Conform art 18 din Legea nr. 18/1991, la data atribuirii terenului „Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativă sau au adus teren mai puţin de 5.000 mp, precum şi celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod ca angajaţi în ultimii 3 ani în cooperativă sau asociaţii cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art. 17, dacă sunt stabiliţi sau urmează să se stabilească în localitate şi nu deţin teren în proprietate în alte localităţi. Suprafaţa atribuită în proprietate se va determina ţinând seama de suprafaţa terenurilor, numărul solicitanţilor şi suprafaţa atribuită celor care au adus pământ în cooperativă.”
Prin Sentinţa Civilă nr. 151 din 14.03.2014, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta O C, în contradictoriu cu paraţii COMISIA JUDETEANA pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate de pe langa Prefectura Galaţi, COMISIA LOCALA de pe langa Consiliul Local al comunei Costache Negri, jud. Galaţi, O P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că din cuprinsul titlului de proprietate depus la dosar, pârâtei i-a fost atribuită suprafaţa de teren de 3300 mp prin constituirea dreptului, în temeiul art. 18 din Legea nr. 18/1991 .
Pârâta a formulat cerere de atribuire a unei suprafeţe de 1,00 ha , în considerarea faptului că a lucrat ultimii 3 ani în sectorul zootehnic , însă i-a fost atribuită, prin titlu, suprafaţa de doar 3300 mp.
Instanţa a reţinut că nu este posibil ca atribuirea terenului să afecteze drepturile altei persoane, decât în situaţia în care punerea în posesie ar fi avut loc pe un amplasament solicitat de un fost proprietar, însă nu s-au administrat dovezi în acest sens. Cu privire la suprafaţa de teren de 2520 mp, pârâta O P a susţinut că aceasta i-a fost atribuită prin reconstituirea dreptului de proprietate, autor fiind defunctul soţ.
Potrivit dispoziţiilor art. 249 cod proc. civ., instanţa a reţinut că sarcina probei revine celui care face o susţinere, iar reclamanta nu a dovedit susţinerile sale.
În aceste condiţii, instanţa a respins acţiunea.