Termenul în care poate fi introdusă acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor – art. 81 din Legea nr.85/2006.
Litigii cu profesionişti – Anulare act vânzare- cumpărare.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1757 din 21.09.2012)
I. Prin Sentinţa civilă nr. 269/09.04.2012, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia Civilă în dosarul nr. 3308/87/2009/a5, a fost admisă cererea de repunere în termen, a fost admisă acţiunea formulată de lichidatorul AMT S.I. S.P.R.L. al societăţii debitoare Z.F. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. Z.F. S.R.L., prin administrator special P.N. şi S.C. C.B. S.R.L. şi s-a dispus anularea convenţiei de vânzare-cumpărare materializate prin factura fiscală seria TR WCF nr. 5924091/19.06.2008, prin care autoturismul Nissan Pathfinder culoare albastru, serie şasiu VSKJVWR51U0162390 a fost înstrăinat pârâtei S.C. C.B. S.R.L., cu repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligării pârâtei S.C. C.B. S.R.L. la plata contravalorii autoturismului de la data transferului.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că la data de 23.11.2009, Tribunalul Teleorman a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. Z.F. S.R.L., iar ulterior, prin Sentinţa nr. 282/06.06.2011, s-a dispus trecerea la faliment, cu desemnarea ca lichidator a societăţii AMT S.I. S.P.R.L.
S-a reţinut incidenţa art. 79 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că actul de transfer patrimonial a fost încheiat de debitor în perioada celor 3 ani anterior deschiderii procedurii, iar preţul pentru autoturismul vândut nu a fost încasat, fiind facturat în frauda creditorilor.
II. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta S.C. C.B. S.R.L., solicitând casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că situaţia de fapt şi de drept a fost reţinută eronat în sentinţa atacată, întrucât în realitate, autoturismul Nissan Pathfinder serie şasiu VSKJVWR51U0162390 a fost cumpărat de recurentă de la societatea debitoare în baza facturii nr. FRAN 854/26.06.2009, în valoare de 18.623,66 lei, sumă achitată integral în contul RCI L.R., conform indicaţiilor vânzătoarei, prin OP din 25.05.2009 pentru suma de 17.785,78 lei şi OP din 27.05.2009 pentru suma de 837,88 lei.
Cât priveşte factura anulată seria TR WCF nr. 5924091/19.06.2008, recurenta susţine că este falsă şi întocmită nelegal, întrucât la acea dată autoturismul făcea obiectul contractului de leasing financiar nr. 53583/28.12.2006, cu ultima scadenţă la 11.01.2009, nefiind proprietatea vânzătoarei.
III. La data de 14.09.2012, intimata-reclamantă AMT S.I. S.P.R.L. – lichidator judiciar al S.C. Z.F. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului (filele 34-36).
IV. Deliberând cu prioritate asupra excepţiei prescripţiei extinctive, motiv de ordine publică invocat în condiţiile art. 306 alin.2 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:
1. Precizări prealabile.
Motivul de recurs invocat din oficiu, constând în aplicarea greşită a legii la soluţionarea cererii de repunere în termenul de prescripţie extinctivă al acţiunii în anulare, se impune a fi analizat cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin.1 C.pr.civ., întrucât se referă la o excepţie procesuală, a cărei admitere ar face de prisos cercetarea fondului.
În prealabil, Curtea mai precizează că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în vigoare la momentul deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei S.C. Z.F. S.R.L.
Deşi acţiunea în anulare a fost introdusă la 13.02.2012, prevederile Cărţii a VI-a (art. 2500-2556) din Noul Cod civil nu sunt aplicabile, întrucât dispoziţiile tranzitorii ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 stabilesc că prescripţiile începute anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
Ca urmare, caracterul de ordine publică al excepţiei prescripţiei extinctive se întemeiază pe dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora instanţa judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris.
2. Termenul în care putea fi introdusă acţiunea în anulare.
Potrivit art. 81 alin.1 din Legea nr. 85/2006 (în vigoare la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. Z.F. S.R.L. – 23.11.2009), acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.
Ca natură juridică, aceste termene sunt de prescripţie extinctivă, cu caracter special, fiind aplicabile regulile privind suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen prevăzute în dreptul comun – Decretul nr. 167/1958.
În speţă, procedura insolvenţei împotriva debitoarei S.C. Z.F. S.R.L. a fost deschisă la data de 23.11.2009, astfel cum rezultă din Încheierea comercială nr. 1087/2009 (fila 37 dosar recurs).
Ca urmare, termenul de prescripţie extinctivă pentru introducerea acţiunii în anulare s-a împlinit cel târziu la data de 23.05.2011. Termenul de prescripţie a curs neîntrerupt, fără suspendări sau întreruperi, astfel cum chiar reclamantul lichidator a recunoscut implicit, prin formularea cererii de repunere în termen.
3. Cu privire la cererea de repunere în termen.
Potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958, instanţa judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii.
Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este o măsură excepţională, care poate fi dispusă numai în cazuri “temeinic justificate”.
În doctrina juridică, s-a arătat că prin “cauze temeinic justificate” trebuie să se înţeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de culpă. Domeniul repunerii în termen începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră.
În mod greşit reclamanta lichidator şi-a întemeiat în drept cererea de repunere în termen pe dispoziţiile art. 103 C.pr.civ., acestea nefiind aplicabile întrucât se referă la termenele de decădere procedurale, iar nu la termenele de prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiune.
În motivarea cererii de repunere în termen, reclamanta lichidator a arătat că organele de conducere ale debitoarei nu i-au prezentat în termen legal situaţia înstrăinărilor în perioada celor 3 ani anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, iar la data de 07.02.2012 a intrat în posesia unor facturi fiscale conform cărora în anul 2008, din averea debitoarei, au avut loc mai multe înstrăinări. În dovedire, a fost depus procesul-verbal de predare primire încheiat la 07.02.2012.
În speţă, instanţa de fond trebuia să analizeze dacă motivele invocate de lichidatorul reclamant în susţinerea cererii de repunere în termen exclud vreo culpă a acestuia. Reţinând fără o asemenea verificare susţinerile reclamantei şi admiţând cererea de repunere în termen, judecătorul sindic a făcut o greşită aplicare a legii, ignorând totodată cadrul normativ în care trebuia cercetată cererea de repunere în termen.
În acest context, Curtea mai constată că sentinţa atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de prescripţie, contrar dispoziţiilor art. 261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. şi exigenţelor pe care trebuie să le îndeplinească o hotărâre judecătorească din perspectiva dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din CEDO.
Motivele invocate în susţinerea cererii de repunere în termenul de prescripţie nu sunt de natură a răsturna prezumţia de pasivitate culpabilă a administratorului judiciar/lichidatorului în introducerea în termen a acţiunii în anulare.
Potrivit art. 20 alin.1 lit.c din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar are ca atribuţie întocmirea actelor prevăzute la art. 28 alin.1, în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă înăuntrul termenelor legale.
Lichidatorul reclamant nu a demonstrat imposibilitatea obiectivă de a avea cunoştinţă, până la data procesului verbal de predare-primire din 07.02.2012, despre actele de transfer patrimonial încheiate în anul 2008, nu a indicat demersurile efectuate în vederea identificării unor eventuale acte frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, astfel că motivele invocate de lichidator nu pot fi considerate “cauze temeinic justificate”. Faptul că organele de conducere ale societăţii debitoare nu au prezentat în termen legal situaţia înstrăinărilor nu justifică pasivitatea lichidatorului care nu a dovedit că ar fi acţionat, prin mijloacele legale, în vederea stabilirii în termen util a situaţiei unor acte juridice ale debitoarei.
În concluzie, Curtea apreciază că împrejurările invocate de lichidatorul reclamant nu justificau repunerea în termenul de prescripţie.
4. Cu privire la excepţia prescripţiei extinctive.
Având în vedere că, potrivit considerentelor de mai sus (pct. 2), termenul de prescripţie extinctivă pentru introducerea acţiunii în anulare s-a împlinit cel târziu la data de 23.05.2011, iar acţiunea a fost formulată la 13.02.2012 (fila 2 dosar fond), în baza art. 1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 81 alin.1 din Legea nr. 85/2006, excepţia prescripţiei este întemeiată.
5. Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1-3 şi art. 304 pct.9 C.pr.civ., Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că, respingând cererea de repunere în termenul de prescripţie, a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins acţiunea în anulare ca prescrisă.
Găsind întemeiat acest motiv de recurs de ordine publică, Curtea apreciază ca inutilă analiza motivelor referitoare la fondul pricinii, invocate de recurentă.
1
