Spor condiţii deosebite.
Legea nr.435/2006: art.14;
Legea nr.283/ 2011: art.1.
Potrivit art.1 alin.(2) din legea nr. 283/2011 „În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 1237/21 octombrie 2013.
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.423/107/2013 reclamantul S.V.A. în numele şi pentru membrul de sindicat… a chemat în judecată pârâta D.S.V.P.S.A.A. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
1.-modificareadeciziei nr. (…)/2012 sub aspectul obligării pârâtei la acordarea sporului de condiţii deosebite de 50%, cu consecinţa emiterii unei noi decizii;
2.-plata drepturilor salariale lunare cuvenite reclamantului potrivit capătului 1 de cerere, începând cu 01.12.2012;
3.-plata diferenţei drepturilor salariale dintre sporul deţinut anterior si cel stabilit potrivit capătului 1 de cerere pentru perioada 14.01.2010-14.01.2013, sume actualizate cu indicele de inflaţie până la plata efectivă;
În motivarea acţiunii reclamantul arată că prin decizia mai sus arătată pârâta i-a comunicat drepturile salariale lunare de care beneficiază, evidenţiind şi un spor pentru condiţii deosebite, spor prevăzut de Legea 435/2006 precum şi de Legea 284/2010.
Având în vedere prevederile art.14 din Legea nr.435/2006, preşedintele A.N.S.V.S.A a emis Ordinul nr.56232/11.06.2007, modificat prin Ord.56507/2007, prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de baza, regulament care a fost vizat de către M.M.F.E.S., cu nr. 1060/PP/19.06.2007 si de M.S.P., cu nr. EN 6340/15.06.2007.
Menţionează faptul că pe întreg parcursul actului normativ, respectiv Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 56232/2007, cu modificări, este subliniat faptul că beneficiar al sporurilor prevăzute în regulament este personalul care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, fără a exista vreo distincţie între funcţionari publici şi personal contractual, sporul având acelaşi procent, condiţionat fiind doar de activitatea pe care o desfăşoară persoana îndreptăţită.
Aceleaşi prevederi se regăsesc şi în Legea 284/2010, lit. K, alin II, lit a), pct. 2.
Întrucât nu există vreo condiţie în stabilirea sporului, decât cea a existenţei buletinului de determinare prin expertizare a locului de muncă, consideră că în mod nelegal s-a stabilit un procent diferenţiat la funcţionarii publici în detrimentul personalului contractual, fiind încălcat principiul egalităţii de tratament şi creându-se o stare de discriminare între personalul care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă.
Invocă jurisprudenţa Curţii Europeana a Drepturilor Omului, cu privire la art.14 din Convenţie, prin care s-a statuat ca o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004)”.
Cum, personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul laboratorului DSVSA A. sunt atât funcţionarii publici cât şi contractual, lucrează în aceleaşi condiţii deosebit de periculoase, au aceleaşi atribuţii, totuşi sporul de care ar trebui să beneficieze, în acelaşi procent, este diferit, fără vreo justificare legală, ceea ce îi îndreptăţeşte să considere existenţa unei diferenţe de tratament.
In drept: Legea 284/2010, art.16 Constituţie, Ord. ANSVSA 56232/2007.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosar, reclamantul arată că înţelege să solicite la primul capăt de cerere, acordarea sporului de condiţii deosebite în procent de 75% şi că nu mai susţine capătul 3 de cerere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, motivând că începând cu data de 17 decembrie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 283/14.12.2011 privind aprobarea OUG 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar şi conform acestui act normativ, pentru anul 2012, salariile lunare ale personalului din cadrul ANSVSA – respectiv si al DSVSA A., valabile pentru luna decembrie 2011, se menţin şi pentru anul 2012, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Prin dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă nr.19/2012 în vederea recuperării reducerilor salariale din iunie 2010 s-au dispus două etape de majorări salariale pentru personalul bugetar. Prima etapă de majorare a fost în iunie, când salariile bugetarilor au crescut cu 8% faţă de nivelul din mai, a doua etapă cu luna decembrie când salariile bugetarilor au fost majorate cu 7,4 % faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. Faţă de aceste precizări, apreciază că decizia criticată este legal întocmită.
În drept:art.115 şi urm. Cod de procedură civilă, Legea nr. 283/14.12.2011, O.U.G. 19/2012.
Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr.1237/26.04.2013 pronunţată în cauză a respins acţiunea.
Pentru a hotărî, astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Membrul de sindicat pentru care reclamantul a formulat acţiunea, este angajat al pârâtei, conform contractului individual de muncă depus la dosar.
Legea nr.435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar veterinar s-a abrogat la data de 01.01.2010 data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Ulterior Legea nr.330/2009 a fost abrogată prin art. 39 din Legea nr. 284/2010.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care în art. 1 prevede:
„Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.
Potrivit deciziei emisă în baza Legii nr. 330/2009, membrul de sindicat – reprezentat, a fost reîncadrat în funcţie, beneficiind de un spor pentru condiţii deosebite de 30%.
Potrivit deciziei emisă în baza Legii nr. 284/2010 şi nr. 285/2010 acestuia i s-a aplicat reducerea de 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 iar apoi sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu a fost majorată conform art. 1 din Legea nr. 285/2010 cu 15%.
Aceste decizii nu au fost contestate de reclamant.
Ulterior pârâta a emis decizia-care face obiectul prezentului litigiu, în care se menţionează un spor pentru condiţii deosebite de 30%, în condiţiile majorării salariului lunar brut cu 7,4% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, dintre care cele care urmează sunt aplicabile Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi unităţilor din subordinea acesteia .
Art. 1 prevede că: „In anul 2012, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcţie de baza /salariilor funcţiei de baza/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel se acordă personalului din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
In anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariu lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii..
Prin urmare stabilirea cuantumului sporurilor personalului din cadrul pârâtei, valabile pentru luna decembrie 2011, se menţin şi pentru anul 2012, conform prevederilor legale menţionate, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, decizia contestată de reclamant fiind, astfel, emisă cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, categorie din care face parte şi membrul de sindicat în cauză.
În ceea ce priveşte pretinsa stare de discriminare faţă de funcţionarii publici din cadrul pârâtei, invocată de către sindicatul reclamant în motivarea acţiunii, instanţa reţine următoarele:
Constituţia României, prin art. 16 alin. (1), articol invocat de reclamant, garantează dreptul la egalitate: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Potrivit Constituţiei României, art. 20 alin (1) „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”.
Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenţie, atunci când autorităţile statale induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Instanţa europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-si găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă” (cazul Fredin contra Suediei, Hoffmann contra Austriei, Spadea si Scalabrino contra Italiei).
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.
Potrivit art. 27 – (1) din ordonanţă, persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Chiar considerând că acordarea sporului de condiţii deosebite priveşte acordarea unui drept social în raportul de muncă, se observă că art. 6 din OG 137/2000 condiţionează constatarea discriminării de existenţa unor motive expres şi limitativ enumerate, respectiv: apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia.
În speţă, pretinsa deosebire de tratament între personalul contractual şi funcţionarii publici nu este realizată pentru vreunul dintre criteriile prevăzute strict de ordonanţă.
Oricum, reclamantul sindicat nu a înţeles să investească instanţa cu o cerere în constatarea stării de discriminare, întemeiată pe prevederile art.27 din OG 137/2000, fapt pentru care instanţa nu este ţinută a se pronunţa asupra acestui fapt.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie, după cum reclamantul a solicitat, potrivit principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, modificarea deciziei prin care, sub aspectul drepturilor salariale ale membrului de sindicat reprezentat, în sensul acordării sporului de condiţii deosebite într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin actul menţionat, precum şi plata drepturilor salariale în funcţie de cuantumul solicitat al sporului menţionat.
Practic se contestă dispoziţiile unui act modificator al contractului de muncă încheiat de către părţi, astfel că instanţa are menirea de a se pronunţa asupra legalităţii acestuia prin raportare la normele de drept incidente raporturilor juridice dintre părţi, analizate în cele anterior expuse.
În plus, observând că reclamantul a făcut trimitere, în motivarea cererii, la incidenţa dispoziţiilor Legii nr.435/2006, respectiv la art.14, care se referă la posibilitatea acordării personalului din sistemul sanitar veterinar, a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, tribunalul constată că aceste prevederi exced raporturilor dintre părţi, prin cererea de chemare în judecată solicitându-se obligarea pârâtei la acordarea sporului de condiţii deosebite, într-un alt cuantum decât cel stabilit prin decizia atacată.
Or, acest din urmă spor, a fost iniţial acordat, şi menţinut ulterior în acelaşi cuantum cu respectarea Ordinului nr.56232/2007 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază ale personalului din sistemul sanitar veterinar.
Faţă de aceste considerentele de fapt şi de drept, tribunalul a respins acţiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul
solicitând, admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, recurentul susţine că prima instanţă a aplicat şi interpretat greşit textele de lege incidente. Arată că există cadru legal al acordării sporurilor solicitate în cuantumul cuvenit şi că întrucât nu există vreo condiţie în stabilirea sporului, decât cea a existenţei buletinului de determinare prin expertizare a locului de muncă, consideră că în mod nelegal s-a stabilit un procent diferenţiat la funcţionarii publici şi personalul contractual, fiind încălcat principiul egalităţii de tratament şi creându-se o stare de discriminare între personalul care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă.
Arată că nu a invocat dispoziţiile OG. nr.137/2000, cum eronat motivează instanţa de fond pe acest text de lege, starea de discriminare este creată de interpretarea textelor de lege, fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Cum personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei intimate sunt atât funcţionari publici cât şi personal contractual, lucrează în aceleaşi condiţii deosebit de periculoase, au aceleaşi atribuţii, totuşi sporul de care ar trebui să beneficieze, în acelaşi procent, este diferit, fără ca intimata să facă dovada criteriilor în baza cărora au fost acordate acele sporuri. Se face referire la adresa ANSVSA nr. 20649/14.12.2012, care arată recurentul, întăreşte aceasta susţinere.
Precizează, de asemenea, faptul că aceste sporuri nu fac obiectul dispoziţiilor art.1 din Legea nr. 283/2011, întrucât nu sunt plătite din fonduri publice, sursa de plată fiind extrabugetară respectiv fonduri proprii, care în cazul DSVSA A. sunt considerabile.
În drept invocă: art.304 punct 9 cod procedură civilă.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 punct 9 cod procedură civilă în limitele statuate deart.306 alin.(2) cod procedură civilă, reţine următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art.1 din Legea nr.283/14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar ”În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
În speţă, decizia atacată face o aplicare corectă a acestui text de lege, menţinându-i recurentului sporul de condiţii deosebite în cuantumul acordat în luna decembrie a anului 2011, aşa cum reiese din deciziile de reîncadrare emise de către instituţia intimată cu referire la recurent în anul 2010, respectiv 2011; decizii care nu au fost contestate de salariatul în cauză.
Stabilirea unui alt cuantum al sporului în discuţie, acordat în limitele legale şi în urma negocierii părţilor conform actelor adiţionale la contractul individual de muncă, doar invocând discriminarea în raport cu altă categorie profesională distinctă, cu un stat propriu (funcţionari publici) este lipsită de suport legal.
Sub acest aspect, instanţa de fond face o analiză corectă a susţinerilor reclamantului vizând pretinsa discriminare între personalul contractual şi funcţionarii publici, angajaţi ai aceleaşi instituţii, în ceea ce priveşte cuantumului diferit al sporului acordat, nu numai din prisma criteriilor stabilite de art. 2 din OUG. nr.137/2000, cât şi din prisma art.16 din Constituţie invocat în acţiune ca temei juridic al pretenţiilor de faţă, respectiv art. 14 CEDO şi practica judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.
În fine, în litigiu de faţă, având ca obiect analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei de reîncadrare cu privire la sporul în discuţie, nu are relevanţă, din ce fonduri se plătesc aceste drepturi salariale.
Faţă de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul reclamantului.
