ROMÂNIA
JUDECATORIA ONESTI
JUDETUL BACAU
DOSAR NR. 3072/270/2012 perfectare vânzare-cumparare
SENTINTA CIVILA NR. 3698
Sedinta publica din data de 20.11.2012
Completul de judecata format din:
Presedinte – ….
Grefier – ….
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamantul …. în contradictoriu cu pârâtul …., având ca obiect perfectare vânzare-cumparare.
La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta avocat ……, pentru reclamant, lipsa fiind partile.
Procedura completa.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza instantei ca lucrarea de expertiza, avizata, a fost depusa la dosarul cauzei, aceasta fiind deja comunicata partilor, dupa care:
Avocat …… confirma faptul ca a primit lucrarea de expertiza si nu are obiectiuni de formulat.
Instanta dispune plata catre expert … a onorariului de expert în cuantum de 800 lei, achitat de reclamantul … cu chitanta nr. 4910853/1/17.09.2012, sens în care dispune emiterea de adrese catre Tribunalul Bacau – Biroul Local de Expertize Tehnice si catre expert.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond:
Avocat .., pentru reclamant, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, perfectarea contractului de vânzare-cumparare, fara cheltuieli de judecata.
Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.
I N S T A N T A
Deliberând,
Asupra cauzei civile de fata, constata ca:
Prin cererea înregistrata pe rolul instantei la data de 12.06.2012 sub nr. 3072/270/2012 reclamantul …, domiciliat în ….. a chemat în judecata pe pârâtul …., cu acelasi domiciliu, solicitând perfectarea vânzarii–cumpararii suprafetei de 0,3 ha teren situat …..
În motivare se arata ca reclamantul a cumparat de la pârât, prin înscris sub semnatura privata numit „Antecontract de vânzare-cumparare”, în anul 2008, suprafata de 0,3 ha teren situat în comuna Dofteana, punctul „Runc”, la pretul de 900 lei .Nu au încheiat contractul de vânzare-cumparare în forma autentica deoarece vânzatorul nu s-a prezentat la notar în termenul de 60 de zile, stipulat în antecontract.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 969, art. 1073-1075, art. 1077, art. 1294 din Codul Civil anterior si art. 111 Cod procedura civila.
Cererea a fost timbrata cu 83 lei taxa judiciara de timbru si 1,5 lei timbru judiciar.
Prezent în instanta, pârâtul ….. a recunoscut pretentiile reclamantului.
Reclamantul a depus la dosar: acte de stare civila, înscris sub semnatura privata numit „Antecontract de vânzare-cumparare”, încheiat la data de 20.03.2008, adeverinta nr. 2398/19.03.2008, eliberata de Consiliul Local al …., notificare, dovada comunicarii notificarii, chitanta de plata a impozitelor pentru teren. A solicitat si probele cu interogatoriu si cu expertiza tehnica topo.
În conformitate cu dispozitiile art. 3 indice 2 al. 1 din Legea nr. 146/1997 instanta a solicitat extras de carte funciara (certificat de sarcini) si certificat fiscal pentru terenul în litigiu. Serviciul de Publicitate Imobiliara B.C.P.I. Onesti a comunicat ca terenul în suprafata de 0,3 ha, situat în … nu este înscris în cartea funciara si nu are înscrise sarcini (fila 29 dosar), iar …. a comunicat ca impozitul pe terenul mentionat este achitat (fila 24 dosar).
În baza art. 167 Cod Procedura Civila instanta a încuviintat probele cu interogatoriu, înscrisuri si expertiza tehnica topo ca fiind utile, pertinente si concludente cauzei.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Reclamantul a cumparat de la pârât, prin înscris sub semnatura privata numit „Antecontract de vânzare-cumparare”, la data de 20.03.2008, suprafata de 0,3 ha teren situat în ….la pretul de 900 lei .Nu au încheiat contractul de vânzare cumparare în forma autentica, dar au stabilit prin antecontract un termen de 60 de zile înlauntrul caruia vânzatorul sa se prezinte la notar. În acest sens, pârâtul a fost notificat la data de 11.01.2011, cerându-i-se sa comunice data la care se poate prezenta la notar pentru perfectarea vânzarii. Pârâtul nu a dat curs notificarii.
Prezent în instanta, la interogatoriu, pârâtul a fost de acord cu perfectarea vânzarii-cumpararii.
Asa cum cer dispozitiile art. 3 indice 2 al. 3 din Legea nr. 146/1997, instanta a dispus efectuarea unei expertize tehnice topo care va fi avizata de oficiul de cadastru si publicitate imobiliara.
Raportul de expertiza tehnica ing. ….., avizat de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bacau prin Procesul verbal de receptie nr. 399/26.10.2012 (fila 39 dosar) a identificat suprafata de 3000 mp teren fânat situat în comuna …., înscris în registrul agricol la pozitia de rol 24 vol. 3 din …. cu urmatorii megiesi: …… În schita ce însoteste raportul de expertiza tehnica, terenul este cuprins în perimetrul punctelor 70, 71, 72, 112, 73, 113, 62, 65, 66, 114, 67, 68, 98, 70 (fila 33 dosar).
Potrivit art. 102 al. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil contractul este supus dispozitiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveste încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa.
Prin urmare, în speta sunt aplicabile dispozitiile art. 1073 si 1077 din Codul Civil vechi conform carora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligatiei si, în caz contrar, are dreptul la dezdaunare; de asemenea, creditorul poate sa fie autorizat de a duce la îndeplinire obligatia, cu cheltuiala debitorului.
Însumând cele ce preced, instanta va admite va admite actiunea si va perfecta vânzarea-cumpararea suprafetei de 3000 mp fânat, cu datele topo enuntate mai sus.
Se va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Întrucât expertul topo …… a întocmit lucrarea de expertiza respectând obiectivele dispuse de instanta se va dispune plata onorariului definitiv în suma de 800 lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T A R A S T E :
Admite actiunea formulata de reclamantul …, domiciliat în … împotriva pârâtului …., cu acelasi domiciliu.
Perfecteaza vânzarea-cumpararea intervenita la data de 20.03.2008, între reclamant în calitate de cumparator si pârât, în calitate de vânzator, a suprafetei de 3000 m.p. teren situat în extravilanul …, … megiesit cu ….. conform schitei anexate la Raportul de Expertiza Tehnica inginer …., la pretul achitat de 900 lei.
Dispune plata onorariului de expert în suma de 800 lei catre expert …..
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica azi, 20.11.2012.
PRESEDINTE, GREFIER,
1