Proces-verbal de contraventie. Incalcarea dispozitiilor Legii 12/1990 si ale Legii 82/1991.


Prin cererea adresată Judecătoriei xxxx şi înregistrată sub nr.xxxxx la data de xxxx, petenta  A SRL a solicitat anularea notei de constatare nr. xxxx şi a procesului verbal de contravenţie seria xxxxx întocmit de G, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii a arătat că în perioada xxxxx inspectorii G au efectuat un control la sediul secundar al petentei situat în xxxxxx, reţinându-se prin Nota de constatare faptul că nu există documente justificative pentru o cantitate de aproximativ 151,72 tone porumb, cu toate că aceste documente au fost prezentate.

Petenta a mai susţinut că procesul verbal este nelegal, întrucât inspectorii G nu erau competenţi să desfăşoare un control la o societate care este încadrată ca mare contribuabil, şi nu au respectat dreptul petentei de a fi ascultată şi nici nu au verificat documentele puse la dispoziţie.

Petenta a mai învederat faptul că toate cantităţile de porumb livrate au la bază documente de provenienţă, respectiv avize de însoţire a mărfii şi note de recepţie, documente contabile ce respectă Ordinul xxxx

În drept au fost invocate prevederile art. 31 din OG 2/2001, art.2 lit.l) şi e) din Legea 12/1990, art.41 lit.b) din Legea 82/1991, punctul 6 alin.(4) şi punctul 15 alin.(3) al Normelor aprobate prin Ordinul 2861/2009, anexa 3 HG 684/2006, art.64, 12,49 C.pr.fiscală, Ordinul 3512/2008.

În dovedirea plângerii a depus la dosar în copie nota de constatare nr. xxxx şi  procesul verbal de contravenţie seria xxxxxx.

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar în condiţiile art.15 lit.i) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, şi art.1 alin.(2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Plângerea a fost depusă la J.B. la xxxxx în termenul legal de 15 zile statuat de dispoziţiile art.31 din OG 2/2001 calculat de la data de 19.08.2011, data întocmirii şi luării la cunoştinţă de către petentă a procesului verbal de contravenţie.

Intimata G  a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, faţă de faptul că fapta contravenţională a fost săvârşită în circumscripţia J O. Pe fondul cauzei a arătat că procesul verbal respectă întocmai cerinţele legale, G având competenţa de a constata şi sancţiona fapta contravenţională în temeiul dispoziţiilor OUG 91/2003 şi art.42 alin.(4) din Legea 82/1991. A mai susţinut că nu au fost prezentate documente din care să rezulte în totalitate provenienţa bunurilor.

În dovedire a depus în copie nota de constatare nr. xxxxx, procesul verbal de contravenţie seria xxxxx, nota explicativă dată de xxxxx, nota explicativă dată de xxxxx, şef siloz, aviz nr. xxxx, aviz nr.xxxxxx, invoice nr. xxxxxx, factura seria xxxxx, factura seria xxxxxx, „act de justificare a gestiunii” nr.xxxxxx, „act de justificare a gestiunii” nr. xxxxxx, adresa A „marfă- registru de magazie produse” la produsul porumb recolta 2009 paginile 6 şi 17, fişa de magazie pentru marfa „porumb boabe recolta 2009” filele 1 şi 11 din 25 şi registru magazie produsul orz.

Prin sentinţa civilă nr. xxxxxxx  a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea J x întrucât în procesul verbal de contravenţie a fost menţionat ca loc al săvârşirii faptei contravenţionale oraşul xxxxx zona xxxxxx.

Cauza a fost înregistrată pe rolul xxxxxx la data de xxxxx sub nr. xxxxxx.

La termenul din xxxxx, petenta a solicitat introducerea în cauză a intimatului C, deoarece legislaţia privind activitatea G a fost modificată prin xxxxxx, instanţa introducând în cauză C, nouă instituţie cu personalitate juridică.

Prin  încheierea de şedinţă din xxxxx instanţa a încuviinţat pentru petentă proba cu înscrisuri şi a respins cererea de probatoriu cu martori, apreciind că nu este concludentă. Totodată a prorogat discutarea probei cu expertiza tehnică judiciară după depunerea înscrisurilor.

Prin serviciul registratură la xxxxx intimata G a depus copia procesului verbal de contravenţie, confirmarea de trimitere a întâmpinării prin e-mail, borderou trimitere întâmpinare prin poştă, legitimaţie şi ordin de serviciu pentru comisarii care au efectuat controlul, adresa nr. xxxxxx emisă de G.

La termenul de judecată din xxxxx apărătorul petentei a depus înscrisuri, respectiv note de recepţie şi constatare diferenţe produse agricole cu avize de însoţire a mărfii, note de cântărire, draft survey report, avize şi scrisori de trăsură şi codul naţiunilor unite privind standardele şi procedurile de performanţă ale DRAFT SURVEY în limba engleză. Reiterează cererea pentru efectuarea unei expertize care să stabilească dacă diferenţa de 150 tone cereale este cauzată de modalitatea diferită dintre cântărirea de la recepţie şi  adâncimea calei barjelor în care au fost încărcate în vederea transportului.

Prin serviciul registratură, petenta a depus la dosar un set de înscrisuri (raport de analiză pescaj, codul standardelor şi procedurilor uniforme pentru efectuarea analizei pescajelor la încărcăturile de cărbune).

La termenul de judecată din xxxxx apărătorul petentei a depus codul deontologic pentru calitatea de inspector draft servey, fişa tehnică a cântarului Flintab şi xxxxx, precum şi un set de acte normative privind măsurarea tonajului navelor (xxxxx, Decret nr.xxxxx, Convenţia Internaţională din xxxx, Ordinul nr. xxxxx, Codul internaţional pentru transportul în siguranţă al cerealelor vrac, Convenţia din xxxxx, Regulamentul de navigaţie pe Dunăre, jurisprudenţă şi xxxxxx.

Instanţa a pus în discuţia părţilor proba cu expertiza tehnică solicitată de petentă, iar prin încheierea din xxxxx a respins cererea privind proba cu expertiza, apreciind că documentele urmează să fie verificate de instanţă conform legislaţiei şi nici nu sunt experţi care să aprecieze raportul de cântărire, un expert ar trebui să constate o stare de fapt, iar inspectorii Gărzii Financiare au verificat doar acte.

Prin serviciul registratură, la data de xxxxx petenta a depus la dosar draft survey realizate la descărcarea mărfurilor, dovada înregistrării societăţii ce a realizat draft survey la încărcarea mărfurilor, xxxxx şi norma metodologică de aplicarea a xxxxx.

Prin sentinţa civilă nr. xxxxx pronunţată de xxxxxx s-a respins plângerea contravenţională formulată de petenta  A SRL în contradictoriu cu intimatele G, A şi C, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe  petenta a declarat recurs.

Prin decizia nr.  xxxxxx  a xxxxx, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr.  xxxxxx  a fost  admis recursul  formulat  de recurenta petentă  A SRL  împotriva sentinţei civile  nr. xxxxx pronunţată de xxxx  în dosarul nr.  xxxxxxx în contradictoriu cu intimaţii A, C – G. A fost casată sentinţa  civilă nr.  x pronunţată de xxxxxx în dosarul nr.  xxxxx şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cauza a fost  înregistrată la xxxx la data de xxxxx.

La termenul de judecată din xxxxxx  instanţa a încuviinţat  efectuarea unei expertize specialitatea  contabilitate.

La data de xxxxx  a fost depus, prin serviciul registratură, raportul de expertiză întocmit de expert xxxxxx.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele:

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria xxxxxxx întocmit de G, petenta  A SRL a fost sancţionată cu amenda contravenţională în suma de 13.000 lei, măsura complementară a confiscării sumei de 90.317 lei cu titlu de despăgubire la bugetul de stat, pentru faptul că în perioada xxxxxx a efectuat acte de comerţ cu produsul porumb fără a dovedi provenienţa în condiţiile legii, totodată livrând din punctul de lucru „xxxxxx” situat în xxxxxxx, cantităţi de porumb fără a respecta reglementările emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru operaţiunile efectuate, contravenţii prevăzute şi pedepsite de art.1 lit.e) din Legea 12/1990 republicată, şi art.41 pct.2 lit.b) din Legea 82/1991 republicată.

Sub aspectul legalităţii întocmirii procesului verbal de contravenţie seria xxxxxxx întocmit de G se observă că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de art. 17 din O.G.2/2001.

Potrivit art.17 din O.G.2.2001: “Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul  persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.”

Astfel, procesul verbal cuprinde data şi locul unde este încheiat, numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, precum şi descrierea faptei contravenţionale – în Anexa la procesul verbal – fiind indicate data, ora şi locul în care a fost săvârşită şi  semnătura agentului constatator.

Totodată, se constată că potrivit art.1 Legea 12/1991 „constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit, următoarele fapte: […] lit. e) efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.”

Susţinerea petentei, potrivit căreia, comisarii G nu aveau competenţa conform art.97 C.procedură fiscală, să efectueze astfel de verificării de natura unei inspecţii fiscale nu este întemeiată deoarece, potrivit  art.7 lit.a)-c) din OUG nr.91/2003 ce reglementează funcţionarea Gărzii Financiare: ,, În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, comisarii G sunt în drept:

 a) să efectueze controale în spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri ori se desfăşoară activităţi ce cad sub incidenţa actelor normative în vigoare cu privire la prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care sunt interzise de acestea;

b) să verifice respectarea reglementărilor legale privind circulaţia mărfurilor pe drumurile publice, în porturi, căi ferate şi fluviale, aeroporturi, în vecinătatea punctelor vamale, antrepozite, zone libere, precum şi în alte locuri în care se desfăşoară o asemenea activitate;

c) să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenţa şi autenticitatea documentelor justificative în activităţile de producţie şi prestări de servicii ori pe timpul transportului, depozitării şi comercializării bunurilor şi să aplice sigilii pentru asigurarea integrităţii bunurilor,,.

În speţă, G nu a efectuat o inspecţie fiscală, ci un control inopinant pentru verificarea modului cum este respectată legea de către agenţii economici din circumscripţia sa teritorială, sub aspectul operaţiunilor învederate anterior, în limita competenţelor prevăzute de OUG nr.xxxxx privind organizarea G.

Cu privire la cererea petentei de anulare şi a Notei de Constatare nr.xxxxxx, aceasta este nefondată, întrucât pe de o parte art.31 alin.(1) din OG nr.2/2001 prevede că doar procesul verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii poate fi atacat cu plângere, iar pe de altă parte aceasta nu produce efecte juridice, ci este doar un element probator pentru emiterea procesului verbal.

Referitor la temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţie.

Potrivit art. 41 pct.2, lit.b) din Legea 82/1991 constituie contravenţie „nerespectarea reglementărilor impuse de Ministerul Finanţelor Publice [….] cu privire la: […] utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate”.

Cu privire la sancţiunea aplicată în baza art.41 pct.2 lit.b) din Legea nr.82/1991 a contabilităţii, instanţa constată că aceasta este temeinică, petenta încălcând reglementările MFP cuprinse în Anexa 2 a OMFP nr.3512/2008 cu referire la forma şi conţinutul formularelor ,,Registrul stocurilor,, ; Marfă-Registru de magazie şi Aviz de însoţire a mărfii,,. Acest ordin cuprinde obligaţia agenţilor economici de a deţine formulare tipizate cu un conţinut minimal de informaţii, între care şi denumirea formularului, preţul unitar al produselor, data şi semnătura de control, valoarea, etc.

Instanţa observă că, aşa cum a reţinut intimata în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, documentele de însoţire a mărfii nu poartă denumirea de aviz de însoţire, şi nu au menţionate cantitate, preţ, ca de altfel şi formularul Marfă –Registru de magazie produse ( f.38-43, 49, 50).

În ceea ce priveşte cealaltă contravenţie, se constată că potrivit art.1 Legea 12/1991 „constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit, următoarele fapte: […] lit. e) efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.”

Petenta a susţinut că produsele găsite în plus pe gestiune de către G ar rezulta din diferenţa între înregistrarea dată de cântarul de intrare în depozit şi aprecierea (citirea) pescajului barjelor prin care marfa s-a livrat către beneficiari.

Pentru verificarea temeiniciei acestor apărări s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile. Conform raportului de expertiză efectuat de expertul contabilxxxx, petenta a folosit pentru a verifica cantitatea produselor recepţionate metoda de cântărire cu instalaţia de cântărire „ Flintab 5204 ACFN” tipul de cântărire „STATICĂ” clasa de precizie III. Marja de eroare a unei astfel de metode fiind de +/- 0,05%.

Pentru a verifica cantitatea produselor livrate petenta a folosit :

–  metoda de cântărire cu instalaţia de cântărire „ Flintab 5204 ACFN” tipul de cântărire „STATICĂ” clasa de precizie III, pentru produsele livrate cu mijloacele de transport auto şi

– metoda de cântărire prin citirea pescajelor barjelor numită şi „draft survey” pentru produsele livrate cu mijloace de transport navale.

Marja de eroare pentru prima metodă este de +/- 0,05%, iar în cel de-al doilea caz de +/- 0,5%.

Cantitatea  de produs  recepţionată în depozitul siloz  xxxx pe perioada xxxxxx  a fost  de  33774,11 tone. Marja de eroare  la cântărirea produselor recepţionate folosind instalaţia de cântărire „ Flintab 5204 ACFN” tipul de cântărire „STATICĂ” clasa de precizie III, fiind  de +/-0,05%,  rezultă că toleranţa  admisă prin folosirea  acestei metode de cântărire  este de +/- 16,89 tone.

Conform registrului de magazie pe perioada  xxxx şi xxxxx s-a livrat din depozitul siloz Orşova pe perioada xxxxxx cantitatea de produse  de 33799,24 tone din care:

– folosind  mijloace de transport auto, 645,38 tone. Marja de eroare  la cântărirea produselor livrate cu mijloace de transport auto fiind  de +/-0,05% rezultă că toleranţa admisă prin folosirea  acestei metode  de cântărire  este de +/-0,32 tone.

– folosind  mijloace de transport navale,  33153,855 tone. Marja  de eroare  la cântărirea  produselor livrate cu mijloace de transport navale, fiind +/-0,05% rezultă că toleranţa admisă prin folosirea  acestei metode  de cântărire  este de +/-165,77 tone.

În concluzie diferenţa  de 151,72 tone  poate fi datorată de folosirea  de metode  diferite de cântărire la recepţionarea şi livrarea produselor.

Aceleaşi concluzii se regăsesc şi în procesul verbal din data de xxxxx întocmit de către D ( f. 15).

Faţă de aceste aspecte, instanţa reţine că, în cazul petentei, cantitatea de 151,72 de tone considerată de către intimată ca neavând o provenienţă dovedită, se încadrează în marja de eroare acceptabilă potrivit normelor legale. Cum petenta a făcut dovada provenienţei întregii cantităţi de bunuri nu se poate reţine în sarcina acesteia incidenţa art. 1 lit. e) din Legea 12/1990, procesul verbal contestat urmând a fi anulat în parte sub acest aspect, petenta exonerată de plata amenzii contravenţionale de 10.000 de lei şi ridicată măsura complementară a confiscării.

Având în vedere că intimata a căzut în pretenţii va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, pe care instanţa raportatat la aspectul că plângerea a fost admisă numai în parte, faţă de complexitatea cauzei munca îndeplinită de avocat, precum şi caracterul rezonabil, le va reduce la suma de 3000 de lei.

Sentinta a ramas definitiva si irevocabila prin respingerea recursurilor intimatelor.