R O M Â N I A
JUDECĂTORIA MEDGIDIA
Medgidia, str.Independenţei nr.14, judeţul Constanţa;
cod poştal – 905600
Înregistrată în evidenţa A.N.S.P.D.C.P. sub nr.4140
Dosar nr. 10744/256/2014
SENTINŢA PENALĂ NR. 170
Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2015
Instanţa constituită din:
Preşedinte – S.A.I.
Grefier – I.V.
Ministerul Public a fost legal reprezentat de procuror R.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia
S-a luat în pronunţare cauza penală privind contestaţia la executarea pedepsei – privind pe condamnatul D.L.M.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 06.01.2015 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa, pentru a delibera, a stabilit pronunţarea la data de 20.01.2015, când a pronunţat prezenta hotărâre.
I N S T A N Ţ A,
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:
La data de 4 decembrie 2014, petentul D.L.M., în prezent deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, a formulat contestaţie la executarea pedepsei închisorii în a cărei executare se află.
În motivare arată că este îndreptăţit să i se aplice o cauză de micşorare a pedepsei, cauză care nu i-a fost aplicată, fiind incidente astfel în cauză prevederile art. 598 alin.1 lit.d Cod procedură penală.
Prin notele de şedinţă depuse la data de 6 ianuarie 2015, petentul a invocat intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale, raportat la prevederile art. 122, 124 lit.c) şi d) din Codul penal, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012.
În concluziile orale, prin apărător ales, a invocat aspecte vizând încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul, precum şi incidenţa legii penale mai favorabile din perspectiva dezincriminării unor circumstanţa agravante şi al unor infracţiuni de furt calificat, în raport de care ar fi intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Pe rolul Judecătoriei Medgidia cauza a fost înregistrată sub nr. 10744/256/2014 din 04.12.2014.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Condamnatul D.L.M. este deţinut în Penitenciarul Poarta Albă şi se află în executarea pedepsei rezultante de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 578/05.06.2014 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr.26877/212/2008, rămasă definitivă la data de 12.11.2014 prin decizia penală nr. 756/P/12.11.2014 a Curţii de Apel Constanţa prin care s-a respins – ca nefondat – apelul.
A fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1634/2014 din 12.11.2014.
Conform art.598 alin.1 Cod procedură penală; „Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.”
Se constată că petentul invocă prescripţia specială ca fiind o cauză de reducere a pedepsei închisorii care i-a fost aplicată.
Sub un prim aspect, instanţa reţine că prescripţia răspunderii penale este o cauză de înlăturare a răspunderii penale a inculpatului, şi nu o cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Pe de altă parte, pe calea contestaţiei la executare se poate invoca doar prescripţia executării pedepsei, întemeiată pe prevederile art. 125 din Codul penal din 1968 şi nu şi prescripţia răspunderii penale, căci aceasta din urmă trebuie să fie aplicată prin hotărârea pusă în executare.
De altfel, se constată că petentul a invocat atât în faţa primei instanţe, cât şi în calea de atac a apelului, prescripţia răspunderii penale, ambele instanţe reţinând, cu autoritate de lucru judecat, că nu a intervenit această prescripţie pentru niciuna din infracţiunile reţinute de instanţă în sarcina inculpatului D.L.M. raportat la niciuna dintre legile penale care au existat de la data săvârşirii infracţiunilor de către inculpat şi până la data pronunţării sentinţei penale.
Pentru a se dispune astfel, au fost avute în vedere şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/6.05.2014 publicată în Monitorul Oficial al României în care la paragraful 56 se arată următoarele: „Totodată Curtea observă că prin decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că în aplicarea art. 5 din Codul penal prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, conferind astfel art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată, valenţe neconstituţionale. Curtea constată că, odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme încetează în conformitate cu prevederile art. 147 alin. 4 din Constituţie şi cu cele ale art. 4771 din Codul de procedură penală.”
Totodată, se constată că petentul invocă aspecte privind aplicarea legii penale mai favorabile, în condiţiile în care nu a intervenit o lege penală nouă între momentul condamnării definitive a petentului (12.11.2014) şi momentul promovării prezentei contestaţii (04.12.2014).
De altfel, incidenţa legii penale mai favorabile a fost analizată atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de control judiciar, în raport de criticile inculpatului, inclusiv pe aceste motive, conform art. 5 din noul Cod penal, situaţie în care nu mai sunt aplicabile şi prevederile art.6 din noul Cod penal, respectiv analizarea incidenţei legii penale mai favorabile în raport de o lege intervenită după condamnarea inculpatului.
Din acelaşi motive, respectiv pentru că nu există o lege penală intervenită ulterior condamnării inculpatului, nu pot fi analizate, pe calea contestaţiei la executare, aspecte privind dezincriminarea unei fapte penale sau a unor circumstanţe agravante care calificau fapta ca fiind o infracţiune mai gravă, întrucât şi aceste aspecte au fost analizate, cu autoritate de lucru judecat, de instanţa care a dispus condamnarea petentului din această cauză.
Nici aspectele privind calificarea faptelor pentru care a fost condamnat contestatorul D.L.M., şi nici încadrarea juridică a acestora, nu pot fi repuse în discuţie pe calea contestaţiei la executare, decât în cazurile prev. de art. 6 din Codul penal, respectiv în cazul intervenirii unei legi penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei.
Or, aşa cum s-a arătat, nu a intervenit o lege penală mai favorabilă ulterior judecării definitive a petentului.
Eventualele erori de judecată, apreciate astfel de contestator, nu pot fi, de asemenea, invocate pe calea contestaţiei la executare, ci doar pe calea căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii de condamnare.
În concluzie, instanţa reţine că motivele invocate de contestatorul D.L.M. nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege în dispoziţia legală citată şi, în consecinţă, nu pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare.
În consecinţă, văzând şi prevederile art. 598 alin.1 Cod procedură penală, instanţa apreciază că cererea este neîntemeiată şi o va respinge ca atare.
Se va face aplicarea art. 272 alin.1 şi art.275 alin. 2 Cod procedură penală în referire la cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge – ca neîntemeiată – contestaţia la executarea pedepsei – privind pe condamnatul D.L.M.
În baza art.275 alin. 2 Cod procedură penală;
Obligă pe condamnat către stat la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea dispozitivului prezentei hotărâri.
Face aplicarea art.407 alin.1 Cod procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 ianuarie 2015.
PREŞEDINTE,GREFIER,
S.A.I. V.I.
