Reîncadrarea. În urma descentralizării activităţii sanitarela nivel teritorial, a titluarilor funcţiilor desfiinţate de Director RUNOS şi Director administrativ, în funcţiile care nu există în statul de funcţii, de şef serviciu RUNOS ţi şef serviciu administrative, fără reclalcularea drepturilor salariale corespunzătoare noilor funcţii nu este legală întrucât, pe de o parte modificarea art. 183 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 nu poate conduce la crearea unor situaţii nereglementate de lege (o altă interpretare lipsind de suport motivaţia legiuitorului care a stat la baza modificării legale menţionate ), iar pe de altă parte, la data încadrării celor două persoane în funcţia de „şef serviciu”, era în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel că nu se poate susţine că nu exista temei legal pentru stabilirea salariului, bineînţeles cu condiţia ca noua încadrare să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prin sentinţa civilă nr. 3232/CA/28.05.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul cu nr. de mai sus, s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 45/19.07.2012 emisă de C. C. B şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul S.P.N. B., în contradictoriu cu pârâţii C.C. R. şi C.C. B., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Decizia nr. 45/19.07.2012 a fost emisă de pârâtă, în baza raportului de audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, la S.P.N. B. (fila 209 dosar fond) încheiat la data de 21.06.2012.
Prin actul administrativ anterior menţionat, pârâta a dispus în sarcina ordonatorului de credite: I.1.a) calcularea şi încasarea penalităţilor datorate de S.C. H. S.A. B., ca urmare a nerespectării clauzei contractuale referitoare la respectarea termenului de plată a chiriei; I.1.b) evidenţierea în contabilitate şi virarea la bugetul de stat a vărsămintelor pentru persoanele cu handicap neîncadrate, datorate pentru anul 2011; depunerea declaraţiilor rectificative la organele fiscale teritoriale; II.1 stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului unităţii sanitare, prin includerea în venitul salarial al persoanelor cuprinse în eşantion, a unor adaosuri, pentru care prevederile legale care au reglementat iniţial aceste drepturi, nu mai sunt aplicabile sau care nu sunt reglementate pentru funcţiile pe care le ocupă, precum şi pentru recuperarea acestuia. Totodată, s-a dispus luarea măsurilor pentru extinderea verificării asupra legalităţii stabilirii veniturilor tuturor salariaţilor, iar în situaţia identificării de plăţi de venituri necuvenite, se vor proceda la stabilirea întinderii prejudiciului şi la recuperarea acestuia şi respectiv, pentru determinarea obligaţiilor fiscale plătite de asiguraţi şi de angajator, pentru depunerea de declaraţii rectificative şi efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat al statului.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie la data de 09.08.2012, înregistrată la C.C. B. sub nr.1097/10.08.2012 (f. 249 dosar fond), ce a fost respinsă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul C.C. R., prin încheierea nr. 133/24.10.2012.
Prin prezenta, reclamantul a solicitat anularea deciziei nrt. 45/2012 şi respectiv a încheierii nr. 133/2012 sub aspectul pct. I.1.a şi pct. I.1.b întrucât prin Nota de Conciliere a fost însuşită constatarea de către reclamant şi au fost remediate acele abateri, prin emiterea de facturi cu suma aferentă penalităţilor calculate conform contractului încheiat cu S.C. H. S.A. şi respectiv, prin virarea sumelor la bugetul de stat pentru persoanele cu handicap neîncadrate, datorate pentru anul 2011.
În acest sens, reclamantul a depus la dosar dovada îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin decizia contestată (filele 18 – 22 dosar fond).
Dispoziţiile art. 1 alin. 5 din Constituţia României consacră expres principiul legalităţii, iar cele ale art. 52 din Legea Supremă şi art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prevăd dreptul persoanelor care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, de a se adresa instanţei de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Împrejurarea că ulterior constatării de către pârâtă, cu ocazia auditului financiar, a abaterilor săvârşite de reclamant prin încălcarea unor prevederi legale, acesta a remediat deficienţele, nu atrage nelegalitatea actului administrativ, aceasta reprezentând doar o executare a dispoziţiilor stabilite în sarcina sa, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 94/1992.
Relativ la constatările şi dispoziţia pârâtei de la pct. II.1, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Decizia contestată, pârâtul a constatat în sarcina reclamantului abateri constând în 1) menţinerea în salariul de bază a salariului de merit, după expirarea perioadei pentru care a fost acordat, în cazul a 15 angajaţi (din eşantionul de 20 selectaţi) şi respectiv, 2) nediminuarea drepturilor salariale în condiţiile în care funcţia deţinută a fost modificată, în cazul a doi angajaţi (din eşantionul de 20 selectaţi).
Interpretarea dată de reclamant dispoziţiilor actelor normative incidente în cauză s-a apreciat ca fiind eronată.
Prin dispoziţia nr. 272 din 29.09.2009 emisă de Managerul S.P.N. B. şi în baza procesului verbal nr. 6/28.09.2009 (fila 159 dosar fond), s-a dispus ca începând cu data de 01.10.2009, acordarea salariului de merit în cuantum de 15% din salariul de bază, personalului contractual menţionat în anexa care face parte integrantă din dispoziţie.
Salariul de merit a fost acordat în temeiul art. 7 alin. 3 din OG 17/2008 de modificare şi completare a OUG 115/2004, conform căruia, ”Personalul care beneficiază de salariu de merit se stabileşte o dată pe an, pentru o perioadă de 12 luni, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în anul precedent, apreciată conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. In cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcţiei deţinute, care nu sunt imputabile persoanei beneficiare de salariu de merit, inclusiv modificarea funcţiei prin promovare, acordarea acestuia se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit.”
Pentru personalul care a beneficiat de salariul de merit, trebuia făcută aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 4 din OUG 1/2010, potrivit cărora, ”Salariile de merit stabilite in anul 2009 pe o perioadă care se întinde şi în anul 2010 se introduc în salariul de bază până la expirarea perioadei pentru care au fost acordate. După această perioadă, se recalculează in mod corespunzător salariul de bază şi celelalte sporuri calculate la acesta. Incepând cu anul 2010, acest drept nu se mai stabileşte.” Prin urmare, începând cu data de 01.10.2010, reclamantul trebuia să dispună recalcularea salariilor de bază şi a celorlalte sporuri in raport de dispoziţiile Lg. 330/2009 şi a anexelor acesteia, nemaiputând stabili salarii sau alte drepturi de natura salariala care exced prevederilor Legii salarizării unice în sistemul bugetar.
Prin motivele contestaţiei reclamantul a apreciat că-i sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. 1 din acelaşi act normative, potrivit căruia, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31.12.2009 îşi păstrează salariul avut la această dată, care se calculează după cum urmează:
a) la salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, dupa caz, indemnizaţia lunară de incadrare corespunzatoare funcţiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor si indemnizatiilor care se introduc in acesta/aceasta, prevazute in notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, in masura in care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii;
b) sporurile, indemnizatiile şi alte drepturi salariale prevazute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc in salariul de baza, solda/salariul functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare se acorda în aceleasi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în masura în care îşi desfasoara activitatea în aceleasi conditii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Reclamantul a interpretat eronat noţiunea de ”salariu de bază” omiţând că acesta se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 330/2009, şi totodată, asimilează în mod eronat noţiunea de salariu de merit, cu noţiunea de spor. Aşa cum s-a menţionat anterior, prin Capitolul III din Lg. 330/2009 şi anexele la aceasta nu s-a mai prevăzut ”salariul de merit”, art. 5 alin. 4 din OUG 1/2010 fiind cât se poate de clar cu privire la acesta.
În ceea ce priveşte nediminuarea drepturilor salariale în condiţiile în care funcţia deţinută a fost modificată, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 190/04.03.2011 emisă de managerul S.P.N. B., în temeiul Legii nr 284/2010 şi Legii nr. 285/2010, s-a dispus ca începând cu data de 01.01.2011, d.nul B.G. – Şef Serviciu AAT, să fie reîncadrat în funcţia de Şef Serviciu AAT Gradaţia 5 clasa de salarizare 85, iar prin decizia nr. 500/04.03.2011 emisă în baza aceluiaşi temei legal, s-a dispus ca d.na P.M. – Şef Serviciu RUNOS, să fie reîncadrată în funcţia Şef Serviciu Gradaţia 5, clasa de salarizare 85.
Aşa cum se poate observa din Deciziile 26/22.01.2010 şi nr. 30/22.01.2010 (filele 167, 168 dosar fond), aceste două personae au deţinut începând cu data de 01.01.2010 funcţiile de Director Administrativ şi respectiv, Director resurse umane.
Potrivit Anexei nr. III la Lg. 284/2010 – Familia ocupaţională de funcţii bugetare “sănătate” – Capitolul I, pentru funcţia Şef Serviciu, gradului I, îi corespunde clasa 70, iar gradului II, clasa 76.
Art. 33 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 prevede că, ”La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
Alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede că, ”La funcţiile de conducere unde sunt prevăzute două grade de salarizare, nivelul de salarizare corespunzător gradului, respectiv clasei de salarizare şi coeficientului de ierarhizare se stabileşte de ordonatorul principal de credite în funcţie de responsabilitatea, complexitatea şi impactul deciziilor impuse de atribuţiile corespunzătoare fişei postului.”
Faţă de aceste texte legale, tribunalul a reţinut că ordonatorul principal de credite are posibilitatea ca, în raport de responsabilitatea şi complexitatea atribuţiilor, să stabilească gradul de salarizare (I sau II) şi respectiv, clasa de salarizare (maxim 76), însă cu respectarea dispoziţiilor acestei legi.
Pentru considerentele reţinute în fapt şi în drept, constatând că decizia nr. 45/19.07.2012 şi încheierea nr. 133/24.10.2012, contestate în cauză, au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, tribunalul a respins acţiunea formulată de reclamantul S.P.N. B., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamantul S.P.N. B. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Braşov, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinţei civile în sensul admiterii în parte a contestaţiei şi anulării Deciziei nr. 45/2012 a C.C. B. cu privire la pct. II.1 aferent pct. 2 din partea de constatare a deciziei.
Criticile aduse au constat în următoarele:
Referitor la aprecierea instanţei potrivit cu care interpretarea petentei privind menţinerea în salariul de bază a salariului de merit, după expirarea perioadei pentru care a fost acordat este eronată, recurentul a invocat faptul că a ţinut cont la stabilirea salariului de art.47 şi 41 din Legea nr. 330/2009, precum şi de anexele la această lege, de faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 a fost abrogată OG nr. 17/2008, dar şi de adresa M.S. nr. XI/C/1422.09.01.2010 emisă în baza OMF nr. 42/2010.
S-a arătat faptul că prin adresa menţionată au fost specificate în mod expres elementele constitutive ale noului salariu de bază: spor de vechime, salariu de merit pentru personalul care a beneficiat de acesta, spor de prevenţie, cuantumul lunar al primei de stabilitate, indemnizaţie de conducere pentru personalul cu funcţii de conducere.
În interpretarea recurentului, noul salariu avea un caracter permanent, nu a fost limitat în timp şi era compus din salariul de bază în sumă fixă şi sporul pentru condiţii de muncă tot în cuantum fix.
Referitor la intrarea în vigoare a OUG nr. 1/2010, s-a expus conţinutul art. 5 alin. 1 şi 6 alin. 1 şi s-a arătat că nici instanţa şi nici intimata C.C. B. nu au ţinut cont de art. 11. Concluzia recurentului, sub acest aspect, a fost în sensul că salariul de merit a fost acordat legal până la data de 01.10.2010, iar după această dată s-a acordat o sumă compensatorie în acelaşi cuantum, păstrându-se drepturile salariale avute de către angajat la 31.12.2009. Termenul de sumă compensatorie folosit în locul salariului de merit, derivă din lege (OUG nr. 1/2010) şi nu era nevoie de emiterea unei Dispoziţii a Comitetului Director în acest sens.
În continuare, în cronologia apariţiei actelor normative, s-a făcut referire la intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 care a abrogat Legea nr. 330/2009 şi a Legii nr. 285/2010 (care prevede în mod expres că pentru anul 2011 se păstrează drepturile avute în octombrie 2010).
S-a mai menţionat că pentru toată această perioadă a fost respectată încadrarea cheltuielilor de personal în procentul de 70% din totalul sumelor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului B. şi al sumelor asigurate de la bugetul Ministerul Sănătăţii cu această destinaţie conform prevederilor art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, fără a se cauza un prejudiciu instituţiei.
O altă critică adusă hotărârii atacate vizează faptul că prima instanţă s-a limitat în interpretarea dată, doar la OUG nr. 17/2008 de modificare şi completare a OUG nr. 115/2004, fără a ţine cont că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, ordonanţa menţionată era abrogată.
Cu privire la „nediminuarea drepturilor salariale în condiţiile în care funcţia deţinută a fost modificată, în cazul a doi angajaţi (din eşantionul de 20 selectaţi), recurentul a arătat că instanţa de fond a analizat situaţia raportat la Anexa nr. III la Legea nr. 284/2010, fără a ţine cont de momentul aplicării dispoziţiilor legale şi momentul emiterii Deciziilor nr. 190/4.03.2011 şi nr. 500/4.03.2011. La data emiterii deciziilor, era în vigoare (din 13.06.2010) OUG nr. 48/2010 care modifică textul articolului 183 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 în sensul restructurării Comitetului Director, la un număr de patru membrii, fiind desfiinţate funcţiile de director administrativ şi director RUNOS. La data de 10.06.2010 conducerea spitalului a dispus transformarea posturilor de director administrativ şi director RUNOS în posturile de „şef serviciu administrativ” şi „şef serviciu RUNOS” , fiind păstrate aceleaşi atribuţii avute anterior. Salariul acestor două persoane a fost stabilit de către conducerea spitalului fără a avea posibilitatea aplicării unei dispoziţii legale, acestea fiind abrogate şi neexistând funcţii similare în statul de funcţii, respectiv şef de serviciu.
Întrucât la data de 10.06.2010 nu intrase în vigoare Legea nr. 284/2010, s-a dispus reîncadrarea celor două persoane la salariul avut în plată, încadrarea având un caracter provizoriu până la aplicarea unitară a legii salarizării.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de Legea nr. 284/2010 al cărui termen de aplicare a fost prorogat imediat prin Legea nr. 285/2010 şi care la art. 1 prevede că, începând cu 01.01.2011, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
În salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate conform OUG nr. 1/2010.
Pentru posturile nou înfiinţate, chiar prin art. 31 din Legea nr.330/2009 se prevede că pentru personalul nou încadrat pe funcţii în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţii similare.
Criticile aduse au privit şi soluţia dată cererii de suspendare, însă nu au mai fost susţinute, fapt precizat în mod expres în încheierea de şedinţă din 1.10.2013.
Intimata C.C.R., pentru C.C. B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, invocând următoarele apărări:
Cu privire la solicitarea de casare a hotărârii cu trimitere a cauzei spre rejudecare, intimata a arătat că recurenta nu a formulat motive de drept care afectează de nelegalitate hotărârea judecătorească în recurs. Făcând referire la art. 201 Cod procedură civilă, s-a indicat faptul că judecătorul poate dispune efectuarea unei expertize. Ca urmare, necesitatea efectuării expertizei contabile este lăsată la aprecierea instanţei, iar în cauză s-a pus în discuţie interpretarea unor acte normative legate de salarizarea personalului, astfel că, în mod justificat, nu s-a dispus administrarea acestei probe.
Concluzionând sub acest aspect, s-a arătat că reclamanta a formulat o cerere de recurs ce nu îndeplineşte cerinţele imperative prevăzute de art. 302/1 lit.c coroborat cu art. 303 (1) raportat la art. 103 Cod procedură civilă, ceea ce atrage nulitatea conform art. 306 Cod procedură civilă potrivit căruia rec ursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Apărările au privit şi cererea de suspendare, în sensul menţinerii hotărârii atacate.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Analiza prezentului recurs se limitează la investirea instanţei de către recurent, respectiv cu privire la pct. II.1 din Decizia nr. 45/19.07.2012 aferent pct. 2 din partea de contestare a deciziei.
Prin Decizia nr. 45/19.07.2012, emisă de C.C. B., la punctul 2, în urma verificării acurateţei modului de calcul al salariilor pentru un eşantion de 20 de salariaţi, s-au constatat abateri de la legalitate în stabilirea venitului salarial.
Astfel, prin dispoziţia managerului nr. 272/29.09.2009 s-a acordat unui nr. de 83 persoane, salariu de merit în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu data de 01.010.2009 pentru o perioadă de 12 luni, respectiv până la data de 30.09.2010. La expirarea perioadei, deşi entitatea avea obligaţia de a recalcula în mod corespunzător salariul de bază şi celelalte sporuri calculate la acesta, conform art. 5 alin. 4 din OUG nr. 1/2010, salariul de merit a fost acordat în continuare în anul 2010 şi a fost inclus în venitul salarial acordat începând cu anul 2011.
Cu privire la această constatare a C.C., prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. 4 din OUG nr. 1/2010 potrivit cu care la expirarea perioadei pentru care salariul de merit a fost acordat, respectiv 01.10.2010, se procedează la recalcularea în mod corespunzător a salariului de bază şi a celorlalte sporuri calculate la acesta. A mai reţinut prima instanţă că recalcularea trebuia realizată în raport de dispoziţiile Legii nr. 330/2009 şi a anexelor acesteia.
Recurentul a dat o altă interpretare dispoziţiilor legale, respectiv Legii nr. 330/2009 şi OUG nr. 1/2010. Astfel, în opinia acestei părţi, întrucât dacă prin adresa nr. XI/C/1422.09.01.2010 şi în art. 5 alin. 1 lit.a din OUG nr. 1/2010 se face referire la sporurile anterioare, iar prin art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 se prevede ca reper salariul din luna decembrie 2009, este corectă interpretarea potrivit cu care un spor acordat temporar este tratat de lege la fel ca un spor permanent.
Trebuie avut în vedere faptul că prin acest act normativ, OUG nr. 1/2010, se prevede (art. 5 alin. 4) ce se întâmplă cu sporul de merit, astfel că, dacă legiuitorul ar fi intenţionat să ofere acestui spor acelaşi tratament juridic ca celor permanente, dispoziţia legală menţionată mai sus nu ar mai fi existat.
Nici dispoziţiile art. 11 din OUG nr. 1/2010 nu pot contraveni celor ale art. 5 alin. 4, analiza lor coroborată conducând la concluzia că situaţia salariului de merit este una de excepţie, datorată caracterului temporar al acestuia şi este reglementată diferit de legiuitor.
Prin recurs nu se aduce nicio critică faptului că prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a art. 5 alin. 4 din OUG nr. 1/2010, iar instanţa de recurs constată că toate celelalte texte de lege invocate în calea de atac nu sunt în măsură să înlăture aplicarea dispoziţiilor legale menţionate.
Prin decizia nr. 45/2012, C.C.B. a mai constatat că prin dispoziţiile managerului nr. 123 şi 124/10.06.2010, în urma descentralizării activităţii sanitare la nivel teritorial, titularii funcţiilor Director RUNOS şi Director administrativ au fost reîncadraţi în funcţiile de şef serviciu RUNOS şi şef serviciul administrativ, fără însă a se recalcula drepturile salariale corespunzătoare noilor funcţii.
În anul 2011, managerul a mai emis alte două dispoziţii nr. 190 şi 500/4.03.2011, prin care cele două persoane şi-au menţinut atât funcţia de şef serviciu cât şi venitul salarial din perioada când îndeplineau funcţia de director, contrar prevederilor art. 6 alin. 3 din OUG nr. 1/2010 şi art. 36 din Legea nr. 330/2009.
Cu referire la această constatare a C.C.B., instanţa de fond a apreciat că este întemeiată, reţinând în acest sens că ordonatorul de credite ar fi trebuit să stabilească salariile pentru cele două noi poziţii, în funcţie de Anexa nr. III la Legea nr. 284/2010.
Criticile aduse în recurs au vizat, pe o parte, faptul că aplicarea Legii nr. 284/2010 a fost prorogată prin Legea nr. 285/2010, iar pe de altă parte faptul că funcţia de şef serviciu nu există în statul de funcţii.
În acest mod, recurentul îşi invocă propria culpă, arătând că a procedat la reîncadrarea celor două persoane în funcţii care nu existau la nivelul spitalului.
Faptul că, urmare a modificării art. 183 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, s-a dispus restructurarea Comitetului Director, nu poate conduce la crearea unor situaţii nereglementate de lege.
Desfiinţarea posturilor nu conduce automat la găsirea unor soluţii nereglementate de lege care să justifice menţinerea unor persoane în posturi cu aceleaşi atribuţii. O astfel de interpretare lipseşte de suport motivaţia legiuitorului care a stat la baza modificării art. 183 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Dincolo de acest aspect, la data încadrării celor două persoane în funcţia de „şef serviciu”, era în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel că nu se poate susţine că nu exista temei legal pentru stabilirea salariului, bineînţeles cu condiţia ca noua încadrare să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor legale.
În consecinţă, criticile aduse în recurs nu sunt în măsură să înlăture temeinicia şi legalitatea constatării deciziei C.C. analizată.
În cauză nu se impune o verificare/stabilire prin intermediul unei expertize judiciare contabile, a unui prejudiciu, însăşi dispoziţia C. C. B. fiind în sensul ca ordonatorul de credite să stabilească întinderea prejudiciului.
Constatând astfel că actele atacate, sub aspectul întinderii controlului judiciar astfel cum s-a precizat la început, sunt la adăpost de orice critică şi, în consecinţă, că soluţia de respingere a acţiunii este legală şi temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
