Prin cererea nr……/04.11.2015, reclamanta a solicitat notarea sentinţei civile nr. ……/04.09.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în cartea funciară nr. ….. a Municipiului Mangalia.
Prin încheierea nr……./04.11.2015 BCPI Mangalia a respins cererea de înscriere, cu motivarea că cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 876, alin. 1 şi 2 C.civ. şi nici art. 902, alin. 2 C.civ.
Prin Încheierea de reexaminare nr. ……/10.12.2015 a BCPI Mangalia a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de reclamantă împotriva Încheierii de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară, motivându-se că potrivit art. 902, alin. 2, pct. 19 C.civ. sunt supuse notării obiectul notărilor îl constituie acţiunile introduse iar în speţă este vorba despre o acţiune stinsă prin rămânerea definitivă a sentinţei civile.
Analizând soluţia dată de BCPI Mangalia cererii formulate de petenta din prezenta cauză, instanţa constată că solicitarea petentei a fost respinsă cu interpretarea eronată a dispoziţiilor legale.
Astfel, potrivit conform art. 902, alin. 2, pct. 19 C.civ., în afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară orice alte acţiuni privitoare la drepturi sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise.
Conform sentinţei civile nr. ……/04.09.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. ……../3/2015, definitivă prin neapelare, a fost admisă actiunea formulata de catre reclamanta C.C. în contradictoriu cu parata-debitoare S.C I. SRL prin administrator judiciar SMDA I. SPRL şi s-a dispus obligarea administratorului judiciar SMDA I. SPRL sa execute obligatiile asumate de debitoare prin promisiunea bilaterala de vanzare autentificata sub nr. ……./17.07.2013 de BNP AN. B.,modificata si completata prin Actul Aditional autentificat sub nr. ……/6.06.2014 de BNP A.N.B. , in sensul efectuarii formalitatilor legale si semnarii in numele debitoarei a unui contract de vanzare cumparare in forma autentica avand drept obiect transferul dreptului de proprietate catre C.C asupra apartamentului nr……bl…….,sc…..,etaj ….., precum si cota parte indiviza din partile si dependintele comune ale blocului si din suprafata indiviza a dreptului de proprietate asupra terenului din complexul situat in ansamblul rezidentialN.P., str., …..,judetul Constanta.
Din analizarea sentinţei menţionate anterior se poate observa că aceasta se referă la imobilul faţă de care s-a deschis cartea funciară nr. ……a Municipiului Mangalia, prin Încheierea nr. ……./28.11.2013 fiind notată promisiunea de vânzare autentificată sub nr. ……/17.07.2013 din data de 21.05.2012 la BNP T.C.C. în capre promitent cumpărător este reclamanta.
Raportând situaţia de fapt reţinută la art. 902, alin. 2, pct. 19 C.civ., instanţa constată că cererea reclamantei este întemeiată întrucât, câtă vreme textul legal enunţat anterior permite notarea unei acţiuni, cu atât mai mult permite şi notarea unei hotărâri ce s-a dat cu privire la acţiunea respectivă, câtă vreme partea justifică un intere. Or, în speţă, interesul reclamantei este evident, aceasta nefiind încă proprietarul imobilului ci doar promitent-cumpărător iar cu privire la încheierea propriu-zisă a contractului de vânzare-cumpărare s-a purtat litigiul înregistrat sub nr. ……./3/2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti. Mai mult decât atât, în sensul art. 902, alin. 2, pct. 19 C.civ., se poate observa că prin sentinţa civilă nr. …../04.09.2015 s-a statuat asupra unui raport juridic referitor la imobilul în cauză.
Pe cale de consecinţă, instanţa va admite plângerea formulată de petenta CC, va desfiinţa Încheierea de reexaminare nr.……/10.12.2015 şi Încheierea de respingere nr. ……./04.11.2015 emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mangalia în dosarul nr. ……./2015, ca nelegale şi va dispune notarea în cartea funciară nr. ……. a Municipiului Mangalia a sentinţei civile nr. ……/04.09.2015 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul nr. ……./3/2015.