Art. 251 alin. (2) din Codul muncii nu prevede un termen în care să fie realizată convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă. Având în vedere scopul convocării salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă, şi anume: pregătirea şi formularea apărării salariatului, acest termen trebuie să fie rezonabil. Data întrevederii se impune a fi stabilită cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor în care se află salariatul cercetat disciplinar. Astfel, trebuie avut în vedere timpul necesar pentru deplasarea acestuia de la domiciliu la locul întrevederii, mai ales în situaţia în care acestea nu se află în aceeaşi localitate, pentru eventuala contactare a unui reprezentant al sindicatului al cărui membru este sau a unui avocat, pentru formularea în scris a poziţiei salariatului, precum şi pentru procurarea eventualelor probe în apărare. Expedierea de către salariatul cercetat a unui înscris care cuprinde apărările sale nu este suficientă pentru efectuarea cercetării disciplinare în absenţa lui, în condiţiile în care termenul acordat, prin convocare, nu-i permitea prezentarea la aceasta şi a solicitat prelungirea acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 2764/5.07.2012, Tribunalul Arad a admis acţiunea formulată de reclamantul P.R.S. în contradictoriu cu pârâta SC G.R. SRL, a anulat decizia de sancţionare nr. 3567/04.01.2012, emisă de pârâtă, şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu data de 01.04.2009, conform contractului individual de muncă nr. 1300/2009 şi a actului adiţional nr. 1/07.12.2009, ocupând funcţia de administrator galerie.
Prin decizia de sancţionare disciplinară nr. 3567/04.01.2012, emisă de pârâtă, reclamantul a fost sancţionat cu diminuarea salariului de bază pe o durată de 1 lună cu 10%, în baza prevederilor art. 247 şi art. 248 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003.
În speţă, nu au fost respectate dispoziţiile art. 251 din Codul muncii. Astfel, reclamantul, domiciliat în Arad, a primit, prin e-mail, în data de 3 ianuarie 2012, ora 16, convocarea la cercetarea disciplinară, care urma să se desfăşoare în ziua următoare, 4 ianuarie, la ora 10, în Bucureşti. Prima instanţă a apreciat că nu pot fi reţinute apărările pârâtei în sensul că termenul acordat a fost suficient, întrucât trenul cu care reclamantul urma să se deplaseze la Bucureşti era în aceeaşi zi, la aproximativ 3 ore de la primirea convocării, şi reclamantul nu era pregătit, neavând achiziţionat bilet. Chiar dacă textul legal nu prevede un termen în care să fie realizată convocarea, având în vedere scopul acesteia, respectiv pregătirea şi formularea apărării salariatului, acesta trebuie să fie un termen rezonabil.
Cu toate că reclamantul a anunţat, în aceeaşi zi, că termenul este prea scurt şi nu se poate prezenta la convocare din acest motiv, propunând amânarea pentru o altă dată, pârâta nu a ţinut seama de acest aspect, iar cercetarea prealabilă a fost efectuată la data de 4 ianuarie 2012, în lipsa reclamantului, fără a i se da acestuia posibilitatea reală de a formula apărări.
Susţinerile pârâtei în sensul că reclamantul ar fi evitat anterior efectuarea unei cercetări prealabile nu au fost reţinute, câtă vreme din probele administrate în cauză nu rezultă că, certificatul de concediu medical, la care s-a referit pârâta, ar fi fost acordat cu încălcarea prevederilor legale.
Deşi i s-a solicitat pârâtei, căreia, în conformitate cu dispoziţiile art. 272 din Codul muncii, îi revine sarcina probei, să depună la dosar toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate, aceasta nu s-a conformat.
Astfel, în cuprinsul deciziei de sancţionare şi în întâmpinare se face referire la faptul că decizia este emisă „ca urmare a referatului înregistrat cu nr. 3030/11.11.2011 de sesizare a conducerii, de către T.B.M.”, însă pârâta nu a depus la dosar acest referat.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a constatat că au fost încălcate şi prevederile art. 2.1 din Regulamentul de Ordine Interioară al pârâtei, potrivit cărora, „cercetarea disciplinară prealabilă se va face numai pe baza unui referat emis de către superiorul ierarhic direct şi validat de către Directorul de Departament”.
Având în vedere aceste considerente, apreciind că decizia contestată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 251 din Codul muncii şi a prevederilor din Regulamentul de ordine interioară privind cercetarea disciplinară prealabilă, instanţa de fond, în baza art. 252 alin. (5) din Codul muncii, a admis acţiunea şi a anulat decizia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentinţa recurate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esenţă, că salariatul cunoştea nemulţumirile societăţii privitoare la modul în care el îşi îndeplinea obligaţiile de serviciu încă din luna noiembrie 2011. Astfel, la data de 08 noiembrie 2011, în locaţia din Arad a fost în vizită domnul C.M., reprezentant zonal al societăţii în zona de vest a ţării şi care a constatat anumite abateri săvârşite de salariat de la obligaţiile de serviciu care îi reveneau, atragându-i atenţia verbal reclamantului cu privire la faptul că anumite obligaţii de serviciu ale acestuia nu sunt îndeplinite corespunzător.
După constituirea, la data de 11.11.2011, a Comisiei de cercetare disciplinară, membrii acesteia au făcut verificări pe teren şi au constatat că aspectele invocate de C.M. erau reale.
Având în vedere că aspectele învederate in Referatul de sesizare a abaterii disciplinare se confirmau şi abaterile continuau să fie săvârşite de salariat, fiind vorba de fapte continue realizate prin omisiune, comisia de cercetare disciplinară a decis convocarea salariatului în faţa ei. Prima convocare a salariatului a fost expediată către acesta pe data 30.11.2012, salariatul fiind convocat să se prezinte la cercetare pe data de 07 decembrie 2011.
În perioada 5.12.2011-28.12.2011, ulterior convocării la cercetare disciplinara, salariatul s-a aflat în concedii medicale repetate, fiind imposibilă efectuarea cercetării disciplinare pe durata concediului medical. La data de 30.12.2011, societatea a emis şi expediat, printr-un serviciu de curierat rapid, Atlassib, o noua convocare la cercetarea disciplinara către salariat pentru data de 04.01.2012. Dat fiind că serviciul de curierat rapid avea obligaţia contractuală de a livra orice corespondenţă internă în cel mult 24 de ore, a existat convingerea pârâtei că invitaţia la cercetare va ajunge cel mult în 24 de ore de la expedierea plicului.
La data de 03.01.2012, orele 14,33, d-na R.S., membru în comisia de cercetare disciplinară, a expediat un e-mail către reclamant, la care era ataşată convocarea Ia cercetare disciplinară. În cuprinsul emailului s-a comunicat salariatului că invitaţia la cercetarea disciplinară a fost expediată şi prin curier.
Astfel, pârâta a îndeplinit obligaţia de a convoca pe salariat la cercetarea disciplinară prealabilă, convocarea fiind expediată pe data de 30.12.2011 şi fiind primită de acesta la data de 03.01.2012.
Deşi salariatul nu s-a prezentat la cercetarea prealabilă, nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 251 alin. (3) din Codul muncii, ci cercetarea prealabilă a fost efectuată la data de 04 ianuarie 2012 în lipsa reclamantului. La data prevăzută în convocare, comisia s-a întrunit si a analizat întregul material probator, ajungând la concluzia că a existat o încălcare de către salariat a atribuţiilor de serviciu, motiv pentru care aceasta a propus conducerii societăţii sancţionarea disciplinară a salariatului cu diminuarea salariului cu 10 % pe o perioadă de o lună de zile.
Nici Codul muncii şi nici un alt text legal nu prevede vreun termen între momentul primirii de către salariat a invitaţiei la cercetare şi data cercetării. Existenţa unui termen scurt între primirea convocării la cercetare şi data stabilită pentru cercetarea disciplinară se sancţionează cu nulitatea absolută, doar dacă salariatul dovedeşte existenta unei vătămări.
Salariatul nu a dovedit existenţa vreunei vătămări suferite ca urmare a termenului scurt existent de la data primirii invitaţiei la cercetare şi până la data cercetării. În adresa trimisă către comisia de cercetare disciplinară, el a formulat apărări cu privire la faptele a căror nerealizare i se impută, spunând că nu înţelege semnificaţia unor termeni folosiţi în convocare şi invocând prevederi legale de a căror încălcare o acuză pe pârâtă.
Apărările salariatului, formulate in cuprinsul acestei adrese, au fost avute în vedere în momentul elaborării şi redactării procesului-verbal de cercetare disciplinară.
Prin urmare, în cauză, constatarea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare a fost nelegală şi netemeinică.
Intimatul nu a depus întâmpinare, însă prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului pentru motivele arătate în cererea de chemare în judecată şi în hotărârea recurată.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, în raport cu actele şi lucrările din dosar şi cu dispoziţiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Potrivit art. 251 alin. (4) din Codul muncii, în cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Aşa cum prima instanţă a arătat şi cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, aceste dispoziţii legale nu au fost respectate.
Convocarea la cercetarea disciplinară a fost expediată către intimat la data de 30.12.2011, printr-un serviciu de curierat rapid, Atlassib, cu cinci zile înainte de data la care a fost invitat să sa prezinte la cercetare, însă a ajuns la acesta în după-amiaza zilei de 03.01.2012, ora 16.00, cum rezultă din înscrisurile de la dosarul primei instanţe.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea că ea a fost expediată printr-un serviciu de curierat rapid, care avea obligaţia contractuală de a livra orice corespondenţă internă în cel mult 24 de ore, şi că a existat convingerea recurentei că invitaţia la cercetare va ajunge în cel mult 24 de ore de la expedierea plicului, cât timp aceasta a ajuns la data şi ora menţionată, iar această întârziere nu poate fi imputată intimatului.
Totodată, reclamantul, domiciliat în Arad, a primit, prin e-mail, în data de 3 ianuarie 2012, ora 16,00, convocarea la cercetarea disciplinară care urma să se desfăşoare în ziua următoare 4 ianuarie 2012, ora 10,00, la Bucureşti.
Instanţa de recurs a apreciat că nu pot fi reţinute apărările pârâtei recurente în sensul că termenul acordat a fost suficient, întrucât trenul cu care reclamantul urma să se deplaseze la Bucureşti era în aceeaşi zi, la aproximativ 3 ore de la primirea convocării, reclamantul nefiind pregătit şi neavând achiziţionat bilet. Chiar dacă textul legal nu prevede un termen în care să fie realizată convocarea, având în vedere scopul acesteia, respectiv pregătirea şi formularea apărării salariatului, acesta trebuie să fie un termen rezonabil.
Mai mult, din înscrisurile de la dosar rezultă că reclamantul a anunţat, în aceeaşi zi, că termenul este prea scurt şi nu se poate prezenta la convocare din acest motiv, propunând amânarea pentru o altă dată. Pârâta nu a ţinut seama de acest aspect. Cercetarea prealabilă a fost efectuată la data de 4 ianuarie 2012, în lipsa reclamantului, fără a i se da acestuia posibilitatea reală de a formula apărări.
Recurenta nu era obligată să accepte propunerea intimatului de a amâna convocarea cu 16 zile, dar putea să acorde acestuia, raportat la distanţă, cel puţin un termen de 3 zile pentru deplasare în vederea unei pregătiri rezonabile de transport.
Chiar dacă intimatul a mai fost anterior convocat şi cunoştea că este supus unei proceduri disciplinare, aceasta nu înseamnă că nu exista, potrivit textului de lege mai sus-menţionat, obligaţia recurentei de a-i acorda un termen rezonabil pentru a se prezenta la cercetare şi a-şi formula apărarea.
Faptul că intimatul ar fi evitat anterior efectuarea primei deplasări pentru cercetarea prealabilă, prin concedii medicale, nu oferea legal recurentei posibilitatea de a efectua cercetarea în lipsa apărării acestuia, câtă vreme din probele administrate în cauză nu rezultă că certificatul de concediu medical ar fi fost acordat cu încălcarea prevederilor legale.
Motivul de recurs potrivit căruia salariatul nu a dovedit existenţa vreunei vătămări suferite ca urmare a termenului scurt existent de la data primirii invitaţiei la cercetare şi până la data cercetării este nefondat, întrucât această vătămare rezultă din împrejurarea că intimatul nu a avut posibilitatea de a-şi exprima personal punctul de vedere în faţa comisie de disciplină, fiind sancţionat disciplinar.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 304 ind. 1 şi art. 312 alin. (1) C. pr. civ., a respins recursul pârâtei ca nefondat.
