Prin sentinţa civilă nr.7671/29.05.2013 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. 28062/212/2013 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta G.Z, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa.
A fost anulată Dispoziţia Primarului Municipiului Constanţa nr.6030/13.10.2010.
A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanţa să întocmească documentaţia necesară atribuirii în proprietatea reclamantei a suprafeţei de teren de 147 mp, situată în Constanţa, str. Portiţei nr.1, aferente locuinţei.
A fost obligat pârâtul Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa să emită, în favoarea reclamantei, ordinul prin care să atribuie în proprietate acesteia terenul în suprafaţă de 147 mp, situat în Constanţa, str. Portiţei nr.1.
A fost respinsă cererea reclamantei privind atribuirea în proprietate a diferenţei de teren de 13 mp până la 160 mp, situată în Constanţa, strada Portiţei nr.1 ca neîntemeiată.
Au fost obligaţi pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa la plata către reclamanta G.Z. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3200 lei, reprezentând onorariu de expert şi onorariu de avocat pentru fazele procesuale fond, recurs şi rejudecare.
Pentru a pronunţa această sentinţă civilă, în baza materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Numiţii V.D. şi V.S. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Constanţa, str. Portiţei nr.1, compus din locuinţă şi magazie, precum şi dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 29,94 mp în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.28194/20.12.1996 încheiat cu R.A.E.D.P.P. Constanţa conform Legii 112/1995.
Reclamanta se legitimează procesual activ ca fiind succesoarea autorilor săi, potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr.336/19.11.1997, emis în baza testamentului autentificat sub nr.5420/23.12.1996 (f.72-73 vol.I Judecătoria Constanţa).
Prin contractul de închiriere nr. 9314/27.04.2004 încheiat cu R.A.E.D.P.P. Constanţa, reclamanta a dobândit un drept de folosinţă şi asupra curţii aferente construcţiei, în suprafaţă de 160 mp.
Pentru reglementarea situaţiei juridice a terenului aferent construcţiei, reclamanta a promovat acţiune privind obligaţia de a face, prin care a solicitat obligarea autorităţilor locale la vânzarea suprafeţei de 160 mp.
Prin sentinţa civilă nr.16536/11.12.2007 a Judecătoriei Constanţa a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei, soluţia fiind menţinută prin decizia civilă nr.301/27.05.2008 a Tribunalului Constanţa. prin decizia civilă nr.317/C/22.10.2008, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul, a modificat decizia Tribunalului din apel şi, schimbând sentinţa apelată, a respins acţiunea reclamantei ca lipsită de interes.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în temeiul art.26 din legea 112/1995 , respectiv al art.37 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, dreptul de proprietate a fost transferat ope legis, astfel că reclamant nu justifică interesul în promovarea demersului său judiciar legat de vânzarea terenului.
Ulterior, formulând cerere pentru atribuire în proprietate a terenului, a fost emisă Dispoziţia nr.6030/13.10.2010 a Primarului Municipiului Constanţa, prin care solicitarea reclamantei derivată din prevederile Legii 18/1991 a fost respinsă.
Cu privire la identificarea terenului, potrivit raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expert Datcu Dumitru, întregul imobil situat în Constanţa, str. Portiţei nr.1 are o suprafaţă de 481 mp, pe teren aflându-se amplasate mai multe construcţii.
Reclamanta ocupă locuinţa numerotată pe schiţa plan anexă (f. 43 vol. II Judecătoria Constanţa) cu C1, în suprafaţă de 44 mp şi magazia numerotată C2, în suprafaţă de 23 mp.
Pentru accesul la imobil, expertul a identificat o suprafaţă totală de 80 mp, compusă din 49 mp teren îngrădit şi folosit deja de reclamantă şi o alee de acces de 31 mp.
În ce priveşte situaţia juridică a acestui teren, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa nr.4825/2007 emisă de Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa (f.43-46 vol.I Judecătoria Constanţa), terenul este inclus în domeniul privat al Municipiului Constanţa.
În ce priveşte legislaţia incidentă, instanţa de fond a reţinut ca fiind aplicabile următoarele prevederi:
– art.36 din Legea 18/1991 – „ (1) Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.
(2) Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie.
(3) Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor.
(4) Dispoziţiile art. 23 rămân aplicabile.
(5) Terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităţilor, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi a altor acte normative speciale, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, după caz, la cerere.
(51) Cererile de restituire prevăzute la alin. (5), împreună cu copiile de pe actele de proprietate, se depun la primăria localităţii sau, după caz, la primăriile localităţilor în raza cărora se află situat terenul, personal sau prin poştă, cu confirmare de primire, până la data de 1 noiembrie 2001, sub sancţiunea decăderii din termen.
(6) Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor”;
– art.9 alin.1) din Legea 112/1995 – „Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului”;
– art.37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995 – „În situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alineatul ultim din lege”;
– art.26 alin.3) din Legea 112/1995 – „ Suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului”.
Raportând situaţia de fapt reţinută anterior la aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art.36 alin.2) teza II din Legea 18/1991, potrivit cu care „Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie”, reclamanţii regăsindu-se în situaţia de a fi dobândit dreptul de folosinţă pentru o anumită suprafaţă de teren, cu ocazia cumpărării de la stat a unei locuinţe.
Instanţa de fond a apreciat că, potrivit disp.art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995, dreptul de proprietate se transmite nu doar asupra construcţiei, ci şi asupra terenului deţinut cu titlu de folosinţă de reclamanţi, cu respectarea disp.art.26 alin. ultim din Legea 112/1995.
Din interpretarea logică a textelor legale mai sus menţionate, prin prisma principiului de logică al terţiului exclus (tertium non datur), rezultă, în ce priveşte dispoziţiile art. 26 alineat final din Legea nr. 112/1995, că dacă terenurile ce depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor rămân în proprietatea statului, per a contrario, cele care nu depăşesc această suprafaţă, respectiv care asigură o utilizare normală a construcţiei, se dobândesc în proprietate de către cumpărător, odată cu cumpărarea construcţiei.
În ce priveşte întinderea suprafeţei de teren asupra căreia se dobândeşte dreptul de proprietate, noţiune cunoscută ca „teren aferent construcţiei”, instanţa de fond a observat că legiuitorul a complinit lacuna legislativă existentă o perioadă îndelungată de timp şi, prin HG 923/2010, prin care au fost modificate normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, a fost reglementată definiţia acestei noţiuni.
Astfel, potrivit art.7.3 alin.2) din HG 250/2007, modificate prin HG 923/2010, „prin noţiunea «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995» se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă. Stabilirea suprafeţei de teren necesare bunei utilizări a construcţiei se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării”.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, prin raportare la dispoziţiile citate, instanţa de fond a reţinut că suprafaţa de 147 mp (compusă din 44 mp suprafaţa la sol a locuinţei + 23 mp suprafaţa la sol a magaziei + 49 mp curte + 31 mp alee de acces) se circumscrie noţiunii de „teren aferent construcţiei”, ea cuprinzând atât suprafaţa construită a locuinţei, cât şi parte din curte, ce permite accesul la drumul public.
În ce priveşte obiecţiunile pe care pârâţi Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului constanţa le-au formulat cu privire la raportul de expertiză, respectiv la „partajarea” terenului realizată de expert, instanţa de fond a reţinut că aceste apărări au caracter nefondat, obiecţiunile fiind de altfel respinse prin încheierea din data de 28.05.2013.
Astfel, rolul expertizei efectuate a fost de a determina suprafaţa de teren necesară unei normale utilizări a construcţiei de către reclamantă, suprafaţă pe care aceasta însă urmează a o stăpâni în indiviziune, fără ca prin hotărâre, respectiv prin ordinul prefectului ulterior să se individualizeze o anumită porţiune de teren, aspect ce se va determina eventual prin ieşirea din indiviziune a coproprietarilor suprafeţelor de teren situate la aceeaşi adresă.
Referitor la diferenţa de teren până la 160 mp, solicitată de reclamantă prin acţiune, respectiv 13 mp, faţă de concluziile raportului de expertiză.
Instanţa de fond a apreciat că excede noţiunii de „teren necesar bunei utilizări a construcţiei”.
Instanţa de fond a subliniat în acest sens că legislaţia în această materie urmăreşte reglementarea situaţiei juridice a terenurilor aferente construcţiilor cumpărate de la stat, prin atribuirea lor în proprietatea cumpărătorilor locuinţelor, fără însă ca noţiunea de „teren aferent” să poată fi extinsă în asemenea măsură încât să conducă la atribuirea, în mod gratuit, a oricăror suprafeţe excedentare aflate în proprietatea unităţilor administrative deţinătoare şi în folosinţa persoanelor fizice.
Instanţa de fond a apreciat că dreptul de dispoziţie al acestor unităţi asupra proprietăţii lor se bucură de aceeaşi protecţie legală ca şi cel aparţinând subiectelor de drept privat, astfel că pentru diferenţa de teren ce excede suprafeţelor ce au făcut obiect de reglementare al legilor de reparaţie, dreptul de proprietate poate fi dobândit de părţile interesate pe cale convenţională.
În ce priveşte modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate, este real că, potrivit disp.art.37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995, dreptul de proprietate asupra terenului aferent se dobândeşte ca efect al acestor prevederi legale însă instanţa de fond a apreciat că art.36 alin.6) din Legea 18/1991 conţine dispoziţii de ordin procedural, prin care destinatarii normei legale intră şi în posesia instrumentului constatator al dreptului lor – ordinul prefectului.
S-a reţinut totodată că pârâtul Primarul Municipiului Constanţa şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la atribuirea în proprietate a terenului în litigiu, avizul său fiind negativ, iar în procedura judecăţii, cenzurând propunerea primarului, instanţa a constatat pe baza probelor administrate că cererea reclamantei este întemeiată şi se încadrează în prevederile legale.
Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul disp.art.274 Codul de procedură civilă, instanţa de fond a admis-o şi a obligat pârâţii Primarul Mun. Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Instituţia Prefectului Constanţa la plata către reclamantă a sumei de 3200 lei, reprezentând onorariu de avocat şi de expert pentru toate fazele procesuale, respectiv fond, recurs şi rejudecare.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor cuprinse în Legea nr.18/1991, deşi autorii intimatei reclamante G.Z. au dobândit dreptul de proprietate în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 112/1995, astfel încât dreptul acesteia de a dobândi terenul aferent construcţiei derivă din reglementările cuprinse în Legea nr. 112/1995.
Recurenţii critică sentinţa civilă recurată şi din perspectiva stabilirii dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei dobândite în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea nr.112/1995, cu titlu gratuit, ignorându-se dispoziţiile art.13 din Legea nr. 112/1995, prin care se determină criteriile de evaluare a terenului aferent construcţiei înstrăinate către chiriaş, în condiţiile normei juridice anterior evocate.
Sentinţa civilă recurată este criticată şi din perspectiva soluţionării eronate a cererii privind obligarea pârâtului Primarul Municipiului Constanţa de a întocmi documentaţia necesară, deoarece în condiţiile art.36 din Legea nr.18/1991, atribuirea terenurilor se realizează la propunerea primăriilor, făcută în urma analizei situaţiei juridice a imobilelor respective.
Pe de altă parte se arată că pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar nu are calitatea de participant în raportul juridic guvernat de art.36 din Legea nr.18/1991, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât este evidentă, perspectivă care justifică înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată reţinută în sarcina acestui pârât.
Recurenţii critică această sentinţă civilă şi din perspectiva cuantumului exagerat de mare al cheltuielilor de judecată la care au fost obligaţi către intimata reclamantă, arătând că valoarea litigiului şi complexitatea muncii desfăşurate de către apărătorul reclamantei nu justifică valoarea sumei reţinute.
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 24.01.2013 numiţii G.M., G.B. şi P. (fostă G.) M., au învederat că intimata reclamantă G.Z. a decedat la data de 05.01.2014, că petenţii sunt succesorii legali ai acesteia în calitate de soţ supravieţuitor şi descendenţi şi că îşi însuşesc drepturile şi obligaţiile procesuale ale acesteia.
În susţinerea acestei cereri s-a depus certificatul de deces al intimatei Giurgea Zoe şi acte de stare civilă din care rezultă calitatea părţilor.
Instanţa de recurs a luat act de transmiterea prin succesiune a drepturilor şi obligaţiilor procesuale deţinute de către intimata reclamantă G.Z., succesorii acesteia G.M., G.B. şi P. (fostă G.) M. substituindu-se în proces în locul acesteia şi preluând drepturile şi obligaţiile procesuale ale acesteia, numiţii dobândind calitatea de intimaţi reclamanţi.
Legal citaţi, intimaţii reclamanţi nu şi-au exprimat, prin întâmpinare, poziţia procesuală faţă de prezenta cale de atac.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile recurate prin prisma criticilor formulate, Tribunalul Constanţa a decis că este fondat.
Autorii intimaţilor reclamanţi, numiţii V.D. şi V.S., au dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei situate în Municipiul Constanţa, strada Portiţei, nr.1, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.28194/20.12.1996, încheiat cu Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 112/1995.
Prin urmare solicitarea intimaţilor reclamanţi de a li se atribui în proprietate terenul aferent construcţiei achiziţionate prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub egida dispoziţiilor conţinute de Legea nr. 112/1995, este guvernată de această normă juridică, dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 18/1991 nefiind incidente în cauză.
Motivul de recurs privind calificarea juridică eronat dată cererii promovate de către reclamanţi, este întemeiat.
Cu toate acestea, silogismul judiciar care fundamentează hotărârea recurată este întemeiat şi pe dispoziţiile conţinute în Legea nr.112/1995 şi Normele Metodologice 1/1996 de aplicare a acestei legi.
În aceste condiţii, se apreciază că recurentul pârât Municipiul Constanţa prin Primar, în calitatea sa de titular al dreptului de proprietate asupra terenului litigios, are calitate în ceea ce priveşte soluţionarea cererii întemeiată pe dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 112/1995, acest motiv de recurs urmând a fi respins ca nefondat.
Art. 13 din Legea nr. 112/1995 stabileşte că valoarea despăgubirilor care se acordă foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum şi preţul de vânzare, după caz, se stabilesc pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1977, ale Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992, republicată, iar valoarea terenurilor aferente, pe baza Criteriilor privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat nr. 2.665 din 28 februarie 1992, elaborate de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, cu completările ulterioare.
La valorile astfel calculate se vor aplica coeficienţii de actualizare, care nu vor fi mai mici decât coeficientul de creştere a veniturilor salariale medii pe economie.
Potrivit art. 37 din Normele Metodologice 1/1996 de aplicare a Legii nr.112/1995, în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor si, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alineatul ultim din lege. Din analiza probatoriului administrat în cauză la judecata cauzei în fond, se observă că nu s-a stabilit cu claritate care este terenul aferent imobilului dobândit în condiţiile Legii nr.112/1995, dacă suprafaţa de teren identificată prin raportul de expertiză se încadrează în noţiunea de teren aferent astfel cum este definită prin art.7.3 alin.2) din HG 250/2007, modificate prin HG 923/2010, potrivit cu care „prin noţiunea «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995» se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă.
Stabilirea suprafeţei de teren necesare bunei utilizări a construcţiei se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării”.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de către domnul expert Datcu Dumitru la judecata cauzei în fond, terenul litigios face parte dintr-un teren de dimensiuni mai mari, în suprafaţă de 481 mp, care în prezent aparţine domeniului privat al Municipiului Constanţa, este împrejmuit, este folosit de către intimaţii reclamanţi şi de către pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar, care mai deţine o serie de construcţii cu destinaţie de locuinţă, edificate pe teren.
În stabilirea caracterului de teren aferent imobilului dobândit de către intimaţii reclamanţi, date fiind consecinţele juridice complexe ale acestui fapt, este necesar a se ţine seama de necesităţile de bună exploatare a tuturor construcţiilor aflate pe teren, de asigurarea accesului la calea publică a tuturor acelora care exercită acte de folosinţă asupra acestor construcţii.
Faptul că terenul în suprafaţă de 49 mp a fost îngrădit de către reclamanţi, aspect consemnat în raportul de expertiză, nu îi conferă, în mod automat, caracterul de teren aferent, fără a se dezvălui criteriile pe baza cărora expertul a ajuns la această concluzie.
Se observă că în maniera propusă prin raportul de expertiză efectuat la judecata cauzei în fond, aleea care asigură accesul de la imobilul proprietatea intimaţilor reclamanţi la calea publică, a fost trasată aleatoriu, astfel încât porţiunea din întregul lot care se situează la S-E faţă de această alee, este lipsită de acces la calea publică, ori beneficiază de o porţiune extrem de îngustă, prin care nu se poate asigura acest acces.
De asemenea se observă că pe acest teren se mai află două construcţii cu destinaţie de locuinţă, ambele în proprietatea recurentului Municipiul Constanţa prin Primar, cărora este necesar a li se asigura o suprafaţă de teren aferent, în scopul realizării, iar nu stânjenirii, unei bune exploatări a acestora.
Acest deziderat nu a fost avut în vedere la judecata în fond, raportul de expertiză efectuat în cauză nu conţine referiri în acest sens, iar aleea de acces trasată în schiţa de plan, aparent, nu ţine seama de necesităţile de bună exploatare ale tuturor clădirilor existente pe teren.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, reţinând că pentru stabilirea situaţiei de fapt este necesară administrarea probei cu expertiza tehnică imobiliară prin care să se determine în funcţie de criteriile obiective conţinute de art.7.3 alin.2) din HG 250/2007, modificate prin HG 923/2010, care este suprafaţa de teren care conţine amprenta construcţiei dobândite în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 112/1995 cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă, respectându-se criteriul bunei exploatări a restului de teren rămas în proprietatea recurentului pârât Municipiul Constanţa prin Primar şi acela al asigurării accesului la calea publică pentru toate construcţiile existente pe teren, a fost admis recursul şi a fost casată sentinţa civilă recurată, cauza urmând a fi reţinută spre judecată în fond.
