ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECŢIA I CIVILĂ
DOSAR NR. ……./204/2012*
DECIZIA CIVILĂ NR.404
Şedinţa publică din data de 20 martie 2014
T R I B U N A L U L:
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, sub nr. ……./204/2012, reclamantul RN a chemat în judecată pe pârâţii RA, Comisia Judeţeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Agricole şi a Celor Forestiere şi Comisia Locală De Aplicare A Legilor Fondului Funciar S solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea parţială absolută a Hotărârii nr.3557 din data de 25.08.2004 emisă de Comisia Judeţeană Prahova, în senul că în mod greşit a fost menţionat şi numitul RA.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că împreună cu sora sa, în calitate de moştenitori ai defunctului RG, au făcut cerere către Comisia Locală de Fond Funciar – S pentru recunoaşterea dreptului de proprietate. La data de 27.02.1992 s-a emis adeverinţa nr.1270/1992 prin care s-a stabilit reconstituirea dreptului pentru cei doi petenţi, pentru suprafaţa de 0,80 ha teren. A mai învederat reclamantul că a aşteptat o perioadă lungă de timp şi, fiind într-un litigiu cu fratele său, a mers să se intereseze de titlu şi cu acea ocazie a aflat că şi pârâtul a fost menţionat ca beneficiar al dreptului reconstituit, deşi nu a făcut cerere.
În drept, a invocat Legea nr.18/1991.
În probaţiune a depus, în copie, adeverinţa nr.1270/27.02.1992, adresa nr.7521/25.09.2012 emisă de Primăria com. S, Hotărârea nr. 3557/25.08.2004, declaraţie.
Acţiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
Pârâtul RA a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În fapt, a arătat pârâtul că a depus în termen legal cererea de reconstituirea a dreptului de proprietate cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, respectiv în termen de 6 luni calculat cu începere de la 25.07.2005.
În drept, a invocat art.115 C.pr.civ.
În susţinere, a depus, în copie, adresa nr.5595/28.06.2012, Hotărârea nr.3557/25.08.2004, încheierea de la termenul din data de 15.06.2012 în dosarul nr.1592/204/2012, cerere înregistrată sub nr. 322/22.11.2005, cerere înregistrată sub nr. 317/1991, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.81/13.01.1962 de Notariatul de Stat Câmpina, act de vânzare, adresa nr.4826/10.11.2004, adresa nr. 1540/11.04.2005.
Pârâta Comisia Locală De Aplicare A Legilor Fondului Funciar S a formulat întâmpinare prin care a arătat că în anul 1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru autor RG – cu moşt. PM şi RA pentru suprafaţa de 0,80 ha teren agricol prin hotărârea comisiei judeţene de fond funciar nr.62/25.07.1991. Prin hotărârea comisiei judeţene de fond funciar nr.153/14.11.1991 s-a modificat poziţia 139/202 din anexa 3 prin înscrierea moştenitorilor PM şi RN, fiind înlăturat RA. În anul 2004 a fost modificată anexa iniţială şi suplimentată prin care au fost înscrişi toţi moştenitorii, respectiv PM, RN şi RA, modificare validată prin hotărârea comisiei judeţene de fond funciar nr.3557/25.08.2004. A mai învederat pârâta că reclamantul nu a depus certificatul de moştenitor de la def. RG la data depunerii cererii de reconstituire astfel comisia locală de fond funciar de la acea dată nu a avut cunoştinţă de faptul că ceilalţi moştenitori ai defunctului erau renunţători.
În drept, a invocat disp. Legii nr.18/1991.
În susţinere a depus, în copie, cererea nr.318/1991, nr.317/1991, nr.322/2005, nr.6646/2006, 5139/2011, nr.370/1991, hotărârea comisiei judeţene de fond funciar nr.3557/25.08.2004, anexa 3 la această hotărâre, răspunsul nr.220/2007, nr.5772/2011, adresa nr.8986/2012 (f.39-51).
Legal citată, Comisia Judeţeană Prahova Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor Agricole Şi A Celor Forestiere nu a trimis reprezentant în instanţă şi nici nu a formulat în cauză întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 01.02.2013 s-a dispus ataşarea dosarului nr. ……./204/2012 al Judecătoriei Câmpina.
Prin sentinţa civilă nr. 314/01.02.2013 instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul RA prin întâmpinare şi a respins cererea ca tardiv formulată.
Prin decizia civilă nr. 750/23.04.2013 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost admis recursul declarat de recurentul reclamant RN, a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza la Judecătoria Câmpina pentru soluţionarea pe fond a pricinii, dosarul fiind reînregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 14.10.2013 sub nr. ……./204/2012*.
Sub aspectul probatoriului instanţa a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse adresele nr. 7295/2013, 7055/2013 şi 10514/2013 emise de Primăria com. S, adresa nr.16270/2013 emisă de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere şi proba cu interogatoriul reclamantului şi al pârâtului.
La termenul de judecată din data de 13.12.2013 pârâtul RA a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 3414/20.12.2013, Judecătoria Câmpina, a respins ca inadmisibilă excepţia tardivităţii formulării cererii, invocată de pârâtul RA, a admis cererea formulată de reclamantul RN, în contradictoriu cu pârâţii RA, Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a comunei S şi Comisia Judeţeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Agricole şi a celor Forestiere, a constatat nulitatea absolută parţială a Hotărârii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere nr. 3557 din data de 25.08.2004 privind menţionarea pârâtului RA în calitate de moştenitor al defunctului RGG şi a respins cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii, invocată de pârâtul RA, excepţie ce a fost respinsă ca inadmisibilă faţă de dispoziţiile art.315 C.pr.civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorul fondului. Astfel, modalitatea în care instanţa de recurs, prin decizia de casare, dă dezlegare unui aspect litigios se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării, datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti se impun, deopotrivă părţilor şi instanţei ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect litigios.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea Comisiei Judeţene Prahova Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere nr.62/25.07.1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru autor RG – cu moşt. PM şi RA – în anexa 3, poziţia 139/202 pentru suprafaţa totală de 0,80 ha teren agricol.
Prin Hotărârea Comisiei Judeţene Prahova Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere nr.153/14.11.1991 s-a modificat poziţia susmenţionată din anexa 3 prin înscrierea moştenitorilor PM şi RN, fiind înlăturat RA şi a fost eliberată adeverinţa Comisiei Locale S nr. 1270/27.02.1992.
Prin hotărârea Comisiei Judeţene Prahova Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere nr.3557/2004 a fost modificată anexa iniţială şi suplimentată, fiind înscrişi toţi moştenitorii defunctului RG, respectiv PM, RN şi RA.
Din certificatele de moştenitor nr.376/30.03.1981 şi nr.641/18.09.1979 rezultă că pârâtul RA a renunţat la succesiunea după părinţii săi, defuncţii RG şi Radu Maria, fiind străin de succesiune prin renunţare, conform declaraţiilor autentice nr.R.891/1980 şi nr.468/1979.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Comisia Locală S a arătat că la dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate nu au fost depuse certificatele de moştenitor, aşa încât nu a avut cunoştinţă, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate, de împrejurarea că ceilalţi moştenitori erau renunţători.
În soluţionarea prezentei cauze, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. XI/05.02.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuându-se, în aplicarea disp. art. 8 şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 rep., că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din C. civ., iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.
Pentru aceste considerente, constatând că în mod greşit pârâtul RA a fost înscris în calitate de moştenitor al defunctului RGG, fiind străin de succesiunea acestuia prin renunţare, instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată şi a constatat nulitatea absolută parţială a Hotărârii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere nr.3557 din data de 25.08.2004 privind menţionarea pârâtului RA în calitate de moştenitor al defunctului RGG.
Împotriva sentinţei civile nr. 3414/20.12.2013 pronunţată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr. ……./204/2012*, a declarat recurs, pârâtul RA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul – pârât a arătat că, în mod neîntemeiat instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii promovării cererii de chemare in judecată, invocând dispoziţiile art. 315 Cod pr.civ., întrucât pârâtul a susţinut excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare in judecată motivat de faptul că reclamantul a avut cunoştinţă de cuprinsul Hotărârii Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere nr. 3557 din 25.08.2004 ca urmare a depunerii acesteia într-un alt dosar ce se afla pe rolul Judecătoriei Câmpina.
A susţinut recurentul – pârât că, întrucât reclamantul nu a formulat cererea de chemare in judecată in interiorul termenului de 30 de zile de la data la care a luat cunoştinţa de conţinutul acesteia, pârâtul a invocat excepţia tardivităţii, iar instanţa de fond a admis-o, soluţie împotriva căreia reclamantul a formulat recurs şi Tribunalul Prahova a admis recursul apreciind că la dosar nu există o dovada a comunicării hotărârii către reclamant de către comisiile de aplicare a legii fondului funciar astfel încât excepţia este neîntemeiată, şi se impune trimiterea cauzei la instanţa de fond in vederea soluţionării pe fond a acesteia.
A precizat recurentul – pârât că, în momentul când s-a reluat judecarea cauzei la Judecătoria Câmpina, la solicitarea pârâtului, s-a depus la dosar adresa nr. 10514/05.12.2013 a Primăriei S la care a fost ataşată in copie Adresa nr. L272/dosarV/C/2 din 31 martie 2006 emisa de Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova prin care reclamantului RN i se comunica următoarele: “Din verificările efectuate la Comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar S s-a constatat ca pentru RA, fratele dvs. s-a întocmit anexa modificatoare, validata prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 3557/2004 unde este trecut ca moştenitor al defunctului RG alături de ceilalţi moştenitori ”
A arătat recurentul – pârât că, faţă de aceasta situaţie, având in vedere chiar motivarea decizie Tribunalului Prahova, conform căreia se poate pune in discuţie tardivitatea formulării cererii de chemare in judecata numai daca se face dovada comunicării hotărârii atacate de către comisii, a invocat din nou excepţia tardivităţii, având la baza altă motivare ca prima data, arătând ca reclamantul trebuia sa solicite anularea hotărârii in anul 2006 când a luat cunoştinţa de existenta acesteia ca urmare a comunicării sus-menţionate.
A învederat recurentul-pârât că în soluţionarea excepţiei instanţa de fond a apreciat în mod greşit ca, in conformitate cu art. 315 Cod pr.civ., trebuie obligatoriu sa soluţioneze pe fond cauza, iar anularea unei hotărâri de către instanţa de recurs pe motiv ca instanţa de fond a soluţionat in mod greşit cauza pe excepţie presupune si menţiunea trimiterii cauzei spre judecare pe fond, insa acest lucru nu înseamnă ca instanţa de fond nu poate sa mai ia in discuţie nici o excepţie, indiferent care ar fi aceasta, ci conform art. 315 Cod pr.civ. trebuie sa se pronunţe numai pe fondul cauzei.
A arătat recurentul-pârât că particularitatea acestei cauze o reprezintă faptul ca excepţia invocata este aceeaşi ca si prima data, însa motivarea acesteia este cu totul alta, astfel încât nu se poate eventual retine ca a existat deja o pronunţare asupra excepţiei.
Pe acest capăt de cerere, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi respingerea cererii de chemare in judecată, ca fiind tardiv formulată.
A arătat recurentul-pârât că un al doilea motiv de recurs îl vizează faptul că, în mod greşit, pe fondul cauzei, instanţa a admis cererea de chemare in judecata si pe cale de consecinţa a constatat nulitatea absoluta parţiala a Hotărârii Comisiei judeţene nr.3557/25.08.2004 privind menţionarea subsemnatului in calitate de moştenitor al defunctului RGG, motivarea instanţei de fond în ceea ce priveşte admiterea cererii având la baza decizia nr. XI/05.02.2007 a I.C.C.J. prin care a fost admis recursul in interesul legii si s-a stabilit ca in aplicarea disp. art. 8 si art.13 alin.(2) din Legea nr. 18/1991 beneficiază de repunerea in termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea in termenul prevăzut de art. 700 din C.civ. iar nu si cei care au renunţat la moştenire.
A precizat recurentul – pârât, cu privire la acest aspect, că hotărârea a cărei nulitate absoluta parţiala s-a constatat a fost data in anul 2004, iar decizia I.C.C.J. s-a pronunţat in anul 2007 şi, nulitatea absoluta a unui înscris este dată de o cauză existentă la data întocmirii înscrisului respectiv ori, in anul 2004 nici nu se putea pune in discuţie o interpretare a dispoziţiilor legale de maniera celei data de I.C.C.J. in condiţiile in care textul de lege era clar prin a preciza ca este vorba de o repunere in termenul de acceptare a succesiunii.
A susţinut recurentul-pârât că prin modul de soluţionare a cererii de chemare in judecată, instanţa de fond a realizat şi o discriminare vădita intre pârât şi sora acestora, PM, în sensul că s-a constatat nulitatea hotărârii numai cu privire la pârât, în timp ce sora acestuia a rămas ca persoana îndreptăţită la reconstituire deşi din cuprinsul certificatului de moştenitor nr. 376/1981 emis la dezbaterea succesiunii defunctului RG rezulta că si aceasta a renunţat la succesiune, conform declaraţiei autentificata sub nr. 1168/1981.
A apreciat recurentul-pârât că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de chemare in judecata, deoarece aplicarea deciziei I.C.C.J. se putea discuta la soluţionarea cererii de ieşire din indiviziune asupra terenurilor asupra cărora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.
A solicitat recurentul-pârât admiterea recursului şi modificarea in tot a sentinţei pronunţată de instanţa de fond în sensul respingerii cererii de chemare in judecată, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat disp. art. 3041 C.pr.civ.
Legal citat, intimatul-reclamant RN, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că instanţa de fond a analizat corect aceasta cerere şi a făcut aplicarea disp. art.315 C.pr.civ., iar după trimiterea în rejudecare,aceasta excepţie nu mai putea fi invocată, interpretarea recursului cu privire la decizia de casare fiind eronată.
A arătat intimatul-reclamat că este clar că instanţa de casare a apreciat că nu poate fi vorba de tardivitate şi, chiar dacă s-ar reanaliza aceasta excepţie, conform probelor administrate, nu rezultă că H.C.J. a fost comunicată, conform dispoziţiilor Legii 18/1991 cu modificări şi că intimatul nu a respectat termenul.
A susţinut intimatul-reclamant că potrivit art. 53 din Legea 18/1991 H.C.J. se comunica pârtilor interesate cu scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, ceea ce nu s-a dovedit în prezenta cauza, iar faptul că la un răspuns de la Prefectura către recurent, în urma unei sesizări a acestuia, se menţionează că ar exista o H.C.J. care operează modificări, nu reprezintă o comunicare conform art.53 din Legea 18/1991 şi care poate conduce la excepţia tardivităţii, astfel că, a solicitat respingerea acestui motiv de recurs.
Cu privire la fond, intimatul-reclamant a arătat că recurentul apreciază eronat menţiunile deciziei XI/05.02.2007 a I.C.C.J. cu privire la o repunere în termen a acceptării moştenirii, întrucât aceste dispoziţii se aplica moştenitorilor care nu au acceptat succesiunea în termenul de opţiune şi nu renunţătorilor şi, în plus, opţiunea persoanei cu vocaţie succesorala, care nu a acceptat succesiunea, de a fi respinsa în termen, se manifesta prin formula cererii de reconstituire, în intervalul prevăzut de Legea 18/1991.
A precizat intimatul-reclamant că, în prezenta cauza, recurentul nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, el având cerere pentru alte terenuri şi nu cele de la părinţi, pârâtul renunţând expres la succesiune şi nici nu a formulat cerere de reconstituire, astfel că, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile deciziei XI/05.02.2007 a I.C.C.J.
A apreciat intimatul-reclamant că soluţia instanţei este legală şi temeinică, sens în care, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. ……./204/2012* la data de 20.02.2014.
Tribunalul examinând cauza în raport de sentinţa recurată, situaţia de fapt reţinută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate şi ţinând seama de dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la critica potrivit căreia în mod greşit instanţa fondului a respins excepţia tardivităţii promovării cererii de chemare în judecată reiterată de recurentul pârât în al doilea ciclu procedural, tribunalul reţine că prin decizia de casare nr.750/23.04.2013 s-a reţinut irevocabil că, împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare, că la dosar nu exista nicio dovadă depusă de vreuna din cele două comisii implicate în procedura de reconstituire (Comisia Locală S şi Comisia Judeţeană Prahova) din care să rezulte că au comunicat în mod legal şi într-un termen rezonabil hotărârea respectivă către reclamantul RN.
De asemenea, tribunalul a mai reţinut că, anterior, între părţi, a existat un alt litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr.1592/204/2012, în cursul căruia, la data de 29.06.2012, Comisia Locală S a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri, printre care şi Hotărârea Comisiei Judeţene Prahova nr. 3557/25.03.2004, ce face obiectul prezentei plângeri, respectiv că, la data de 24.09.2012 reclamantul RN s-a adresat cu o cerere la Primăria com.S, înregistrată sub nr. 7508/24.09.2012, prin care a solicitat comunicarea în mod oficial a unei copii după hotărârea respectivă (fila 5 dosar fond), fiindu-i astfel comunicată o copie după această hotărâre la data de 25.09.2012.
Din această perspectivă, tribunalul a constatat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că termenul de 30 de lege menţionat anterior ar curge de la data de 29.06.2012, dată la care Comisia Locală S ar fi depus la dosar, printre alte înscrisuri, Hotărârea Comisiei Judeţene Prahova nr. 3557/25.03.2004.
Stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991 trebuie realizată, în principal, în mod obiectiv, prin raportare la mijloace de probă care să ateste faptul că, în mod cert, la acea dată reclamantul a luat la cunoştinţă de această hotărâre.
În cauza de faţă, s-a statuat că nu se poate prezuma că reclamantul ar fi luat la cunoştinţă de conţinutul hotărârii atacate (nr.3557/2004), la data de 29.06.2012, prezumţia simplă invocată de pârâtul RA, în sensul că prin depunerea la dosar la acea dată a hotărârii atacate, în mod firesc reclamantul a luat la cunoştinţă despre conţinutul său de îndată, fiind neverosimilă, neavând greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea, aşa cum menţionează art. 1203 C.civ.
Tribunalul a constatat ca fiind data certă, la care reclamantul a luat la cunoştinţă de conţinutul Hotărârii Comisiei Judeţene nr. 3557/25.03.2004, data de 25.09.2012, când i-a fost comunicată în mod expres de către Comisia Locală S hotărârea respectivă şi ţinând cont că acesta a formulat plângerea la data de 03.10.2012, a statuat irevocabil că plângerea a fost formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 53 alin. 3 din Legea 18/1991.
Ca atare, în mod corect, în al doilea ciclu procesual, excepţia tardivităţii formulării plângerii a fost respinsă ca inadmisibilă, fiind incidente prevederile art.315 c.pr.civ., devreme ce deja, prin hotărâre irevocabilă, s-a stabilit la ce dată a fost legal comunicată reclamantului hotărârea ce face obiectul prezentei cauze dar şi faptul că plângerea a fost formulată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare.
Este lipsit de relevanţă că recurentul pârât invocă o altă dată de comunicare referindu-se adresa nr. L272/dosarV/C/2 din 31 martie 2006 faţă de considerentele deciziei de casare care a tranşat irevocabil problema formulării în termen a plângerii de către reclamant.
Ca atare primul motiv de recurs este nefundat şi va fi respins ca atare.
Nici cel de al doilea motiv de recurs potrivit căruia în mod greşit s-ar fi admis cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că nu ar fi aplicabilă decizia ICCJ faţă de data pronunţării, nu este fondat.
Decizia invocată de instanţa fondului a fost corect reţinută ca motiv de admitere a cererii reclamantului, dat fiind faptul că prin admiterea recursului în interesul legii prin decizia nr. XI/05.02.2007, obligatorie pentru instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lămurit o situaţie, care genera practică neunitară, cu privire la aplicarea disp. art.8 şi art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991 republicat statuând că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din C.civ., iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.
Astfel, prin plângerea formulată reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii nr.3557/25.08.2004 privind reconstituirea dreptului de proprietate de la defunctul RG, la a cărui succesiune recurentul a renunţat prin declaraţia de renunţare nr.891/1980, astfel cum rezultă din copia certificatului de moştenitor nr.376/1981.
Nu se poate pune problema unei discriminări între recurent şi intimata PM, întrucât din conţinutul aceluiaşi certificat de moştenitor rezultă că aceasta a fost declarată străină de succesiune în temeiul art.700 c.civ. şi nu ca renunţătoare, astfel încât potrivit aceleiaşi decizii aceasta beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii.
Nici susţinerile potrivit cărora greşit s-a admis cererea de chemare în judecată motivat de faptul că aplicabilitatea deciziei ÎCCJ s-ar fi putut discuta odată cu ieşirea din indiviziune nu sunt fondate, recurentul fiind renunţător cu privire la succesiunea defunctului RG acesta nu poate beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii acestui defunct şi nici de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de pe urma acestuia.
Concluzionând, pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.312 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 martie 2014.
