LEGEA NR.10/2001. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR. COMPETENŢA INSTANŢEI.
Legea nr.247/2005
Se impune a fi calculate aceste despăgubiri de către instanţă, aşa cum a statuat şi instanţa supremă
prin decizia în interesul legii din 04 iulie 2007, deoarece dispoziţia atacată se afla pe rolul instanţelor la data
intrării în vigoare a legii noi, nr.247/2005. Prin urmare, nu sunt incidente în speţă prevederile Titlului VII din
Legea nr.247/2005 şi cauza nu poate fi trimisă secretariatului Comisiei Centrale, ci rămâne supusă controlului
de temeinicie şi/sau de legalitate declanşat în temeiul art.24 (26) din Legea nr.10/2001, adică dispoziţiei legale
în vigoare la data emiterii Dispoziţiei nr.773/2002. Pentru notificările soluţionate înainte de intrarea în vigoare a
legii noi contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru
imobilele preluate abuziv, dar şi, după caz, natura sau întinderea acestora, instanţele urmând a se pronunţa în
limitele investirilor, potrivit principiului plenitudinii de competenţă a instanţei.
(Decizia civilă nr.287/A/05 iulie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia Civilă, pentru cauze
privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Reclamantul N. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Comisia pentru analiza
cererilor formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti, anularea dispoziţiei
nr.773/2002 şi restituirea în natură a terenului situat în Piteşti.
În motivare, petentul a arătat că este proprietarul terenului, ce a fost expropriat în baza Decretului nr.72/1986
– poziţia 16 şi în mod nelegal pârâţii au respins cererea de restituire în natură, invocând faptul că acesta face obiectul Legii
nr.18/1991, deoarece această motivare încalcă în mod flagrant dispoziţiile Legii nr.10/2001, care, în art.11 alin.1, 3, 4
prevede că pot fi restituite terenurile expropriate.
Prin sentinţa civilă nr.47/2003, Tribunalul Argeş a respins plângerea, cu motivarea că terenul în litigiu a fost
solicitat de către reclamant în temeiul Legii nr.169/1997, astfel că, având în vedere dispoziţiile art.8 din Legea nr.10/2001,
acesta nu mai poate face obiectul acestei legi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr.48/2003, pronunţată de Curtea
de Apel Piteşti, a fost respins ca nefondat.
S-a reţinut, în esenţă, că în condiţiile Legii nr.18/1991, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate şi
a fost pus în posesie cu o suprafaţă de 254 m.p. şi, de asemenea, că acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate
şi în baza Legii nr.169/1997, cerere care i-a fost respinsă prin Hotărârea Consiliului Local nr.309/1999, cu motivarea că
terenul este domeniu public.
A mai reţinut că reclamantul a ales procedura Legii Fondului Funciar pentru a i se stabili dreptul de
proprietate, situaţie faţă de care, singura posibilitate legală, era cea de a uza de dispoziţiile art.54 din Legea nr.18/1991, în
sensul formulării unei plângeri împotriva hotărârii prin care i s-a respins cererea de reconstituire, ceea ce însă nu s-a
întâmplat.
A concluzionat că, în aceste condiţii, reclamantul nu mai poate invoca în favoarea sa dispoziţiile art.11 din
Legea nr.10/2001, nefiind în intenţia legiuitorului ca cei care nu au obţinut terenurile prin procedura prevăzută de Legea
nr.18/1991, deşi au solicitat reconstituirea, să poată uza ulterior şi de prevederile Legii nr.10/2001.
Împotriva deciziei civile nr.48/A/2003 a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr.9112/2003,
pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul, s-a casat decizia şi sentinţa civilă nr.47/2003 şi s-a
trimis cauza spre rejudecare în fond, Tribunalului Argeş.
S-a reţinut că din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, cu referire la art.8, rezultă că
domeniul de reglementare a legii are şi caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu,
inclusiv din fondul funciar, legiuitorul având în vedere şi acele imobile care nu au fost restituite, cum ar fi restituirea în
natură a terenurilor aflate în intravilanul localităţilor, care intră astfel sub incidenţa Legii nr.10/2001, dacă nu au fost
restituite integral persoanelor îndreptăţite.
S-a observat că, de altfel, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului – decizia atacată a fost reanalizată şi
completată, raportat la dispoziţiile Legii nr.10/2001, împrejurare ce trebuie avută în vedere în cadrul unei noi judecăţi.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.253 din 10 noiembrie 2006, a admis în parte acţiunea formulată de
reclamantul N.C., a anulat în parte dispoziţia nr.773/2002 emisă de Primarul Municipiului Piteşti şi a constatat că pentru
construcţiile şi terenul expropriate prin Decretele nr.50/1978 şi nr.72/1986, reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în
condiţiile Legii nr.247/2005, sub forma titlurilor de despăgubire astfel: pentru teren în limita sumei de 196.764 RON, iar
pentru construcţii în limita sumei de 23784,40 RON, astfel cum au fost stabilite prin expertizele tehnice efectuate în cauză
de expertul tehnic D.I. şi expertul tehnic D.M.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr.773/2002 a fost respinsă notificarea
nr.170/2001 , prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 20 m.p. teren şi despăgubiri în echivalent
pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 1031 m.p. şi construcţii, imobil situat în Piteşti, str.S.1, judeţul Argeş.
Prin referatul nr.7639/19.02.2004 (dosar nr.2819/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), notificarea
formulată de reclamant a fost reanalizată şi s-a propus respingerea cererii de restituire în natură a suprafeţei de 20 m.p.,
având în vedere că terenul este afectat de investiţii aprobate şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de
valoare sau acţiuni, în funcţie de opţiunea notificatorului pentru terenul în suprafaţă de 1050 m.p., precum şi pentru
construcţia în suprafaţă de 177 m.p. după scăderea valorii primite cu ocazia exproprierii.
S-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită, fiind fost proprietar al imobilului potrivit
adeverinţei de rol agricol nr.30765/1997 eliberată de Primăria Municipiului Piteşti şi a autorizaţiei pentru executarea de
lucrări pentru construcţia casei, emisă la data de 22.05.1963 şi de asemenea, că reclamantul a mai făcut dovada dreptului
de proprietate a imobilului solicitat cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2620/1957 pentru suprafaţa
de 1304 m.p. teren şi certificatul de rol fiscal nr.4661/27.05.1986 eliberat de Consiliul Popular al Municipiului Piteşti.
S-a mai constatat că imobilul situat în str.S. a fost preluat de la reclamant astfel: prin Decretul nr.53/1978 a
fost expropriat cu suprafaţa de 450 m.p. teren şi prin Decretul nr.72/1986 a fost expropriat cu suprafaţa de 600 m.p. şi
construcţii în suprafaţă de 177,86 m.p., pentru care s-a plătit suma de 81.350 lei şi în prezent construcţia a fost demolată,
iar terenul este afectat de investiţii aprobate, fiind ocupat de construcţia blocurilor M.3 şi C.1, alei betonate de acces la
blocuri şi la Piaţa din cartier G., zona de siguranţă a blocurilor şi staţia de autobuz.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2620/1107/1957 rezultă că în baza acestui act numiţii
N.F. şi N. A., autorii reclamantului, au devenit proprietarii terenului în suprafaţă de 1304 m.p. situat în oraşul
Piteşti, str.N.B., cu vecinătăţile indicate, iar din adeverinţele nr.30765/1997 şi nr.38500/21.11.2002, eliberate de Primăria
Municipiului Piteşti, rezultă că reclamantul a deţinut rol agricol în Piteşti, str.S., fiind înscris în perioada 1964 – 1973 cu
suprafaţa de 1300 m.p. teren.
Expertul tehnic judiciar – specialitatea construcţii – D.M.A. a constatat, cu ocazia efectuării expertizei, că
imobilul construcţii nu se mai regăseşte pe teren, fiind demolat, iar pe terenul revendicat, de aproximativ 20 m.p., indicat
de reclamant, există amplasate chioşcuri metalice pentru comerţ stradal şi staţia mijloacelor de transport în comun,
construcţii despre care a arătat că se pot demonta, însă cu pierdere mare de material – multe din elementele componente
fiind realizate prin suduri îmbinate.
Cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru construcţiile demolate, ţinând cont de despăgubirile
primite, a fost stabilit de acelaşi expert, ca fiind în sumă de 23.784,40 lei RON.
Expertul tehnic judiciar – specialitatea topografie-cadastru – D.I. a identificat terenul proprietatea
reclamantului situat în str.S., ce a făcut obiectul Decretelor de expropriere nr.50/1978 şi nr.72/1986 şi l-a evidenţiat în
schiţa anexă nr.3 la raportul de expertiză prin reperele A-B-C-D-A.
S-a reţinut că nici cu ocazia formulării notificării şi nici pe parcursul procesului reclamantul nu a depus la dosar
un act translativ de proprietate care să ateste deţinerea în proprietate, în punctul în litigiu, a suprafeţei de 1300 m.p. teren,
astfel cum cer dispoziţiile art.23 din Legea nr.10/2001, republicată, fiind totodată cunoscut că, întrucât această lege nu
conţine prevederi speciale relative la dovada dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite a cere restituirea, sunt
aplicabile regulile dreptului comun, proprii acţiunii în revendicare imobiliară, în conformitate cu dispoziţiile art.1169 Cod
civil, reclamantul având obligaţia de a face dovada că a fost proprietarul imobilului la data preluării lui de către stat.
A mai constatat expertul că atât la data de 01.01.1990, cât şi la data de 14.02.2001, terenul în litigiu se afla în
administrarea Consiliului Local Piteşti, că terenul expropriat prin cele două decrete a primit afectaţiunea pentru care s-a
dispus exproprierea, iar în prezent nu s-a identificat teren disponibil liber de construcţii şi amenajări de utilitate publică.
În ce priveşte construcţiile, expertul a arătat că în faţa blocului M.3, în perimetrul fostei proprietăţi Nicolescu
expropriate sunt amplasate 3 chioşcuri cu caracter provizoriu, între constatările experţilor cauzei în acest sens
neexistând contradicţii, iar referitor la terenul în suprafaţă de 254 m.p. atribuit reclamantului în condiţiile Legii
nr.18/1991, a arătat expertul că acest teren este amplasat în alt punct, respectiv în cartier G., teren ce de altfel a şi fost
înstrăinat de reclamant.
Expertul tehnic D.I. a mai constatat că nu există identitate între terenul pentru care reclamantul deţine
contractul de închiriere nr.8027/2002 şi actul primar de proprietate din anul 1957 şi nici cu imobilul de pe fosta str.S.,
amplasamentul terenului închiriat fiind în afara perimetrului acestei din urmă proprietăţi.
Scăzând din suprafaţa de 1050 m.p. teren ce a făcut obiectul decretelor de expropriere, suprafaţa de 254 m.p.
atribuită în proprietate reclamantului, expertul a stabilit că pentru suprafaţa rămasă de 796 m.p. acestuia i se cuvin
despăgubiri în cuantum de 196.764 lei RON.
În lipsa unui act de proprietate în ce priveşte terenul situat în str.S., în cauză se va face aplicabilitatea
dispoziţiilor art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, potrivit cu care, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi
după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care
s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În prezent, potrivit constatărilor experţilor, construcţia expropriată a fost demolată, iar terenul în suprafaţă de
796 m.p. nu este disponibil, liber de construcţii şi amenajări de utilitate publică, iar în baza art.11 şi art.26 alin.3 din Legea
nr.10/2001, republicată, a fost admisă în parte acţiunea, în modalitatea mai sus prezentată.
Împotriva acestei sentinţe, în conformitate cu prevederile art.282 şi respectarea termenului statuat de art.284
Cod procedură civilă, au formulat apel atât reclamantul N.C., cât şi pârâţii Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 –
prin primar şi Primarul Municipiului Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, reclamantul a criticat hotărârea pentru următoarele motive:
Reclamantul a solicitat prin notificare ca din totalul suprafeţei de 1304 m.p., teren deţinut în Municipiul Piteşti,
str.S., judeţul Argeş, să-i fie retrocedată în natură o suprafaţă de 20 m.p., iar pentru restul de 1030 m.p. şi
construcţii să-i fie atribuite despăgubiri, ţinându-se seama de faptul că, din totalul de 1304 m.p. cât a deţinut în punctul
anterior menţionat, o suprafaţă de 254 m.p. i-a fost retrocedată în aplicarea Legii fondului funciar iniţial publicate.
În dezvoltarea acestei critici, s-a susţinut că deşi expertiza topografică întocmită de exp. D.I. nu a răspuns
obiectivelor instanţei şi nu a identificat prin măsurători vechea sa proprietate, situată în Municipiul Piteşti, str.S., judeţul
Argeş, prima instanţa a respins în mod nejustificat obiecţiunile sale la acest raport de expertiză, depuse în scris la data de
31.10.2006 şi discutate în şedinţa publică din 07.11.2006.
Critica esenţială pe care a formulat-o împotriva lucrării de expertiză efectuată de exp. D.I. se referea la faptul
că acest expert nu a identificat prin măsurători vechiul amplasament, situat în str.S. A învederat primei instanţe că acest
expert nu a efectuat nici o măsurătoare, ci doar a inspectat zona, dovada în acest sens constituind-o faptul că nu a întocmit
o schiţă proprie a raportului de expertiză în care să redea vechiul amplasament, cu dimensiuni şi vecinătăţi şi, în plus, pe
schiţele care au constituit anexe ale dispoziţiei contestate, nu a evidenţiat amplasamentul din str.S. nr.21, ci amplasamentul
din str.S. nr.19, iar de aici decurg toate concluziile eronate ale expertizei.
În atare situaţie, s-a arătat că expertul nu a identificat vechiul amplasament, care a fost situat la nr.21 pe strada
S. şi nu la nr.19, cum pretinde expertul că ar fi făcut identificări, iar când acest aspect rezultă cu claritate din schiţa aflata la
fila 55, care de fapt este un extras din planul cadastral întocmit la scara de 1:1000 în anul 1965, chiar expertul menţionând
în partea de sus a acestui plan că fosta proprietate a apelantului ar fi fost situată pe strada Schitului la nr.19.
S-a susţinut că acest expert nu a efectuat nici o măsurătoare în teren. Anexa 2 a raportului de expertiză
reprezintă o schiţa anexă a decretelor de expropriere, iar anexa 3 a raportului reprezintă schiţa anexă a dispoziţiei
contestate.
Astfel, din schiţa anexă a Decretului de expropriere nr.53/1978 rezultă că vechiul amplasament nu a fost situat
la nr.19, ci la nr.21, schiţă care arată că la nr.19 s-a situat proprietatea N.A.
În condiţiile în care nu a fost identificat vechiul amplasament, prin dimensiuni şi vecinătăţi, evident că nici
cererea de restituire în natură nu a fost corect soluţionată, întrucât în expertiză nu este redată situaţia juridică actuală a
vechiului amplasament.
2. Raportat la despăgubirile stabilite de prima instanţă pentru teren, în mod eronat s-a stabilit că ar fi
îndreptăţit la despăgubiri numai pentru o suprafaţă de 796 m.p.
Fosta sa proprietate a măsurat 1304 m.p. şi nu 1050 m.p., cum eronat a reţinut prima instanţă. Această
suprafaţă a dobândit-o în schimbul unei suprafeţe similare în str.N.B.
Din totalul acestei suprafeţe, o suprafaţă de 450 m.p. i-a fost expropriată cu Decretul nr.53/1978, iar o
suprafaţă de 600 m.p. cu Decretul nr.72/1986, restul de până la 1304 m.p. fiind preluată fără titlu.
În aplicarea Legii Fondului Funciar, suprafaţa de 254 m.p. ce i-a fost preluată fără nici un titlu i-a fost
retrocedată pe un alt amplasament.
Ca atare, obiectul cererii de faţă îl formează suprafaţa de 1050 m.p. şi nu de 796 m.p., cum a reţinut
prima instanţă, în baza unor calcule teoretice eronate prezentate de expert, fără ca acesta să efectueze măsurători concrete
în teren.
În concluzie, despăgubirile pentru teren trebuie să aibă în vedere o suprafaţă ce ar excede celei de 20 m.p. pe
care a solicitat-o în natură, dar până la un total de 1050 m.p.
3. Ultima critică vizează cuantumul despăgubirilor stabilite în concret de cei doi experţi, despăgubiri al căror
cuantum a fost reţinut de prima instanţă în dispozitiv, solicitând, în principal, sub acest aspect, refacerea lucrărilor de
expertiză.
În subsidiar, pe acest aspect, în măsura în care se va aprecia că stabilirea cuantumului despăgubirilor este de
competenţa evaluatorilor din cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, înfiinţată potrivit dispoziţiilor
cuprinse în Titlul VII al Legii nr.247/2005, se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună îndreptăţirea
apelantului la despăgubiri pentru suprafaţa de teren anterior menţionată, cât şi pentru construcţii, în suprafaţă de 177 m.p.
Pentru teren însă se impune efectuarea lucrării de identificare a acestuia, în primul rând pentru stabilirea reală a
amplasamentului vechi şi a întinderii acestuia, a posibilităţilor de restituire în natura şi numai după aceea a stabilirii
suprafeţei reale pentru care i se cuvin despăgubiri.
Se solicită admiterea apelului, astfel cum a fost motivat, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii primei
instanţe, în sensul de a se dispune restituirea în natura a unei suprafeţe de 20 m.p., al cărui amplasament va fi stabilit de
expert şi a dispunerii de măsuri reparatorii pentru restul terenului de până la totalul de 1050 m.p. şi pentru construcţii în
suprafaţă de 177 m.p., al căror cuantum fie vor fi stabilite prin rapoartele de expertiză efectuate în apel, fie vor fi stabilite
potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005.
La rândul lor, pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001, prin primar,
au criticat hotărârea pentru următoarele considerente:
S-a susţinut că în mod greşit instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a constatat că pentru
terenul şi construcţiile expropriate prin Decretele nr.50/1978 şi nr.72/1986, acesta este îndreptăţit la despăgubiri în
condiţiile Legii nr.247/2005, pentru teren în sumă de 196.764 lei şi pentru construcţie în sumă de 23.784 lei.
S-a mai susţinut că potrivit dispoziţiilor Legii nr.247/2005, Titlul VII privind regimul stabilirii şi plăţii
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor, se
constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor de către evaluatori autorizaţi.
S-a concluzionat că expertiza privind evaluarea terenului sau construcţiilor nu poate fi opozabilă comisiei
locale întrucât nu este efectuată de evaluatori autorizaţi, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr.10/2001, aşa cum a fost
modificată.
S-a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei în sensul constatării că reclamantul este îndreptăţit la
despăgubiri în condiţiile legii speciale, care urmează a fi stabilite de Comisia Centrală.
Apelul formulat de reclamantul N.C. a fost privit ca fondat pentru următoarele considerente:
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că autorii reclamantului au avut în proprietate
în strada S. nr.21 suprafaţa de 1304 m.p., conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2620/1107/1957, evidenţiată şi
la rolul agricol, care ulterior a fost expropriată (Decretul nr.53/1978 şi Decretul nr.72/1986).
În mod corect s-a reţinut că reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 254
m.p. în temeiul Legii nr.18/1991. Scăzând însă această suprafaţă din 1304 m.p. rămâne o suprafaţă de 1050 m.p. şi nu 796
m.p., cum greşit a constatat prima instanţă.
Aceasta este suprafaţa de teren pentru care reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii, critica fiind privită
ca întemeiată.
Ca o consecinţă firească se impune să fie recalculat cuantumul despăgubirilor doar pentru teren ( 1050 m.p. x
300 lei/m.p. – 9.168 lei – suma primită ca despăgubiri actualizată de expert fila 119- = 259.550 lei).
Valoarea de piaţă de 300 lei/m.p. pentru terenul reclamantului situat în zona B a fost stabilită de expertul
desemnat de instanţa de apel –M.L.
Se impune a fi calculate aceste despăgubiri de către instanţă, aşa cum a statuat şi instanţa supremă prin decizia
în interesul legii din 04 iulie 2007, deoarece dispoziţia atacată se afla pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii
noi, nr.247/2005. Prin urmare, nu sunt incidente în speţă prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005 şi cauza nu poate
fi trimisă secretariatului Comisiei Centrale, ci rămâne supusă controlului de temeinicie şi/sau de legalitate declanşat în
temeiul art.24 (26) din Legea nr.10/2001, adică dispoziţiei legale în vigoare la data emiterii Dispoziţiei nr.773/2002. Pentru
notificările soluţionate înainte de intrarea în vigoare a legii noi contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţirea
persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, dar şi, după caz, natura sau întinderea acestora,
instanţele urmând a se pronunţa în limitele investirilor, potrivit principiului plenitudinii de competenţă a instanţei.
În apel, reclamantul a modificat suprafaţa solicitată în natură de la 20 m.p. cât a solicitat în mod constant,
inclusiv prin notificare, la suprafaţa de 117 m.p. Modificarea unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001 nu
se poate face în afara cadrului procesual prevăzut de această lege specială, neputându-se formula pretenţia asupra
imobilului restituibil în natură decât cu încălcarea acesteia.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză şi din restul probelor administrate la fond şi în apel,
rezultă că suprafaţa solicitată a fi restituită în natură este cuprinsă în planul de sistematizare al oraşului, parte din teren
fiind ocupată de trotuar, parte fiind amenajată ca spaţiu verde situat între blocuri sau parcare, acestea răspunzând unei
necesităţi fireşti de utilizare a construcţiilor.
Este evident că noile construcţii nu pot ocupa în întregime terenurile expropriate, însă pentru normala lor
exploatare sunt necesare căi de acces, spaţii verzi şi alte asemenea ce constituie un tot inseparabil, astfel încât nu este
posibil a se crea anumite porţiuni libere.
Zona la care facem referire, în acord cu prevederile Legii nr.213/1998 aparţine domeniului public de interes
local, fiind cuprinsă în planul urbanistic al oraşului.
În acest sens sunt şi prevederile art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001, care prevede în final că pentru partea
ocupată de construcţii noi şi pentru cea necesară bunei utilizări a acesteia, cum este cazul în speţă, se acordă măsuri
reparatorii în echivalent.
Pentru aceste considerente primul motiv de apel formulat de reclamant s-a constatat a fi nefondat.
Ca atare, calea de atac formulată de reclamat este întemeiată sub aspectul întinderii dreptului şi a cuantumului
despăgubirilor.
În temeiul art.296 Cod procedură civilă, a fost admis apelul, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei sub
aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite în raport de suprafaţa dovedită a fi avută în proprietate de reclamant de
1050 m.p.
Celelalte dispoziţii ale instanţei de fond au fost menţinute.
Apelul declarat de pârâta Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001, prin primar şi care priveşte greşita
aplicare a legii, cu referire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, a fost privit ca nefondat, întrucât
motivul de apel a fost deja amplu analizat în cele ce preced.
Dispoziţiei nr.773/2002 emisă de pârâtă la data de 16.08.2002 şi contestată de petent, aflată pe rolul
instanţelor, îi sunt aplicabile prevederile legale în vigoare la acea dată şi nu cele ale Legii nr.247/2005 – care a modificat
prevederile Legii nr.10/2001. Prin urmare, controlul instanţei nu trebuie să se limiteze doar la stabilirea dreptului
persoanei care a formulat notificarea de a primi măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor prevăzute de
noua lege, aşa cum greşit s-a susţinut de către pârâtă. În mod corect prima instanţă a constatat că trebuie să se pronunţe şi
asupra valorii acestora.
Prin urmare s-a admis apelul formulat de reclamantul N.C. împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul
Argeş, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-au stabilit despăgubiri pentru suprafaţa de 1050 m.p. în cuantum de
259.550 lei.
S-a menţinut în rest sentinţa. S-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii Comisia pentru aplicarea Legii nr.,10/2001
– prin Primar şi Primarul Municipiului Piteşti, împotriva aceleiaşi sentinţe. S-a statornicit în privinţa cheltuielilor de
judecată.
