acordul scris, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
De altfel, s-a mai arătat, pârâta a argumentat prin întâmpinarea formulată că motivul mutării reclamantului este legat numai de distanţa faţa de localitatea de domiciliu.
Din această perspectiva, Tribunalul a constatat că pârâta nu a respectat niciunul dintre criteriile privind mutarea definitiva a reclamantului din zona Videle în zona Mârzăneşti, în condiţiile în care reclamantul nu a solicitat în mod expres mutarea, nu a invocat motive de distanţă faţă de domiciliu, iar ca urmare a reorganizării activităţii pârâtei postul reclamantului din zona Videle nu a fost desfiinţat, reţinând aşadar că pârâta a procedat în mod abuziv, lipsind acordul scris al reclamantului.
În fapt, pârâta nu a făcut dovada că urmare a reorganizării, în zona unde reclamantul şi-a desfăşurat activitatea, a avut loc o reducere a numărului de posturi, ca urmare a reducerii atribuţiilor sau a schimbării efective a structurii, astfel că în speţă nu poate fi vorba de o redistribuire de personal, ca urmare a unei reorganizări, ci de o mutare definitivă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâta DSVSA Teleorman, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că instanţa de fond a reţinut, în mod cu totul eronat că, în aplicarea deciziei nr. 3/12.01.2012 era necesar a se dovedi existenţa situaţiei şi a condiţiilor legale de schimbare a locului de muncă al reclamantului ca urmare a reorganizării instituţiei. A subliniat că la nivelul Direcţiei nu s-a procedat la reorganizarea activităţii în baza art. 100 din Legea nr. 188/1999, menţionând că reorganizarea activităţii s-a făcut la data de 29.04.2011, iar reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei emise cu ocazia reorganizării, acţiune respinsă de instanţă. A invocat prevederile art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene în temeiul cărora s-a procedat la demararea procedurii impusă de regulament pentru a se stabili numărul de posturi şi structura acestora având în vedere motivaţia expusă prin adresa nr. 10493/24.10.201 a DSVSA Teleorman înaintată către ANSVSA, primind avizul de principiu prin ordin al preşedintelui ANSVSA nr. 18819/10.11.2011. În baza acestui aviz, DSVSA Teleorman a emis decizia nr. 3/12.01.2012, nefiind vorba de o reorganizare a activităţii conform art. 100 din Legea nr. 188/1999, ci de o nouă dimensionare a circumscripţiilor sanitare veterinare, având în vedere că până la data emiterii deciziei aceste circumscripţii nu aveau corespondent în ceea ce priveşte sediul, numărul de localităţi arondate fiind discriminatoriu pentru majoritatea medicilor veterinari oficiali.
Astfel, recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că prin decizia nr. 3/12.01.2012 s-a stabilit o nouă structură organizatorică şi un număr maxim de posturi pe compartimente şi atribuţii, nefiind vorba de întreaga activitate a instituţiei, ci de o componentă specială reprezentată de aceste circumscripţii sanitare veterinare zonale aşa cum prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare al DSVSA Teleorman.
A precizat că, în acest context, reclamantul, care anterior îşi desfăşura activitatea ca medic veterinar zonal la Circumscripţia Sanitară Veterinară zonala Videle, în urma reconfigurării acestor zone, în funcţie de numărul de animale stabilit în baza catagrafiei pentru zonele respective, a primit ca zona de responsabilitate în supravegherea activităţii sanitare veterinare zona …….., cu sediul la ……….., distanţa de deplasare de la domiciliul reclamantului până la sediul circumscripţiei sanitare veterinare reducându-se de la 50 de kilometri la 20 de km, nemodificându-se atribuţiile postului sau natura muncii sale .
Recurenta a menţionat totodată că intimatul-reclamant nu arată care este, în concret, nemulţumirea sa faţă de noua zona în care îşi desfăşoară activitatea, subliniind că DSVSA Teleorman este în imposibilitatea de a stabili o altă zonă de activitate, având în vedere ca celelalte circumscripţii sunt aprobate cu localităţile aferente, iar reclamantul nu doreşte ca activitatea să se desfăşoare în zona de activitate a circumscripţiei sanitare zonale Videle, înţelegând să conteste şi decizia prin care s-a dispus, în urma desfiinţării postului său în cadrul Serviciului de Sănătate Animală prin reorganizarea activităţii DSVSA în baza art. 100 din Legea nr. 188/1999, numirea în funcţia de consilier în cadrul circumscripţiei sanitare veterinare zonale Videle.
A criticat hotărârea recurată pentru omisiunea primei instanţe de a analiza apărările invocate şi pentru greşita apreciere a înscrisurilor administrate în dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii, cu consecinţa săvârşirii unei greşeli în stabilirea situaţiei de fapt, solicitând să se analizeze şi să se răspundă acestor critici, care nu îşi găsesc răspuns în sentinţa atacată.
Intimatul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Prin Decizia DSVSA Teleorman nr. 3/12.01.2012 s-au reorganizat circumscripţiile sanitare veterinare zonale şi circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din judeţul Teleorman, intimatului-reclamant fiindu-i atribuită zona Mârzăneşti. Anterior acestei decizii, intimatul îşi desfăşura activitatea în zona Videle, atribuită, ca urmare a acestei reorganizări, unui alt medic.
Decizia contestată a fost emisă în temeiul art. 6 alin. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 1209/27.04.2011, potrivit căruia numărul circumscripţiilor sanitar-veterinare zonale şi al circumscripţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor se stabileşte la propunerea directorului executiv, prin Ordin al Preşedintelui ANSVSA, ţinând cont de încadrarea în numărul de posturi aprobat pentru DSVSA, şi art. 6 alin. 2 din regulament, în conformitate cu care structura funcţiilor şi numărul de posturi alocat circumscripţiilor se stabileşte prin decizie a directorului executiv.
Întrucât circumscripţia Videle nu a fost desfiinţată şi nici nu s-au modificat atribuţiile aferente funcţiilor publice, Curtea reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, nefiind în prezenţa unei reorganizări a autorităţii. Sub acest aspect, Tribunalul a ajuns la aceeaşi concluzie, criticile recurentei fiind aşadar lipsite de obiect.
Prin urmare, decizia contestată are ca efect, aşa cum în mod corect a reţinut Tribunalul, mutarea definitivă a intimatului-reclamant din funcţia publică ocupată anterior, în zona Videle, pe noua funcţie, din zona Mârzăneşti, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora mutarea este condiţionată de acordul scris al funcţionarului public în cauză, acord ce lipseşte în speţă, ceea ce atrage nelegalitatea actului administrativ atacat.
Obligativitatea respectării dispoziţiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost de altfel menţionată şi în adresa nr. 18819/10.11.2011, prin care s-a transmis acordul de principiu al Preşedintelui ANSVSA cu privire la modificarea numărului circumscripţiilor sanitar-veterinare zonale şi al circumscripţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (fila 10 dosar fond).
Prevederile Regulamentului, ca act juridic cu forţă inferioară, nu pot deroga de la lege, astfel că directorul executiv al direcţiei judeţene are competenţa de a stabili structura funcţiilor şi numărul de posturi alocat circumscripţiilor zonale şi de a face încadrarea în aceste posturi cu respectarea dispoziţiilor legii, inclusiv a celor privind necesitatea acordului scris al funcţionarului public în cazul mutării definitive.
Împrejurarea că, în urma mutării, s-a redus distanţa dintre domiciliul intimatului şi locul său de muncă nu prezintă relevanţă din perspectiva analizării legalităţii deciziei contestate, atâta timp cât acesta nu şi-a dat acordul scris la mutare, iar legea nu prevede derogări de la această cerinţă, menită a garanta respectarea principiului stabilităţii în exercitarea funcţiei publice, consacrat de art. 3 lit. f din Legea nr. 188/1999, ce a fost nesocotit în cauza de faţă.
Pentru toate aceste considerente, sentinţa recurată fiind legală şi temeinică, în baza art. 312Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, recurenta fiind căzută în pretenţii, va fi obligată la plata către intimat a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în sumă de 300 lei, reprezentând onorariul de avocat
